După cum vă ziceam și zilele trecute, pe acest blog zac niște povești, scrise în cuaternarul timpuriu, care ar merita o soartă mai bună. Fix cum e și asta de mai jos. Prin urmare, ia luați de citiți.
Prietenul meu I. tocmai fusese într-o pauză de țigară și acum se îndrepta agale înapoi spre birou. În fața liftului mai era o singură persoană, o tipă care ținea în brațe ditamai cutioiul. O scanează rapid și apoi evaluează rezultatele. Frumoasă, mică de înălțime, finuță și plăpândă ca o aripă de fluture.
Așa că își umflă mușchii, își potrivește în capul pieptului vocea de macho și, credincios vorbei din bătrâni “dacă ești femeie, te chinui să cari ceva și nu sare nimeni să te ajute, atunci ești urâtă”, se uită sugestiv la cutie și-o întreabă languros:
– Te ajut?
Ea îl privește în ochi și-i răspunde pe un ton cald, încărcat de promisiuni:
– Nu, mulțumesc, mă descurc.
Tăcere stânjenitoare. Blestematul de lift întârzia să apară. Prietenul I., un munte de politețe și bune intenții, insistă:
– Te rog, lasă-mă să te ajut, nu pot să stau să mă uit la tine cum te chinui.
În timp ce spunea asta a flexat ușor unul dintre brațe în semn de “eu sunt bărbat, uită-te la mine”. Fata-i surâde:
– Ok, dacă ții neapărat.
Și-i întinde cutia.
Hercule zâmbește șăgalnic, îi face un semn ușor din pleoape “femeie, ți-am zis să nu te încăpățânezi, când o să înțelegeți că noi, bărbații, conducem lumea?” și-i trage obiectul din brațe. Moment în care prin mintea lui au început să defileze niște chestii oarecum neașteptate: “Sfinți din ceruri, isuse cristoase, mămicule care m-ai făcut, oameni buni, ce plm cară asta în cutie, pietre de moară”?
Omu’ meu pur și simplu nu putea să țină cutia în mână. S-a încovoiat tot sub greutatea ei și simțea cum se prăvălește dintr-un moment în altul. Micuța floare de lotus observă momentul dificil și-l întreabă:
– Te ajut? Hai, lasă, dă-mi-o înapoi, ți-am zis că sunt puternică.
Lu’ al nostru, să-i cadă cerul în cap. A mârâit cu ultimele puteri un “mă descurc” și a urcat gâfâind în liftul care tocmai venise.
A fost drumul ăla mai lung decât facerea lumii, dispariția dinozaurilor și toate aselenizările la un loc. Practic, în încercarea disperată de a nu lăsa blestemata aia de cutie să i se prăvălească din brațe, i-a trecut toată viața prin fața ochilor. Din când în când se mai clătina și atunci o auzea pe ea cum propune gingaș:
– Hai, lasă-mă s-o duc eu.
Momente în care se ruga doar să se desprindă podeaua ascensorului, să scape naibii odată.
Până la urmă s-a milostivit Marele Manitou de el și au ajuns. Au ieșit din lift și-au pornit spre biroul fetei. Micuța cea plăpândă în față, al meu clătinându-se lejer în spate. După o cursă care părea că se transformă în expediția lui Marco Polo, într-un târziu, a auzit izbăvitoarele cuvinte:
– Am ajuns.
Au intrat în ceva birou din ăsta corporatist unde omu’ nostru practic a lăsat să cadă nenorocita aia de cutie pe prima suprafață plană care i-a ieșit în cale și care nu era podeaua. După care a întins-o de-acolo ca Usain Bolt la Londra, în 2012. Nu-i vorbă, ar mai fi rămas el să culeagă roadele investiției, dar, dacă deschidea gura, tot ce-ar fi putut sa scoată ar fi fost un gâfâit din ăla de locomotivă diesel produsă la Reșița. Și nu putea să se facă de râs chiar în halul ăsta cu micuța cea gingașă.
Mno, pe final, ce voiam să mai spun, cu povestea asta cred că s-a cam pus definitiv capăt așa-zisei superiorități a bărbatului.
Morala…mergeț la sală. Sau la sapă. Sau la bunici sa spargeti lemne. Sau, mancaț in plm carne..
Comentariu beton!138
Sau nu vă mai oferiți să cărați cutii.
Nu boss, femeile trebuiesc ajutate…mai ales atunci cand nu vor.
Comentariu beton!70
La articolul asta, un bărbat calculat și care își dorește un weekend liniștit, nu comentează
Comentariu beton!80
Aș zice că dimpotrivă. 😛
De câte ori n-am văzut privirea aia de dinainte, de „hai, femeie, să-ți arăt cum arată un biceps” urmând repede aia de „fu**i, cum naiba a ridicat asta?”. Doar că eu îi las să se chinuie, că-s moldo-sadică :))
Nu ne mai subestimaţi!
Comentariu beton!92
Unde este @edelweiss să ne spună el chestii? Memorabile! 🙂
Comentariu beton!39
Și @colonelu’…
Comentariu beton!28
Și @Faianțaru’ …
Comentariu beton!28
si @Paco…
Comentariu beton!21
Si Tudor sa ne explice cum a lasat Dumnezeu legea pe lumea asta cu femeile si barbatii :))
Comentariu beton!19
@Alin,
Paco zicea nu doar chestii memorabile, dar și tare mișto 🙂
Comentariu beton!15
Hercule ăsta se antrena cu mouse-ul și telecomanda? 😂
Comentariu beton!42
Da’ dă ce vă luaț de prietenul I.? Vreți să stârniți haita de apărători cărători de canapele/divane diafane?
Pff, solidaritatea masculină am intenționat să scriu😊
Solitari la vânătoare dă „căprioare”, solidari în apărare.
#f@ckAdam&snake&@ppLe
Comentariu beton!17
Cred că doar cu telecomanda. Că la mouse e level 2 deja, două tipuri de exerciţii musculare: click & scroll.
Comentariu beton!32
Pardon, făcea piept și biceps și cu niște sticle de bere. 😀
@HM, da’ nu m-am luat de el, chiar am fost o finuță și m-am abținut de la răutăți. Mi-e teamă să nu mă trezesc cu v’o trotinetă în cap când ajung prin București.
Comentariu beton!25
@Solandi, hai, măi, că măcar nu și-a scăpat-o pe picioare, io zic că era level 2.
Comentariu beton!17
@Vasilescule, pare că nici tu nu prea le ai cu sportul. Nu pieptul, ci abdomenul îl lucrezi cu bere. 😛
Comentariu beton!19
Așa e, m-am încurcat în deltoizi.
@MV repetă după mine … sterno-cleido-mastoidian 😋. Ai putea avea nițel succes la o lecție de anatomie aplicată combinată cu masaj … tantric😎
Comentariu beton!15
@HM, tu-i zici de combinații când el se încurcă în suporturile pentru glezne? Ia-l ușor, să nu se sperie. I se udă eșarfa. 😂
Comentariu beton!13
Bine că nu a fost cu continuitate și finalizare că sigur îl trecea ea pragul pe el 😊 și distrugeau și bunătate de tradiție. În schimb sunt încrezător că sigur găsea el niște „converși dă nuntă” cu mini toc să o calce-n biserică😋
Comentariu beton!28
Io pun pariu că ăia cu reclama de la pantofii Blanco au citit articolul ăsta din cretacic.
D-aia au rămas în stadiu de lozincă cu acel step out of your mind. Stricau frumusețe de videoclip cu o grimasă dacă îl puneau pe el să ia cutia din brațele ei.
Comentariu beton!16
Este ca prietenul tau bea bere cu lamîie si are gleznele dezgolite 😉?
Comentariu beton!35
Hahahaaaa. Și cu lac pe unghii. Teama lui e să nu-i sară lacu’.
Comentariu beton!26
Am povestit și eu pe-aici de-o cutie super grea cu care m-a ajutat un necunoscut și-mi făceam apoi mustrări de conștiință că sigur n-o să mai facă așa gest frumos în vecii vecilor. Măcar acum mă consolez cu gândul că nu-s urâtă, ha!
În fine, la femei puternice, ridic mâna, sunt super forțoasă, atât de forțoasă încât nici nu-mi mai văd lungul nasului de atâția mușchi. Zilele trecute terminasem la sală un exercițiu, lucrasem cu o ganteră de 10, sau 15, sau 100kg, nu mai rețin exact, aveam palmele încleștate, degetele amorțite, antrenorul face gestul de a o lua, pentru a o pune el la loc. Îl întreb fără să mă gândesc prea mult ”Poți?”. Mi-e greu să descriu ce privire mi-a aruncat…
Comentariu beton!68
O ganteră de 100kg ? Era să mă duc pe fentă și să te întreb ce pastile ai confundat cu lecitina 😋
Instructorului ai putea să îi recomanzi niște pastile de „putut”.
Cât despre faimoasa cutie cu bunătăți… deja salivez 🤤
*faimoasele cutii 😛
Comentariu beton!12
Da, femeia aparent gingasă cu braț de otel și cap de beton.Care face de toate și n-are nevoie de barbat pentru nimic, se descurcă.Inclusiv cu vibratorul.
Mai era o poveste cu marmota care invelea ciocolata in staniol.
Mă lasi?
Se dezbate încă. Ce zici?20
Ar fi cumea să ne băgați voi vibratorul. Doohhh!
Poate în priză, ca să nu mai pierdem noi timp. Ah, și să vă justificați și voi prezența. Pe pământ.
Comentariu beton!68
Pentru că sunt un domn, nu o să iți răspund.
@Marius M, eu recunosc ca poate nu pot sa car cine-stie-ce, dar cica strabunicamea de la tara cara galeti de 8-10 kg cu apa pe dealuri km intregi. Deci #femeilesuntputernice. 🙂
Comentariu beton!24
Bunica .
Deci #femeileaufostputernice.
Acum sunt doar libere si independente.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Marius M, sunt sigura ca sunt unele si acum. Eu vorbeam de mine(care sunt un pui de incubator, dupa spusele mamei) si strabunica(care era o super femeie).
*tu-iii cobilița lu’ buna azi și mâine… „Ar fi cumea să ne băgați ..[…]..priză „. CumEa ? Next levăl? Nu mai iE bun ăla cordless … damn. Uite așa începe declinul industriei dă baterii😋
#aparatanticrizăisterică
@Elena
Cine dracu mai are vibrator cu fir?
Iartă’ mă doamne cu ‘ dracu’. E post.
Comentariu beton!18
@Miki, întrebarea corectă (pentru mine😜, ovcors) e: cine dracu mai are vibrator?
Alo! Recunosc, pentru mine și desfacerea unui capac de borcan e un Everest. Așa că, accept cu plăcere ofertele musculoșilor 🙂
Comentariu beton!16
Sacul meu foto, complet organizat, ajunge spre 28-30 kg. Nu-i ca nu mi-a ondulat putin coloana, dar asta doar pt ca am prostul obicei sa spun “e doar de la masina pana…” si il arunc pe un singur umar.
Ca sa-l duc totusi pe umar, e genu’ ala de miscare prestata de halterofili. Nu o data mi s-a spus: hai, ma, ca pare greu. Da sa-l duc eu pana colo! Nu-l dau, iar exceptiile sunt absolut delicioase. Nu ca oamenii n-ar putea cara cele 30 de kg, da’ reflexu’ lor e sa-l ia de toarta, ca pe orice sac (poate ceva mai greut). Nici eu nu le fac viata mai usoara, ca nu-l intind, il las jos, spun multumesc si fac pasi ca sa nu rad in hohote in fata omului. Nope, nimeni nu se asteapta sa aiba atatea kg. Si din elan si trufie, nici nu-l mai lasa jos ca sa-l mute pe umeri.
Comentariu beton!33
Ăștia fac aparatele foto din plumb zilele astea?
nu, da’ fac multe, mai fac si laptopuri, si baterii, si incarcatoare, si trepied. niste tampitit! ca doar poti sa faci poze si cu telefonu’!
Comentariu beton!37
Aia zic. Io mă descurc binișor spre foarte bine și cu telefonul.
vezi? asta-i din seria „te provoc”. noroc ca nu raspund mereu 😉
Io’s novice … da’ cică nudurile ies cel mai bine-n poze cu aparat pă trepied și declanșator alcoolic😋.
Preferați tradiționala pensulă ?
Comentariu beton!16
@HM – mie imi ies cel mai bine cu aparatu’ in mana, da’ io nici nu ma pricep foarte tare la nuduri, ca le dau indicatii proaste – le pun sa se acopere, sa nu fie nimic explicit 🙂
Șef, ție ți-a intrat primăvara în suflet și ai cunoscut vreo demoazelă pe care vrei s-o dai pe spate? La finalul textului mă refer
Comentariu beton!23
Șșș… ce naiba, mă, io așa îți fac ție?
N-auzi, @Eleno, că textul e din cuaternarul timpuriu? Între timp a mai mâncat și el niște rucola și s-a antrenat cu capace de borcane.
Comentariu beton!22
@didino, a modificat finalul.
Cu siguranță am mirosit bine😂😂
Comentariu beton!19
Cu capace de borcane? V-am mai spus parcă – dacă întorci borcanul invers pentru câteva secunde, capacul ăla se deschide apoi singur. Dacă aşa s-a antrenat… sper ca măcar rucola aia să fi dat ceva roade…
Comentariu beton!16
Invers=pe dos, poate.
@Mihai, hai să nu începem cu „cum îmi faci tu mie”.
@M…… M,
Nu ‘pe dos’. Ci invers poziţiei fireşti a borcanului. Cu capacul in jos.
Acum multi ani, pe vremea impuscatului, la alimentara unde-mi faceam eventualele cumparaturi, eventuale pentru ca erau din cand in cand si nu din vina mea, vine un camion cu saci cu faina pentru aprovizionare.
In cabina, soferul si o femeie. Opreste ala si ies din magazin inca doi zdrahoni ca sa ajute, plata fiind cate o jumate de fiecare. Iau ei sacii in spinare si baga caratura pana in magazie. Si acuma vine partea faina, ca mi-a cazut falca pana pe asfalt. Femeia a luat un sac pe un umar si inca unul pe celalalt si a plecat de parca ducea saci cu pene. Asa a tinut-o pana au descarcat tot camionul, in ritm sustinut, ca la Bumbesti-Livezeni. Cei care nu stiu ce e aia sa gugaleasca. Barbatii, cate unul, cu pauze. Unul nu a scos un cuvant, si-au luat trascaul si au sters-o rapid.
Am mai vazut-o o data cand se certa cu un idiot, tot la o descarcare pentru ca ala cam tragea chiulul. L-a luat pe ala in brate si l-a strans de i-au iesit aluia ochii ca la melc si coaiele cred ca au ajuns undeva prin ciorapi.
Am aflat mai tarziu ca au arestat-o, l-a omorat pe unul intr-un birt. Nu mai stiu altceva. Dar, as vrea sa-l vad eu pe ala care fiind sotul ei, ar actiona ca-n Vaslui!
Daca ar fi carat ea vreo cutie si prietenul ala al tau s-ar fi oferit sa o care el, l-ar fi pus si pe el pe cutie si ar fi urcat scarile pe jos, fara lift, alergand!
Comentariu beton!53
”ca-n Vaslui” e so last century. ”Ca-n România” am auzit că se zice acum pe la case mai mari. 😉.
Comentariu beton!18
@Anduța ai ceva cu Vasluiul ? Ia vezi de … tigaia ta😉
#E loc pentru toți sub soare … ceva de genul 😎
Pe dos, adica pe dos.Cum întorci o haină pe dos.Că poți să-l intorci cu capul în jos de o suta de ori, nu prea are efect.
Tu continuă să încerci să întorci borcanul ăla pe dos ca pe o haină… Eu o să-l răstorn întâi cu capacul în jos şi o să-l deschid apoi într-o fracţiune de secundă ca şi până acum.
Comentariu beton!12
Nu vă supărați doamna Xena no.2, cărați și saci cu ciment pe umăr?Dacă doriți vă trimit un borcan sa ne demonstrati tehnica.
Vă rog să nu uitați capacu’! Borcanul să nu fie gol. Băgați compot… dă fructul pasiunii 😋
Aţi înţeles exact… pe dos, domnul arondMariusM. Nu e nevoie de Xena. Ci doar de puţină ingeniozitate.
Comentariu beton!14
Ce e o cutie cu chestii comparată cu geanta unei femei?!! Ne antrenăm zilnic😉
Comentariu beton!22
https://m.youtube.com/watch?v=blVmHo_8bmA
Imaginati-va ca-l suni pe unul sa-l scoti la o bere, ca baetii, si ala-ti raspunde „Ba‘, azi nu pot, ca mi-a facut aia mica, fii-mea, Sabrina, un avion si ma duc sa ma dau cu el‘‘‘.
Recomandarea mea, Mihaie, e sa scapi de prieteni care cred ca superioritatea barbatului se defineste in termeni de biceps si trapez, ce Dumnezeu ?!, noi am construit intreaga lume cu bratele, ce-i drept, dar mai ales cu capu’.
Dacă e să analizăm folosind criteriul sex (gen): bărbaţii au construit lumea cu creierul doar pentru că până nu demult femeile nu aveau acces în şcoli. De la o vreme balanţa se cam echilibrează (cum ne demonstrezi și tu mai sus).
Din punct de vedere personal – mie îmi place să apreciez valoarea unei minţi fără să ţin cont că ea se află într-un craniu de bărbat, sau într-unul de femeie.
Comentariu beton!27
”Noi am construit?” Păi și ne ții așa în suspans, Faianțare? Do tell grabnic, ce-ai construit, ce-ai inventat, ce-ai îmbunătățit, ce-ai perfecționat?
Comentariu beton!13
@ Anduta
Un multiplex cu sapte sali de vizionare si doua nivele subterane de parcare in centrul Muenchenului.
https://de.m.wikipedia.org/wiki/Mathäser#/media/Datei%3AMathäserfilmpalast.jpg
Micul neu aport (am zis noi, nu eu) a constat in a translate in si din germana, job foarte binevenit pe un sandier de 120 plus de oameni. Asa ca …. cikalaka ciki cha ciki ciki ciki cha …
Anduta,
14 sali, nu 7. in cele din Iurma fiecare a fost partajata in doua.
Draga Solandi,
De te vei hotari vreodata sa tragi si o dusca de adevar in loc sa continui cu posirca mistificatoare feminista, desi sincer ma indoiesc de pe acum ca-l vei prefera unor scuze convenabile, vei avea parte de surprize placute sau deloc placute, functie de cum te vei hotari sa le Interpretezi, la o simpla tura data pe Wiki. Astfel vei afla ca prima scoala in limba romana a fost infiintata chiar de o FEMEIE, principesa Lorattfy Zsusanna, venita la Fagaras cu idei foarte main stream pentru acele vremuri „de afara’‘. Si nu era fireste deloc discriminatorie pe baza de sex, dar era pe marafeti multi si prin urmare considerata un simplu moft aristocratic. Nici dupa 1821, cand invatamantul public a devenit public si obligatoriiu, acesta n-a starnit mare interes nedevenind totodata si mai accesibil, vlastarele familiei trebuind sa intre la fel de devreme in circuitul ei „de productie‘‘. Acelasi Statut si l-a pastrat pana la venirea comunistilor, pe care nu i-a mai interesat si cum se va descurca lumea, scoala a devenit cu adevarat gratuita si obligatorie. Dar in tot acest rastimp la noi n-a fost vreodata discriminatorie in functie de sex. Uitati Bull shitul asta !
Dar chiar si, chiar si presupunand ca ar if fost monopolul barbatilor, de unde pana unde crezul asta credul, ca am fi pasamite cu ceva obligati moral sa impartim in paritate egala totul cu voi, tot ce am furat noi Zeilor ? Hai, daca inainte vreme ne mai pacaleati ca ati fi femeie-mama, femeie-sotie sau femeie fiica, azi ce mai avem de impartit ? Nu faceti decat sa vicleniti contra noastra toata viata.
Dragă Faianțaru’,
Hai că m-ai făcut să râd de la primele ore ale dimineţii. Ha,ha,ha…
O fi deschis acea principesă o şcoală pentru educarea fetelor. Dar pun pariu că aveau acces la ea doar cele bogate şi că le pregătea în primul rând cum să devină bune soţii, să gospodărească bine casa şi să aibă grijă de soţ. Poate le învăţa şi puţină matematică să ştie să socotească banii fără greşeală, să nu se trezească ciomăgite apoi de către (cu) stâlpul familiei.
Piedica principală a accesului fetelor în scoli a fost de fapt concepţia că: ‘femeia trebuie să fie gospodină şi mamă şi să asculte de stăpânul casei, soţul”. De aceea, puţini părinţi erau cei care îşi trimiteau fetele la şcoli. Iar dacă nu o duceau foarte bine cu banii, ghici pe care copil îl alegeau să urmeze o şcoală: pe băiat sau pe fată?
De aici şi atitudinea eronată a bărbaţilor epocilor trecute (şi prezente – în multe cazuri – din păcate) că femeia nu e capabilă din punct de vedere intelectual de ceea ce este capabil un bărbat. De aici surpriza şi atitudinea bieţilor bărbaţi când unele femei au avut curajul să ţintească spre facultăţi – să devină medici de exemplu (ce aroganţă din partea lor, nu?’) sau şi mai rău – inginere.
Iar, ca un scurt istoric, e adevărat că după 1600 s-au deschis câteva şcoli pentru fete. Că după 1800-1900 s-a introdus, chipurile, învăţământ obligatoriu pentru ambele sexe. Însă învăţământul ăsta obligatoriu era doar de 4 ani. După 4 ani ghici cine se întorcea la mătură şi cratiţă? Exista deci (teoretic) învăţământ indiferent de gen, dar nu era în niciun caz vorba de o educaţie egală şi uniformă pentru toţi. Să nu mai zic că mulţi părinţi nici nu se oboseau să îşi trimită fetele la şcoala doar pentru 4 ani, preferau să-i itrimită pe băieţi deoarece ei puteau continua încă multe clase după aceea, poate până la colegii şi facultăţi. Şi, să nu uităm ce învăţau fetele în ăia 4 ani: bune maniere, cusut, tricotat, gătit, etc., iar multe ieşeau după 4 ani fără să ştie să citească, pentru că, nu-i aşa? nu asta era important pentru rolul lor din societate.
Cât despre paragraful final – ‘ca am fi pasămite cu ceva obligaţi moral să împărţim în paritate egala totul cu voi, tot ce am furat noi Zeilor ?’ Adică voi bărbații aţi ‘furat’ şi tot noi, femeile, viclenim? 😀
Serios vorbind acum, după ultimele mele informaţii, femeile încă mai nasc şi încă mai sunt mame. Şi îşi dedică și mulți anii studiilor. Pentru că zeii ăia de care spui mai sus nu există.
Comentariu beton!26
@Faianţaru
„noi am construit intreaga lume cu bratele, ce-i drept, dar mai ales cu capu’”
… da, pisi, din capul vostru am ieşit noi toţi, vă mulţumim că n-aţi adormit pe canapea după meci şi aţi vârât-o vitejeşte într-un receptacul uman nedemn de orice menţiune.
Resfreshing să văd că faci eterna la.bă în cerc, Faianţare! ^^
Faianțare, „noi am construit” vs. “mica mea contribuție” mie nu-mi pare chiar același lucru. Tot în construcții lucrând, ca șef de șantier, până să ajungă să stăpânească limba engleză aproape la fel de bine ca pe cea română, l-am ajutat destul de mult pe soțul meu cu traduceri și corectări de mailuri în comunicarea scrisă. Dar de-aici până a declara că „noi” am construit termocentrale, sau ansambluri de locuințe, sau clădiri de birouri e cale tare lungă. Sau nu? Că rapid adaug și asta la CV, dacă e.
Comentariu beton!15
In timpul facultatii aveam un prieten acasa ,pentru a mi cara bagajele spre gara si altul la facultate ptr a mi le cara de la gara spre camin.In tren ,las valiza demonstrativ in mijlocul coridorului ca sa se ofere cineva repede sa o puna sus.Cand al meu sot indrazneste sa ceara ajutor la ceva greutati replica mea e ….a ,nu,iubire ,toate ca toate dar de asta m am maritat ….nu car nimic…..pana si geanta mea nu e geanta ci o tasca aruncata peste gat, preferabil de material ceva ca sa fie cat mai usoara.Independenta ,independenta ,puternica,puternica dar nici halterofila acum…barbatii trebuie sa si justifice si ei existenta cu ceva .Eu zic sa i lasam in muschii lor..
Comentariu beton!16
uite ce zic eu, inainte sa va mai atacati si unuii si altii ( adeca barbati si femei) trebuie sa va zic ca din cei 25 de angajati ai mei in bucatarie doar vre-o 5 sunt barbati . Asta nu ar avea relevanta dar din cauza voulumului se lucra cu greutati relativ mari si in marea majoritate a cazurilor femeile sunt cele care le cara. Barbatii sunt cei mai buni la povesti si evitat munca . IN afara de vre-o doi nici macar nu ii deranjeaza ca femeile fac munca grea. In rest la povesti si la laudat cu cat muncesc sunt pe primul loc.Nu fac propaganda pro femei, este doar o constatare pe care am facut-o la locul de munca. Daca mai si spun ca ma bazez exclusiv pe femei la locul de munca probabil ca imi ridic toata partea masculina in cap, nu? Si pe mine ma deranjeaza dar este doar realitatea despre cum reusesc sa imi fac treaba.
Comentariu beton!47
Poate ca fata cea micuta si plapanda si fortoasa a copilarit la sat si si-a facut antrenamentul purtand pe cap zilnic un oblanic… (oblanic = panza incolacita, pe care femeia o pune pe crestet cand poarta greutati pe cap!). Retineti – femeia poarta greutati pe cap la propriu (uneori, e drept, si la figurat)!
Copil fiind si vazand asta la sat, in Oltenia, nu am avut niciodata vreun dubiu ca femeia duce toata povara… asadar, ea trebuie sa fie un fel de stalp de sustinere, in general! 😀
Comentariu beton!15
Drăguță povestire , bine scrisa.
Edelweiss a venit azi noapte.Fac îndreptari cu bara,cam 5-7 repetări,cu 150-160 de kile,pentru flotări la paralele,la greutatea mea de 105 kile,mai adaug discuri la centură cam 30-40 kile.Peste 10 repetari.Asa că mă doare la douăjde km de falusul personal de fabule cu femei herculeene.
Da,sunt ceafa lata si vara asta îmi iau si BMW.Minim seria 5 si de maxim doi ani vechime.Si cu motor mare.De ce?Ca să oftic hipsteri.Si ca îmi place marca.Si ca de aia.
P.S,asta este text de dat bine pe lângă femei să prinzi si tu o fesa frageda de plesnit.Probabil treceai printr-o perioada uscată.
Hmmm, ultima perioadă… ăăă… uscată datează de pe vremea când își începea Nea Nelu Iliescu primul mandat.
Laic.. da’ de la motor la bemveu ie cale lungă.. și mulți ani i-au trebuit lu Edel să ajungă 😥
Am avut.An 2000,în 2003 l-am cumpărat eu.Seria 5,6 în linie.
Știm că ai avut. Ne-ai mai zis. Relaxează-te, gătește ceva, bucură-te.
Bine te-ai întors! Când pleci ? … după bemve,ofc 😋😉
Nu trebuie să îl aduc ca nu o să fie înscrisă în România.
Eu nu doar ca ii dadea cutia din prima, da’ mai și cautam din start pe cineva care să o ducă. Stau slab cu forța în brațe, am și o oarecare discopatie și nu țin neapărat să mă dau Xena ca să impresionez pe nimeni. Cine se oferă să mă ajute, poa’ să fie sigur ca-l iau in serios 🙂
Comentariu beton!11
bă frate, decât să vă ofăiți și vaietați și plângeți, mai bine nu vă oferiți ajutorul, nici la cererea demoazelei, nici nesolicitat, că la explozia de hernii de disc la 30 de ani vă credem dacă ziceți că aveți probleme cu spatele 🙂 .
dacă un bărbat se oferă să mă ajute și apoi se vaietă că i-am distrus spatele, sau, mai rău, aud după-aia bârfe și zvonuri că vai și miau, prefer să-mi car singură cutiile. văd eu cum, prin târâre, cerut liza de la femeia de serviciu, găsesc eu.
și zău dacă după-aia mai cer sau accept ajutor de la vreun bărbat.
și după-aia tot voi comentați ”asta se crede vreo feministă, puternică și independentă, căra o cutie cât ea de mare și nu m-a lăsat s-o ajut”.
reiau, dacă faceți o treabă, faceți-o și gata, nu vă smiorcăiți ca niște panseluțe ofensate.
mă întreabă maică-mea de ce nu-l rog pe frate-meu să mă ajute cu nu știu ce. când locuiam împreună, de câte ori îl rugam se dădea de ceasul morții și amâna până la calendele grecești, ultima oară când l-am rugat cu montarea unor polițe m-a lăsat cu rugatul vreo 2 ani, de m-am dus chitită la magazinul de bricolaj să închiriez bormașină. (între noi fie vorba, nene d-acolo a măsurat luuung cei 1,50 m ai mei și ”forța” de pisoi de 2 zile și s-a oferit să mă ajute; printre cei mai bine cheltuiți 60 lei ever. nu e ca și cum n-aș fi căutat ajutor și contra-cost 2 ani de zile, dar nimeni nu vine de obicei pt atât de puțin).
Comentariu beton!13
Adiq tu faci zgomote cu o bormașină închiriată? Mmm sounds … delicious 😉👍
#0741MEȘTER… and more 😎… înfiletări, înșurubări, sfredeliri, răsuciri, etc.
E doar o idee … nu vă aruncați să sunați 😉
Susțin egalitatea dintre bărbați și femei. De aceea nu car nimic dacă nu sunt rugat. Excepție fac doar în cazul cărucioarelor de copii. În rest….. Mi s-a spus că arăt fermecător și misterios cu mâinile în buzunare, sprijinind ceva, așa că mi-am perfecționat această poziție de-a lungul timpului. Și chiar mi-a adus mult mai multe…hmm….beneficii pe subiectul de care vorbim, decât dacă aș fi făcut-o pe hamalul săritor. Demoazelele nu se cuceresc cu gesturi d-astea. Tre’ să fii mârlan, impertinent și să învârți niște chei de mașină pe deget. Dacă le cari cutiile…..intri în friendzone și atât. 😜
Comentariu beton!16
Și de-acolo nu se mai iese niciodată. 😀
N’apăi vorba lu’ bunică-mio: ” scoate mă mânile din buzunare că îți mâncă sula unghiile” 😋
Comentariu beton!18
De aici și expresia: ce faci fetele, cari cutii ?
Comentariu beton!15
Eu îmi car singură ce e de cărat. Și dacă zic că mă descurc, apoi chiar mă descurc.
Nu-mi car bagajul de 12 kile 3 etaje pe scări la pensiunea de afară. Aia nu. Că nu io i-am pus să-și facă pensiune într-o casă georgiană fără lift.
Bă, și nu mai vrea conceptul ăsta toxic de ”friendzone” să moară zvârcolindu-se în chinuri ca șerpii de pe capul Medusei? Chiar nu? Ete na, mai mare rușine n-are ce păți un maciomen decât asta, ce să zic. Să i se nege dreptul instituit de al său XY hetero la interacțiuni intime cu ființele XX. Mi se pare incredibil de ”curtea școlii” toată povestea.
Prietenul I. să facă bine să-și antreneze mintea și mușchii, să nu mai uite prezervativele acasă sau să-i iasă sufletul de la o amărâtă de cutie! Câte oportunități de a deveni fericit pe viață cu o soție blândă și iubitoare poate să rateze la orice pas! Nțț!
@Blanche, o fi el uituc și anemic, dar poate are suflet bun. 😂
@Didina, suflet bun și șarm de Casanova! 😁 Să convingi o virgină să-ți facă oareșce nu e de colea!
Dar un eveniment recent cu prietenul I. nu aveți, domnu’ patron de blog? Că de astea ziceați că sunt din cuaternarul timpuriu. Să vedem și noi cum a mai evoluat personajul! Suferințele tânărului Werther în accepțiune contemporană.
@Blanche, mie mi-a sunat cam a poveste pescărească. 😀
Am răs bine de tot. :))))
Deși povestea este din cretacic, am senzația că unii încă mai iau în serios disputele privind superioritatea bărbaților asupra femeilor și/sau viceversa, și nu doar din punct de vedere fizic. Așa că simt un oareșce imbold de a-mi declara și eu poziția, și anume că mi se rupe grozav de acest aspect al superiorității/inferiorității, eu prefer să privesc oamenii prin prisma asemănărilor, dar mai ales a deosebirilor fascinante dintre ei.
Așa că atunci când o femeie pare să aibă nevoie de ajutor fizic la cărat ceva, indiferent că e plăpândă sau nu, urâtă sau nu, albă sau neagră sau verde, sau mai știu eu cum, atât un bărbat, cât și o altă femeie să-i ofere o mână de ajutor mi se pare un act de omenie. Evident, același tratament e de dorit a se aplica și unui bărbat. La copii nici nu mai vorbesc, de asemenea, indiferent de gen. Și nu, suspiciunile legate de cules alte roade decât plăcerea faptului de a fi făcut un lucru bun, nu ar trebui să-și aibă locul.
Acum, legat de prietenul I, Mihai, eu recunosc că am o curiozitate, că-l tot văd scos la înaintare.
Îmi cer scuze dacă sunt indiscretă, dar îți mai este prieten, te citește, poate chiar comentează pe-aici? Mie mi se pare un pic ciudat să tot vorbim pe marginea pățaniilor sale, fără să avem și punctul lui de vedere…
Comentariu beton!17
@Anduța, du-te de-aici! Noi gândim telepatic. 😂 Până și pe „oareșce” l-am folosit amândouă.
Blanche, ha, ha, la asta mă gândeam și eu! How cool is that! 😎
Dacă mai citește pe aici, cu siguranță nu comentează.
O fi I de la MIHAI! Sau de la VASILE!
Sau de la GABRIEL? 😁
E i de la Aurelian.
I dă la influențăr ? 😉
Aurelian…Imperatorul?
I…”eu” în engleză. Alter ego de MV să fie?
Comentariu beton!12
„Una dintre marile greșeli pe care le fac astăzi bărbații, este că folosesc la demachiaj apa micelară simplă, care nici nu se compară cu apa micelară bifazică.”
Răsboiul