Aproape a trecut prima săptămână de ianuarie și 99% la sută dintre cei care și-au pus vestitele „rezoluții”, „vreau să slăbesc”, „mă las de fumat” și „mă apuc de sală”, deja au renunțat la ele sau sunt pe punctul de a renunța. Așa că hai sa vorbim și despre niște dorințe cât de cât normale, despre chestii care ți-ar face plăcere, că de slăbit, făcut sală și lăsat de fumat poți sa te apuci și din aprilie sau august, dacă chiar vrei.
O să încep prin a vă spune ce-mi doresc eu, de la mine, pentru acest minunat an 2020. În primul rând să lucrez mai mult cu mine, să reușesc să mă descompun în mii de bucăti, ca un puzzle sau un caleidscop uriaș, și să mă compun la loc, doar că de data asta fiind mult mai împăcat cu sinele meu. Să-mi aduc aminte că iertarea este iubire, pentru a reuși să mă iert, ca să mă pot iubi mult mai mult pe mine însumi.
Ar trebui sa vă vedeți fețele acum când tocmai ați citit asta. Glumesc, iubirea de sine nu e pentru mine, sunt deja profesionist în domeniu. Dar v-ați speriat oleacă, este? 😀
Revenind la dorințele de oameni mai sănătoși la căpuț, acu’ o să vă zic pe bune cam ce-aș vrea eu să fac în 2020. Să rămână scrise.
Unu. Las aici lista mea scurtă cu locuri în care mi-aș dori să ajung. Ar fi mega-șmecher să reușesc să merg anul ăsta măcar măcar în unul dintre ele. Sau în două. Bine, poftim, în trei ar fi ideal. 😀 Astea sunt (ordinea e aleatorie): Buenos Aires, Praga, Amsterdam, Istanbul, Dublin, Sevilia, Petra, Marrakech, Ierusalim, Atena și Berlin.
Doi. Aș vrea să-mi schimb mașina. Nu știu dacă voi reuși, am o idee despre care chiar s-ar putea să mă consult cu voi, dar trebuie să-mi iau inima în dinți. Încă n-am curajul necesar să vă spun despre ce e vorba. Revenim pe subiect.
Trei. Mi-aș dori ca măcar o odată-n viață să ajung într-un loc din ăla unde sunt 30 de grade la umbră și unde să zac la plajă și la soare vreo zece zile, chiar în perioada când aici sunt minus zece grade. Iar dacă trebușoara asta s-ar întâmpla la sfârșit de 2020 sau început de 2021 ar fi cu atât mai bine. Ca destinații, mă gândeam la Thailanda, Zanzibar sau Mauritsius.
Cam astea ar fi. Om vedea pe care dintre ele le reușesc.
Acu’ hai să vă aud si pe voi. V-ați propus ceva mișto pentru anul ăsta?
sursa foto pixabay.com
Queen. Anul ăsta e turneu european Queen cu Adam Lambert. Nu vin la noi, aşa că probabil Munchen va fi opţiunea cea mai probabilă.
În rest să fim sănătoşi.
Comentariu beton!29
Sună beton.
Pe stadionul olimpic.
@GabiI, fie-mea zice că numele de Queen li se potrivea când trăia Freddie Mercury, fără el ar trebui să se numească Princess. 😜
Comentariu beton!42
Da, dar Brian May şi Roger Taylor încă sunt acolo şi asta contează. Brian e favoritul meu dintotdeauna şi ca să fac o paranteză, Queen e singura trupă în care toţi membrii formaţiei au compus cel puţin un hit şi au intrat ca „Songwriter in Hall of Fame”.
Comentariu beton!23
Avea Freddy un „ceva” …unic. Queen fără el nu mai e la fel dar diferit nu înseamnă mai rău. Cel puțin cât mai există May si Taylor, Queen=”the best”.
Îi ador!
Eu sunt cam descompusă în bucăți și tare aș vrea să reușesc cât mai curând să le adun pe toate la un loc.
Sper să reușesc și eu să-mi iau altă mașină, să i-o las pe asta fiică-mii care are și ea nevoie.
Și cum la Rio nu cred să ajung prea curând, încerc să ajung…..pe undeva…..oriunde.
Comentariu beton!23
Ești ok?
@MV, o să fiu! Merci de întrebare.
@Anouk
Sper ca anul acesta să-ți aducă zâmbetul pe buze și multă, multă bucurie. Un om așa cald si bun ca tine, merită tot ce e mai bun. Nu-ți pierde speranța!
Mulțumesc, @Dynamisi. E drăguț ce-mi spui desi nu mă cunoști. Și oameni ca tine mă fac să zâmbesc zilnic.
Numai bune și pentru tine.
Bai, sper ca pt imaginea ta de barbat nu ti-a ramas gandul la bemveul ala mizer…ai vazut ce pateste bemveu, da?
In rest, ai reducere pt Atena la avion..vreo 3 pachete de țigări , asa..
Comentariu beton!13
Până la electrică mai am. Altă idee mi-a venit. 😉
Sunt singurul care chiar sunt plecat pe slabit si sala? :)) bine, am inceput de anul trecut, continui si anul asta.
Ulterior, altele nu am. As vrea sa fiu mai relaxat, nu asa crispat ca anul trecut. A fost un an agitat rau…
Comentariu beton!20
Păi, descompune-te în bucăți ca un puzzle. :)))))
Da. 3 piese mari si late: cap, corp si lupa, asta am:)).
Ma opresc la 90 kg, apoi cu sala, sper sa se cunoasca ceva in termeni de definire. Am plecat de la 107.6, am avut inainte se craciun 93.7 si acu sunt pe 95.4. Still working.
Comentariu beton!22
Hai că urlă invidia în mine deja.
Nu esti singurul. Am exact acelasi scop – sa slabesc si sa devin mai puternic si rezistent (nu ca n-as fi dar.. 🙂 ). Eu am inceput din august cu un tonaj de 114. Sunt pe la jumatatea drumului acum cand am atins 95. Poate pana in august 2020 ma stabilizez la 75-80 (depinde si cat ma „umflu” la sala). La inaltimea mea ar fi al naibii de bine. Ca sa puteti sa ma luati la misto: 1,70 si 54 de anisori batuti pe muche 🙂
A, si am de gand sa alerg doua semimaratoane anul asta. Pentru ca… incep sa cred ca pot sa o fac sub doua ore – ar fi lucru mare tinand cont de unde am plecat; pana in august 2019 experienta mea cu alergarea era… privitul la TV 🙂
Si ca sa-l enervez si pe Mihai, vad asta ca pe un pas intermediar pentru a avea un fundament solid pentru demolat si remodelat psihicul. Numai proiecte imposibile imi propun. Si al dracu’ sa fiu daca nu or sa imi si iasa (sau o sa crap incercand – oricum, e fun! 🙂 ).
Comentariu beton!35
https://evz.ro/fabuloasa-poveste-a-lui-mihai-bloggerul-care-a-slabit-50-de-kg-intr-un-an.html
Uite aici exemplu de urmat!
@Constantin, pfff… uitasem complet de existența acestui articol. :)))))
@Mr. Vasilescu
Imbatabil recordul tău! Eu am dat cel mai mult jos 16 kilograme. Dar fără diete și sfaturi de la nutriționist. O alimentație corectă și cam atât. Mâncat în mod regulat și fără pâine și făinoase. În rest, nici sport nu am făcut. Doar mers pe jos de câte ori am putut.
Sunt alaturi de tine. Cumva aceleasi ganduri, dar nu axate pe slabit, ci pe miscare. Incepusem anul trecut sa merg de 4 ori pe saptamana la sport (sala, inot) m-a tinut 3 luni. Incerc sa ma tin de treaba anul asta, sa merg de 3 ori pe sapt dar sa ma tina intreg anul…cu pauzele de concediu.
Vreau sa ma apuc de alergat, sau macar sa nu mai am pica pe vreo banda sau de asflatul din parc. :)))
Vreau sa calatoresc mai mult….Mihai, scuze, dar iti voi imprumuta lista. Nu vreau sa fiu originala deloc. 🙂
Vreau sa mi renovez apartamentul. Speranta inca de anul trecut.
Si mi-as lua si eu masina….dar ma gandesc c am curaj sa merg pe soselele din Ro. Oi vedea.
@Kitty, alergatul e mai plăcut dacă îi asortezi niște muzică (155 – 165 bpm mă coafează pe mine). Ajută și aplicațiile dacă vrei să ții legătura cu alții care fac sport (Strava, de ex.). Ori poți stabili un goal anume și să urmezi programul indicat de aplicație (ai multe la dispoziție). Succes! 🙂
Bai, bine ca nu sunt singur.
Nici eu nu apelez la nutritionist si nu am propriu-zis o dieta batuta in cuie. Mananc mai putin (literalmente, numar caloriile) si mananc multa proteina (sala). Eu vreau sa ma opresc la 90 kg si sa ma stabilesc in functie de ce lucrez la sala.
Ma Mihai, de la tine a pornit. Nu fi invidios
Cel puțin din mai și până prin iulie avem de renovat un apartament de la -1 nu de la 0. Așa că vedem după daca mai rămân bani de alte dorințe…🤣
Și dacă nu mai rămân, la anul. Măcar ați rezolvat ceva important.
@Mihai, Adevărat! Oricum, cel puțin la Legoland in Danemarca o să mergem câteva zile cu pitica. Am luat deja biletele de avion pt că au fost ieftine. De acolo ne descurcăm noi cumva.
1.Ca în fiecare an, îmi propun să nu mai repet anul deja trecut.
2.Ca în fiecare an, mai îmi propun să astup din descoperitul de card din anul…deja trecut.
3.Ca în fiecare an, iar îmi propun să împart întreținerea. Cred că îmi fixez țeluri prea înalte…Mda…
Și da…în martie plec în Islanda.Se duce dracu’ planul 2…
Comentariu beton!24
Serios? Islanda? Tare de tot. Mai zi.
Vreo 7 zile, vreo 750 de euro (banii lor), merg iarna, ca să nu schimb des tricourile si…cica inchiriem Loganuri..facem inconjurul…vreo 2500 km. Revin cînd voi reveni!
Comentariu beton!17
Hai că sună bine de tot.
@ Mr. Vasilescu, îţi face puţin cu ochiul o electrică? Îţi doresc să ţi se împlinească toate dorinţele (și cam toate sunt posibile).
În ceea ce mă privește, cam greu ce mi-am propus. Să-mi ţin clienţii aproape și să pot să muncesc în timp ce îi acord copilului tot timpul meu liber. De plecat către vreo destinaţie turistică anul acesta, nici nu poate fi vorba. Mașina trebuie schimbată cu una care are un portbagaj mult mai spaţios (eventual cu o remorcă, să ne ajungă pentru transportat toate bagajele copilului). Soţia mă tot bate la cap cu „este timpul pentru o casă nouă, mult mai mare, să aibă și copilul camera lui”. Sunt de acord, dar piaţa imobiliară nu prea este așa cum vreau eu.
Așa că nu-mi propun decât să fac tot posibilul să fie totul cât mai normal în viaţa mea. După cum se poate observa, nimic care să fie 100% în puterea și sub controlul meu.
Ia-le ușor că se rezolvă toate.
Anul trecut am luat pauză de la renovat casa, să ne plimbăm „un pic”, anul ăsta am zis „gata, așa nu mai merge, reluăm treaba.” Am refăcut minuțios planul de muncă, apoi am luat bilete de avion spre zări un pic mai calde. Io zic c-am început bine. 😂
Berlinul a fost un oraș mult peste așteptările mele, mă întorc sigur acolo, pentru mai multe zile. Praga e fain, Amsterdamul e mișto, dar m-am cam săturat de el. 😜 Marrakech și Dublin am și eu pe listă, să vedem când s-or nimeri în cale.
Comentariu beton!19
@didino, ce distanță ziceai că e de la tine la Amsterdam? 😛
Dă cu praştia până la Amsterdam.
45 minute cu mașina sau 60 minute cu mijloace de transport în comun, @Vasilescule. Sau cum zice @GabiI. Da, știu, ai întrebat de distanță, pentru mine e mai important timpul. 😜
Lasă c-am înțeles io. 😛
Hop si eu ca musca-n lapte…Daca tot visezi la Marokko, fa tot posibilul sa ajungi la Essaouira, e o perla fara egal. Marrakech nu-i nici el de colea, bineinteles. De Casablanca te poti lipsi, daca nu-i pe traseul tau.
நீங்கள் என்ன விரும்புகிறீர்கள், நீங்கள் ஐயோனிஸைப் போலவே, அவர் ஒரு தனியார் விமானத்தை விரும்புகிறார், ஒரு கார் அல்ல. இல்லையெனில், ஹைகிங் பயணங்கள்.
Comentariu beton!15
@Marius, ஐயோனிஸைப் போலவே, அவர் ஒரு தனியார் விமானத்தை விரும்புகிறார், ஒரு.
Da, dar mai ales sus !
Marius, vezi că de la stânga la dreapta înseamnă una, iar invers cu totul altceva, spune de unde începem.
Subtitrare aveți? Măcar dublare … ca să nu înjur precum Margarita Nistor😋 hâc!
Vă zic eu.
~ De la stânga la dreapta:
@Marius M vrea să se joace cu avioane de hârtie în drumeţii.
~ De la dreapta la stânga: să se joace pe hârtie cu avioanele. Adică visează să ajungă în turnul de control. Propriul turn de control. Din care să îşi dea singur ordine.
~ De jos în sus şi de la stânga, sau de jos în sus şi de la dreapta: e tot cam la fel, decât că acum avioanele vor să se joace cu @Marius.
~ Iar dacă amestecăm cuvintele şi le aruncăm în aer, avem aşa:
Avion cu motor,
Ia-mă şi pe mine-n zbor,
Nu te iau, că eşti mic,
Şi te cheamă Polonic!
Comentariu beton!27
1. Hmm, sa dau 8 kile de grăsime jos și să pun 3 de mușchi 🙃
2. Sa nu mi se anuleze, ca anul trecut, vacantele cu 16 ore înainte. Guadeloupe, I’m coming! ( pe franceza nu știu să zic).
3. Sa găsim casa cu gradina la preț care nu implica sa ne donăm fiecare câte un rinichi.
🙃🙃🙃
Comentariu beton!14
Dap ,rinichii sunt de păstrat, pentru telefoanele împăturite
Mult succes, pe mine bicicleta ma ajuta
@Tea, se zice cam asa: Guadeloupe, j’m’en viens! 😀
La fiecare început de an îmi propun ceva deosebit de mișto: să-l apuc și pe următorul. Până acum mi-a ieșit. 😜
Comentariu beton!45
Păi să apuci cât mai mulți, zic. La mulți ani, @Ioane.
La mulți ani, sfinția ta!
Holly Ionuț!!! La mulți ani 🤗
Era să zic că tre’ să dea de băut, noroc că încă mă ajută memoria. La mulți ani pe uscat! 😜🤣
Ionuț, da’ câți anișori înfăptuiești ? LMAFS !
Ionuțule, La Mulți Ani!
La mulți ani , Ionuț!
Mulțumesc frumos pentru urări!
La mulți ani tuturor!
Cel mai tare comentariu din 20_punct_pauza_20. #metoo
Gata cu rezoluțiile stupide și stupefiante!! Dacă a zis până și Vasilescu… așa să fie. Îmi propun să nu mai fac nimic, să iau totul de-a gata!! Aaa… și să zâmbesc 😁
Comentariu beton!16
Da’ ce, tu nu zâmbeai? 😀
Nu. Că nu înțelegea glumele. Dăăh!
Comentariu beton!23
Bineesss 💇♂️
divortul se pune ca si dorinta? intreb pentru un prieten.
Comentariu beton!26
Depinde cui dorești să divorțeze! :)))
@razvan, dac-o ții ascunsă, da, se pune. De dorință zic😛
Ăl mai tare comentariu! 🤣🤣🤣
Să fac creasta Făgărașului dintr-una, să fac Sulina-Periprava la vâsle, munții Cernei cu bicla, să-mi dotez biclele la tot tribul cu ajutor electric, poate scăpăm de împins când pantele montane sunt prea abrupte.
@Tiberiu, chiar duminică am văzut că se poate pleca frumos de la Cerna până la Pricopan, cu bicla. Doar că, da, o electrică la deal cred că e binevenită! Mă gândesc să o dotez pe grasa mea cu ceva de genul.
@Ananas
https://www.alibaba.com/product-detail/26-48V-1000W-Green-POWER-Fat_60792869296.html?spm=a2700.7735675.normalList.112.52c55bc3QD3hpv&s=p
Arată super ! Ms !
Bani să fie…
Cu excepția cafelei de dimineață, anul acesta vreau să îmi impun să nu mai beau nimic altceva decât apă plată. Detest apa plată până în măduva oaselor, am senzația că beau apă de la robinet. Ador apa minerală și cam fac excese cu băuturile carbogazoase, toate maxim posibil de reci indiferent de anotimp. Este genul de „rezoluție” care nu îmi convine deloc, dar o să încerc să mă țin cu dinții de ea.
La un moment dat am avut și eu această dorință „mi-aș dori ca măcar o odată-n viață să ajung într-un loc din ăla unde sunt 30 de grade la umbră și unde să zac la plajă și la soare vreo zece zile, chiar în perioada când aici sunt minus zece grade” și am bifat cele trei destinații sugerate de către tine. Fiecare dintre ele îndeplinesc criteriile, dar de departe cea mai fabuloasă experiență de snorkeling a fost în Mauritius, cel mai fin și cea mai tare umbră de cocotier a fost în Zanzibar și cea mai bună și proaspătă mâncare în Thailanda.
PS Dacă m-am putea duce în secunda asta oriunde în lume, m-aș teleporta pentru trei zile în Petra.
Acum că muzica s-a oprit, artificiile s-au terminat, ne-am trezit cu un nou calendar în perete care ne anunță că e 7 ianurie 2020 și, deci, e timpul sa aprofundam,,rezolutiile”. Din astea obisnuite de tipul ,,in 2020 vreau o masina si vreau sa-mi termin creditul la casa”,sa merg in Singapore , sunt ceva ce oricum e trecut an de an pe lista de dorinte dar…vreau un catel, sa fie metis, de talie mica, sa fie alpha si sa ii placa pisicile . Acu’, noi sa fim sanatosi ca de restul ne ocupam mai tarziu.
Planurile mele includ
1. angajarea in QA, software testing. Urmeaza testul final prin feb. Good luck lu’ eu.
2. If 1 = true THEN schimbat masina.
3. If 2 = true THEN schimbat locatia de habitat.
4. Select 1 inner join 2 FROM 2020 COUNT salariu > 2000 THEN mutat in afara tarii.
..deja o iau razna cu SQL.
Comentariu beton!16
0. Sa am mai mult timp liber pe care sa il petrec cu juniorul. Minim 4-5 ore pe zi.
1. Sa imi schimb jobul. Asta inseamna sa se scoata la concurs ceva posturi pt asistenti medicali. Gata cu vanzarile, cu promovarea si cu zilele de 400 km si 10-12 ore departe de casa.
2. Sa citesc minim o carte pe saptamana
3. Sa invat sa ma dau cu rolele.
4. Sa mergem la un parc super cu tobogane cu apa( in afara de Brasov si Constanta)
5. Sa gasesc formula aia magica prin care dl A. sa zica ‘ Da’ ‘ Da femeie ma insor cu tine. Haide, vrei saptamana viitoare sau saptamana asta?’
Comentariu beton!24
Ce oameni calculați pe aici, ceva de speriat. Nu mai lasă nimeni viața să-l surprindă?🤔
Se dezbate încă. Ce zici?19
Ba da, eu. Nu vreau să-mi propun nimic pentru că, din ce mi-am propus anul trecut, multe au ieșit pe dos, unele n-au ieșit deloc și mi-au ieșit și altele la care nici nu îndrăzneam să sper.
@Eleno, ai speriat opt oameni calculați. 🤣🤣🤣
acestea sunt rezoluțiile mele
1 – casa de pensii să îmi aprobe un bilet de tratament la eforie nord, neptun sau mangalia cel târziu la începutu lui septembrie, pentru tratarea începutului de reumatism pe care îl am de câțiva ani
acum urmează o serie de rezoluții în înșiruire logică
2 – să am o erecție, ultima erceție am avut-o la sfârșitu lui martie 2014, chiar înainte de prima internare la psihiatrie
3 – să îmi fac o preacinstită și preasfântă labă, ultima dată m-am masturbat prin martie 2014
4 – să fac sex, mi-e și rușine să spun când am făcut sex ultima oară
5 – să fac sex sălbatic, cu mușcături și zgârieturi, au trecut mai bine de 10 ani
6 – să fac sex, știți voi de care
7 – să fac perversiuni sexuale
8 – ultima rezoluție e să fiu sănătos la trup și bolnav la minte, să pot să fiu pensionar militar de invaliditate
Comentariu beton!23
Băi, @Toni, am vrut să-ți șterg comentariul, dar nu-mi dau seama dacă e de râs sau de plâns.
bine că nu l-ai șters, îți sunt dator
pastilele de nebunie și injecțiile pentru schizofrenie m-au transformat dintr-un taur într-o salată verde
eu zic că e de plâns
Comentariu beton!19
@Mihai, mă bucur că nu i-ai șters comentariul. Chiar, am zis că de când a apărut Toni, blogul a devenit mai suculent?! 😁
@Toni, să ți se îndeplinească până la punctul șase! Mai ales că merg ca unse dintr-una într-alta. Ăăă, la partea cu sexul sălbatic, să vrea și ea sălbatic, da?
@Blanche, dar cine a spus că trebuie să fie o ea? 😛
@blanche, ești foarte drăguță
la sex sălbatic mă refer la mușcături pe gât, sfârcuri, țâțe, fund și alte zone eterogene și zgârieturi pe spate cu unghiile RECIPROC
kinky, nu?
@tata vasilescu o să frâng inimi acum, dar eu sunt heterosexual 100%, chiar dacă vreau să fac sex știți voi de care
@Mihai, Toni a zis de nenumărate ori!
@Toni, say no more! Mai am ore bune până bag copiii la somn! 😅
Mișto sentimentul să stai pe plajă când în țară sunt minus câte grade vrei tu, de fapt zăpada mă deranja. Din 2015 nici că am mai repetat sentimentul. Anul acesta vreau cumva să împărtășesc din lucrurile bune pe care (încă) le producem, brexiterilor. Până atunci să fie mai bine că înainte era mai bine.
1. Să fim sănătoși, eu&familia.
2. Să citesc, să văd filme, să călătoresc, să lenevesc – asta a fost și pe 2019 și s-a împlinit.
3. Să zugrăvesc casa – asta a fost și pe 2019 și nu s-a împlinit. Numa’ când mă gândesc, mă ia capul. Nu se va împlini nici anul ăsta, dar pot să visez, e gratis 🙂
Laura, lasă naibii zugrăvitul, e complicat, mai bine pui nişte postere.
GabiI,
Îl las. Dar visez și io când îmi arunc ochii pe pereți 🙂
cand era fata mica si murdarea peretii am zis ca nici o problema,o sa zugravim mai incolo, este doar alb, ce mare lucru. suntem 9 ani mai tarziu si absolut in aceasi faza. o sa zugravim :))))) sigur,
aia cu sanatatea e cea mai importanta, altfel restul dorintelor chiar nu valoreaza nimic.
@Laura, pentru că tu erai cu serialele, ai văzut Sex Education pe Netflix? E despre adolescenți, dar actorii joacă foarte bine și replicile sunt incendiare. Merită văzut!
@Blanche,
Nu l-am văzut. Mersi 🙂
Cred ca e primul an in care nu mi-a venit sa cer ceva in plus de la viata.
Am avut vreo 5 ani extrem de plini, in care am reusit sa imi indeplinesc dorintele. Acum sper ca lucrurile sa ramana asa cum sunt: sa fim sanatosi, la fel de fericiti, de multumiti, de indragostiti.
Sper ca 2020 sa fie anul care va pastra starea de bine actuala, atat.
Sa fiti impacati cu voi insiva in 2020!
Comentariu beton!16
provocarile mele (ca eu asa le numesc), nu depind in totalitate de mine, da’ iaca:
– sa merg la tomografie sau ce o fi peste sase luni si sa mi se confirme ca transplantul a fost reusit. daca imi iese asta, sunt deja castigatoare
in secundar:
– m-am lasat de fumat pe 20 dec (asa a cerut chirurgu’ – un an fara fumat – cel mai probabil o sa ma reapuc, ca-mi place si cu un viciu toti ne suntem datori)
– fara shopping sase luni (deja e greu, da’ sunt ambitioasa)
– sa-mi iasa noua campanie pe anul asta, macar pe jumatate din cum mi-a iesit #șîeu.
– sa nu inceapa ww3.
in rest, vacantele si turele foto sunt deja stabilite (cum ziceam mai sus, daca transplantul este ok, restu’s castigate deja).
pies. in toamna merg acasa si, la cererea multora, fac si doua ture (una foto, una nu), asa ca puteti sa vedeti Petra cu mine 🙂
Comentariu beton!18
Să vedem Petra cu ghid, zici? 😛
cu ghid si prieteni 🙂
Dă-o-ncolo de mașină, mai bine mergi în 4 (nu 3!) dintre locurile menționate. Aș zice Buenos Aires, Amsterdam, Petra, Berlin.
Eu sunt dintre ciudații care n-au fost grozav de impresionați de Praga. Am văzut-o o dată, e ok și atât.
Nu pot s-o dau încolo de mașină. 😀
Cunosc oameni cărora nu le place Parisul, deci nu te poți lua după ce spun alții, trebuie să vizitezi tu orașul respectiv, pentru că fiecare caută altceva.
@Vasilescule, dă-l încolo de plimbat, mai bine stai în București și scrie pe blog câte două articole pe zi. Hai trei, să recuperezi și chiulul din 2019. 😂
@didino, tu știi ce mult și bine aș scrie din Buenos Aires? 😀
Da, perfect de acord, nici n-am zis că nu recomand Praga, clar e de văzut măcar o dată. Recomand orice loc pe care l-am vizitat, chiar dacă pe mine nu m-a impresionat. La fel cum și eu am fost în locuri care pe alții nu i-au dat pe spate sau în care nici nu s-ar fi gândit vreodată să meargă intenționat (exemplu: Antwerp).
Nu merge pe vorbe goale, @Vasilescule, nu cred până nu văd. Și mie cred mi-ar prii aerul din Bairro Alto (măcar v’o șase luni pe an), da’ n-am plecat încă. 😁
Anul ăsta voi zbura 900 de ore până în noiembrie, astfel voi putea pleca undeva în țările calde prin decembrie 😀 vise, vise….decembrie este cea mai aglomerată lună pentru noi -_-
Anul ăsta somnul e pe primul plan! Vreau să dooooorm muuuult și să nu mai văd oameni în cele 3 zile libere. Ah, și să nu mai fiu sunată de Crew Control atunci când e somnul mai dulce.
nu ți-e frică să dormi singură?
@Alina, la ce companie prestați dumneavoastră?
@Toni Montana – chiar deloc 😀
@Mihai – la Malta Air, fostul Ryanair pe Germania. 🙂 Uneori mai fac zboruri pentru Lauda Motion.
Am eu un BMW de vanzare. Are si semnalizarile rodate. :))) Daca nu mergi pe linia de tramvai o sa fii ok.
Ia, de care și la ce bani?
Seria 3. 2 uși. Nush daca vrei 2 uși, eu de aia o dau. Dacă da… Scrie-mi în privat 🙂
Ah, nu vreau 2 uși. 🙁
Vezi că are 2 uși și un urs 😋
daca vrei sa zaci la soare in noiembrie, iti recomand Egiptul. Eu am stat 2 saptamani in Sharm El Sheikh anul trecut si a meritat fiecare banut. Cazarea e pana in 400 EUR (12 nopti), iar avionul cam tot pe acolo, pt 2 pers.
Cat despre dorinte, anul asta vreau musai sa ajung in Maroc si in Norvegia, sa vad fiordurile si aurora boreala. In rest, sanatate si putere de munca.
1. Mă înscriu și eu la zugrăvirea apartamentului, că tot s-a mai dat pe-aici. Înainte o să imortalizez desenele făcute de copii pe pereți.
2. Să nu mă mai stresez la mare că mănâncă cei mici prea multe dulciuri. Sunt doar câteva zile!
3. Să vizităm Londra undeva prin iulie când aici e super cald. Locuiesc ambele surori acolo, deci sunt șanse mari să ajungem. Am emoții cu avionul pentru că ar fi prima oară de când am copii…
4. Să se facă cireșe anul ăsta din belșug (anii trecuți au tot picat de la grindină sau florile de la îngheț)! Și rapița lui Edel!
5. Să pun 5 kg pe mine, în zonele în care vreau eu! 😂
Înainte de sărbători mi s-a propus un exercițiu. Să mă gândesc la dorințele și aspirațiile pentru viitor (nu neapărat pentru 2020, ci în general) și să le exprim prin poze. După ce mi-am stors creierii și google-ul, am renunțat, chiar nu am dorințe punctuale (exceptând-o pe cea cu ”sănătate, că-i mai bună decât toate”). În schimb mi-am găsit pozele și le-am organizat în două colaje reprezentantive. Primul e cu referire la prioritățile pe care le am (patru la număr), între care am plasat o a cincea poză, cu niște bile în echilibru pe niște bârne. Iar al doilea e cu mici plăceri, hobby-uri.
Deci cam astea ar fi la mine – sănătate, echilibru și voie bună.
Da’ cine ți-a propus un așa exercițiu?
O tipă care consideră acest exercițiu drept unul creativ, așa i-a zis – ”exercițiu creativ”.
”așa exercițiu”? Adică cum ”așa”? 🙂
Scuze, trebuia să scriu „așea”.
Nuș’, ca să-mi propună cineva un exercițiu de genul ăsta, iar io să-i dau curs, ar trebui să am un mare respect pentru persoana respectivă.
Păi nu l-am făcut pentru ea, ci pentru mine, ea mi-a dat ideea. De scris cu vorbe planuri, dorinte, visuri și alte cele am mai făcut, dar să caut poze prin care să le exprim, niciodată.
Plan pentru vară: croazieră pe Egee și Mediterană, coasta Turciei. Și cât mai multă plajă.
P.S. Dacă vrei să treci prin Istanbul, dă-mi un mesaj. Pot ajuta cu ceva sfaturi și chiar cazare, dacă e nevoie.
Mihai& all, anul asta mi-am propus sa intru mai des aici, e o oaza de normalitate inteligenta, mi-e din ce in ce mai greu sa gasesc asta in lumea reala. De fapt, sa ma bag in seama mai des, ca, de citit, sunt ani multi de tot de cand citesc. N-am scris niciodată la rubrica aia „cum si cand ati ajuns pe blog”. Dar, atunci când am ajuns, am inceput sa citesc, în paralel, postările zilnice si tot din urmă, absolut tot. Am scris acum câtva timp ca aceasta comunitate m-a ajutat enorm, fără să știe, prin niste momente foarte grele. Am ras si am plâns, m-am indignat, m-am enervat, m-am calmat apoi… stiti voi, cu siguranta! Beneficiind, deci, de ani si ani de sprijin tăcut, „rezoluția” mea e sa incerc sa vorbesc mai mult cu voi! Multumesc, Mihai, sunt absolut convinsă că mai sunt oameni ca mine.
Îți dai seama că nu pot decât să mă bucur când citesc ce-ai scris.
Ține-te de „rezoluție”, după cum probabil ai sesizat, aici sunt mulți oameni mișto și @Toni Montana. 😛
În sfârșit un articol care conține și o părere a ta legată de întrebarea adresată nouă la final de articol. Îmi place! Dacă nu înțelegi ce zic, spun că până acum la multe din articolele de genul, era întrebarea „voi ce culoare preferată aveți?” fără ca tu să divulgi culoarea ta preferată.
În fine, să lăsăm asta și să comentăm.
1. Amsterdam – da, recomand aprilie să te duci și la Keukenhof (prea mișto ca să ratezi așa ceva – tu nu știu cât ești cu florile, dar cmmfdl cu siguranță îți va mulțumi că ai dus-o acolo, asta dacă nu a mai fost), Praga – da, Dublin, Atena – da – merită din plin, Berlin, Istambul – da, sunt la un click distanță. Restul la mai multe click-uri, ori schimbat avionul, ori tre să mai iei un tren ceva, ori nu prea vreau să ajung acolo. Boenos Aires este prea departe, iar în Petra am zis că o să ajung și eu odată și odată! Nu știu dacă ai avion direct până-n Amman. Nu prea aș vrea să trec prin Israel asta e clar. Oricum în viitorul apropiat nush dacă voi ajunge așa că nu prea m-am interesat/deranjat ca să caut.
2. haștagmitu. Mă tot gândesc la un Clio cât mai nou… dar momentan nu există lovele pt el.
3. Am vrut la un moment dat să fac o „aroganță” de genul. Lucrurilor/faptelor pe care nu le faci în mod obișnuit, eu le numesc aroganțe. Insulele Seychelles le aveam în gând eu. Numai că grupul cu care trebuia să merg, mare parte din ei au început să facă fițe… că e prea scump, că schimbi avioane multe, ca plm nod în papură, deși la început toți erau da bă… mama mama ce distracție o să fie, abia aștept! Au aștept atât de mult încât a rezultat aroganța… pwlii! Atunci aveam lovele, timp… acum e mai greu. Vreau să ajung undeva într-un loc mai exotic, în viața asta, dar să fie ceva mai puțin frecventat de români. Cum am spus despre Petra, odată și odată sper să ajung și prin Seychelles și/sau altă destinație exotică. Oricum ceva la îndemâna ar fi Dubai-ul / Abu Dhabi.
Baftă tuturor la îndeplinirea obiectivelor setate!
Vreau sa f😄t in c😁r. Pentru prima oara. Anul asta
Păi ce să zic, îți mulțumesc c-ai împărtășit cu noi acest vis al tău. Nu e ca și cum n-am fi putut trăi și fără această informație, dar, na, dacă tot ne-ai dat-o…
Tot văd Petra pe listă. Este locul în care as reveni oricând și în care voi reveni cu siguranță. Și toata Iordania, nu doar Petra. Am văzut-o acum un an, cu super ghid vorbitor de limba româna, excursie de 8 zile planificată în funcție de ceea ce am dorit noi. Și la alte prețuri decât ce gasești prin agențiile noastre. Pot recomanda oricând, oricui interesat.
PS: Nu e reclamă, dar daca vrei să întelegi și sa simți tara aia, ai nevoie 🙂
PPS: Avionul direct până la Amman e mai ieftin decât cel de Amsterdam, sau Atena (cateodată).