Coadă la megaimaj. Am pus repede niște chestii în coș, m-am așezat și mă rugam să meargă repede că mă cam grăbeam. După care apare Doamna Care Trece Relaxat Pe Lângă Toată Lumea și se duce întins la prima casă.

Aici trebuie să fac o paranteză ca să înțelegeți cum stau lucrurile. La mega ăsta există cinci case de marcat, dar coada este unică, clienții avansând către ele pe măsură ce se eliberează câte una. Nfine, după cum vă imaginați, nu e rocket science, e doar o chestiune de bun-simț să te prinzi cum funcționează lucrurile, până și-o maimuță și-ar da seama imediat unde trebuie să stea. Am închis paranteza.

Nu sunt absurd, pot să înțeleg că oamenii mai greșesc sau pur și simplu sunt neatenți și se duc direct în față. Ce nu pot să înțeleg este de ce, după ce ți se atrage atenția și după ce ți se spune cum stă treaba, te mai apuci să vociferezi, în loc să bălmăjești o scuză și să te duci la coadă? Pentru că exact asta s-a întâmplat și în cazul de față, când i-am comunicat Doamnei Care Trece Relaxat Pe Lângă Toată Lumea c-ar fi un gest deosebit din partea dumneaei să stea totuși la rând.

– Am crezut că e liberă casa.

– Nu e, doamnă, că de-aia așteptăm toți înșirați aici.

– Aaa, păi n-am știut.

– Nu e problemă, lăsați că știți acum.

Partea extrem de nostimă a fost că tot dialogul ăsta s-a întâmplat în timp ce Doamna Care Trece Relaxat Pe Lângă Toată Lumea își scotea liniștită produsele din coș, semn că râdem-glumim, dar dacă tot ne-am băgat în față, acolo rămânem. Surpriza a avut-o abia când băiatul de la casă i-a spus că n-are cum să-i scaneze produsele, pentru că n-a stat la coadă.

Și de-aici Doamna Care Trece Relaxat Pe Lângă Toată Lumea a schimbat brusc pronumele, de la persoana a doua plural la persoana a doua singular, și tot de-aici a început și circul. Că ce bădăran sunt; că ce, m-am trezit cu fundul în sus; că n-aud că ea n-a știut că nu e casă liberă? Pe scurt, că ce mă bag unde nu-mi fierbe oala?

În timpul ăsta eu afișam un zâmbet serafic și asistam detașat cum își pune, plină de năduf, produsele la loc în coș și pleacă înapoi la coadă. Ce n-am prevăzut deloc a fost că, odată ajunsă în dreptul meu, Doamna Care Trece Relaxat Pe Lângă Toată Lumea a lăsat coșul jos, a pus mâinile în șolduri și m-a chestionat scurt:

– Ești născut în București?

Well, dragii mei, abia la această întrebare am simțit că mi se blochează creierul. Mă așteptam la orice, dar nu la asta. Gen, nu înțelegeam care este relevanța locului în care am văzut lumina zilei, în acest context megaimajescian. Noroc că sunt un tip destul se spontan, așa că blocajul a durat doar o fracțiune de secundă:

– De ce? Dacă eram născut în București ați fi stat la coadă?

Game, set, meci.