Nu-mi amintesc să mai fi plecat vreodată de la Tineretului de-abia cu al treilea metrou. Poate când se mai întâmpla câte un eveniment neprevăzut, pe vreuna dintre magistrale, dar n-a fost cazul ieri, trenurile veneau binișor, cam la un minut jumatate distanță unul de celălalt. Cu toate astea, de-abia am reușit să mă urc în al treilea, lipit, la propriu, de cei din dreptul ușii.
În timp ce mă chinuiam să nu mă las cu toată greutatea pe săraca fată care se nimerise în dreptul meu, mă gândeam cam ce soluții aș avea să ajung la muncă, dacă va fi la fel de aglomerat în fiecare dimineață. Și-am tras concluzia tristă că n-aș avea.
Aș pleca cu trotineta, dar pe unde să merg? Mi-e groază de echilibristica pe care ar trebui s-o fac prin traficul infernal din centrul Bucureștiului, pân-aș reuși să ajung Universitate, de unde există pistă de biciclete.
Aș pleca cu mașina, dar mă umflă râsul numai când mă gândesc la această alternativă.
Aș merge cu autobuzul, dar să dau metroul pe un autobuz cel puțin la fel de aglomerat care se mai și târăște prin traficul de suprafață, ar fi prostie curată.
Practic, după cum spuneam, nu am soluție. Sau am: să ajung la birou după ora 11.00. Că angajatorii mei sunt niște fliantropi boemi pe care nu-i interesează amănunte din astea desuete cum ar fi oră de începere a programului.
Nici nu vreau să ma gândesc cam ce trebuie să trăiască de două ori pe zi, dimineața și seara, cei care locuiesc în Drumul Taberei sau în alte zone de unde sunt nevoiți sa schimbe de două-trei ori mijlocul de transport ca să poată merge la muncă.
Au trecut 30 de ani de la revoluție și în București, în materie de infrastructură, nu s-a făcut aproape nimic. Nu avem șosea de centură, nu avem sistem inteligent de management al semafoarelor, nu avem pasaje pietonale, nu avem bandă dedicată transportului în comun, nu avem nici măcar niște pârlite de piste pentru biciclete. Repet, NU AVEM NIMIC când vine vorba despre fluidizat cât de cât traficul.
În schimb, ce bine ca avem fântâni care luminează, ce bine că avem vloggeri care fac campanii despre cât de mișto și ușor e să circuli cu autobuzul prin București, ce bine că avem tot felul de șușe și spectacole moca, plătite de primării, ce bine că avem luminițe de Crăciun care stau aprinse până după Paști, ce bine că avem borduri suprapuse și, în general, ce bine că avem tot felul de mânării din astea menite să ia ochii fraierilor care votează.
’Te-n dinți, viață!
In Drumul Taberei ca-n Drumul Taberei, eu acolo stau si cum-necum ajung, ca stau oarecum central :), dar amicii mei din Domnesti fac 2 ore dus, 2 ore intors pana acasa… stiu e incredibil, din orice perspectiva ai privi… zilnic… mai putin 2-3 luni de vara cand e mai ok…
Comentariu beton!24
Păi, na, le-a trebuit să stea la casă…
daaaa…. acu’ 15 ani cand au cumparat ei erau singuri pe o raza de 1000 km… 🙂 zburau pana in centru….
Comentariu beton!19
Ora de varf ma gandesc ca e aglomerata cam peste tot in lume…normal ca daca toata lumea brea sa ajunga fix la 9 la birou, pw la 8 jumate va fi ful..1 minut jumate intre trenuri…pai e parfum, chiar nu ai ce sa reprosezi
Comentariu beton!27
Corect. Dar peste tot în lume se face ceva. Aici se schimbă borduri.
Da, la noi mai greu..deci, hai sa asteptam sa se facă 🤣…sau hai sa plecam cu 10 minute mai devreme de acasa…in astea 10 minute xonform orarului dat de tine, ar trebui sa urci in unul din cele 3 trenuri. App, mi-a zis unu care lucra la metrou ca asta este intervalul minim la ca se pot succede trenurile fara a pune in pericol calataurul. Prin locurile alea in care zici tu ca se face s-a facut in mai multi ani, dar acolo, oamenii se mai muta cu baraca dupa job…normal, vrei casa in popesti si lucrezi la westgate da vrei sa ajungi la munca in coispe minute.nu se poate, deci, n-a facut nimeni nimic. Presupun ca prin tineretului ai casa ta…o inchiriezi si cauti ceva prin zona Garii…faci 10 minute pe jos pana la munca. 10 dus, 10 intors+ inca 10 pana la mega, te-ai lipit de alea 30 de minute recomandate de institutul desanatate publica.
Comentariu beton!47
Redoo, da’ în loc să plec eu mai devreme sau să mă mut, nu mai bine fac ei ceva de banii ăia pe care ni-i iau în fiecare lună? Că soluții pentru mine, personal, am și eu, da’ cumva simt că n-aș mai vrea să plătesc impozite dacă tot le găsesc singur.
🤣🤣 ai dreptate, sa faca ei, da-i dreaqu, ca d’aia i-am pus acolo. Pe strada unde e gradinita lu fiimea au pus sens unic, eu ma gandeam de multa vreme la treaba asta. Stii ce, e mai fututa treaba, oamenii merg in continuare pe contrasens…riveranii parcheaza acum pe ambele parti ale străzii. Esti de atata vreme in Bucuresti, daca tu zici ca nu s-a facut, nu te cred..Te iei de borduri…bai, sincer sa fiu, mie-mi place cum arata sectorul 3..imi place cum arata intersectia Metalurgieu cu Luica…am trecut într-o noapte pe acolo si chiar i-am zis sotiei ca daca ma lua unu in urma cu 5 ani si ma aducea acum inapoi si ma planta acolo, n-as fi avut habar une sunt. Da, nu e cum ar trebui sa fie dar mai tine si de locuitori. De bine de rau strazile sunt decente, nu mai sunt pline de gropi. pt fluidizare ar trebui ca pe fiecare strada primul rand de blocuri sa fie ras si largit strazile. Momentan nu se poate, ar sari prea multi de qur ca le darama casa si-i muta pe la marginea orașului unde ar mai fi loc deconstruit.
Comentariu beton!23
@redoo, asta cu ras și construit e o utopie. Nicăieri în lumea civilizată nu s-a făcut asta. În schimb, mi se pare foarte fezabil să faci tot ce zice @Tiberiu.
Uite, hai să-ți dau un exemplu. Am lucrat 14 ani în Pipera, pe Dimitrie Pompeiu. Când am ajuns acolo, în 2001, creștea porumb pe partea stângă a drumului. La propriu. Au construit în neștire acolo și sărăcia aia de Dimitrie Pompeiu a rămas la fel. Cam cum crezi că arată traficul în zona aia azi?
Nu, nu e. In Viena, de exemplu, nu e niciodata aglomerat cum vezi la noi.
In orice oras din lume exista ore de varf, asta e clar: chiar si un catun din Sahara are ora lui de varf, vinerea, cand e rugaciunea de pranz, sau seara, cand se intorc caprele si camilele de la adapat. Dar Bucurestiul este un oras cu 2 mil de locuitori, unde nu prea se intampla nimic, nu se produce mare lucru, un oras care nu e vreun mare nod feroviar, portuar sau aerian, care nu se poate plange ca e invadat de turisti si care, de fapt, nu prea are motive sa aiba traficul infect pe care il are.
Cu o singura exceptie: administratia de kkt!
Comentariu beton!16
„Au trecut 30 de ani de la revoluție și în București, în materie de infrastructură, nu s-a făcut aproape nimic.” – păi probabil n-au vrut să facă de râs nimicul făcut în alte privințe. Consecvență, cum ar veni.
Comentariu beton!21
S-ar putea să ai dreptate. Cum povestea taică-meu de unul dintre colegii lui de facultate. Se schimbase sistemul de notare în România, se trecuse de la notele până la 5, la ăla cu note până la 10. Omu’ lua 5 pe linie, dar era fericit pentru că părinții nu aflaseră de noul sistem. Și totul a mers minunat până într-o zi când a luat un 6.
Poate părea out of topic, dar nu e: M-ai prins într-un moment de draci maximi pe autorităţi. A venit copilul acasă cu o cutie oferită de primăria sect 5. Conţine diverse chestii, cele mai multe inutile (revin cu detalii dacă vă interesează). Ce vreau să spun: absolut toate au scris pe undeva #DF (daniel florea, refuz sa scriu cu majuscule). Cât de cretin să fii să scrii numele tău pe absolut toate paginile unui caiet?! Dacă scria „primărie”, mai ziceam. Dar cum să nu îți fie rușine obrazului?!
Încă rumeg unde să reclam mizeria asta electorală făcută din bani publici.
Ma iertaţi trebuia să spun cuiva 😀
Comentariu beton!70
@Bertha, ii reclami pe ei LA EI !!!!
Comentariu beton!16
@Ioana, da, ai dreptate. Dar ce naiba facem? Ori emigrăm, ori ne resemnăm?! 😰
@Bertha tampenia aia cu daniel florea scris pe caiete are legatura cu Valeriu Nicolae si proiectul lui cu copiii din Ferentari, am Mai zis chestia asta pe aici zilele trecute. Uita-te pe pagina lui Valeriu Nicolae si ai intelegi la ce ma refer.
Bertha, au primit și copiii mei chestiile astea, eu m-am blocat la orar și n-am mai apucat să mă uit și prin caiete. Mă bucur că ai facut-o tu și ai scris. Oricum, eu nu emigrez și nici nu mă resemnez, dar l-am pârât pe df la Cosmin Pojoranu, face parte din echipa Funky Citizens si mi-am adus aminte că a făcut acum câteva zile o interogare publică pe FB legat de momelile electorale prestate de politicieni de-a lungul timpului. Se încadrează și asta numa’ bine și, facându-se prin copii, mi s-a părut chiar printre cele mai scârboase. La cum îi știu pe cei de la Funky, aceste informații vor fi puse la treabă constructiv.
Iti recomand sa pleci la serviciu pe la 7 – 7:30 maxim. Nu e aglomarat deloc. There, problem solved! 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?17
Sau aș putea să rămân la birou de seara. În fond, pot să dorm și acolo.
Ma intreb unde sta Bogdan A de are drum liber la orele alea… In Drumul Taberei e full mult inainte de ora 7 …
Comentariu beton!18
Am un prieten care locuiește într-un orășel în Austria. Lucrează în Elveția și până la muncă traversează de două ori granița. Face 15 min până la job.
L-am rugat să-mi amintească asta atunci când o să fac până la muncă mai mult de o oră…că mă mut la el.:P
Comentariu beton!24
Care trafic, care Bucuresti? Ca eu am observat 2-3 modele de trafic „bucurestean”: ala plin de tot felul de cotete de CT, TL, TR, AG, DB, CL, GR, IL, cu varianta dube de 8+1 pe Bulgaria cu 15 oameni inauntru, ala din autobuze/tramvaie/metrouri unde e plin de diverse personaje care, daca ar avea bani, maine ar cumpara un cotet din asta Euro 2-3 (eventual volan pe drepta) sau vizionarii care s-au mutat in cartierele alea „rezidentiale” (e.g. – Domnesti, ca tot zicea cineva mai sus) dar isi duc copii la scoala neaparat in Pta Romana, Dorobanti sau Pipera. Ca daca tot ti-ai luat casa la porumb parca nu e complet meniul daca nu duci copilul la gradi/scoala in capatul celalalt al Bucurestiului.
Intrebari retorice – din ’80 incoace, tot cartierul Aviatiei are (avea) blocuri de 4 etaje, stau si ma intreb de ce? Dar a aparut Mall Promenada si toate cladirile de birouri >10-15 etaje. Fara locuri de parcare sau alt plus pe infrastructura, ca asa functioneaza investitiile, bani sa iasa nu coteaza pe cine omaram pentru asta. Cine e mai vinovat, Primaria sau aia care au construit cladirile alea de rahat, toti fiind perfect constienti ca se va duce dracu’ totul in zona? Si cum o sistematizezi pe asta, in afara de teleportare?
Stiu, o sa mi se umple frigiderul … ms anticipat.
Comentariu beton!38
Primaria e vinovata, pentru ca, ce sa vezi, aia au construit in urma unor avize/autorizatii eliberate de primarie.
Comentariu beton!37
Primaria face PLANUL DE URBANISM ZONAL!!! Ei decid ce si cum se construieste!
Comentariu beton!20
Cam asta face/nu face primaria:
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23361544-foto-casa-construita-perioada-interbelica-zona-aviatorilor-demolata-autorizatie-primaria-capitalei-reteta-succesului-dan-autorizatia-ilegala-wring-continua-distrugerea-patrimoniului.htm
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23361920-foto-bloc-7-etaje-putea-construit-calea-victoriei-langa-casa-manu-monument-istoric-primaria-capitalei-dat-aviz-oportunitate.htm
Doar 2 de azi…
Ce să vezi, tocmai mă uit la ştiri şi autobuzele şcolare din Bucureşti la 7.30 sunt goale pentru că părinţii sunt reticenţi şi preferă să-şi ducă odraslele cu maşina.
La UPU, tot în Bucureşti, full, timp de aşteptare 2-3 ore, unu era acolo cu un deget belit pe răzătoare, la urgenţe.
Dar da, nu se face nimic, alţii sunt de vină.
Comentariu beton!36
Iar unul din părinți (care își adusese copilul cu mașina) îl înjura pe șoferul autobuzului cu transport elevi, că parcase în fața școlii și blocase traficul 🙂
Asta în timp ce în alte orașe, unde tot ieri s-a lansat acest program de transport elevi, cele 3 autobuze puse la dispoziție s-au dovedit insuficiente, iar pe pagina primăriei au fost postate foarte multe mesaje cu solicitări de suplimentare și creare de noi rute.
Comentariu beton!37
Eu aș merge pe jos…:)…Câți km sunt?
Comentariu beton!20
@GMT,
eu nu locuiesc în București, locuiesc în alt oraș, care devine ușor ușor sufocat de circulația auto. Am încercat varianta pe jos, dar dacă nu găsești o rută ocolitoare prin cartiere, departe de bulevardele circulate, nu poți respira efectiv.
Mona, eu mergeam mai mereu pe jos la muncă. Rar urcam în autobuz. Cam 3 km. Decât să mă stresez cu așteptarea, cu aglomerația…eu aș lua-o la picior. Dacă distanța e mare, aș merge pe jos până unde se poate,apoi aș urca într-un mijloc de transport pentru o stație două, apoi pe jos. Eu stau foarte, foarte, foarte prost cu răbdarea.
Comentariu beton!15
@GMT,
mergi tu, doar 2km pe langa coloanele de masini care se misca cu aceeasi viteza ca tine si apoi spune-ne ce parere au plamanii tai. si daca vrei sa repeti experienta in fiecare zi.
Cred ca ar fi mai sanatos sa ma apuc de fumat decat sa fac „sportul” asta.
Blin, păi de ce să merg pe lângă coloanele de mașini? Alte străzi nu există? Printre blocuri, prin parcuri…Pot fi evitate cu succes străzile principale. De scurtături ai auzit?
Mersul pe jos este foarte sănătos!
O altă soluție este să cauți casă lângă job. Nu am înțeles oamenii care pierd 2-3 chiar 4 ore pe zi ca să meargă la muncă și să se întoarcă de la muncă. Nu e mai simplu și mai logic să schimbi casa? Întreb și eu ca Moș Ion Roată.
Comentariu beton!18
GMT, eu pierdeam undeva la 2 ore, deci mă încadrez în categoria oamenilor pe care nu-i înțelegi și aș dori să schimb acest lucru.
Împreună cu soțul, am ales să ne cumpărăm o locuință în primul rând în funcție de necesitățile copiilor deja existenți, din care primul urma să intre la școală. Adică să fie o zonă care să ne placă (din fericire locuiam deja în ea, dar cu chirie), cu școală decentă aproape de casă (din fericire este chiar peste drum), cu acces la rețeaua de transport a Bucureștiului (din fericire va avea și metrou la 3 minute de mers pe jos curând. Dar chiar și fără, tot ar fi fost în regulă). Lăsând la o parte faptul că nici eu, nici el nu suntem genul care să înțepenim o viață la același job și cam la 3-5 ani le-am schimbat, pentru copii am considerat că nu e ok să-i rupem din mediul respectiv. În plus, viitorul meu job va fi undeva la 10 minute distanță de casă (cu mașina, e adevărat), nu-mi dădeam acum palme dacă mă mutam?
Comentariu beton!14
Anduța, mă bucur mult că s-au aranjat așa lucrurile și că nu mai pierzi ore zilnic ca să ajungi la muncă! Viața e scurtă, cu timpul acela – și nu doar cu timpul ci și cu energia, cu banii- se pot face atâtea…
Comentariu beton!12
GMT, o să zici că nu eram cu toate țiglele pe casă atunci (spre deosebire de acum, când le am pe toate și foarte bine fixate 🙂 ), dar în perioada pre-copii, jobul era tot așa, la vreo 10 minute de mers cu mașina. Pe lângă faptul că tocmai începuse să-mi placă la nebunie să conduc, abia dacă apucam să cânt 2-3 melodii din playlist, un alt lucru care tare bine îmi prindea, pe post de înviorare și energizare de dimineață. Așa că atunci când firma s-a mărit și a trebuit să ne mutăm (în infama Piperă) eu eram în culmea fericirii. Într-o oră, cât făceam mai nou, aveam tot timpul din lume să conduc și să cânt. 😀
Asta mi-a adus aminte de cat de infect era in Londra cand ca sa ajung acasa, zi de zi stateam chiar si 20 de minute in minunata statie Victoria. Bine, am stat si mai mult de atat, dar cam asta era timpul normal de asteptare. Si de multe ori, la fel ca la noi, s-ar mai fi gasit putin loc la mijloc, dar desi aia anuntau pe statie sa se miste din usa si sa isi tina rucsacurile si gentile in mana ca sa aiba si altii loc, oamenii nu aveau nici o reactie in cele mai multe cazuri, asa ca da-i si asteapta inca unul si inca unul… Am avut o zi cand mai sa ma ia plansul, fiindca era atat de aglomerat incat nu mai puteam sa ma misc de langa peretele ce incepea de la capatul scarilor si tot veneau oameni peste oameni… Horror senzatia.
In Bucuresti aveam noroc ca din Otopeni luam direct 783 pana la Victoriei unde erau birourile. La plecare in schimb, daca depaseam 5:30, era chinul de pe lume, faceam vreo 20 de minute pe putin pana la Arcul de Triumf si cam o ora pana in Otopeni si cand se intampla asta ma uitam la aia din masini, in 98% din cazuri era doar soferul, mai rar cate doua persoane, cum stateau relaxati cu ochii in telefon. Cu metroul nu pot spune ca am avut probleme, dar nici nu am mai avut de mers cu el de prin 2015 cand lucram in Aparatorii Patriei… Cat despre schimbat, eu cred ca in Bucuresti treaba va ramane la fel. Atata timp cat ei se chinuie de nici nu mai stiu cati ani sa faca un amarat de metrou in Drumul Taberei… Apai sansele de schimbat infrastructura par de domeniul sf-ului.
Comentariu beton!21
la Londra ma gandeam si eu cand am citit articolul lui Mihai …..nu poti zice ca nu au infrastructura sau ordine in trafic si nebunia tot nebunie e la orele de varf
@claudia, da, dar spre deosebire de noi, ăia fac ceva, încearcă să găsească soluții chiar dacă reușesc mai mult sau mai puțin.
Aceeași problemă și în Cluj…foarte multi s-au mutat în zonele rezidențiale sau satele din jurul Clujului, dar toată lumea insistă să își aducă copiii cu mașina în centru. Dacă s-ar folosi mai mult școlile din proximitatea domiciliului de care aparține fiecare nu ar mai exista turismul asta școlar și nici nebunia de pe străzi. Dar dacă tuturor le place să traverseze orașele pt că iarba e mai verde in partea cealaltă…
Comentariu beton!22
In toate orasele mari e nebunie la orele de varf ,nu doar in Romania.Singura solutie e, cum spunea cineva de pe aici ,sa te muti dupa job.Problema e ca nu numai tie ti a venit ideea asta geniala ci o au si altii si atunci sa te tii cum creste costul chiriei.Dilema e….aglomeratie ,nervi dar job sau liniste ,pace si asistenta sociala ca nu gasesti absolut nimic de munca.This is the question…..zicea fratele Hamlet.
Ieri am plecat cu vreo 20j minute mai târziu de acasă.
La Unirii schimb, către nord. În primele 3 trenuri nu am putut să mă urc.
Am luat trenul spre Tineretului, că poate o fi mai puțin aglomerat acolo.
Nimic. La fel de plin. Și aici l-am luat pe al doilea. Am fost singurul care a reușit să urce, din zona mea de peron.
Noroc că am slăbit în ultimele luni.
Ce bine ca se bagă muuuunți de bănet in scârboșenia aia sinistră! Ghiciți ctitoria la care ma refer !? A, sa nu uit : nu vii dor de niște borduri ?
E relativ simplu să rezolvi Bucureştiul, numai că trebuie testicoae şi independenţă politică la primar şi restul factorilor decidenţi.
Ce observăm?
90% dintre căruţele cu motor au un singur pasager.
Cam 25% dintre căruţe sunt cu motoare şi volumetrică mare spre dubiţă.
Mai mult de jumătate sunt coteţe pe roţi.
La orele la care încep şi se termină cursurile oraşul aproape se blochează.
Ce-aş face eu să fiu aşa un dictator local de nu-i pasă ce zic politicienii şi cetăţeni:
1- taxa pe căruţă cu combustie, înzecită, normal că în funcţie de motorizare şi vechime. Ideal ar fi să ţi se poată contoriza cât circuli şi în funcţie de asta să plăteşti.
2- banda specială pentru transportul în comun obligatorie pentru unde ai mai mult de o bandă pe sens.
3- se confisCĂ CĂruţa care calcă banda de transport în comun ori linia de tramvai şi cele care parchează ilegal. Nu amendă, confiscată şi vândută, dacă ai ce, dacă-i mai veche de 10 ani, REMAT.
4- tot oraşul împânzit de piste velo şi poliţişti care să se ocupe de civilizarea celor pe două roţi.
5- de 10 ori mai multe mijloace de transport în comun, toate modernizate şi linii care să lege dormitoarele din jurul Bucureştiului cu centrul, FĂRĂ să schimbi mijlocul de locomoţie.
6- copiii să facă obligatoriu şcoala în cartier, nu stai la Domneşti şi duci copilul pe Monetăriei, lângă Guvern. Bineînţeles, luate măsurile ca şcola din Domneşti să ofere condiţii şi profesori la fel de buni ca în centru. Spre exemplu, predai la ţară, LOCUIND ACOLO, ai salariul dublu.
Ideea că vei construi nu-ş’ ce drumuri, pasarele, pasaje, wtf pentru automobile ca să fluidizezi traficul este o fata-morgana, vei înmulţi numărul de căruţe din trafic, de paregzamplu, dacă merg din Buftea în Berceni între 8 şi 20 folosesc drumul pe sate, ceea ce noi numim centura 2, ca noi, mii de maşini, la un ocol de capitală faci în plus 50 de km, dar cu 40-50 la oră, deci economie de timp, carburant şi uzura maşinii. Dacă s-ar mai elibera oraşul ghici pe unde am lua-o?!
Aaaa, DA, urgent începută centura 2.
Înainte de a mă înjura reţineţi că am maşină cu care fac zilnic peste 100 de km, inclusiv prin Bucureşti.
Dar cred că timpul este mai preţios ca banii.
Părerea mea.
Comentariu beton!35
Aș mai adăuga: facilități fiscale pentru firmele care le oferă angajatilor mașini, dar îi conving să meargă, dimineața și seara, mai mulți în aceeași mașină. Cum contabilizezi asta, e treaba statului.
Aaaa, foarte important, malluri, depozite, scoase după centură. Toate cele legate de acte, ANAF, ministere, pasapoarte, permise, wtf mutate în Casa Poporului, tot este mai mult goală.
Comentariu beton!21
Şi o poveste:
Fi-mio ăl mare stătea în Berceni şi lucra în Otopeni.
Se plângea că pierde zilnic 2-3 ore în trafic.
– Păi mută-te în Otopeni.
– E greu să vin de acolo când ies în oraş.
– Ieşi zilnic?!…
S-o mutat şi a câştigat cam 1 lună de viaţă pe an, cam atâta pierdea în trafic.
Comentariu beton!29
Legat de 6 – să zicem că nu stai la Domnești, ci în București. Și nu-ți duci copilul în centru, ci la o școală la care nu ești arondat, dar care este considerată ”bună”, sau, mă rog, mai bună decât majoritatea, inclusiv cea de lângă casă. Și cum ești un părinte care-și dorește ce-i mai bun pentru copilul lui, devii arondat prin facilitatea legală denumită ”viză de flotant”. Pe care o obții foarte ușor plătind unuia care are domiciliul în zona dorită să te ia în spațiu, ca să poți înscrie copilul la școala respectivă. Este cazul instituției în care îmi duc copiii. Eu sunt arondată pe bune, împreună cu încă vreo maxim 5% de-acolo. Restul de 95% sunt din alte sectoare și cartiere bucureștene, dar și din Domnești, Cornetu, Bragadiru etc. Rezultatul? Haos suplimentar și de nedescris în cartier, mai ales dimineața, pe stradă, în școală – că sunt în fiecare clasă înghesuiți peste 35 de copii. Lucru ilegal, că maximul stipulat în legea învățământului este de 25 la primară, respectiv 30 la generală.
O soluție ai avea și pentru această situație? Cum ai diminua tu supraaglomerarea, dacă ai fi primar? Chiar și dictatorial, așa. 🙂
Comentariu beton!15
6 soluții de bun simț. Utopice, e adevărat. Cred în reîncarnare, dar mă îndoiesc că voi prinde așa ceva în vreuna din următoarele două vieți.
„Dictator local” zici? Te spânzură ăștia de primul copac dacă le iei dreptul de a merge cu 4 roți sub cwr. 🤣🤣
Nu citești comentariile de oriunde (inclusiv de aici) pe acest subiect? Să pleci mai devreme, să te muți unde ai job-ul, să emigrezi, să duci copiii la școala de cartier, să faci TU ceva, nu să facă ceva autoritățile pe care le plătești pentru asta. Asta iese din discuție.
Comentariu beton!20
Pai prin 2009 cand lucram la minunatii de la iron mountain, asa plecam, avea unul care locuia in Crangasi masina de la firma si ma culegea pe mine, una care locuia pe Turda si lua 41 cateva statii si pe inca un tip care tot asa, locuia pe aproape. Aveam asigurat si autocar dar omul a zis ca daca tot suntem in aceeasi zona de ce sa se foloseasca doar el de masina firmei..
Ionuț, dar dacă rolul de dictator local l-am prelua noi, cetățenii? Venim cu problemele, uneori poate venim și cu soluțiile (că sincer, ei de multe ori chiar nu sunt în stare să le găsească), ne unim mai mulți și punem presiune pe autorități/legiuitori să le implementeze.
Legat de ”ne unim mai mulți” ăsta, recunosc că pe problema celor 5% de mai sus, atunci când am ridicat-o la școală mi s-a sărit în cap. ”Vrei să iei dreptul copiilor noștri la o educație de calitate?” a sărit o mămică de prin Cornetu și a fost aprobată de o mare parte dintre părinți. Iar cei care mă susțineau, au continuat s-o facă în gând.
Așa că am făcut doi pași în spate și o petiție, către MEN și ministrul educației (Andronescu), prin care ceream oferirea de soluții concrete care să contribuie la respectarea legii (cea cu maximul de copii în clase). Momentan sunt doar 2000 și ceva de semnături, ceva mesaje frumoase de susținere și o propunere de demers comun de la un jurist care lucrează pe aceeași problemă deja de un an și care vrea să acționeze în instanță autoritățile pentru nerespectarea legii. Continuăm și vedem ce se întâmplă.
Comentariu beton!15
Bucuresti suks.😁( păstrați roșiile pt bulion si salată:))))
Din cauza de karma nebuna la cap care imi face figuri si ma bagă în toate boalele glandei (pe bune, eu sufar cu glanda😃) in ultima perioada fac des drumuri din Pitești la Bucuresti. Că o fi el Bucurestiul suks😁dar medici buni gasesti pe acolo.
Ultima dată am avut programare la medic la ora 8 dimineața. Am plecat din Pitesti la ora 6 dimineața si am ajuns la 8 fix . Si asta pentru ca nu incepuse şcoala. Datorită acestui fapt fericit ( pentru unii) am reușit sa fac doar o oră și jumatate din Militari până la Foișor.
Maine trebuie sa vizitez Bucureştiul din nou. Numai că a început școala și eu am programare tot la ora 8 dimineața in zona Piața Victoriei. Plec de acasă la ora 5 ca sa fiu sigura ca ajung la ora 8 la medic. Vorbim despre un drum de aprox 120 km… şi despre 3 ore alocate acestui drum.
Drumurile la București sunt un chin din cauza traficului.Nu că la Pitești ar fi mult mai bine, dar va spun ca pe mine un drum prin București ma termina psihic.
Bine ca tot acolo găsesc si psihiatrii buni. Cred că mai bine mă mut in București să scap de stresul calatoriei.😃
Nu îți cunosc boala, nu știu cât de grav este, dar de ce nu te duci la Dr Aldea la Regina Maria sau la Dr Gorgischi, la Clinica Dr Luca, lângă pediatrie?
Sunt cei mai buni doctori endocrinologi din Pitești.
Dimineata il duc pe fi-miu la scoala, pe jos. Scoala este pe o straduta, la ~ 200m distanta de un bulevard circulat. Azi, coada de masini care astepta sa intre pe strada scolii era pana pe bulevard. Niciunul n-ar fi lasat masina parcata pe bulevard ca sa mearga 200m pe jos.
Comentariu beton!15
Bucurestiul e doar reflexia celor ce traiesc acolo.
Comentariu beton!29
Adânc, foarte adânc.
Si adevarat. Locuiesc in Bucuresti de cand ma stiu.Am vazut cum a evoluat orasul. Administratia e catastrofala, dar cred ca si cea mai eficienta administratie ar fi avut probleme cu cele 1.4M masini inmatriculate doar in Bucuresti. Daca le pui si pe cele din provincie, sari de 2M lejer. Orasul a fost construit intr-o perioada cand nu se astepta nimeni sa existe la un moment dat 2M vehicule aici. Csf.
Comentariu beton!13
Încep frumos și romantic, pentru ca sunt boss de boss și deștept pe deasupra (dar numai pe deasupra) am avut ocazia sa locuiesc în două dintre cele mai mari orașe din Spania, Madrid și Barcelona. În Madrid locuiam în sudul Madridului vreo 50 de km pana în centru, în general foloseam motocicleta deci far de probleme în trafic dar cu trenul și metroul nu am făcut niciodată mai mult de 50 de minute până la serviciu, cât despre Barcelona aproximativ la fel locuiam la periferie (imigrant, chiria în centru scumpă) dar transportul lor în comun e aproape perfect, acum locuiesc în sudul Franței, nordul Spaniei, trec granița și de câte patru ori pe zi, dacă vrei sa mergi în centrul orașului sunt amenajate parcări fără plata unde îți poți lăsa mașina și urca în autobuz, aici orașele fiind mici autobuzele ies la câte 10 minute, deci se poate. Bineînțeles că toate astea nu au fost construite în 7 zile dar ma îndoiesc profund ca au durat 30 de ani….. Boss de boss și chiar șerif….
Comentariu beton!24
Puteam să jur că tu ești pe undeva prin UK.
Am fost, Belfast, câțiva ani, când am descoperit blogul tău, nevasta era însărcinată cu fiica mea care are 4 ani acum dar de atunci multe s-au schimbat, am doi băieți în plus, azi împlinesc doi ani, te am invitat la mine ca tot te perinzi prin Franța da nu vrei a ajunge…..
Comentariu beton!15
Pe naiba nu vreau. Las’că vine ea ocazia.
Na ce sa zic, este pacat ca multi s-au lovit deja de aceste probleme si au gasit anumite rezolvari. Puteti sa vinzionati aceste filmulete ca sa va faceti o idee https://www.youtube.com/playlist?list=PLgCAUNIhjAZ1iOuISeca-GkUl8RAyRi6z
Pentru Bucuresti punctual, o solutie usoara si care sa aiba impact imediat, dupa parerea mea, este sa cumpere tramvaie si sa circule tramvaiele la orele de varf ca metroul. Apoi treptat, facei lini dedicate de autobuz si de biciclete si dupa incepi cu taxarea masinilor.
PS: imi place maxim cum merg autobuzele alea noi cu burduf goale in weekend… eficienta 100% :X
hit me: *faci linii
@MV- pe vremuri am incercat chestia cu luatul colegilor in masina (eu mergind singur). A mers treaba in primele.zile, dupa aia s-a inceput cu diverse gen:
– intirzii 15 minute
– poti ocoli sa ajung si eu „undeva”?
– pot sa iau si copilul de la scoala?
– poti schimba muzica/ postul de radio?
– am uitat sa te anunt, azi an liber
Rezultatul: in a treia saptamina mergeam din nou singur si linistit spre si de la munca.
Zicala clasica cu facerea de bine… e reala.
Comentariu beton!29
Staaai, ca madame Firea si altii dinaintea ei au frecat pwla 8 ani aproape si s-au apucat sa faca parcarea subterana de la Granitul(trebuia sa fie gata din 2016) si faci 1km in 15min cu mult noroc. Sa nu zic ca zilele astea am avut treaba in cam tot Bucurestiului si am vazut competitie de schimbat borduri si trotuare, podul Grant sugrumat, Militariul rascolit, Berceniul la fel, Bucurestii Noi, Doamna Ghica, Piata Muncii, Alba Iulia etc etc
Am facut saptamana trecuta DrTrSeverin-Bucuresti in 4h30 si Militari-Pantelimon in 2h40🤦♀️
O sa ajungem sa inventam teleportarea ca doar suntem un oras zmart🙄
Locuiesc în Colentina și lucrez în Militari, aproape de A1. Sa îți povestesc cât ma „distrez” (aproape) în fiecare dimineață? 😂😂😂😂
Mai bine nu.😉 Ma „îmbăt” cu speranța că va fi (cândva) mai bine. Poate pentru stra-stra-nepotii mei. Poate……🤔🤔🤔
Deh, asa sunt eu, mai optimistă 😉
Nu mai completez decat cu atat: sa te fereasca Sfantul sa-ti rupi vreun picior si sa trebuie sa faci drumuri la control la doctor, la CASMB care ti-a blocat cardul, la doctorul de familie sa-ti vizezi concediul etc. Practic fara un prieten cu masina si nervi tari sau vreo 4 ca sa nu-i lase nervii, tu ca om cu un picior rupt imposibil sa te deplasezi oriunde!!!
Mihai daca tu crezi că Bucureștiul la capitolul asta sta jalnic, te invit o săptămână în dragul de New York. Aici nu s-au mai investit bani in infrastructura de mai mult de două decenii. Găsești ce vrei tu gropi – cu cat e cartierul mai scump cu atât gropile sunt mai dese, că sa nu menționez cartierele rău famate uita de ele că-ți rupi mașina în două nu alta -, întârzieri la metrou de îți vine să o iei pe jos, piste de biciclete pe cele mai aglomerate artere și că sa fie treaba treabă au făcut benzi desemnate pentru autobuze ca autobuzul s-o ia tot pe banda mea.
Primarul asta este un dezastru capital. Oameni fără adăpost la tot pasul și el investește în ceea ce ei numesc affordable housing carevasăzică prostii care muncesc și plătesc taxe de ii cocoșează sa mai tina și niște oameni în cârcă că na oamenii vor la NY, dar nu isi permit sa traiasca, căci na chiriile sunt pe măsura salariilor.
Așa că Bucureștiul stă extraordinar la capitolul asta in timp ce orașul ăsta se duce de râpă din cauza proastei administrații. Iar în România mai ești tu, recorder.ro și alții care atrag atenția băiețașilor Astoria șmecheri de la conducere. Aici sunt toți adormiți.
In rest dau cu pace ca să nu mă enervez chiar dinainte de a ajunge la serviciu.
Comentariu beton!16
In municipiul meu s-a construit un pasaj suprateran pentru masini dar l-au facut tontii doar cu o banda pe sensul de mers, si creste al doilea pasaj suprateran pe acelasi principiu (suprateran fiind , puteau face macar 2 benzi/sens, aveau loc, puteau sa aiba o gandire in perspectiva ). Intr-o lume sufocata de nr de masini ei fac o investitie de-a-n boulea. Bineinteles ca pasajul muta traficul dintr-un cartier sufocat in alt cartier sufocat, si debarca masinile intr-o strada care are ghici ce, tot 2 benzi, una pt un sens, si una pt celalalt sens,dimineata iti vine sa iti faci sepuku.Metrou? Alternativa? Ce e aia, municipiul meu are in general strazi cu 1 banda pe sensul de mers. Dar mno, eu stau in partea aia a tarii in care nu s-a facut la plesneala nici macar un studiu de fezabilitate pt autostrazi, Moldova nu exista pt minunatii din fruncea tarii. Priveam o harta a autostrazilor construite/incepute/in curs de finalizare iar in est nu exista nimic(http://www.130km.ro/harta.html)Nu ca restul tarii ar sta mai bine, dar macar voua v-a dat cu ceva praf in ochi.
Eu plec de la Tineretului mai mereu la 9:40-10 si e ok. De fiecare data. Cand incerc la 8juma-9 e haos. De aceea prefer mai tarziu 🙂
@Sabina, ai noroc ca poti, majoritatea (cred) nu avem cum… programul e ne-flexibil si incepe si devreme… 🙁
Sabina, păi, da, dar nu toți avem norocul tău. Unii mai începem programul și la 9.00. 😀
Am locuit in Tineretului. In bloc aveam o familie de 3 persoane cu 4 masini (SUV uri) si faceau scandal pentru locurile de parcare. Solutie? Un apartamanet = un loc de parcare la pretul pus de primarie. Vrei un loc extra pentru inca o masina? Platesti de 10 ori mai mult.
Ai parcare in zona (cea de la palatul copiilor), dar iti e lene sa mergi 200 m pana la masina , si alegi sa te inghesui pe stradute? Amenda!
Scuza vecinilor mei care nu doreau sa parcheze acolo, era ca „sta saraca masina in soare”.
Daca s=ar lasa carutele personale acasa, sau ar merge cate 4 in masina , si mijloacele de transport in comun ar circula mai fluid. Pe Bdul Tineretului circula 73, 74, 76, 312, 313, 381. Nu sunt full niciodata , ca de…vine cate un autobuz la 2 minute, dar tot cu intarziere ajung deoarece ….cate 1 pe caruta .
Vrei sa traiesti intr-un oras ca al meu , unde ai totul pe un cerc de maxim 500 de metri de locuinta ( loc de munca , piata , supermaketuri / magazine , bistrouri , centre medicale, policlinica , banci , coafor / frizer, spalatorie haine , spalatorie auto , politie , posta , biserica , sala de sport , cinema 3D, autogari ? La ceva un pic mai mult ai un asa-zis parc, spital jud., „teatru” ( cca 30 de minute pe jos) si in rest tot asa . Vrei ? Ai 50 minute pana la Bucuresti ! Bucura-te de restul care iti trebuie ,ca sa il traversezi ! Bucura-te de orele pierdute din viata in trafic ( indiferent ce metoda alegi ) ! Fa un calcul : cat din viata pierzi in trafic ( fie el pe jos, sau in mijloace de transport ). A trai in Bucuresti e un sacrificiu cu care ati fost de acord ! Nu va mai plangeti ! 😀 Ati ales ? Ati ALES ! 😉
Sorry , MV , ca nu-ti placu ‘ ! 😀 Nici nu ma asteptam !
M-am nascut in Bucuresti… si eu si 4 generatii inaintea mea…. am ales prost, bag sama… 🙁
Da, da, vreau! 🙂 Dar zi-mi, te rog, mai întâi, cum se numește acest paradis citadin la doar 50 de minute de București? Ploiești? Pitești? Alexandria? Giurgiu? Urziceni?
Ioana, dar tu puteai alege să nu rămâi. Cel puțin asta cred că ți-ar răspunde Jetta…
Stiu cateva persoane care locuiesc in Militari Residence si lucreaza in zona Carrefour Colentina + lasat copii la scoala. 🙁
Timpul scutit a fost si motivul pentru care m-am mutat din orasul Pantelimon inapoi in Bucuresti.
Sefule! Barosanule! Boierule!
Unde vrei sa-ti faca pista de biciclete? Sa le luam pe rand:
Prima banda = banda pe care se parcheaza in multe locuri pentru ca nu e spatiu.
Trotuar – trotuarele nu prea permit asa ceva, pentru ca nu e spatiu, plus ca de multe ori sunt masini si alte obstacole, incat nici noi pietonii nu avem de ales decat sa ne inghesuim pe langa ele. Si pe langa asta trebuie sa va suportam si pe voi ca vreti voi sa va dati cu bicla.
Nu e suficient ca sunteti tolerati pe trotuare, ceea ce nu se intampla in nici una dintre tarile civilizate pe care le tot dati ca exemplu?
N-am înțeles cine „suntem tolerați”? Io n-am mai atins trotineta de un an.
Dincolo de asta, dacă nici piste de bicicletă nu se pot face în orașul ăsta, atunci chiar ne-am dus dracului.
Pai, nu se prea pot face din motivele pe care le-am mentionat.
Totusi, de ce este asa de important? Si eu vreau sa am pista de tras cu arcul in Tineretului. Sa cer primariei sa monopolizeze un sfert de parc pentru asa ceva?
Of, stiu ca mesajele mele suna foarte agresiv, dar m-au innebunit vehiculele pe 2 roti. Ieri era sa dea un malac peste mine cu trotineta (circula foarte repede) si, din experienta mea personala, bicicletele nu dau prioritate pietonilor nici la semafor.
Poți să ceri primăriei ce vrei tu, doar că să tragi cu arcul nu ajută pe nimeni în afară de tine și încă vreo câțiva pasionați. Să faci piste de bicicletă în tot Bucureștiul ar duce la fluidizarea traficului cu măcar 10-15% în perioada martie – noiembrie. Eu, unul, aș folosi exclusiv trotineta, cât mi-o permite vremea, dacă aș avea pe unde să merg cu ea.
@MV Simțeam eu că nu te-ai mai atins de Troty, d’aia am „pro-testat” azi 😉
Ps. Tocmai am remarcat pentru a nu știu câta oară un „bici-mâncarrier” în pasajul Unirii. Uoff … unde ești tu Pablo să-i faci praf pă toți…
Mort/aglomerat si cred ca si destul de poluat, in iarna intr-o escala prin capitala am iesit cu un coleg sa fumeze(el, eu am abandonat sportul) in fata aeroportului mai ca abia puteai sa respiri …
Cât am lucrat în Pipera era mișto. Am ajuns acolo prin 2007 și erau două clădiri de birouri. Inițial aveam mașini de serviciu ăștia care lucram acolo și aveam domiciliul în Ploiești. Apoi când s-a săturat lumea de condus, ne-au băgat niște autobuze. Am înțeles că de când s-a închis strada Fabrica de Glucoza, sau mă rog au făcut-o pe un sens dinspre Petricani către Barbu Văcărescu e jale acolo. Cu autostrada am înțeles că se face cam maxim o oră ceea ce este decent, cu toată aglomerația. Sunt persoane din București care făceau pe 7 km mai mult decât făceam noi din Ploiești pe 60 de km.
București-ul este mișto dar nu m-aș muta în el neam, și de ce aș face-o când sunt la juma de ora oră distanță cu mașina sau cu trenul. Înainte mai veneam la cinema, dar de când s-a deschis și în Ploiești nu mai am nevoie. Mai ajung prin București la câte vreo chermeză… dar și asta rar.
Comentariu beton!13
Da’ mai fă chermeze şi la tine acasă, ce tot mergi la Bucureşti să încurci trafiqul pe acolo chiar şi rar ? Că rar mergi tu, eu, alţii… se adună şi uite aşa se stresează lumea pe acolo.
Mane ce pot să spun altceva decât că am… @Shoricul gros 😁
Bucurestiul nu e mort.Dimpotriva traieste intens.Iata ceva de la stirile de seara de azi din Bucuresti (un pic reinterpretat):
So ….suparata pe Uber ca ii manca bananele in ultima vreme, maimuta unui taximetrist din sectorul 5 a evadat.
Pelicanul propietar a sunat la 112 si s-a obtinut rapid mandat de „Wanted dead or live”.
Politia prin Brigada Diverse s-a comportat exemplar si a capturat exemplarul.
Pelicanul a recomandat taximetristilor care se folosesc de o maimuta, sa o supravegheze atent.
Vedeti ? Nu ne plictisim niciodata in Bucuresti.
Doua ore de trafic spre servici? Nu ne plictisim cu asa stiri.Doar sa inventeze astia un suport pentru telefon pe volan, adica fix in centrul atentiei.
Şi dacă tot nu a venit aproape nimeni cu soluţii am io una pentru bucureşteni. Lucrul în schimburi 1,2, şi, de ce nu, chiar 3. De ce toată lumea trebuie să lucreze 9-17 Ce, nu poate Vasilescu să facă copy-paste de la 17 până la 12 noaptea ? Aşa, creşte şi natalitatea prin firmă, Suzana&Vasile vor fi mai fericiţi plus că vor beneficia şi mulţi corporatişti de beneficiile vieţii de noapte din Bucureşti. Mai un cocktail cu colegii până pe la 4-5 dimineaţa şi numai bine ajungi acasă ca să duci odraslele la şcoală cu zâmbetu’ pe buze… de astea. E ?
Cred că s-a mai făcut asta cu trei schimburi. Îi zicea „uzină”.
Deci nu ţi-ar place dacă ai fi sch.3 să prinzi toate promoţiile de la mega la 7 dimineaţa când deschid magazinu’ ??? Pfff, v-au stricat ăia cu salarii de nababi pe acolo.
Ce salariu de nabab visezi Shoric? Singurele influențe îs shaorma și peșcheșu’ 😜
Io cre’că lui MV îi e frică să meargă la „uzina digitală” pe scara STB-ului. Dacă i se fâlfâie eșarfa și se încruntă radarul uman că petrece nopțile prin alte părți?
Mane nu lucrează ăștia când repară drumurile noaptea și tu vrei să dea lumea cu sapa în corporație la schimbul 3?
hai mah k stricati visul ¨¨american¨¨ al tuturor romanilor care ¨¨locuiesc in Popesti si lucreaza in Pipera¨¨ sau ceva mai la nord ¨¨locuiesc in Floresti si lucreaza in Juku°°. Asta e sigur mai aproape de Cluj.
Nu ar fi asa de aglomerat traficul daca oamenii n-ar dori sa merga neaparat cu masina. In blocul in care locuiesc (si care este la 5 minute de mers pe jos de metrou), parcarea este goala cand plec eu la 9 dimineata (ora pe care mi-am ales-o ca sa pot respira putin in metrou). Nu cred ca toti oamenii au nevoie de masina (eu am masina de serviciu si o las la birou ca sa merg cu metroul). Dar ne place sa fim comozi. In alte tari proglema asta s-a rezolvat cu taxe foarte mari, care, daca ar fi si la noi toti ar fi nemultumiti. Este foarte adevarat infrastructura lasa mult de dorit, dar si locuitorii o complica si rareori se gandesc si la altii.
„Au trecut 30 de ani de la revoluție și în București, în materie de infrastructură, nu s-a făcut aproape nimic. Nu avem șosea de centură, nu avem sistem inteligent de management al semafoarelor, nu avem pasaje pietonale, nu avem bandă dedicată transportului în comun, nu avem nici măcar niște pârlite de piste pentru biciclete. Repet, NU AVEM NIMIC când vine vorba despre fluidizat cât de cât traficul.”
În schimb, ce bine ca avem fântâni care luminează, ce bine că avem vloggeri care fac campanii despre cât de mișto și ușor e să circuli cu autobuzul prin București, ce bine că avem tot felul de șușe și spectacole moca, plătite de primării, ce bine că avem luminițe de Crăciun care stau aprinse până după Paști, ce bine că avem borduri suprapuse și, în general, ce bine că avem tot felul de mânării din astea menite să ia ochii fraierilor care votează.
Nuuu, facem restaurări la clădiri învechite pe motiv că sunt imobile istorice.
Iar dacă îndrăznești să zici „Poate ar trebui să dărâmăm conacul ăsta vechi/vila veche/clădirea”, imediat ești comunist.
Degeaba l-au înjurat pe Oprescu… era bine dacă nu făcea nici el măgării, dar pe partea cu imobilele vechi și dărâmarea lor, cred că știe și el că altfel nu se poate.
Altminteri, același lucru i-am zis unuia din Cluj, nervos că de ce nu se face metrou… „Păi bă, oaie, tu nu înțelegi că trebuie să dărâmi? Hai că proiectul de excavare, de instalare e una, dar să ajungi acolo trebuie să expropriezi, să dărâmi ca lumea, iar câți dintre voi acolo sunteți obsedați să păstrați clădiri istorice intacte pe motiv că sunt săsești sau moghiare, ba mai plătiți și bani pentru resutararea lor? Vorba aia, nu se poate cu pula în cur și cu inima în Rai…”