Acum vreo două veri, doi amici de-ai mei, cuplu, erau în vacanță în Olanda cu copilul, un băiețel cam pe la 5 ani.
Într-una din zile, așteptau toți trei pe peron la metrou să plece cel care era deja în statie și să vină următorul. Ei, și cum stăteau ei așa liniștiți, exact în momentul în care se închideau ușile, ăla micu’ se smulge din mâna maică-sii și intră în vagon. Ușile s-au închis și metroul a luat-o din loc.
Marele lor noroc a fost că un tip, un olandez care era în vagon și a văzut toată faza, a avut prezență de spirit, a prins copilul de-o mână și le-a făcut calm niște semne din care oamenii au înțeles că-i așteaptă la prima stație. Sper că vă imaginați cam cum au trecut cele câteva minute până să vină următorul metrou și alte câteva zeci de secunde cât a durat drumul până stația aia? Practic, s-au căcat pe ei de frică. De recuperat au recuperat copilul, dar le-a trecut toată viața prin fața ochilor. Nici nu vreau să mă gândesc cam ce s-ar fi întâmplat dacă nu era pe fază olandezul din metrou.
Mno, ce voiam să zic, când mergi în vacanță cu un copil mic, dar nu atât de mic încât să nu te poți înțelege cu el, învață-l cele patru reguli de mai jos:
– Dacă te-ai pierdut, pe stradă, rămâi pe loc și aștepți în locul în care ne-ai văzut ultima oară. Nu te apuci sa ne cauți, te căutăm noi pe tine.
– Dacă ai rămas pe peron la metrou și noi am plecat, rămâi pe loc. Ne dăm jos la prima stație și ne întoarcem după tine. Sub nicio formă nu te urci singur în alt metrou.
– Dacă tu pleci cu metroul și noi rămânem pe peron, cobori la prima stație și nu te miști de acolo, aștepți până venim.
– Învăță pe de rost numerele noastre de telefon;
Bine, ideal ar fi să n-ai nevoie de nicio regulă și să nu se piardă niciun copil, dar cum viața e complexă și prezinta multe aspecte, n-ai de unde să știi cum te trezești că ăla micu’, care acum zece secunde era lângă tine, pur și simplu nu mai e. Motiv pentru care regulile de mai sus sunt sfinte.
P.S. Ultima regulă e valabilă pentru toată lumea, nu doar pentru copii. Învățați numerele de telefon ale celor pe care i-ați suna dacă sunteți într-o situație nasoală, că nu se știe niciodată. Dacă e să vă întreb acum, și să răspundeți fără să vă uitați prin agendele telefoanelor, câte numere știți pe de rost? Sau, mai bine zis, știți numărul cuiva care v-ar ajuta și trezit din somn la patru dimineața?
sursa foto
Nevasta, mama, tovarasi x2, finul meu. Astea le stiu ca pe tatal nostru. Stii, am crescut intr-o era in care decat sa cauti in agenda lui Nokia, mai bine invatai numarul ca il formai mai repede.
Comentariu beton!31
Primele două numere sunt ale unor femei. Nici bărbații ăștia nu mai sunt ce erau odată.
Nenea, astia sunt sefi, nu femei :))
Comentariu beton!44
Încă una, mai ales daca pleci cu mucea pe afară…să stie să spună in engleza cul il cheamă și al cui e din Congo…intre timp, suni si tu la 112..
Comentariu beton!32
Da. Doar că dacă e speriat mort, e posibil să uite și mama englezei.
Nu văd nicăieri partea în care îl înveți pe puradel să apeleze la un nene polițist. Unde-i siguranța și încrederea, șerif? 🤣🤣🤣
Comentariu beton!25
Îl înveți, dar după ce face 18 ani. Ca să poată folosi expresiile alea.
Hahahaha! Da, nu mă gândisem la asta…
Ca să răspund la întrebările tale, știu vreo 5 numere de telefon: soție, frate, niște prieteni. Atât. Ăștia s-ar trezi și la 4 dimineața pentru mine. Cel mare al meu ne știe numerele de telefon. Lucrăm cu amândoi la partea cu oamenii sunt răi în general, nu te duci cu nimeni necunoscut, indiferent ce îți oferă, nu pleci nicăieri neînsoțit de părinți sau de persoana la care ești lăsat în grijă. E greu, că sunt amândoi netemători, curajoși și încrezători în capacitățile lor de a se descurca. Copii naivi, ce poți să le faci!?
Luna viitoare celui mare îi iau smartwatch.
Nu prea m-am gândit la treaba asta până acum, fiindcă n-au ieșit niciodată în afara „radarului”. Nu că n-ar fi încercat, dar am vederea și viteza de reacție încă destul de bune. Dar, paza bună….
La modul cel mai serios, habar n-am ce să le spun în legătură cu poliția și 112. Am, așa, o reținere să le spun să aibă încredere în „siguranță și încredere”. Nu știu de ce. 😜
Se dezbate încă. Ce zici?16
Număr de telefon pe de rost îl știu pe al fostului soț ( probabil ar mai aduce un lacăt sa se asigure că nu scap 😂😂😂😃😃) și pe al mamei – dar nu știu dacă ar putea face ceva
Trebuie să mai invat câteva dar oare pe ale cui 🤔🤔🤔
Comentariu beton!19
Al actualului soț? Numa zic.
am patit asta cand fata era in clasa a II a chiar. din cauza panicii a uitat toate regulile si invatamintele si a plecat cu prima mamica din autobuz ( noroc ca era de la aceeasi scoala). De aici am mai tras si concluzia ca copii sunt extrem de creduli si naivi si au o proasta intelegere a pericolelor din societatea actuala.
as mai adauga :
-daca te pierzi in autobuz te duci imediat la sofer, stai linga el si ii spui ca te-ai pierdut. Normal ar trebui sa anunte mai departe la dispecer ca are un copil pierdut. Cel putin politia a sunat prima data la cei cu autobuzele si asa am fost sfatuiti sa invatam copilul de cei de la dispecerat.
-alternativ , daca nu poti suna pe nimeni dute in primul magazin de lant ( ei iam dat exemple din cluj) spune ca te-ai pierdut si roaga sa sune sau pe parintii ( daca ai numere notate sau le tii minte ) sau la politie. Sub nici o forma nu te duci cu nimeni nicaieri. Astepti sau parintii sau pe politist.
Ce am patit noi este ca respectiva mamica a adus-o acasa, bine intentionata de altfel, dupa o ora si jumatate. Ea locuia in zona intamplator, dar mai avea de facut trebui in oras si de ridicat inca un copil al ei de la alta scoala. Femeia a fost bine intetionata dar nu a realizat ca fata ar trebui sa aiba notate in carnet numerele parintilor de telefon si nici ca ar putea fi cautata. In final daca suna la 112 ( nu sunt chiar toti imbecili acolo) era mult mai bine pentru ca politia ne-ar fi spus ca fata a fost gasita si astfel am fi evitat 90 de minute de panica absoluta .
Asa ca un sfat , daca gasiti un copil pierdut, pentru a evita panica parintilor, incercati sa anuntati imediat pe cineva.In primul rand parintii si daca nu se poate scoala, gradinita ( ei stiu numerele parintilor,) , sectia respectiva de politie ( adica sunat la fatidicul 112), secutitatea magazinului, etc . Asa se evita panica din partea parintilor.
In final pentru noi s-a incheiat cu bine . Dar trebuie avut grija pentru ca copii nu inteleg si nu sunt responsabili.. fata a considerat ca totul a fost o mare aventura. N-am mai avut nici un comentariu.
Comentariu beton!34
Doar pe al nevestei, pentru că e foarte ușor de ținut minte (și numărul și nevasta). Dar nu știu sigur dacă m-ar ajuta în orice condiții și la patru dimineața.
Comentariu beton!48
Da, nici eu nu m-aș baza pe asta.
Eu îl știu pe al șefului. La cât de stresat e, ăsta răspunde la orice oră…
Comentariu beton!41
Și chiar dacă nu te ajută, măcar ai cu cine sta de vorbă.
te pierzi des sau de ce ?
Comentariu beton!23
@Mihai, am un șef de treabă. Paradoxal…
@Razvan, mă mai pierd cu firea…
Comentariu beton!18
sper ca nu iti suni seful de cate ori de pierzi cu firea. nu e sanatos.
@Ananas Te pierzi cu firea … ? Nebunaticule 😜
Te rog ca să pui bilețelul cu „sună un prieten : 07 xxx..” sub șepcuța cu MUlE pesede 🥴 în cazul în care nu te descurci 😜. Aaa … și nu uita … cauciucul … înțepat… e degeaba … ai marcat 😉
Nu i spui mai bine sa nu cumva sa te dezlipesti de langa mine ca te ia mama sfantului,te rup cu bataia….?E in firea copiilor,in firea tinerilor sa si asume riscuri si sa fie aventurosi .E bn sa le bagi in cap niste detalii care sa le fie plasa de siguranta dar viata e atat de imprevizibila si plina de surprize incat cu toate elementele alea daca e sa se intample ceva oricum se intampla…nu ati citit Miorita?Uite si n povestea lui MIHAI daca in locul olandezului atent si binevoitor ar fi fost un pedofil nenorocit la ce i ar fi folosit celui mic sa stie ca trebuie sa coboare la prima statie.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Sau dacă îl răpeau extratereștrii. Hai să ne menținem în niște situații cât de cât normale dr viață. Câți părinți cu copii rapiti de prdofili cunoști tu?
Vreo 5.
Ale cui? Că poate mai ai tu patru cartele sim. 😛
Poate are un telefon … pentasim 😜
4 de la prieteni / colegi, unul de la cumnat. Pentru 3 din cei 4 aș putea baga mâna- n foc. Cu toti ma stiu de aproape 30 de ani. Pentru cumnat nu, că e bolnav. Dar e acolo măcar cu o vorbă bună. Pentru mine contează.
Din fericire (pentru mine), copilul meu e azi major. Dar da, cand era mititel s-a ratacit de mine in satul de vacanta din Mamaia… Am reactionat ca un om nebun… ultimul lucru care mi-a trecut prin cap a fost sa sun la 112… oare de ce????
pe-al meu l-am pierdut in metrou. era mic, vreo 3ani, si era fascinat de trenuri. fusese cu noi intr-un magazin din statie – erau pe vremea aia! – si, pur si simplu, disparuse intr-o secunda.
cand ne-am dat seama am inlemnit, oras strain, locuri necunoscute, nu erau mobile pe-atunci…
eu am inceput sa-l caut pe sus, omu’ a coborat pe peron…tocmai venise un tren, puhoi de lume!
dupa ce-a plecat metroul, l-a gasit pe peron, numara vagoanele: patu, tei, ot, sase…
drept urmare, in vara aia la mare, l-a legat tat-su cu un cordon destul de lung de piciorul lui.
stiu 2 nr de telefon ale omului si nr lu’ fi-miu.
asta cu intalnitul in ultimul loc unde ne-am vazut, n-o inteleg! mereu mi-o zice si omu’, mai ales cand suntem pe-afara.
dar eu tin minte alt loc decat cel pe care-l retine el, la noi n-a functionat. da’ nu-i bai cu telefoanele astea, copil mic nu mai avem.
Comentariu beton!26
@moatza, uneori e bine să nu te bazezi pe telefon.
@Anouk, ptr noi nu mi-e frica, ma descurc oriunde, bani sa am! Si chiar si fara, cred ca tot m-as descurca.
Fi-miu are treij’ de ani.
Gps tracker in ghiozdan, jucarie etc. 😀
Invatat numele reale ale parintilor, ca mami si tati nu ajuta.
Comentariu beton!48
Stiu ca o sa para stupid ce scriu acum,dar scriu:azi dimineata m-am trezit ca arsă. am visat ca eram intr-o tara asiatică si aia nu prea vorbeau engleza☹,dar am gasit un cuplu de români care mi-au zis ca ma duc ei intr-un oras ca sa vizitez pe acolo.habar nu am ce făceam in tara aia, de ce eram neorganizata etc. Faza e că la gara îmbulzeală mare si ma pierd de ei,dar ii vad ca urca intr-un tren,în care urc si eu, dar nu ii gasesc.de aia, ii zic unuia sa imi scrie destinația trenului si ii dau telefonul ca sa scrie direct in telefon. Ca un făcut, ala imi sterge agenda!!! si imi da inapoi telefonul. L-am făcut cu ou si cu oțet, dar disperarea pe care am simtit-o nemaiavand nici un număr a fost groaznică…m-am trezit cu o senzatie de groază!!! Teroarea era cred legată de neînțelegerea limbii si de imposibilitatea de a lua legatura cu cineva cunoscut. Acum, că-s treaza, imi dau seama ca m-as descurca realmente intr-o situatie de gen(poliție,consulat/ambasada),dar in vis l-aș fi luat la pumni pe ala,care se mai si uita ca un bou la mine si nu schița nimic. Nu stiu ce ar zice psihologii si cititorii de vise despre tot ce am scris,dar eu cred ca vorbim despre siguranța publică care nu prea mai exista si care ne face sa nu avem un plan bine conturat în condiții de urgență. Exista o buna parte de oameni pregătiți în sistem, dar nu sunt suficienți si, de multe ori, esti ghinionist si dai peste ultimul deficient. As zice ca ne bazăm prea mult pe bunul simț al fiecăruia, dar sănătatea, poliția, magistratura(sisteme publice) nu sunt servicii opționale, trebuie sa existe profesioniști care sa stie ce e de facut mereu, indiferent ca sunt la cluj, brasov, bucurești sau afumatii din deal. Evident ca aia din marele orașe au mult mai multe interventii si fac mai multe operațiuni de anvergura(cred eu), dar si „nenea” din sat trebuie sa fie pregatit, si nu de inca un păhărel la ora 16 cand i s-a terminat programul! …Stiu ca nu-s toti la fel,dar sunt cârcotașă si generalizez.
Pe al fratelui meu geaman, al unui prieten bun, al nevestei si al tatalui si mamei. Astia se vor da si de-a dura sa ma gaseasca ! Restul, politie etc….ii stiu cum gandesc, cum actioneaza si imi e greu sa am incredere, mai ales in unii care-s mana-n mana cu tiganii si interlopii….
De la 6 ani ne știe copilul numerele de telefon. Am plătit pentru ele la operatorul de telefonie mobilă. El le-a ales ca să le rețină ușor.
Normal că am persoane care ar rupe lanțurile pentru mine. Și le știu și numerele de telefon.
Și noi l-am învățat pe fiu-meu, în caz că se pierde, să se întoarcă în ultimul loc în care am fost împreună. Acum e la vârsta la care explorează. Merge cu trotineta din Rahova până în Moghioroș. Cu încă doi prieteni de vârsta lui. Regula este să meargă doar prin zone unde sunt oameni, să nu caute scurtături și locuri dosnice iar în cazul în care se pierde de ei, să ne sune.
Are și o aplicație pe telefon care ne arată unde este.
Comentariu beton!25
eu nu-l stiu decat pe al maica-mii, pe care oricum nu as suna-o intr-o situatie nasoala…azi ma apuc de invatat 🙂
Peste 10 la prima si 0 la a doua!
Ah, ce drăguț. În sfârșit un subiect care să se asorteze cu vacanța. 🙄
Da, știu numere de telefon și da, am oameni pe care i-aș putea trezi la patru dimineața dacă ar fi cazul.
Copilul are instructajul făcut, prima regulă e să nu se panicheze (indiferent de situație). Până să apară GPS trackers, avea la mână o brățară pe care erau scrise numele și numărul de telefon.
Ce.ma bucur ca nu dau numarul de telefon la straini, cum ar fi sa.ma.sune la 4 dimineata ca si a rupt o unghie in bordura?
Domnu’ Marius M, ar fi greu spre imposibil să sun pe careva că mi-am rupt o unghie, nu le suport lungi. 😜
Dar am sunat un prieten pe 1 ianuarie, după-amiaza, că mi se tricase chiuveta din bucătărie. A venit și a reparat-o.
didina, se pot rupe şi unghiile scurte.
@GabiI, contrar aparențelor, nu merg în mâini. Și nici nu port sandale. Ghici de ce? 😂
Didina, voiam doar să te necăjesc. Tu te plimbi, iar eu sunt la birou şi nu m-am putut abţine. :)))
Aaaaaa… am uitat, da, unii sunt la birou. 😁 Hai că fac niște poze și vi le trimit. Să mănânc și porție dublă de înghețată sau vă descurcați singuri? 🙃
@didino, nu vine ea ziua de 20 august? :)))
Vine, @Vasilescule, normal că vine. Pe 20 vă salută fata de pe plajă. 😜😂🤣
Și io de la Napoli. 😀
@Mihai,
Ai grijă, cică la Napoli se fura în draci (și din mers). Dar să nu generalizăm 🙂 , eu am avut o experiență plăcută – uitat telefonul la terasă, regăsit a doua zi.
Frate-miu, atat. Dar daca l-as suna la 3 dimineata, am mai multe sanse sa mi raspunda cumnata-mea decat el. Ce sa-i faci, are frate-miu un somn….lesini cu el langa tine. :)))) apoi i-as lua la rand pe veri…unu din 4 ar fi prin oras oarecum treaz.
Singura data cand l-am sunat a fost cand m-au dus la urgente, la Floreasca. Parintii se suna dupa ce situatia este sub control. Evitam panica.
Dintre prietene….N-as suna pe nimeni. Eu m-as trezi pentru ele in toiul noptii, ele pentu mine nu….treaba verificata in ambele situatii, asumata si asta e.
Comentariu beton!19
In situatii de panica uitam noi adultii numerele de telefon, daramite copii. Cel mai sigur ar fi sa aibe copilul o bratara gravata cu numarul unuia dintre parinti. Asa, chiar daca este într-o tara straina, trage o tanti de maneca, ii arata bratara si s-a rezolvat problema. Oricum, copiii trebuie super bine instruiti sa nu plece sub nici o forma cu un strain. Văzusem acum ceva vreme un experiment intr-un loc de joaca in care un individ cu un catelus le zicea cipiilor sa mearga cu el la masina sa le mai arate alti catelusi. Toti copiii s-au dus cu el, chiar si cei ale caror mame erau sigure ca n-o sa se duca. Copilașii sunt inocenti si e greu sa-i inveti ca sunt oameni care le-ar face rau.
la asta cu bratara nu mam gandit. dar e foarte buna ideea.
Asa e , copii au o alta perceptie a raului decat avem noi.
În afară de propriul nr de telefon, care nu mă ajută cu nimic, mai știu numărul de telefon fix de acasă de la părinți. Nu am memoria cifrelor, dar ăsta e în familie de mai bine de 30 de ani.
În plus, pot fi sigură că pot să sun și la 4 dimineața și, după ce-și iau pastilele și reglează tensiunea/tahicardia/alte alea, ai mei se fac luntre și punte să m-ajute.
Dar vorba cuiva, trebuie să mă apuc de învățat. Dar oare p-al cui? Al lu’ frate-meu o fi suficient?! Că i-os mai ciudată și, deși e posibil să fie oameni care-ar sări din așternut la 4 dimineață să m-ajute în caz de mega-nasoale, nu știu dacă eu chiar i-aș suna.
Prima dată am luat-o pe fii-mea la mare când avea 1 an. Am instalat cortul, i-am arătat cum să-l recunoască printre celelalte corturi, am mers pe malul mării ca să-l vadă și să mă asigur că-l recunoaște și i-am spus că se poate duce pe plajă unde vrea, să se joace cu alți copii, cu nisip, să alerge…..Pe mine mă găsește mereu lângă cort și dacă nu mă vede, să mă strige.
A testat cele învățate zilele ce au urmat și cel mai important a fost că m-a găsit mereu acolo unde se aștepta, unde i-am spus că o să fiu. În felul ăsta vacanțele noastre au însemnat libertate și relaxare.
La 5 ani am lăsat-o prima dată singură acasă pentru scurt timp. Am învățat-o să sune dacă vrea să-mi spună ceva sau dacă vrea doar să mă audă. Dacă nu răspund din prima la telefon să nu se sperie și să mai sune o dată.
La 7 ani a ieșit de la școală și am lăsat-o să mă aștepte puțin ca să învețe că dacă rămâne calmă în locul stabilit, ne găsim…..nu ne pierdem una de cealaltă.
Am continuat cu sistemul ăsta de învățare….
A învățat numerele noastre de telefon pe dinafară și alte informații utile în caz de urgență.
PS-știu toate numerele de telefon ale membrilor familiei și pe cele ale prietenilor. Deh…..mai fac și antrenament să nu mă ajungă Alzheimerul…
Se dezbate încă. Ce zici?23
Fără răutate, Anouk, dar ce copil precoce ai. La 1 an, al meu mergea de-a bușilea, numa atât. Mai zicea brrr, prrr, apa, caca și cam atât.
Comentariu beton!36
@Mona, era mai puțin important cum se deplasa (a mers singură de pe la 11 luni). Important era să învețe unde mă găsește pe mine.
Ai dreptate, nu e important cum se deplasează, important e să ţină minte toate instrucţiunile astea, ceea ce la 1 an e incredibil.
Comentariu beton!21
Incredibil ? Iarăși generalizări ? Hmmm, nu vă mai faceți bine😜
Stiu nrele copiilor, pe al sotului, mamei, surorii mele si fixurile de la serviciu 😜. Iar teoria e ok, copiii in schimb sunt imprevizibili. Acum ceva ani, eram intr-un depozit en-gros, haos se chema acel depozit, ma rataceam si eu in el. La un moment dat mi-am dat seama ca am pierdut copilul cel mare (avea cca 7 ani) . Nu m-am panicat pt ca repetasem de mii de ori regula cu ,,nu te misti ca te caut eu” iar el nu era zgubilitic , era un copil cuminte. Deja exersam regulile cu cel mic de 4 ani, nu imi faceam probleme ca cel mare nu ar sti regulile.. Astfel incat am facut calma traseul in marsarier incercand sa il recuperez. Mi-am dat seama cu groaza ca regula cu ,,eu vorbesc, eu aud” functiona perfect, copchilul disparuse. Panica e putin spus, eram schimonosita de frica. In urbea mea cautau de 2 luni o fetita de 7 ani disparuta care locuia chiar langa acel en-gros, fetita pe care intr-un final au gasit-o omorata iar criminalul era liber. Fugeam ca bezmetica cu copilul mic printre sirurile de haine/mancare/jucarii. Cand intr-un tarziu l-am gasit l-am intrebat socata ,,ce te-am invatat?”…,,sa nu pleeec”. ?! …si tu ce ai facut?…am fugiiit (in toate directiile a fugit, l-am gasit in alta emisfera fata de locul pierderii)… Asa ca teoria e ok, acu’ sfatuiesc pe cei cu copii mici sa si simuleze un astfel de eveniment, sa simuleze cu ajutorul unui coleg si varianta cu ,,uite, am multi catei mici/bomboane , vii cu mine sa ti-i arat/dau?” … cand ai copii trebuie sa stai cu ochii ca pe butelie. Acum ai mei sunt mari, nici unul dintre ei nu a incercat sa memoreze nr de telefon ale familiei (din pacate) in cazul in care s-ar intampla ceva.
Comentariu beton!15
Copila mea a ținut un prieten care venise din alt oraș la usa, nu a deschis nici in ruptul capului, ba chiar ia spus cum sa ia legătura cu noi, părinții pentru ca altfel are mult de așteptat. Se întâmpla acum vreo 33 de ani. Alta data, la școala unde învața, intr-o zi a venit o doamna la învățătoarea ei in timpul orei, sa-i dea voie fetiței sa meargă cu ea acasă,la noi ca mie mi s-a făcut rău si sunt in salvare. Copila auzind conversatia, a răspuns prompt ca nu pleacă nicăieri pentru ca mama ei nu este bolnava si ca doamna aceea minte. Învățătoarea care era gata sa învoiasca copila sa plece cu o necunoscuta, a realizat ca era sa facă o mare tâmpenie.Se întâmpla acum 32 de ani, cand nici măcar telefoane fixe nu avea toata lumea.
@MAS, am citit anul trecut despre Larisa. M-a bântuit luni de zile. De multe ori zic că de-abia aștept să îmi văd copiii mari, deși știu că grijile nu o să dispară niciodată. Atâtea cazuri sinistre! Fata împinsă la metrou ziua în amiaza mare, fetele astea care mergeau cu ocazia (eu merg frecvent cu ocazia la țară, ăăă mergeam). E imposibil să stai tot timpul în expectativă, de parcă la orice colț te pândește vreun nebun!
S-a întâmplat prin martie anul acesta.Un băiețel cam la 5 ani plângea în parc în Bran și părea dezorientat și fără părinți. Prietena mea l-a observat și am fugit repede la el.Se pierduse de părinții si frații lui. Aceștia urcaseră în mașină și in grabă l-au uitat pe el. Foarte isteț copilul, ne-a aratat exact unde l-au lăsat părinții, știa de unde e si cum îi chema pe părinți.
Am sunat la 112 și ne-au pus în legătură cu părinții.Aceștia realizaseră ca l-au uitat și deja îl cautau disperați. În total aveau 5 copii și în grabă au numărat greșit.
Caz cu final fericit, se putea întâmpla orice intr-o zona aglomerată si plină de turiști străini cum e Branul.
Comentariu beton!21
N-am copii, dar nu pot să înțeleg treaba cu “număratul greșit”. Și chinezi dacă sunt și tot îi deosebești, nu-i numeri ca pe biletele la film.
Comentariu beton!17
@anukoi – cauta pe net ca a fost o stire acum 3-4 zile cu un tata care si-a uitat gemenii de doi ani in masina, 8 ore cat a fost la munca (SUA). Nu zic ca e ceva normal sau banal, dar daca esti usor distruc cu nervii uiti, nu-i chestie de numarat gresit, mai ales daca fug toti in jurul masinii, ai bagaje, nevasta, hoti de buzunare, locuri de parcare, futai etc.
De acord! Vad ca tot mai multi vor sa apeleze la tehnologie, de exemplu smart watch pentru copii. Si eram foarte de acord cu asta pana cand am vazut episodul din Black Mirror care m-a speriat groaznic. Vorbesc de episodul 2 din sezonul 4. Nu am copii inca si ma consider o persoana care respecta spatiul personal si intimitatea celir din jur. Vad totusi un risc ca, desi cu cele mai bune intentii, intr-un moment critic as trece linia. Cei care aveti copii ce credeti, e mai puternica increderea sau frica pentru siguranta copilului?
@Sisley, ce se întâmplă așa de nasol în acel episod încât să te sperie sau să te facă să refuzi treaba cu smartwatchul? Întreb fiindcă nu am văzut serialul și vreau să le iau smartwatchuri la ai mei.
Dacă e vorba doar de încredere….hmm….știi cu câți ani îmbătrânești instant în momentul în care îți dispare copilul din raza vizuală?
Am pățit o dată cu cel mare în Orășelul Copiilor în Buc. Era la unul din locurile de joacă, mulți copii, mulți părinți, balamuc, soția plecase cu cel mic care era în cărucior încă să cumpere vată de zahăr. Eu m-am rezemat pe margine de un gard, urmărindu-l cu privirea pe pitic. Avea vreo 5 ani. La un moment dat nu l-am mai văzut. Băi, dar deloc. Și nu era genul care să stea într-un singur loc. Se mișca și se dădea în toate p-acolo ca un titirez, intra în vorbă cu toți copiii, era imposibil să nu îl reperezi. Și dispăruse.
De unde eram am scanat iar zona de joacă, milimetru cu milimetru, copil cu copil. Nimic. Să-ți zic cam ce scenarii îmi treceau prin minte? Să-ți explic cam cum te blochezi într-un asemenea moment și nu prea mai gândești logic? Ce să fac? Să sun unde și la cine, să mă duc undeva, dar în ce direcție, să strig, să întreb? Senzația nu e plăcută și încep să îi înțeleg p-ai mei de ce mă ciufuleau când dispăream din fața blocului fără să le zic.
Eu l-am strigat. O singură dată, tare (mă ajută vocea 😜). Copilul era la 2 metri de mine, într-un tub d-ăla de plastic dintr-un ansamblu de tobogane, scări, etc. Își găsise un tovarăș de joacă și stăteau acolo discutând despre super eroii pe care îi aveau în mână și acasă. Dacă avea smartwatch, aș fi văzut că măcar ceasul e în zonă și n-aș fi îmbătrânit 20 de ani în 30 de secunde. 🤣🤣
Și nu sunt paranoic, dovada fiind că l-am trimis în tabără de la vârsta de 5 ani, de minim 2 ori pe an. Și iarna la ski, și vara. Fără telefon, fără să-l urmărim sau ceva de genul. Dar acum iau în calcul toate astea.
Intimitate, încredere? După 18 ani. Și poate nici atunci. Poate gândesc greșit. Dar i-aș întreba asta și pe părinții Alexandrei. Ce răspuns crezi că ar da ei?
@Ionut, nu e vorba de smartwatch, ci de tableta. Black mirror ia elemente actuale si le duce un pic mai departe, spre extrem chiar. In episodul acesta, desi cel mai bine ar fi sa te uiti, o mama isi pierde fiica de 5 ani sa zicem si apoi gaseste un centru care ii implanteaza un chip si mama poate urmari pe tableta ce face fata si vede ca prin ochii ei ce traieste. Vine si cu o functie de inhibare a stimulilor care ii proviaca stress. Ma rog, fata devine adolescenta, mama devine obsedata de aceasta monitorizare si control si merge la compania respectiva sa ceara inlaturarea chip-ului. Ei spun ca nu se mai poate, dar ca ea poate oricand sa nu mai foloseasca tableta. Mama se conformeaza, dar cand adolescenta nu raspunde la telefon intr-o noapte tarzie, ia tableta si se uita ce face fata si descopera ca are o exeprienta sexuala consimtita. Dar nu poate trai cu asta, se urca in masina si merge sa o opreasca. Nu as merge pe scenariul asta, mi se pare cam extrem, dar desi nu am copii, deci habar nu am cum as reactiona de fapt, la nivel conceptual cred ca rolul parintilor este sa ii ajute pe copii sa isi formeze un sistem de gandire propriu si nu sa ii urmareasca si sa isi dea cu parerea la orice pas. Dar daca esti disperat si ai o solutie, esti destul de puternic sa ai incredere sau verifici?
Orice ați plănui, orice scenarii ați face, fiți pregătiți pentru marele necunoscut, că nu degeaba este unul Murphy.
Fiți calmi, chiar dacă aveți stomacul ghem. Am pierdut copilul, sunt pățită.
La asta cu numerele de telefon, mai am de lucrat, știu că ar trebui să le știu, dar nu știu de ce nu le știu. Cred că ar trebui să îi scot din agendă pe indivizii mei, măcar o perioadă, să ne învățăm minte reciproc 🙂
Am citit acum un an o carte impreuna ” Ce fac daca ma pierd” si am citit-o de atatea ori ca o putea recita pe dinafara.
– Stie adresa, nr meu de tel, numele complet, unde lucrez, tel de la munca mbilul si fixul.
– are ceas gps in permanenta de cand iese din casa pana revine.
…
S-a pierdut in urma cu o luna.
Era cu maica-mea pe strada, se intorceau din parc, erau la cateva strazi departare de casa. Ei i-a sunat telefonul si si-a coborat privirea sa il caute in geanta si sa raspunda.
In cel mult 30 sec el a luat-o pe alta strada.
Nu mai zic, panica, disperare, cautari cand pe o strada cand pe alta, practic se invarteau unul dupa altul, era si o piata aglomerata… A durat maxim 10 minute, dar a parut o vesnicie.
Long story short, copilul se intoarce in ultimul loc in care o vazuse pe bunica-sa si intepeneste pe bicicleta in mijlocul trotuarului… Asa l-a vazut maica-mea de departe…
Intrebarea mea a fost de ce nu avea ceasul la mana si de ce nu a cerut ajutor…raspunsul lui…
‘ In carte zicea sa ma adresez doar femeilor cu copii de mana sau sa intru in farmacie sau banca/ supermarket…cum sa intru cu bicicleta? Si nu era nici o doamna cu copil…. Asa ca am asteptat. Trebuia sa vina dupa mine. Daca nu venea pana ma plictiseam, ma duceam acasa’. Asa ca degeaba stie teorie… O interpreteaza pe moment cum vrea.
Neaparat trebuie sa fac niste exercitii ‘ de pierdut copilul’ cu el.
2. Nu stiu nici un numar. Sincer. Decat pe al meu.
Invat azi. Nu m-am gandit niciodata ca as avea nevoie.
Comentariu beton!17
Numerele scrijelite la mine pe creier: mama, tata (ambele ca mai sare semnalu’ la unul si are back-up) si actualul prieten. Plus numarul de fix de acasa, ca poate e mobilul lor pe mut. Candva stiam muult mai multe dar cum nu prea mai vorbesc la telefon cu lumea, nu mai e nevoie sa tin minte numerele lor…
3 nr. am in memoria personală, al soțului, al fiului și al unei bune prietene. Pe soț îl găsesc ușor ziua că noaptea doarme tun, pe fii-miu îl găsesc lejer noaptea că lucrează după alt fus orar. Prietena e de găsit tot timpul 🙂
Chiar ieri am citit o chestie faină : pe plajele din Brazilia daca cineva gaseste un copil rătăcit , il ridica pe umeri iar populatia din jurul acestei persoane începe sa aplaude !
Comentariu beton!22
Nu am citit toate cele 44 de comentarii insa si tehnologia poate ajuta:
https://www.famisafe.com/smartwatches/smart-phone-watch-for-kids.html
eu aveam memorat număru de telefon al mamei
l’am învățat când părinții m’au dat afară din casă ultima oară
am ajuns în franța, am dormit o lună la ADEJOU – un fel de adăpost de noapte, era o cameră mare, ziua transformată în sală de mese, iar noaptea în dormitor – și după aia nu m’au mai primit, mi’am găsit din fericire unde să mănânc și pentru că dormeam în stații de autobuz sau parcuri, era octombrie și frig, iar bineînțeles că țeparii de franci nu mi’au dat de muncă, așteptau să le dau șpagă, am zis să o sun pe mama să îmi trimită bani de autocar până acasă
am avut parte de o surpriză foarte neplăcută, mama și’a schimbat număru de telefon
sunt singur la părinți, în altcineva nu am încredere că am fost trădat și săpat de toți prietenii
și așa am rămas până în aprilie anu viitor pe străzi prin ue, pentru că mama a fost forțată de securiștii împuțiți de la doi și un sfert să își schimbe număru de telefon și nicio organizație de caritate n’a vrut să îmi plătească un bilet de autocar până în rromânia
islamiștii plăteau crucii roșii din franța să mă lase să fac un duș + spălat haine / săptămână, dar francii numai vroiau să îmi dea de mâncare pe gratis și am luat și bătaie când m’am dus într’o dimineață să mănânc, am avut noroc că a sărit toată moscheea în apărarea mea
așa că cel mai bine e să aveți prieteni care să vă ajute și fără să îi sunați
Toni, chapeau! Pentru cum scrii despre lucruri atat de dureroase: cu o sinceritate dezarmanta. Cred ca ti-a fost cu adevarat foarte greu. Sper ca acum iti este ceva mai usor.
Totusi de ce scrii rromania si nu Romania? România de fapt.
acum sunt pensinonar militar de invaliditate, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă
merg în fiecare lună la control la psihiatru, și urmez tratamentu – o injecție la 3 luni
este totul foarte bine acum, locuiesc cu părinții la țară, am camera mea, internet, cablu tv, mâncare, sunt curat, n’am nicio grijă și îi sunt recunoscător Lui Alah pentru că a avut grijă de mine când toată lumea mi’a întors spatele
scriu rromânia cu doi de r pentru că sunt nemulțumit de starea de fapt din țară, unde cetățenii sunt forțați să emigreze sau să lucreze pe salarii de mizerie în țară unde sunt umiliți fără motiv, unde contează doar o elită formată din securiști împuțiți, bugetari și pensionari speciali cu pensii nesimțite
scriu rromânia cu doi de r pentru că țara e condusă de incompetenți și analfabeți funcționali mână în mână cu clanuri de țigani, pe care îi interesează doar interesu personal și îi dor în cur de popor, popor care își merită soarta și din cauza căruia am suferit și eu
Toni, ma bucur ca esti bine! Poate scrii o carte despre suferinta ta. Scrisul este terapie. Oamenii care traiesc acum in Romania , prin felul in care traiesc, in viitor vor fi foarte pretiosi. Ca memorie colectiva si individuala. E bine sa ramana marturii ca a ta. Scrie!
Nu-mi permit sa aduc critici conducatorilor tarii pentru ca nu prea am fost la alegeri. M-am concentrat pe copii si pe traiul in tara straina. In mod sigur sunt si eu responsabila, prin absenta. Si vinovata desigur.
Paradox pur: eu citesc pe net ce scriu multi romani foarte destepti. Cum este posibil ca destui romani foarte destepti sa fie condusi, totusi, de prosti? Mister total.
Cateva secunde de neatentie si copilul meu nr 2 care avea tlei ani a urcat in tramvai. Ca proasta am alergat in loc sa opresc prima masina. Am anuntat politia ca am pierdut baiatul. Baiat care a coborat dupa cateva statii. Un domn l-a observat si a anuntat politia. Doar ca a anuntat ca a gasit o fetita- of, il imbracam colorat si fistichiu. Dupa ce l-a dus la pipi a revenit cu informatia noua, asa l-am gasit dupa cateva ore de nebunie. Nu, nu mai ramai intreg dupa o asa experienta!
Nu stiu cat folosesc sfaturile si tehnologia, poate ca folosesc. Cel mai bun sfat pe care-l pot da eu: cu 100 de ochi sa-ti supraveghezi copilul!
Alexandrei tocmai telefonatul i-a fost fatal! Si fix la cine! Individul zice ca a omorat-o cand a descoperit ca folosea telefonul…
Poate ca sunt intr-o ureche dar este sigur ca fetita a fost omorata? Cum si cand? Exclusa arderea ei in butoiul din curte caci ar fi fost fum si miros multe ore. Psihopat dar cand constati ca a fost sunata politia te – apuci si omori? Foarte multe nu se leaga!
Nu stiu niciun nr de telefon! In caz de urgenta nu cred ca as folosi telefonul…
Comentariu beton!12
GMT esti din Iasi (?), parca imi amintesc ceva in presa locala…
MAS, sunt din Barlad dar am facut facultatea in Iasi. Intamplarea a avut loc in anul de gratie 1990 cand am terminat facultatea. Tocmai salutam Iasul si ne luam ramas bun, uite cum am facut – o! A fost cumplit dar am gasit copilul. Ma strange in spate gandul la parintii si copiii care nu se regasesc…
Parca l-au tinut un timp la politie dar spuneau ca e fetita , iar tu reclamasei pierderea unui baiat. Doar dupa un timp, cand a vrut copilul pipi au descoperit ca de fapt era baiat… nu stiu daca e exact dar asa imi amintesc eu. Si oricum a fo ca la Lolek si Bolek. Politia cauta o mama care pierduse o fetita nerevendicata dar aveau si cazul tau cu mama care isi cauta baietelul pierdut. In tot acel timp copilul era la ei, dar nu ii stabilisera exact sexul … Oricum, cumplit pt tine, sunt convinsa ca frica ți-a marcat urmatorii ani
MAS, nu am stiut niciodata ca a aparut in presa locala! Oare cum sa dau de articol? Nu, copilul nu a stat la Politie! A urcat in tramvai in Tudor si a coborat in Copou. Acolo un domn l-a vazut traversand strada si cat pe ce sa fie lovit de o masina. In spatele copilului, la ceva distanta era o femeie. Domnul revoltat s-a adresat femeiii: doamna, dar cum de nu aveti grija de copil? Dar nu este al meu, a raspuns femeia. Asa a inteles ca este copil ratacit. L-a luat acasa la el dar mai intai a anuntat Politia ca a gasit o fetita. Domnul acela- Chirila se numea- l-a hranit, s-a jucat cu el, parca a si dormit un pic…cand s-a trezit a vrut la pipi si asa a vazut deci ca e baiat, a alergat la Politie. Sau a sunat, nu stiu.
Eu am alergat pana in Bucsinescu, apoi am luat urmatorul tram, am umblat un pic prin Copou dar apoi m-am dus la Politie. Dupa ce am anuntat Politia m-am intors in Tudor. Era la vremea aceea o statie de radio care difuza in Tudor si voiam sa vorbesc cu ei sa anunte, in caz ca din studentii care au urcat in tram cineva l-a vazut pe copil. Parca pe la 5 incepea programul lor si mi-am zis sa mai merg inca o data la Politie si sa intreb si atunci mi s-a spus ca da, copilul gasit era baietel. Politistul mi-a dat nume, prenume, adresa. Am cumparat un buchet de flori…Calvarul a durat deci de la pranz pana pe la 5.
Cand am ajuns acolo copilul meu asculta muzica in casti.
A fost un traumatism atat de puternic incat acum cand scriu am senzatia ca nu l-am metabolizat niciodata. La mine necazurile au venit unul dupa altul si nu am avut timp sa le metabolizez. Ori de cate ori citesc cate un articol, mi se reactiveaza totul si-mi dau seama ca totul e acolo, inlauntru. Important este ca l-am gasit. Sa nu-l fi gasit, nu as mai fi fost om…
Comentariu beton!18
Nu mi s-a întâmplat până acum să se rătăcească vreun copil, dar recunosc că am fost genul de mamă hyper protectoare, cicălitoare și degrabă despicatoare de fir în patru cu ei cât au fost mai mici pe multe situații cu potențial de risc. Ulterior mi-am dat seama că nici așa nu e foarte ok, sper ca grija mea excesivă de-atunci să nu-i fi afectat negativ pe viață, deși până acum par să fie destul de în regulă, ba chiar mult mai atenți, descurcăreți și adaptabili și multe altele, zic asta comparativ cu mine la vârstele lor.
Pe de rost nu știu decât numărul soțului, iar acesta este un mister pentru mine, că nu-mi aduc aminte cum și de ce l-oi fi învățat, dar da, e una dintre persoanele pe care mă bazez oricând să mă ajute, cu orice. Mai sunt și altele, mare parte tot din familie și oameni pentru care și eu sar oricând.
Comentariu beton!16
Am vrut să scriu în ziua în care ai întrebat dacă ne-a fost vreodată poliția de ajutor cu ceva, dar nu am mai apucat. Da, mie mi-a fost în ziua în care am pierdut copilul. S-a întâmplat anul trecut, a doua zi de Paști, eram toți patru în parc, lume puhoi. Eu eram cu ochii și mâna pe fii-mea, bărbată-miu cu ochii pe băiat. S-a întors să dea mâna cu o cunoștință, a fost de-ajuns ca piciul de 3 ani să o ia la picior. Eram pe aleea de lângă lac, omul nu s-a mișcat de-acolo cu fata de mână de teamă să nu vină pe vreo parte copilul și să pice în apă. Eu am colindat parcul în lung și-n lat întrebând de el. Arătam deja ca o nebună. După o jumătate de oră l-a găsit poliția pe care o sunase omul meu (mie nici prin gând nu mi-a trecut să sun) în brațe la o adolescentă care sunase la rândul ei la poliție. Copilul nu știa să zică cum îl cheamă sau câți ani are, de-abia de câteva luni rupe fraze. Nu a plâns nicio secundă, eu în goana după el mă mai opream și mi se părea că îl aud plângând, dar erau doar ciorile. Horror a fost! Îmi venea să le pup tălpile și polițiștilor și fetei care mi-a ținut copilul în siguranță! Am citit pe net pe urmă de o fetiță, tot de 3 ani, pierdută în aceeași zi cu fii-miu (supravegheată de doi frați mai mari) care a fost găsită înecată în râul Argeș la nu știu câți metri de casă.
Suntem mereu cu ochii pe copii, îl terorizez pe om cu atenția pentru că îl fură peisajul. Acum suntem la mare de câteva zile. Dar am senzația că văd psihopați peste tot de vineri de când citesc despre Alexandra. Stau să analizez fiecare zâmbet de străin aruncat copiilor mei…
Mi-a comentat cineva pe Facebook că în loc să-ți înveți copilul ce sa facă dacă se pierde mai bine ai grijă de el să nu se piardă. Am râs.
Blanche, este fundamental sa anunti Politia! Mai ales cand copilul nu stie sa raspunda la intrebari- nume, adresa, nr de telefon! Sper ca cine mai citeste pe blog sa inteleaga si sa tina minte!
Copilul mic deci daca fuge de langa parinti, dupa ceva minute intelege ca e singur si incepe sa planga. Toata situatia depinde de oamenii din jur, cat de atenti sunt, de sensibili si de empatici. Cine gaseste copilul sigur anunta Politia caci altceva ce sa faca? Asa ca Politia este cea care face legatura intre cine pierde copilul si cine il gaseste. Altfel cum? Repet: in situatia in care cel mic e foarte mic si nu poate da nicio informatie! Cazul tau, cazul meu si cate altele…
@Mihai, da, ideal ar fi să nu ne pierdem copiii niciodată din raza vizuală. Și tot ideal ar fi să nu existe criminali, violatori, pedofili. Să nu fie poliția coruptă și să își facă treaba de fiecare dată… Oh, well!
@GMT, am citit ce ai scris despre băiatul tău. Cred că ai trăit ore de groază. Fii-miu are o afinitate pentru adolescente, se duce spontan la ele în brațe și le zâmbește. Nu îi plac persoanele în varstă, sigur ar fi plâns dacă îl oprea vreuna. Fii-mea, în schimb, plânge în maxim 30 de secunde dacă nu mă vede și așa a fost de mică. Azi pentru prima oară i-am spus (are șase ani) că dacă se pierde vreodată de noi să apeleze la prima mămică pe care o vede și să îi ceară ajutorul. Tot repeta după mine: când o să mă pierd, o să mă duc la prima mămică și îi spun cum mă cheamă… Eu: dacă, mami, dacă, nu când! 😬
Când mă duceam cu ultima prietenă într-un mall, mereu ne pierdeam unul de altul. Eu mă duceam la țigarE și stabileam cu madamme să ne vedem undeva în fața unui magazin. Odată aveam telefonul la ea, iar dânsa a binevoit vreo 20 de minute să probeze o rochie. Am venit și pwla nu era nimeni, iar după ce am așteptat-o vreo 18 minute am plecat la încă o țigarE.
Bă băiatule am văzut-o că vine… când am plecat și de aia am plecat. Țigan… știu!
Vă dați seama că am fumat vreo 2 țigări. Era fomeia un car de draci… și eu foarte liniștit! Fumasem două țigări ce plm…
Știu vreo 5 numere de telefon și la unul dintre ele dacă sun vine după mine la ore foarte târzii din noapte, pentru că… e taximetrist!
În Olanda am văzut / învățat o strategie mișto (bună pentru copii mai mici): copilul avea scris cu pix pe antebraț, la vedere, numărul de telefon al părintelui. (util mai ales pentru când copilul nu vorbește limba locului de vacanță). Evident că l-am scris și noi pe al nostru.
Fii-miu (4 ani, vorbeste engleza nativ) stie numerele noastre de telefon si are instructiuni sa opreasca o mama cu copii , sa ii spuna ca mama lui s-a ratacit si sa o roage sa ma sune. Estimez ca probabilitatea cea mai mare sa il pierd undeva e un loc cu multi copii (si mame de copii) si probabilitatea ca o mama sa nu ajute un copil pierdut minima. Stie si de politist dar nu sunt omniprezenti …. Am in plan un ceas cu gps pentru el.
Din fericire in tara unde traim magazinele , parcurile si in general toate institutiile au proceduri clare de lock down cand se anunta pierderea unui copil. Ajuta.
Pe de rost din pacate stiu doar numarul lui barbata-miu… Din fericire pot suna la 911 , care sunt ceva mai profesionisti decat 112….. Dar probabil n-ar strica sa mai invat 2-3 numere.
@cami, am inteles cand te ratacesti tu, dar cand se rataceste el, ce instructiuni are? 😀
Oh, God ! Sunt patita ! Acum vreo luna jumatate ma intalnesc in parc cu o colega sa ii dau ceva. Eu, cu baiatul meu de 7 ani, ea cu fetita de vreo 2-3 ani. Ii povestesc ca odata l-am scapat din ochi cand era mai mic si ca e bine sa fie imbracat copilul cu ceva viu colorat, ceva care sa sara in ochi pentru a fi usor de reperat daca se pierde. Al meu dadea ture prin apropiere cu trotineta. Nu dupa mult timp, vreau sa plec din punctul fix unde statusem de vorba si ma uit dupa baiat. Nimic. Colega mea ma ajuta sa il gasesc. Incep sa il strig in gura mare ca nebuna, fug incoace si incolo.Imi vine sa plang, ma apuca o durere dupa cap si ma gandesc ca imi va crapa vreun vas de sange. Nu a trecut mult timp, dar suficient cat sa mor de nervi si de frica. Apare ,,domnul Goe” transpirat si entuziasmat. Nu gandesc prea mult si il pocnesc urland la el. Colega mea a disparut instantaneu, jenata de situatie, ca imi iesisem din fire.Eu urlete, cel mic plansete si urlete. Dupa ce imi revin aflu ca se intalnise cu un coleg care il lua intr-un loc mai ferit, pe un damb , unde al meu nu se jucase niciodata. Am luat in seara aceea pastille, dar durerea de dupa cap nu a trecut decat abia a doua zi.Inteleg ce e in sufletul bietilor parinti care nu isi gasesc copiii. Si e vorba doar de o secunda de neatentie. Daca esti prea vigilent te considera unii parinte toxic, sufocant.