Și zeii au căpșunarii lor

Ultima oara cand mi s-a intamplat sa ma soarba din priviri toata lumea pe strada (de toate sexele si varstele) eram in piata romana, ma duceam la un examen buimaca de ne-somn. Imbracata intr-un costum albastru si cu papuci de casa roz fucsia (sic) cu bot si mustati de iepure. In ianuarie. M-am consolat cu gandul ca totusi nu era asa rau, puteam fi intolita invers , in cizme si camasa de noapte….

In 2015 povesteam pe fb o situație asemănătoare 🙂
„Cativa pasi pe Stefan cel Mare facuti noaptea. Inchid ochii, micsorez pasul si ma bucur, ca orice constantean, de rarele momente in care nu bate vantul. Este ceata. Luminile se disipa in forme care te indeamna sa le urmaresti.
Este liniste. Foarte liniste pentru o strada care zilnic este animata. Constat surprins ca intre Pravalia Cu Carti si Tomis Mall nu vad nici o persoana.
Ce bine!
Inspir profund si simt miros sarat de mare.
Zambesc tamp fara motiv, apoi maresc pasul.
Strada este facuta praf si plina de santuri adanci. De data aceasta se schimba canalizarea.
Imi mut privirea spre caldaram cateva secunde cat sa fiu sigur ca nu o sa imi petrec noaptea la patru metri adancime.
Inaintez cu grija.

Tresar surprins cand vad în fața mea la numai cativa pasi de mine o tanara. Ceata mi-o deseneaza in fata ochilor lipsita de contur, ascunzandu-i in acelasi timp si trasaturile.
Nu conteaza. Emana o feminitate pe care nici macar valatucii de ceata nu o pot ascunde.
Gropile ne obliga sa ne intersectam drumurile si pe masura ce ne apropiam unul de celalalt, o simt cum se uita direct la mine.
Foarte frumoasa. Foarte feminina.
Ne mai desparte un metru.
” Buna seara, iubitule!”
O voce atat de calda, incat am simtit cum mi se scurge tot sangele din mine.
Atunci ii vad si trasaturile, atunci ii vad si privirea. Zambesc. Dar in acelasi timp ii vad si castile telefonului in urechi.”