Când am fost la mega, singurul cetățean din magazin care nu purta nici mască, nici mănuși, și pe care numai privirea mea agresivă l-a făcut să se dea câțiva pași în spate și să nu-mi mai fluture pe la ceafă, la propriu, niște bancnote obosite, era un cetățean trecut de cea de-a șaptezecea primăvară a vieții.

Cetățean care avea pe bandă un singur produs: un spray Pronto, din ăla pentru șters praful. Să vă mai spun și că se țâțâia tot, pe motiv că nu mă mișcăm atât de repede pe cât își dorea mușchiul lui ațos? Na, cred și eu că țâțâia, că mă mișcam greu cu mânuși, mi se abureau ochelarii din cauză de mască, în timp dumnealui se grăbea, c-avea praful de-un deget acasă pe mobilă. Plm, știi cum e.

Băi, vă dau cuvântul meu că am fost la o fracțiune de secundă să sun la 112. Oricum, eram muuult după intervalul orar în care au voie bătrânii să iasă. Dacă mai e valabilă treaba cu intervalul orar, că eu de pe la ordonanța 5 am cam renunțat să mai fiu atent la ce aberează Vela și colegii.

N-am sunat doar pentru că m-am gândit că până vine vreun echipaj, cetățeanul septuagenar va fi ajuns de mult acasă și deja dă voios primele fâsuri de spray.

Mă uitam la el și nu-mi venea să cred că pentru nesimțitul ăsta am ales eu să mă izolez. Pentru el și pentru alții ca el pe care efectiv îi doare în cur că jumătate de Europă stă în case, că sunt afaceri care mor și oamenii care-și pierd slujbele. El avea de luat UN PRONTO, mă-nțelegi? Așa că s-a dus să și-l ia, că nu se cade să stai cu mobila neștearsă, te vede ăl de sus.

Hai, și-acum vreau să curgă comentariile despre cum n-am eu milă de bieții pensionari rămași singuri și triști. Și cum lu’ nenea ăsta îi e dor de copiii lui pe care n-o să-i poată vedea de Paști. Și alte mizerii din astea lacrimogene pe care le-am tot primit când am scris despre nesimțirea monumentală a unora dintre bătrâni.

Nu, băi, nu știu dacă era singur și trist, dar știu cu siguranță că era un bătrân nesimțit care a ieșit din casă doar ca să-și ia un spray, în plm. Fără nicio protecție, în plină pandemie, practic durându-l în lupă de cei din jur și de el însuși. Singur și trist, my ass.

Singură și tristă e mama, nu ăsta. Mama care n-a mai ieșit din casă de două săptămâni și plângea ieri la telefon când mi-a zis: “Să nu veniți de Paști, că n-are rost. Lasă, să fim noi sănătoși, că ne vedem după ce trece”. Nu nesimțitul ăsta.