Pe vremea când radarul uman încă nu era radar uman (adică era, dar n-aveam de unde să bănuiesc asta) și se mulțumea doar cu statutul de cea mai mișto femeie din lume, m-a invitat într-o seară să mâncăm la ea. Probabil voia să mă testeze, voia să se asigure, fără eventuali martori, că nu cioflăi și nu mestec cu gura deschisă sau ceva. Având în vedere că n-a fugit nimeni pe Jepii Mici după experiența asta, probabil c-am trecut testul cu bine. Probabil.

Dar dacă tot absolvisem magna cum laude, mi-am zis că e acum ori niciodată, trebuie s-o impresionez definitiv și irevocabil. Așa că, după ce ne-am ridicat de la masă, am zis flegmatic că vreau să spăl eu vasele. Un veritabil act de curaj, aș spune, având în vedere că nu mai atinsesem o farfurie și un burete de vase, simultan, din cuaternarul timpuriu. Dar mă bazam pe faptul că spălatul de vase e ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată.

Dăcât că, în loc s-o ia cu leșin de emoție, cererea mea a impresionat-o la fel de mult cum vă impresionează pe voi dacă plouă în Antananarivo. A ridicat din umeri și mi-a comunicat că e ok, pot să le spăl, n-are nimic împotrivă, dar nu mai bine le băgăm la mașina de spălat vase? Și că, dacă țin io neapărat, pot să le clătesc.

Moment în care am avut un șoc care mi-a împărțit viața în două: înainte și după ce-am aflat că înainte să bagi vasele în mașina de spălat vase, trebuie să le cureți cu grijă de resturile alimentare. Așa cum desigur bănuiți, am cerut explicații. Am întrebat pentru ce-aș face ceva ce, în mintea mea, e o acțiune complet inutilă. Răspunsul? Ca să nu cumva să se înfunde filtrul.

După acest șoc inițial, au mai urmat niscaiva seri în care am consumat împreună hrană de origine vegetală și animală, cunoscute și sub denumirea de „cine romantice”. Evident, de fiecare dată, vasele erau curățate sau clătite înainte să poposească în mașina de spălat.

Dar m-am obișnuit și cu asta, așa acum te obișnuiești cu toate greutățile vieții, și probabil aș fi lăsat lucrurile în acest stadiu dacă zilele trecute n-aș fi asistat la o discuție exact pe tema asta. Eram la cooperativa de digital și, out of nowhere, lumea din jur a început să vorbească despre mașini de spălat vase. Vă dați seama că mi-a venit subiectul ca o mănușă și-am profitat ca să pun întrebarea care mă macină de atâta vreme: de ce trebuie curățate vasele înainte?

Moment în care am avut supriza să constat că toată suflarea feminină din firmă împărtășește ideile preconcepute ale radarului uman, în timp ce singurii doi bărbați din încăpere, eu și Alex, erau stupefiați. Mă rog, mai erau și alte persoane de sex masculin de față, dar nu poți să te bazezi pe părerea cuiva care zice că mașina de spălat vase se numește nevastă. Nfine, răutăcisme gratuite.

Revenind, de-aia am luat hotărârea să apelez la voi, poate mă lămurește cineva care e faza cu clătitul și curățatul. Ok, nu sunt absurd, înțeleg că, dacă ți-a rămas o jumătate de ceafă de porc prepeliță în aspic în farfurie, nu te apuci s-o vâri așa în mașină. Sau că nu poți băga castronul în care a mai rămas un sfert din salata de roșii cu ceapă ienupăr cu goji.

Dar io am asistat cu stupoare la un proces minuțios de curățat farfuriile de urme de gălbenuș de la ouă ochiuri sos béarnaise sau la clătit cu jet de apă, ca să nu rămână niște biete frunze de mărar și pătrunjel rucola și păpădie, ceea ce mă depășește în totalitate.

Pentru că, în capul meu, motivul pentru care îți iei mașină de spălat vase e unul singur: ca să nu mai atingi niciodată nenorocitele alea de vase în alt mod decât acela de a le muta de pe masă în mașină. Așa că, dacă nu mă lămurește cineva, cu argumente logice, voi trăi în continuare cu convingerea că clătitul înainte este exact pe sistemul să dai cu aspiratorul, să faci oleacă de ordine și să ștergi un pic praful, înainte să vină femeia de la curățenie.