Am scris un text ieri. În text n-am scris nicăieri că nu mi-aș fi dorit și eu ca individului ăluia să nu-i fie rupt capul, în direct, la o oră de maximă audiență. Pentru că mi-aș fi dorit. N-am scris nicăieri că dreptul la imagine (nici măcar nu am folosit această sintagmă) e mai important decât o viață. Pentru că nu e. Nu am scris nicăieri că în sinea mea nu m-am bucurat și nu i-am aprobat și pe Godină și pe MAI. Pentru că m-am bucurat și i-am aprobat. Nu am scris nicăieri că nu mi s-a rupt sufletul vâzând lacrimile familiei polițistului omorât. Pentru că mi s-a rupt.

Funcționez pe emoțional mai mult decât pe rațional. Prin urmare, aș fi putut să scriu pagini întregi despre ce mi-aș fi dorit eu, în sinea mea, să pățească individul ăla. Dar n-am scris. Pentru că nu despre asta era vorba în textul de ieri. În textul de ieri era vorba despre două greșeli. Pentru că ele sunt greșeli, doar că suntem dispuși să le ignorăm. De ce? Pentru că emoția care le-a generat a fost prea puternică. Dar ele, repet, sunt greșeli.

Aproape nimeni n-a catadicsit să-mi răspundă la întrebarea: ce mai posta Godină dacă ăla mai omora pe cineva în timpul arestării? Nici măcar însuși zeul Godină nu s-a deranjat, când s-a scoborât din stratosferă pe profilul meu de facebook, să-mi răspundă la această întrebare. Doar m-a dojenit și m-a luat la trei păzește pe motiv că de ce șterg comentarii și de ce nu-i răspund la întrebări. Pentru c-așa vreau eu, Mariane, pentru că mi s-a luat de prostie și dublă măsură.

Aproape nimeni (zic „aproape” pentru c-au existat totuși câteva excepții) n-a fost dispus să înțeleagă ce-am scris. Da, au citit, dar n-au fost dispuși să și înțeleagă. Știți de ce? Pentru că funcționăm pe bază de „cine nu zice ca noi e împotriva noastră”. Nici măcar nu mai stăm să analizăm spusele unuia care „nu zice ca noi”, îl condamnăm din start. Ceea ce s-a și întâmplat. Ieri mi-au amorțit degetele de la câte block-uri și ban-uri am dat pe facebook.

În rest, rămâne exact, dar exact, cum am stabilit: ești mișto până nu mai esti mișto, idiotule.

Atât.