M-am obișnuit să deschid și să închid ușile, cu cotul, cu o dexteritate care m-ar recomanda pentru un număr de prestidigitație la circ.

M-am obișnuit c-am ajuns să mă spăl pe mâini de 283 de ori pe zi. Practic, am ajuns să mă spăl pe mâini imediat după ce m-am spalat pe mâini, ca să fiu sigur.

M-am obișnuit să mănânc fructe spălate cu fairy. Merele chiar capătă o aromă plăcută, proaspătă, și sigur-sigur nu mai au nicio pată de grăsime.

M-am obisnuit să dau cu spirt pe toate clanțele din casă de minim zece ori pe zi. Și pe cele din afara casei de minim trei.

M-am obișnuit să-mi dezinfectez telefonul o dată la cinci minute. Dap, la telefonul meu ar putea vorbi un chirurg, din mijlocul blocului operator, în timp ce operează pe creier.

M-am obișnuit și cu „hai să ne uităm la un serial”, și după primele cinci minute să rămân uitându-mă singur la două-trei episoade, pentru că ea adoarme. Iar a doua zi: ”Te rog, reia și tu de unde am rămas, că vreau să-l vedem împreună”.

M-am obișnuit până și cu starea aia de legumă care te ia de niciunde odată la câteva zile, starea aia în care ai impresia că te doare tot corpul, dar de fapt nu te doare nimic, ai impresia că ți-e somn, dar de fapt nu vrei să dormi, starea aia în care tot ce-ai vrea să faci e să te miști naibii odată de pe fotoliu sau de pe canapea, dar de fapt nu poți să te ridici.

Da, m-am obișnuit cu toate astea, dar știți cu ce n-o să mă obișnuiesc niciodată?

N-o să mă obișnuiesc cu speakerii ăștia motivaționali de ocazie, care, deși nu-i întreabă nimeni, deși au carisma unui stâlp de telegraf scos din uz, te învață ei cum să te umpli dă zen d-ăla bun și de vibrație înaltă. Vorbesc despre toți cetățenii și cetățencele care au terminat ce-aveau mai inteligent de spus încă din prima jumatate de oră a pandemiei și-acum tot ce fac e să posteze tâmp și fals fericit, pe net, platitudini de genul:

”Fii bine cu tine, descoperă-te și învață să te iubești singur”. (Pe partea asta, rămâne cum am stabilit încă de dinainte de izolare).

”Redescoperă-i pe cei dragi”. (După două luni de stat în casă, tot ce n-am redescoperit despre „cei dragi” poate fi scris pe spatele unui timbru).

„Fii zen și încarcă-te cu energie pozitivă, gândește pozitiv”. (Asta e preferata mea, e din ciclul “fii spontan”. Nino-nino).

”Dansează printre visuri”. (Păi nu dansez eu? Între două drumuri la frigider și-o rostogolire din pat, Fred Astaire sunt).

”Citește toate cărțile pe care nu le-ai citit încă”. (Dacă mi-a plăcut o carte pe care am citit-o deja, am voie s-o recitesc sau?).

”Îmbrățișează-te și alege să fii fericit”. (Cu asta aproape că sunt de acord, vorba regelui Gică Hagi: viața e frumoasă, dar merită trăită).

Și multe alte căcaturi dubioase, din același registru, care mă fac să-mi vină să vomit.

Ei, pentru toți ăștia, am și eu o urare aproape motivațională: Triștilor, mai duceți-vă bă în plm!