Nu-mi amintesc să mai fi plecat vreodată de la Tineretului de-abia cu al treilea metrou. Poate când se mai întâmpla câte un eveniment neprevăzut, pe vreuna dintre magistrale, dar n-a fost cazul ieri, trenurile veneau binișor, cam la un minut jumatate distanță unul de celălalt. Cu toate astea, de-abia am reușit să mă urc în al treilea, lipit, la propriu, de cei din dreptul ușii.

În timp ce mă chinuiam să nu mă las cu toată greutatea pe săraca fată care se nimerise în dreptul meu, mă gândeam cam ce soluții aș avea să ajung la muncă, dacă va fi la fel de aglomerat în fiecare dimineață. Și-am tras concluzia tristă că n-aș avea.

Aș pleca cu trotineta, dar pe unde să merg? Mi-e groază de echilibristica pe care ar trebui s-o fac prin traficul infernal din centrul Bucureștiului, pân-aș reuși să ajung Universitate, de unde există pistă de biciclete.

Aș pleca cu mașina, dar mă umflă râsul numai când mă gândesc la această alternativă.

Aș merge cu autobuzul, dar să dau metroul pe un autobuz cel puțin la fel de aglomerat care se mai și târăște prin traficul de suprafață, ar fi prostie curată.

Practic, după cum spuneam, nu am soluție. Sau am: să ajung la birou după ora 11.00. Că angajatorii mei sunt niște fliantropi boemi pe care nu-i interesează amănunte din astea desuete cum ar fi oră de începere a programului.

Nici nu vreau să ma gândesc cam ce trebuie să trăiască de două ori pe zi, dimineața și seara, cei care locuiesc în Drumul Taberei sau în alte zone de unde sunt nevoiți sa schimbe de două-trei ori mijlocul de transport ca să poată merge la muncă.

Au trecut 30 de ani de la revoluție și în București, în materie de infrastructură, nu s-a făcut aproape nimic. Nu avem șosea de centură, nu avem sistem inteligent de management al semafoarelor, nu avem pasaje pietonale, nu avem bandă dedicată transportului în comun, nu avem nici măcar niște pârlite de piste pentru biciclete. Repet, NU AVEM NIMIC când vine vorba despre fluidizat cât de cât traficul.

În schimb, ce bine ca avem fântâni care luminează, ce bine că avem vloggeri care fac campanii despre cât de mișto și ușor e să circuli cu autobuzul prin București, ce bine că avem tot felul de șușe și spectacole moca, plătite de primării, ce bine că avem luminițe de Crăciun care stau aprinse până după Paști, ce bine că avem borduri suprapuse și, în general, ce bine că avem tot felul de mânării din astea menite să ia ochii fraierilor care votează.

’Te-n dinți, viață!