Ce voiam să vă întreb azi, ca să începem bine săptămâna, pentru voi cum arată partenerul ideal? Adică dacă ați avea ocazia să vi-l configurați voi, după inima, ochiul și sufletul vostru, cam cum ar trebui să fie omul ăla de lângă voi ca să puteți zice „da, boss, asta mi-am dorit toată viața”? Și mă refer aici la TOT, de la aspect fizic, până la ce are în cap.
Am să vă rog frumos să încercați să nu veniți cu clișee si să fiți sinceri, că altfel n-are niciun rost exercițiul ăsta. Chestii ca „nu mă interesează cum arată, totul e să aibă un suflet bun și s-o placă și pe maică-mea” lăsați-le pentru altă ocazie. Dacă tu-ți dorești ca ăla să arate ca un Brad Pitt mai tânăr și să aibă inteligența emoțională a unui cărăbuș de mai, apăi aia scrie. Sau dacă vrei o copie fidelă a Angelinei Jolie, dar să fie și-un pic mai deșteaptă decât Einstein, ești invitatul meu.
Ăștia care sunteți într-o relație, profitați de treaba asta. Sunt convins că sunteți acolo pentru că vă place, dar, dacă tot am propus tema, gândiți-vă ce-ați vrea să schimbați la cel de lângă voi. Dacă ați vrea, bineînțeles, că nu e obligatoriu. Poate amănunte nesemnificative de genul „e perfect, dar mi-ar plăcea să nu mai leorpăie ciorba și să nu mă mai frece la cap să merg cu el peste tot” sau „e minunată, dar dac-ar avea sânii cât niște harbuji mai măricei și n-ar mai fi geloasă, ar fi perfectă”. Nfine, ați înțeles voi ideea, nu cred că e cazul să mai explic.
Ah, știți povestea, dacă vă e teamă că vă recunoaște cineva pe-aici, semnați curajos cu alt nume față de cel pe care-l folosiți de obicei sau băgați un comentariu anonim.
Hai, că-s foarte curios ce iese.
Si care ar fi scopul exercitiului? 😈 te apuci de matrimoniale, boss? 😆
P.S. : eu sunt aici ca sa citesc comentariile (azi)
Comentariu beton!33
Da, îmi deschid site.
Ia ghici care ar fi.
Comentariile sunt cele interesante. Sorry boss!
Bine, mă, că v-ați luat voi pop-corn, dar nu dați nimic din casă! Păi, e corect? 🙂
Comentariu beton!19
@ Laura G. asa macar cu mancare calda ne alegem!
Hmmm…parca n-aș pune poze cu nevastamea la tine pe blog..
Comentariu beton!24
Da, n-ar fi recomandat. Mai bine pune cu partenera ideală. 😀
Ok…ca nevastamea dar cu mai multi bani…mult mai multi bani. E ok, multumit?
Comentariu beton!33
Dadada. 😛
Am vrut dintotdeauana un barbat care sa aiba simtul umorului. Bifat. Sa scrie corect gramatical. Bifat. Sa aiba ochi albastri si sa fie inalt. Bifat. Sa fie ordonat. Inca lucrez la asta. Romantic. M-am resemnat 🙂
Comentariu beton!53
Înțeleg că e un pragmatic dezordonat cu simțul umorului? 😛
@ioana, tu ai intrat pe-aici sa te lauzi? 😆
dupa 31 de ani, io-mi doresc unu’ care sa nu fie bolnav, sa aduca toti banii, sa-si lase problemele la munca, sa ajute cat mai mult kinderu’ si sa faca ce-i spun io 😆 simplu, sa ma suporte in continuare!
nu fiti hateri sa dati cu rosu, ca am fost fair si v-am zis exact ce vreau.
Comentariu beton!62
Apăi iar l-o lovit minunăția dă idealism pă MV. Io di ce să scriu dacă el nu scrie ? Nu știți că sunt timid ?😋
Cred mult în puterea exemplului …
Comentariu beton!20
Păi ca să nu influențez lumea, boss.
Băi, nu schimb nimic, ever never.
Pe cine să mai dau vina apoi?
Pe cine să mai toc la nervi?
Las’ așa, e bine așea cum e.
Comentariu beton!24
Pfff… ce vă mai place.
Da, bine, hai că m-ai convins.
Ar fi perfect dacă ar recunoaște că Freddy Mercury e una din minunile lumii.
Și doi, să respecte pașii de la vals, să nu o mai dea în scălămbăieli, că așa simte el dansul.
Comentariu beton!35
De la partenera ideală am așteptat două lucruri:
– să-mi accepte (o parte) din țicneli, și
– să mă aducă pe șenalul navigabil de câte ori o iau pe arătură. 😜
Alte chestii sunt discutabile, interpretabile, variabile, în funcție de o grămadă de factori.
Caii verzi desenați pe pereți nu sunt în topul preferințelor mele în materie de artă. Și nici n-au fost vreodată când a venit vorba despre acest subiect.
Comentariu beton!29
Mă mai întrebaseră colege ce fel de băiat mi-ar plăcea. Nu știam. Exact pe 13 mai, acum 31 ani l-am întâlnit. Înalt, subțire, brunet, cu ochi negri pătrunzători, cu mers elegant. După mulți ani am aflat că și pe dinăuntru e ideal. Romantic fără să fie siropos, amuzant, ordonat, atent……Și are cele mai frumoase mâini din lume!
Comentariu beton!44
@Anouk, jur că l-ai descris pe bărbatu-meu. Cu mențiunea că noi încă nu avem atâția ani petrecuți împreună, iar atunci când l-am cunoscut, mă gândeam că parcă mi-ar plăcea să fie mai înalt. Acum mi se pare că e perfect. Nu cunosc un bărbat mai isteț, mai frumos și mai atrăgător și cu mâini mai frumoase.
Sper ca nu vorbiti de acelasi bărbat😂
Comentariu beton!44
Să schimbe chestii ca să-i pot reproșa mai apoi că nu mai e bărbatul de care m-am îndrăgostit? 😂 Mă suportă pe mine și n-a luat-o razna încă, deci e perfect.
Comentariu beton!25
Aia cu harbujii nu ie amănunte, dom’le!
Mi-e greu să cred că există perechi perfect compatibile. Toate cuplurile (mă refer la cele care se vor solide) au mici probleme: ba celălalt pleoscăie ciorba, ba sforăie zgomotos, ba nu duce gunoiul ori pune rola de hîrtie igienică „invers”.
Probabil, idealul în cuplu înseamnă și un pic de toleranță față de „obiceiurile” celuilalt.
Personal, aș vrea să avem mai multe pasiuni comune. Gen: ascultăm aceleiași tipuri de muzică, da’ la filme, sporturi de practicat/urmărit, culoarea tapetului nu ne întelegem des.
Comentariu beton!22
Bărbatul ideal nu bea, nu fumează, nu se uită după alte femei şi nu există.
Comentariu beton!59
Acum ca visez e ok. Dar sa visez la fotomodel când eu sunt manechin de pălării tine de a avea picioarele pe pământ. Vreau un tip apropiat de mine ca vârstă, sa nu stau sa îi explic că eu îmi cresc copiii și că au prioritate. Sa fie un tip care mă face să mă mișc sa scad din gabarit – eu îi promit că îi gătesc ce vrea.
Nu mai suport cearta asa ca vreau să fie matur și să inteleaga ca uneori las de la mine dar trebuie să facă și el asta.
Financiar… Dacă ar câștiga cam cat mine ar fi foarte tare- am reuși probabil sa ai punem ceva deoparte pentru vacanțe mai mișto
Cer prea multe?
Comentariu beton!26
Deși te citesc de vreun an deja, asta e primul comentariu. Și îl las fix pentru ca vreau sa il recitesc peste ceva vreme și sa văd dacă s-a schimbat ceva.
Un gen anume am observat ca nu as avea, in genere, au fost și tipe mai scunde decât mine, mai înaltute sau chiar aproape cât mine de-mi era rusine ca par pigmeu când mergeam undeva cu ele și purtau tocuri… cu pepenași sau cu chifluțe puțin dospite, nu m-a interesat, ochii albaștri, căprui, verzi…
Totuși, daca stau sa ma gândesc puțin, un profil corect ar începe cumva de la fizic, ca apoi sa merg ușor spre psihic și emoțional.
Culoarea parului e irelevanta, as zice; cu toate ca as prefera totuși saten deschis spre blond, natural sa fie, cu toate ca la o adică ar putea sa se și vopsească la un moment dat, dar când o cunosc sa o cunosc așa cum e, fără brizbrizuri din astea. Trăsături feminine, cât mai feminine, ochii destul de pătrunzători, indiferent de culoare, sa aibă privirea aia de-ti face măruntaiele sa coacă când o privești in ochi. Sprâncene ușor arcuite și clar naturale. Un nas micuț, buze cel puțin normale, preferabil mai pline, dar nu capace de veceu… gât subtire (sa se asorteze cu gleznele, evident) sa fie puțin mai scunda decât mine, dar nu cu mult. La piept nu am mari preferințe, atâta sa nu fie mai mic ca al meu ca deja e puțin ciudat. O cupa B e ok, se poate merge pana spre D, cu toate ca acolo e limita. O talie subțire, un bombeu potrivit, nici vreo remorca, nici vreo scandurica de cofrag. Picioare destul de lungi și degete finute.
Sa fie ceva mai deșteaptă ca subsemnatul (ori dacă nu e, sa pot purta o multitudine de discutii pe multiple teme fără sa îmi dau seama prin tot ceea ce spune ca are idei preconcepute și păreri la care indiferent de context nu renunța) și deschisă la lucruri noi.
Comportamental, sa nu fie isterica. Sa pot purta discutii cu ea la un pahar de vin de seara pana dimineața dacă e cazul. Sa poată accepta omul din fata sa cu bune și rele, sa aibă minte sa discearnă clișeele auzite pe la alții de motive reale și relevante pentru anumite situații in care ne vom afla. Peste toate, sa ne putem linge rănile unul altuia și chiar sa simțim ca putem repara ceva, ca putem construi ceva, având in fiecare zi conștiința faptului ca totul e trecator și ca uneori lucrurile dispar de la sine, fara vreun motiv aparent… și sa accepte asta.
Comentariu beton!43
Întrebarea mea este: ce te-a făcut să comentezi tocmai azi?
Vreau sa rămână aici:)). Sa știu de unde îl iau cândva. Am 21, peste 5 vreau sa văd ce gândeam atunci și ce am acum, știi?
Comentariu beton!20
Peste 5 ani o să râzi în hohote când vei citi acest comentariu. 🤣🤣
Comentariu beton!58
Draga Alex, e foarte fain sa vezi un baiat de varsta ta care scrie corect si se exprima coerent 🙂 Bravo. Cat despre continut, mai ca as astepta 5 ani sa pot vedea si feedback-ul. Sunt curioasa la minutiozitatea cu care ai conceput portretul, care ar putea fi perspectiva, dupa un cincinal de experienta 🙂 Bafta!
Imi plac barbatii frumusei si fit (nu conteaza pe ce culoare vin), care acorda un pic de atentie cum se imbraca. Imi atrag atentia incheieturile mainilor si gatul (cred ca este un mic fetish). As dori sa se poarte frumos cu toate femeile, nu gen doar cu cele pe care le gaseste atragatoare sau are un interes la ele.
Perfect ar fi sa nu vorbeasca urat , sa nu fumeze , sa nu fie alcolic si sa faca si el prin casa sarcini.
Comentariu beton!16
Toate sunt perfecte la început, da’, dacă stau de-ajuns de mult cu una, reuşesc s-o defectez.
Deci problema nu-i la parteneră, mă pricep la ales. La restul sunt varză. Cu cârnaţ’.
Comentariu beton!17
complicat subiect pentru luni dimineata. cum definesti partenerul ideal si, mai ales, cine are nevoie de el? adica asa? sa-l gandesti tu? sa nu te poata surprinde niciodata, un yes ma’am? un cineva care sa nu mai poata evolua si care sa nu mai fie dispus la niciun mic compromis intr-o situatie data? un cineva proiectat intru perfectiune, poate reprezenta multe, mai putin perfectiunea. partenerii, de orice fel or fi ei, lasa-i sa fie cum sunt si descurca-te cu ce fie alegi, fie primesti. daca’s ideali de sine statatori, sigur nu le mai trebuie cineva cu defecte, asa, ca noi, care sa-i incurce 🙂
Comentariu beton!25
Păi tocmai ți-ai descris partenerul ideal. :))))))))
Mi-as dori sa faca anumite treburi cand trebuie, nu cand i se aseaza astrele! .. si cum acele ” treburi” sunt urgente numai din perspectiva mea ( trebuie dus gunoiul acum, trebuie aspirat acum….mizerii d’astea), realizez ca nu-i asa gresit cum traieste el, ca in definitiv viata e numai una si nu se termina daca nu se baga aspiratorul ” acum”!
Daca as vrea ceva ” altfel”? Sa fie mai sanatos fizic, se pune? Mi-ar placea sa nu mai am acele momente de panica, cand sanatatea lui o ia la vale! Stiu! Sunt o egoista! Tot la mine ma gandesc!
Comentariu beton!17
De obicei, după ceva vreme, vrei să schimbi la parteneră…. Partenera! 😁😈
Acest ”ideal” mă sperie un pic.
În fine, la o primă revizuire: așa cum este acum, dar fir-ar!, de i-ar plăcea și lui călătoriile cum îmi plac mie, ce bine ar fi!
Să vină așa, lunar sau hai, trimestrial cu bilete de avion și replica ”vezi tu de cazare, că n-am timp să moșmondesc pe net”.
Pfff, nu e. Dar rezist 🙂
Comentariu beton!19
Partenera mea ideală e femeie…
Iar eu cred doar în chimie.
Calitatea 1? Să fie tolerantă !
Calitatea 2? Să își vadă de treburile ei !
Calitatea 3? Să știe când să tacă!
În rest, poate să fie voluptoasă cu craci mișto. Și fund rotund musai !
Comentariu beton!20
Phww ,bine ca nu vreau sa ma marit ca m-ai descris pe mine !!!
Bine că nu vreau eu să mă însor, căci te-aș fi căutat…
Mie-mi revine astazi rolul agrafei sarirtoare din word, voi veni doar cu mici corecturi pe care le vad necesare. Asadar …
Vad ca la tine chestia cu „sa aiba suflet bun” e luata drept ipocrizie. La mine e o utopie, nemaivorbind ca notiunea in sine comporta un subiectivism extrem. Si mie imi plac eroinele si le sustin 100%, mi-arfi placutca sotia mea (la mine nu exista notiunea de partener) sa fi fost una, dar nu una care obisnuieste sa muste la nesfarsit barbatii de cur, ca, mvai nu stiu eu ce le faceam noi lor in anul 10.000 before Christ pe Insula Pastelui, ca nu-ti asumi absolut niciun risc, ce-i eroismul asta copilaresc si teatral de parada, ci genu’ alora care pare-se ca anu’ asta termina Spitalul de Oncologie,care au inteles prin proprie experienta si pe proprii copii ca lumea n-are sute de mii de euro de dat pe tratamente in strainatate. De la astea intotdeauna am acceptat lectii de morala, Jeeeane; stai ma’ potolit cu muschii flexati, ca nu-i de dat cu pumnu’ si nici ministereasa de la Sanatate cu capul de birou, e vorba de batut la toate usile dupa donatii sau la toti cei care te pot ajuta, de persuasiune feminina, asta-i eroism, asa ceva e challenge of limits. Concluzionand,cMihaie, la mine calitatile morale ale cuiva nu sunt chiar pe atat de dispensabile (nu vorbim de one nite standuri), nu mi-as fi impartit destinul cu vreo japita. Sa nu comparam ceva foarte rar, floarea de colt, cu toate basinile impresare si latratoare de porc.
Al draq subiect azi … mă îndeamnă să îi fac „ITP-ul” 🤣. Clar îi dau cu revenire, da’ merg înainte…
Aaa, nu discutam de mașini? Mă scuzaț😎
Maritata de 32 de ani nu l as schimba nici daca as lua o de la capat.De ce?Ptr ca mi e cel mai bun prieten si nuuu nu suntem la fel ,nu avem aceleasi pasiuni ,nu ne plac aceleasi lucruri dar am fost amandoi destul de intelepti incat sa nu ne sufocam unul pe celalalt,ne am dat libertate cand am avut nevoie si am fost impreuna totodata.Nu ,nu l am luat ptr ca scria corect gramatical sau ptr ca citea nu stiu ce carti ci ptr ca la inceput am fost atrasa de el fizic si ne potriveam,ne potrivim inca al naibii de bine in pat.Eiiii….cate cupluri pot zice asta dupa atatia ani de stat impreuna?Deci ideal?Prieten si amant bun restul sunt detalii….
Comentariu beton!35
Să fie inalt …minim cât mine .. deci 178 cm+
Să nu fie sub 85-90 kg dar până pe la 120 max.
Să aibă simțul umorului.
Să știe să poarte o conversație și să știe când să tacă.
Să îî placă să citească. Mă refer la cărți adevărate nu reclame pe pereți.
Să fie îngrijit.
Să ii placă să îsi petreacă timpul cu copiii
Să știe să repare chestii. Bărbații tehnici mi se par maxim de sexy.
Să nu fie bețiv. Nu zic să nu bea un pahar de vin sau o bere două. Dar nu în exces și nu în fiecare zi.
Să nu fumeze. Sau măcar dacă fumează să nu o facă in casă sau în mașină. Și dacă fumează să nu fumeze ‘ slim’. Mi se par penibile la un bărbat.
De preferat să nu înjure de față cu mine sau cu copiii.
Să știe să se certe. Cu argumente, cu punct și virgulă și fapte din prezent și fără urlete. Nu gen ‘ Da atunci la nunta aia acum 2 ani, mai știi când ai dansat cu ăla …etc’
Să nu fie gelos.
Să facă dinstinctia dintre mamă și parteneră. Intre cele două nu există nivel de comparatie. Fiecare e pe treaba ei.
Să gătească din cand în când. Rar, dar din proprie inițiativă. Și să știe să facă un grătar fără să îl ardă și fără să dea carnea prin cenușă.
Să nu fie excesiv de cheluitor și să aibă cont de economii.
Să nu fie gamer înrăit.
Comentariu beton!32
Hai c-ai făcut o listă frumușică. Ce voiam să întreb, l-ai găsit?
Sigur există, da’ e defect… îi plac rucola și telenovelele…
Comentariu beton!17
@Mihai
Da,
Are 93% din listă
Dar îl las așa… Nu vreau să îl stric. Și în plus, dacă este ideal, devine imposibil de atins… Și nu vreau asta.
Comentariu beton!20
@Miki dacă eliminăm băutura și țigările parcă m-aș uita în oglindă citind acest comentariu. Nu vreau pețeală, doar mă laud 🙂
Comentariu beton!15
@Baghera, eu nici nu beau si nici nu fumez. deci… :)))
oh, fuck, acuma am vazut ca nu corespund la alte chestii de pe lista, nu pot nici macar sa ma laud. clar, nu e ziua mea buna.
@Radule eu de băut nu beau niciodată ca să mă fac navetă spațială, și de fumat nu fumez niciodată în casă sau în mașină, mai ales în mașină. Am tovarăși care preferă să meargă cu mașina lor pentru că nu îi las să fumeze în mașină :))
Pentru ca la noi sunt multi ani in spate, treaba cu „idealul” trebuie sa o aplic de aici incolo, respectiv imi doresc:
– Sa nu devina acru si morocanos odata cu varsta si durerile de sale… pentru asta exista cultivarea pasiunilor si sportul, boss! (la orice varsta)
– Sa ma lase sa mai copilaresc putin atunci cand imi vine – fara sa imi tina teoria adultului incrancenat, de tipul: „Femeie, ai 200 de ani, lasa Mount and Blade si pune muraturile!” ori „Woman, ce zic nepotii daca te aud zbierand prin casa Only for the weak?”
– Sa facem si la batranete (ca si acum) lucruri impreuna – doar de dragul de a le face impreuna, nu pentru ca trebuie!
– Sa nu isi piarda bucuria si entuziasmul pentru lucrurile mici din viata – pentru ca astea le alcatuiesc, pana la urma, pe cele mari
– Sa imbatraneasca frumos (si pe dinauntru, si pe dinafara – daca nu cer prea mult!) 🙂
Comentariu beton!33
Să știe să tacă!Și când să tacă. De preferință cam tot timpul.
Ah, și fără ciclu și dureri de cap.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Marius M ….ia o la menopauza ,poate o gasesti si muta
Comentariu beton!46
:))))))))))) Băi, m-ai descris perfect, noroc că-s luat!
La el n-aș schimba nimic. C-așa m-am îndrăgostit de el ș-așa vreau să rămână. Poate ceva mai mult păr în cap, dar asta doar pentru că-și dorește el.
Deși el mă vede cum mă vede, aș schimba unele lucruri la mine: ar trebui să mă joc cu el pe PS când mă roagă, să mai las praful ăla o zi, că tot acolo îl găsesc, să nu-l mai cicălesc că mănâncă prea multe dulciuri, să-i fac mai des cartofi pai etc etc..
Comentariu beton!14
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.5
@Tudore, am și io o întrebare pentru matale, ce vă faceți voi ăștia, habotnicii, dacă la un moment dat o să aflați că Iisus era gay?
@Tudoraș, ai uitat continuarea: Bărbatul este capul, dar femeia este gâtul. So..
@Tudor, citesc si nu imi vine sa cred ceea ce citesc! Esti o persoana reala, man? Calitatea de „nevasta” din citatul tau ar presupune ca femeia aia A ALES un nene pe care l-a considerat potrivit pentru ea tot restul vietii! Poate ca atunci cand a fost scrisa Biblia asa era, dar azi…. cum vine asta: „nu femeile hotarasc cum sa fie partenerul lor” … le marita altii? Ceva nu se leaga in ce spui, nu are nici o logica si se pare ca interpretezi rigid ceea ce alegi sa citesti…
Comentariu beton!12
@Mihai, dacă Fiul Domnului era gay atunci când a înviat întru Domnul a reînviat ca o persoană complet nouă, de-a dreapta Tatălui Ceresc, fără apucături nefirești. Pentru că gayii nu sunt primiți în Împărăția Cerurilor.
@Tudore, boss, te cam contrazici, nu contează ce-a făcut după ce-a înviat. Contează că până să ajungă de-a dreapta tatălui ceresc îi cam plăcea mielul cu o singură nară. Ce ne facem în această situație deosebită?
@ Vasilescu
Pai la fel si nu altfel decat tine daca-i sfla ca exista un Dumnezeu. Si nu ma refer neaparut la cel oficial, impus de vreo religie de stat, ci la sentimentul de sacru pe care-l traiesc oamenii in orice colt de lume s-ar afla.
Era unul, ateu, fanatizat, pe contributors care la orice comentariu desfacea un cearceaf de copy-paste, cu chestii sa demonstreze ca tarile scandinave, considerate a fi si cele sociiale din lume ar fi si cele mai atee. O rastalmacire grosolana, caci intr-adevar cei chestionati s-au declarat in mod majoritar atei in sensul ca nu apartin bisericii oficiale sau nu cred cred in religia oficiala, dar … dar ! aceeasi au declarat totodata ca ei cred intr-o forta universala suprema a Binelui, un fel de energie pozitiva pe care nu reusesc s-o definesca, astfel ca adaugandu-i pe acestia celori declarati credinciosi, numarul celor care cred intr-o divinitate e de fapt printre cele mai ridicate din Europa. E si firesc dat fiind faptul ca tarile respective au fost mai indepartate de centrele crestinismului, la ei acesta ajungand tarziu. Plus de asta ei nu sunt romani, sa zica ca da pentru faptul ca ar da mai bine, dar chemati la nunta sa vina fara straie de nunta.
@Tudor, ți-am mai văzut și alte comentarii, cunosc suficient optica ta asupra femeii și/sau a lumii. Ce mi se pare trist e nu că exiști și gândești așa cum o faci, ci că una s-a măritat cu tine și ți-a mai făcut și copii…
@Tudore, iti cam scapa, din scripturi, faptul ca barbatul trebuie sa MERITE asta si ca TREBUIE sa fie foarte bun si de ajutor pt nevasta si copiii sai. De fapt nu ai inteles NIMIC. In „Cartea Sfanta” EL hotaraste cum trebuie sa fie barbatul pt femeia lui, iar tu nu ai priceput cum. Pe scurt, insa, nu ca tine. Nu limitat. Tu nu meriti o femeie pt ca nu intelegi ca trebuie sa o faci fericita si nu intelegi nici cum trebuie sa te comporti cu ea si cum s-o respecti
Comentariu beton!12
@Tudore, bah baiatule, ai si tu 2-3 minute ca sa vb despre Cristos?
O copie fidela a Arianei Grande.
In alta ordine de idei, trebuie sa fie si inteligenta, altfel o sa ajungi sa vorbesti cu peretii.
Vând cal alb.
Comentariu beton!40
@Shoric, dă și tu detalii, e cam vag anunțul. 🙂
Comentariu beton!14
@didina,
O să-l vândă la licitație, că-i jmeker 🙂
Comentariu beton!13
@Laura, probabil, dar tot ar fi bine de știut dacă-i place jarul și n-o fi pe GPL, de exemplu, sau poate are kilometrajul prea mare ori schioapătă nițel pe dreapta spate. Să nu se trezească omu’ cu vreo reclamație la OPC după aia. Numai zic.
Comentariu beton!12
@Shoric am râs copios. Mulțumesc.
Poze ai la anunț?
Ce opțiuni are calul ăla alb ?
Are 4×4, motor ecofriendly pă vegan, turbo pe bază de ovăz, full cu piele ? Se pot adăuga: bici/cravașă, șa? Da’ trage ca un bou la căruță ?
Comentariu beton!18
Un singur lucru i-am cerut expres și în mod repetat să schimbe la el, și anume felul în care mă simțeam eu în dreapta când conducea la drum lung. 😀 În ideea de a-mi oferi acel sentiment de confort și siguranță că ajungem teferi împreună la destinație. Între timp m-am cam prins că nimeni nu-ți poate garanta asta, așa că am început să accept cu seninătate disconfortul, nesiguranța și riscul la care ne expunem (atât pe noi, cât și pe copii) cu aceste ocazii și nu numai.
Cam atât momentan, dar sunt sigură că vor apărea mici chestii care să mă deranjeze pe viitor, îl știu doar de 19 ani, așa că încă îl descopăr. 😊
Comentariu beton!27
Foarte interesante comentariile. Banuiam ca inteligenta este optionala pt cele mai multe femei dar pare ca e chiar doar un sub-detaliu, la categoria what-ever. (ma asteptam la un procent gen 80%, deocamdata e nul, dupa f multe comentarii, ceea ce ma face sa cred ca statistic sunt suficiente pt a trage concluzii:) Aviz celor care cred ca au vreun avantaj consistent in competitie daca au IQ peste medie. Din contra, ei vor avea parte doar de o plaja foarte redusa de optiuni, sanse mici sa se cupleze, si aproape nule daca sunt si urati. Interesant mai este ca deja multi barbati care au comentat au mentionat si inteligenta ca necesar dupa evident aspectul fizic. Oricum, totul are sens prin prisma reproducerii, dar ceea ce mi-a confirmat astazi e cat de mult poti sa afli despre o persoana daca o intrebi ce vrea de la viata/partenerul perfect. Practic nu trebuie sa dezvolti conversatii complexe pt a alfa nucleul unei femei.
Se dezbate încă. Ce zici?4
@M,
Mi-a dat o lacrimă în colțul ochiului…
1. 30-40 de păreri nu-s deloc suficiente pentru a trage concluzii.
2. Aici sunt oameni cu relații stabile de 10-20-30 de ani. Crezi că se-apucă cineva să enumere (toate) calitățile și defectele partenerului ales? Cui îi pasă?
3. Degeaba are o femeie un Einstein lângă ea, dacă-i vine beat criță acasă și-i umflă ochii.
Mai ușor cu pianul pe scări, cât timp te ascunzi după o literă aruncând ”concluzii” (adică judecăți ambigue) 🙂
Comentariu beton!38
:)) Mie mi-a dat o lacrima in coltul ochiului cand mi-am dat seama ca eu sunt exact cum nu e partenerul tau. Stabilesc destinatii trimestrial, iau bilete/cazare, fac intinerar. Eu fara un astfel de partener nu as putea trai. Your missing out a lot!
Prin ceea ce comentezi imi confirmi statistica pt ca pui inteligenta la categoria what ever (cui ii pasa:)), de parca e vb de 3 fire de par in nas care dupa 20 de ani trec neobservate. Ciudat scenariu, dar hazliu, un Einstein care sa boxeze la nevasta, dupa ce se imbata pt ca nu ii da de cap cuanticii:))) Made my day! Mai multe pls!
Se dezbate încă. Ce zici?6
@M,
Cât ghinion pe capul meu că mi-ai scăpat. Așa, călător trimestrial. Dar dacă faci și itinerarul, rezervi și cazarea, deja ești mai mult ca perfectul.
Vezi că @Shoric vinde un cal alb, e fix ce-ți lipsește 🙂
Apropos, @M cel cu IQ ridicat, vezi că e corect iTinerar, nu intinerar.
Comentariu beton!23
@L Mai bine ai lasa aberatiile si ti-ai canaliza energia sa-ti urnesti partenerul in niste calatorii in vara asta! Poate chiar astazi!
@Ionut Mai bine intreaba-l pe M.Vasilescu, am vazut ca si el l-a folosit des in articol.
@Geamana Sigur ca da, fiecare se muleaza pe ceea ce se poate mula.
@M, ce înseamnă „inteligență” la un partener? Cum o definești, cum o recunoști?
De fapt, când poți spune despre un om că este inteligent?
Comentariu beton!14
@M, sunt persoane pentru care conteaza IQ-ul iar pentru altele EQ-ul. Eu aveam in facultate o tipa care era cu un tip care abia a trecut bac-ul, dar care era exact ce avea ea nevoie. Si-au facut casa, au doi copii frumosi etc. El era genul mai calm si facea de toate , ea era genul mai aprig, mai luptatoare.
Comentariu beton!16
Hai să vedem cât de „hazliu” o fi „scenariul”. Individ extrem de inteligent, finanțist, două facultăți, o basculantă de cărți citite, avea absolut tot ce-și dorea, pâinea lui Dumnezeu când era treaz, o încântare discuțiile cu el. Doar că, atunci când se îmbăta (aproape în fiecare seară), îi cășuna pe nevastă-sa și după ce o frăgezea bine o fugărea cu cuțitul prin casă. A divorțat de el după ce a dat foc la casă. A murit, ați ghicit, de ciroză. Băi și cât de inteligent era…
Comentariu beton!41
@M – si comentariile tale sunt foarte interesante, BTW! Nu stiu daca esti la curent cu teoria inteligentei multiple, intrucat notiunea traditionala de inteligenta bazata pe IQ e nitel depasita actualmente… Dar zicand ca tine „Ciudat scenariu, dar hazliu, un Einstein care sa boxeze la nevasta, dupa ce se imbata pt ca nu ii da de cap cuanticii:)))”, de unde si pana unde ideea ca un IQ mare si viciul (oricare ar fi el!) se exclud reciproc? …
In alta ordine de idei, habar nu am ce relevanta au (in discutia pornita) stabilirea destinatiilor trimestriale, cazarile si ITINERARIILE facute impreuna cu partenerul de viata…
PS: It doesn’t made my day, made me to think a lot how thin the line is, in general…
Sunt la curent, dar nu suntem intr-un cadru in care sa disecam ore intregi astfel de lucruri. Sa nu mai spun ca nu asta este subiectul articolului. Nu ai vazut ceea ce era in spatele” ciudatului” si anume ca nu exclude dar afirma o raritate a acelui scenariu. De obicei, astfel de scenarii nu au ca protagonisti oameni de stiinta.:)
Cauta mai sus in mesaje si o sa descoperi relevanta cu iNtinerariile:) (poate mai gasesc o persoana disperata dupa prezenta unui N) :))) funny world!
M, păi cam tot ce spune/răspunde sau face o persoană cred că îți spune chestii despre ea. Inclusiv când tace sau nu face, tot înseamnă ceva. Că multe sau puține, nu știu, pentru unii mai important e ce fac mai departe cu lucrurile aflate.
”Nucleul unei femei”, ca la Pământ, ca la atom, sau cum?
Corect, dar de ce ai zis ” cam tot ce spune”? Chiar si tu ti-ai dat seama ca nu totul este relevant. Exista prioritati in intrebari asa cum exista prioritati pt o persoana care ii definesc „nucleul”.
@M,
Gata, boss, l-am urnit. Zice că mâine dimineață avem avion spre călătorii minunate.
Dar tu, mâine dimineață, tot așa de-a-ndoaselea o să te trezești 🙂
Comentariu beton!23
Ma bucur pt tine daca e adevarat. Daca nu, inseamna ca nu e asa important.
Nu intelegi de unde vin, pt ca astazi chiar sunt very happy, e frumos afara!:))
@M, dacă tu crezi că eu citesc aberațiile lui Vasilescu……. 😜🤣🤣
Te întrebam pe tine de chestia cu inteligența fiindcă ai adus-o în discuție. Și nu eram ironic sau altcumva. Pur și simplu, eram curios cum recunoști sau cum determini că un om este inteligent?
Eu nu am reușit până acum. Practic, cred că există situații în care un om poate da dovadă de inteligență sau de prostie. Dar atât. La modul general, nu bag mâna în foc pentru nimeni că ar fi inteligent sau prost, nici măcar pentru mine.
Comentariu beton!19
Si eu am observat asta, ca exista oameni f inteligenti care sunt prostuti in anumite lucruri. Insa sa plafonezi totul zicand ca toti suntem la fel e absurd. Totul se rezuma cred eu la proportii. Sunt oameni care fac prostii tot timpul iar altii foarte rar. Cand te indoiesti de propria-ti inteligenta deja e un motiv intemeiat sa crezi ca esti inteligent. E prea mult sa scriu despre inteligenta aici…sorry
De unde sfantului ai ajuns tu la chestia asta cu inteligenta este optionala ptr femei?Ce sa zic ….barbatii intai scaneaza creierul si pe urma se uita la fund si tate.
Pfff, n-ai inteles nimic si nici macar nu ai citit cu atentie ce am scris(din care nu rezulta ca barbatii sunt mai interesati de inteligenta). Poti sa stai jos, nota 2.
M, expresia completă este ”păi cam”, e un tic verbal (și scriptic, se pare ) și o folosesc uneori când cineva acordă emfază deosebită unui lucru pe care eu îl credeam universal cunoscut, valabil și care nu mai necesită vreo confirmare. Îl mai folosesc și în alte moduri, aici însă aceasta este explicația.
”Chiar si tu ti-ai dat seama ca nu totul este relevant”. Dimpotrivă, totul poate fi relevant, dar depinde de cum știi/vrei/poți să privești omul. Ca la utilizarea dovlecelului. Mulți dintre cunoscuții mei folosesc dovleceii pentru a-i prepara umpluți. Și aruncă interiorul. Pe de altă parte, există un preparat, se numește ”badzina”, în care interiorul dovlecelului se amestecă cu brânză, un pic de ulei de măsline, eu mai adaug și ceva semințe și se dă la cuptor. Delicios, personal chiar prefer badzina dovleceilor umpluți! Nimic nu este irelevant la dovlecei, d-apăi la oameni.
Deci nu ”nucleu”, ci exprimarea priorităților la un anumit moment din timp.
Comentariu beton!16
Poti sa traiesti bine mersi o viata intreaga cu partenerul ideal fara sa il intrebi chestiuni irelevante, cum ar fi ce parere are despre un dovleac umplut. Ierarhizarea exista in orice. Si sunt lucruri importante si mai putin importante de discutat.
M, exemplul cu dovleacul era o metaforă.
Iar acolo unde unii/unele văd ierarhizare, alții văd diferențiere.
Și tot pentru pentru unii/unele, nu neapărat aceiași/aceleași de mai sus 🙂, o discuție despre aceste lucruri e și neimportantă și irelevantă.
Kapo, asteptam un articol sfasietor despre cozonaci si drame.Sau despre dramele cozonacilor.Sau drame cu cozonaci.Apoi sa se dezlantuie nevoia de mimetism a unor sapiens fata de ovis aries.
Bos,astea sunt sondaje pentru oracolul adolescentei.In zece ani de acu incolo singura ta pretentie va fi ca medicamentele ei sa nu fie mai scumpe ca ale tale.Si daca prinde cupoane la bai si sa nu aiba pensia mult mai mica ca a ta.
iqos sunt niste mizerii fetide care bat la cur damful de sosete nespalate de cinci zile.
Partenerul ideal il am deja.Mi-a facut doi copii minunati,am construit chestii impreuna,etc.Ma face sa zambesc.Este de ajuns bos.
Comentariu beton!42
Da, man, dar nu toți au norocul tău. Știi cum zic?
Nu este noroc bos.Este efort continuu.Din ambele parti.Si sinceritate.Si determinare.
La implinirea a treispe ani de casnicie mi-a facut o surpriza fenomenala,ceva la care a lucrat mult.De ce? Pentru ca am meritat.Si pentru ca a fost o calatorie in doi fenomenala.Dupa trei zile i-am dus micul dejun,asa fac eu duc mic dejunuri sotiei la pat ca porcu,si pe farfurie erau si niste chei.I-am schimbat masina.Aia pe care si-o dorea.De ce ?Pentru ca merita,bos.Tot.Si pentru ca este tanara si arata foarte bine.Am 1000 de motive.Dar sunt ale mele si nu trebuie sa le stie nimeni.Cateodata nici chiar ea.
Comentariu beton!29
Ma asteptam la raspunsul asta din partea ta, @Edel. Felicitari! Sa fiti sanatosi si sa va bucurati unul de celalalt! 👍
Hai că m-ai prins bine. Am luat o mașină de spalat rufe care are pe cablul de alimentare cu apă un senzor ce opreste brusc alimentarea cu apă dacă simte că pe undeva este o scurgere de apă.
Așa că, în acest moment, bărbatul ideal pentru mine este un instalator care să pună mașina în funcțiune și „să spăl dracului și eu rufele alea”. Ghilemele au înlocuit urletul pe care-l aud vecinii de 3 zile.
Comentariu beton!35
Adică tu urli de 3 zile la tine însuți? Halal performanță.
Haioasă vecina noastră, urlă-ntruna pă fereastră… și îi filează și o lampă… pă senzor😋
Comentariu beton!11
Am scris de trei ori „apa” că poate citeste omu’ pe aici și întelege că urmează să vină o „cascadă”.
Comentariu beton!13
Deci ai scurgeri de apa sau ce?
Ți-aș explica dar nu cred că (te) pricepi.
@Elena P da’ de unde știi tu că MM nu este dezinstalator ?
Incearca:)))
@Elena P, da, chiar, dezvoltă treaba cu mașina de spălat. Că văd ca la parteneri ideali nu prea se înghesuie lumea, dar pe parte de instalații pun pariu că, până diseară, bubuie blogul de sfaturi si instalatori wannabe sau nu. 🤣
@Ionuț, cred că ai mare dreptate când te referi la partenerul ideal😂😂.
Uite, ție îti răspund cu drag. Ăstia doi sunt niște hateri. Amețiti chiar.
Vreau și eu un instalator care să-mi monteze mașina făra să mai scape apă la furtunul de evacuare. Că se oprește din funcționare din cauza acelui senzor.
Voi ăia doi: Nu începeți cu „scoate senzorul”, că e turnat pe furtun.
Măi dragă doamnă, hater sau nu, în prima postare ai o mașină de spălat care are un senzor pe,,cablul de alimentare ce apă”(hâc, ‘ mnezăul mamii lui de cablu care i furtun), și în ultima postare senzorul sufletului e pe furtunul de evacuare.Si mai vrei si un instalator care să-ți monteze mașina de spălat ,,fără sa mai scape apă pe furtunul de evacuare”
Si io s hater amețit?Ahahaha
Comentariu beton!12
@Marius, știi ce? Nu mai am nevoie de instalator. Spăl de mână că n-o fi foc. Îmi ridic poalele în brâu și gata. Și de-o scândură pentru spălat mă descurc eu.
@Elena P rogu-te să nu rupi scândura gardului de care e legat bidiviul alb al lui Shoric 😋, asta așa ca să nu nefericești prințesele. Cât despre poalele alea, grijă mare să nu le ridici în cap și să nu mai vezi pe ce pui mâna… să speli 😋
Donez scăndură.
@ElenaP, deci io intaleg ca pe cablu (furtunu’) de alimentare cu apa este montat un senzor care opreste apa daca simte ca se ezicsta scurgeri, de apa, pe furtunul de evacuare de apa. 🙂 nu ai/ti-a montat cumva furtunurile invers? adica pe cel de alimentare la evacuare si pe cel de evacuare la alimentare? no, probabilitatea e cam de 1%, dar, nah, acuma depinde si de cine le-a montat…daca a fost unul incapatzanat, well…:)
In al doilea rand, sigur poti sa inlocuiesti furtunul cu senzor cu unul fara senzor.
Si in al treilea rand, dc iti ridici poalele-n brau? ai nevoie de mai (instrument de batut rufele) dupa spalare? :)) asta ultimul, e mai mult o curiozitate de-a mea, nu cred ca te ajuta sa poti spala mai repede cu masina.
@Radu, da.
Neața de prânz, all. Recunosc, sunt cu cineva dar nu știu cât va continua relația. Am picat într-o rutină apăsătoare cam din toate punctele de vedere.
So, partenerul meu ideal ar trebui în primul rând să mă facă să râd. Aspectul contează, da, la fel ca prima impresie pe care ți-o lasă omul respectiv. Nu sunt pretențioasă (cred), nu-mi pasă de culoarea ochilor sau amănunte de genul. Vreau pe cineva potrivit dpdv fizic și cu aspect plăcut (da, prefer cu barbă, dacă se poate). Nu caut un geniu, ci pe cineva care să-mi provoace și neuronii, nu numai nurii. Pentru că da, trebuie să mă provoace și în pat. Dacă știți pe cineva, let me know. 😂
@Anonimă 2.0,
Dar călătorii nu vrei? Că, uite, @M e pregătit. Trimestrial 🙂
Comentariu beton!17
Off topic
Spune-mi te rog, cum as putea sa-ti citesc blogul de la inceputuri? Scrolez de vreo 9-10 zile si cum inchid tel. cum ma aduce la ziua de azi.Forta sa fie cu tine
https://mihaivasilescublog.ro/2019/05/13/arata-partenerul-ideal/comment-page-1/#comment-210182
Ștergi tot ce e după dată și pui data pe care o dorești 😋
Ai în homepage, la subsol, o chestie care se numește „Arhivă”. Zic că așa o să reușești.
Multumesc frumos👌🌲
Norocul meu că atunci, la începuturile relației noastre acu’ 25 ani, îmi doream doar un bărbat care să mă facă să mă simt ocrotită si mai ales iubită, să simt fluturii in stomac iar potrivirea sexuală era un must-have după toate poveștile auzite despre acest subiect la un coafor unde făceam practică, bineînteles ca acasa era subiect tabu.
Restul a venit relativ ușor, a mai cedat unul sau s-a modelat altul, astfel încât acum nu pot spune că aș alege alt tip de bărbat.
Era destul de calm la inceput😄 acum nu mai e așa, grație mie ca mă scotea din sărite cu calmitatea lui, acu’ as vrea sa redevină calm dar nu se mai poate!
partenera ideala pentru mine este cea pentru care si eu sunt partenerul ideal
Comentariu beton!15
Mai lasa weedul bro, pt ce crezi ca exista ordinul de restrictie?
@M,
Și zici că azi ești happy day?
Nu vreau să știu cum ești într-o bad day 😂
Intr-o bad day nu e asa grav, nu comunic. Sunt destul de rare oricum, asa ca in general lumea se bucura de mine destul de des:))
@M,
Ce-i drept, ne-ai umplut de bucurie azi 🙂
Comentariu beton!15
Am facut si eu ce am putut, Tudor pare ca a umplut mai bine astazi:)
Nu am găsit bărbatul ideal. Daaaar, l-am cunoscut pe cel ce a devenit soțul meu pentru că am văzut dincolo de diferența de vârstă, de studii, de mentalitate etc. Nu vreau alt soț, îl vreau pe el. Nu are facultate, pentru că viața l-a împiedicat, și e unul dintre cei mai pricepuți în domeniul lui. El e de la țară, eu de la oraș. Știe mai multe ca mine, în multe aspecte ale vieții. E omul meu de încredere, se schimbă mai greu, dar mă suportă și încă mă mai vrea pe lângă el.
E bine, zic. E încăpățânat, orgolios, dar de multe ori are de ce. El spune că mă iubește și grasă. Eu îl iubesc și cu burtă, un infarct și două stenturi la activ. Și cu chelie. E al meu și nu l-aș da alteia deloc.
Comentariu beton!12
Inalt – bifat, brunet – bifat, simtul umorului – bifat, ma simt in siguranta atunci cand e langa mine sau cand il sun si ii aud vocea. In unele situatii mi-a redat puterea pe care o pierdusem eu pe undeva.
E gelos, e incapatanat, e ambitios, dar E AL MEU.
Loc de mai bine exista intotdeauna, dar perfectiunea nu e placuta.
Daca am fi perfecti, pentru ce ne-am mai certa?
Si, tinand cont de faptul ca suntem impreuna de 14 ani, si inca ne iubim (si cu nabadai cateodata) pentru mine E PERFECT asa cum e!
A fost simplu. Acum 25 de ani, la citeva luni dupa ce ne-am intilnit, am dus-o in vizita la bunica-mea. Dupa vreo ora bunica m-a luat deoparte si mi-a zis: „Mare noroc ai avut si nu stiu cum ai convins-o sa umble cu tine, dar sa faci ce-oi stii, sa nu cumva s-o pierzi!” Inca ma tin de aceasta povata si acum, dupa atita timp si desi bunica s-a prapadit de mult. Si totul e foarte bine.
Comentariu beton!14
Sunt câţiva băieţi p-aici care, din descrieri, par a fi în căutarea unui bărbat.
Părerea mea.
Am auzit-o undeva pe asta, dar cred că se potrivește cu articolul: bărbații vor femeile exact cum vor și mașina, să fie frumoasă, să fie cât mai ușor de condus, să aibă cât mai puțini km și dacă se poate să fie cât mai nouă!
Comentariu beton!16
Ia cu laic d-aci, ca ma simteam singur-singurel pe aici. Chia nu vrea nimeni un coker alb cu o pata neagra pe unul dintre ochi, bland, lenes si putin cam apatic si prostut de felul lui, un apartament interbelic cochet iamenajat de propria mana de vreo 50 de mp si o masina compacta nemtesca gandita in amanunt, inaintea unei femei. Nu vad de ce ti-ai pune prolema lui Mihai, vorbind de astadat numai in numele meu, o femeie misto langa mine mi-e ceva inaccesibil, pe cand pe celalalte le pot avea.
acuma, s-o dam si pe seriozitate, sigur ca-s multe de schimbat la oameni, mai ales in cuplu, dar, io zic ca daca ai dori sa faca schimbarile alea nu ar mai fi ea/el de care te-ai indragostit si cu care ai dorit sa ramai pe veci. ar fi intr-un fel de contradictie cu tine, in timp, zic…cred ca intr-o lume ideala ar fi sa acceptam toate schimbarile, in bine sau in mai putin bine si sa mergem inainte in continuare. bine, daca schimbarile sunt majore si e imposibil, asta e. de aia ziceam, lume ideala.
eu de pilda am ales-o pt ca era fiinta cea mai inteligenta de care ma simtisem atras pana la acel prezent si ca ne argumentam zilnic :)…well, dupa 25 de ani, parca nu mai ai aceeasi disponibilitate pt argumentari 🙂
@Radu,
După 25 de ani, și disponibilitatea pentru tăceri complice e o binecuvântare 🙂
@Laura, pai nu, ca doar mie mi-a scazut disponibilitatea pt argumentari 🙂
Partenera ideala e langa mine de mai bine de 27 de ani, nu as dori sa schimb nimic la ea, sau poate ca ar fi totusi ceva, dar la amandoi, sa fim cu, cativa ani mai tineri cu stabilitatea financiara de acuma si mintea de acuma, dat asta nu se poate binenteles, asa ca mergem mai departe 🥂
Recunosc, dupa vreo 2 ani de citit p-aici mi s-a parut un subiect de neratat.
O fi limita de caractere la comentarii?
Dupa 14 ani de relatii de lunga medie si scurta durata imi doresc in primul rand sa ma inteleaga/accepte asa cum sunt. Sa imi ofere suficient spatiu dar sa ma si sufoce uneori. Sa nu fie grumpy sau isterica si in general sa pot iesi cu ea in lume fara temama ca va slobozi pe gaura gurii lucruri care sa ma faca sa ma simt aiurea.
Ofer la schimb fix aceleasi lucruri si cateva in plus. Stiu ca suna aproape a anunt matrimonial da’ chiar nu caut nimic. Doar ma laud.
Hahaaa, am mai găsit un nebun care-şi vinde calu’ alb pe olx.
https://www.olx.ro/oferta/cal-lemn-alb-lacuit-piesa-sah-anii-60-IDc89OT.html#47a0e1f399
Mă rog, crecă e Regele, nu nebunu’ :))
Nici nu-i scump.
Cat de trist sa citesti ca aproape totul se rezuma la „calitatile” fizice, bani, „imi da, ii dau”…
Aproape nimic despre compatibilitate, sentimente profunde, iubire cu durere sufleteasca, mila, compasiune, sprijin emotional reciproc, incredere, fidelitate izvorata natural din iubire si respect, impartit intotdeauna si o cana cu apa, dat celuilalt bucatica cea mai buna in timp ce el o paseaza inapoi sau o da in doua, realizat totul impreuna, mers prin viata umar langa umar si uniti in orice problema, capabili sa rezolve orice situatie de viata sau de cuplu cu multa intelegere si deschidere sufleteasca, lipsiti de orgoliu distructiv tocmai pentru ca iubirea profunda ii face sa se inteleaga unul pe altul la alt nivel, cu dorinta de a muri in acelasi timp ca sa nu ramana celalalt pustiit si singur pana ii crapa si lui inima de durere…
Suflete-pereche! Care chiar exista!
Ca sa fiu partenera ideala nu am nevoie de ceva in plus. :)))
Nici partenerul meu pt ca, nu-i asa, are totul langa el!:))))
@wonderwoman, pai nah, cand ai de ales doar intre Superman sau Ironman, mi se pare normal…