Evident, cel mai ușor ar fi să-i poți recunoaște chiar după ceea ce-i definește, dar pentru asta ar trebui să stai să-i testezi pe toți ca să vezi ce-au înțeles după ce-au citit ceva, nu contează ce. Chestie care e mai mult decât imposibilă. Așa că, v-am ușurat munca și v-am lăsat aici un mini-ghid după care-i puteți recunoaște, uneori, până să apuce să spuna ceva. S-ar putea să vă fie util, mai ales că, în ultima vreme, analfabeții funcțional și proștii au cele mai vehemente opinii. Despre orice.
– 99,99% dintre ei scriu cu caps lock (cu litere mari adică, în caz că citește vreunul pe-aici). Ceilalți 0,01% ar scrie și ei la fel, dar nu știu cum se face. Alți 75%, după ce te înjură lejer pe wall, îți dau și un mesaj privat, mult mai detaliat, prin intermediul căruia îți explică pe larg cam ce chestii ar vrea să întreprindă cu rudele tale de diferite grade. Rudele pot fi vii sau moarte, deși, din motive necunoscute, le preferă pe cele din urmă.
– Poza de profil e făcută la o nuntă sau nu e deloc. Dacă e, de multe ori e făcută chiar la nunta lor. Prin urmare, va trebui să te chinui oleacă până-ți dai seama care e analfabetul dintre cele șapte persoane care-ți zâmbesc tâmp din fotografie. În 90% din cazuri e ăla care are ăl mai lucios costum, cu aspect de draperie și cu mânecile sacoului până la jumătatea degetelor, ăla care stă înfipt lângă cocul tip „sărmăluțe” al soacrei mici. Unii dintre ei, ăia mai tehnici, reușesc să-și cropuiască pozele, dar tot le rămâne agățată de-un braț mâna decupată a soacrei mici.
– Sunt incapabili să sesizeze vreo urmă de ironie chiar dacă, practic, îi pocnește peste față. Iar direcțiile lor de comunicare în online au doi piloni principali: „măta e curvă” și „vedeateaș mort”. Niciunul dintre ei nu folosește vreo cratimă, diacritice sau semne de punctuație, pentru că este sub demnitatea lor. Astfel, „bine că ști tu gramatică” devine o chestiune de mândrie personală exprimată sub forma acestui reproș agramat prin care se delimitează de cei care și-au mai prins degetele în câte o carte.
Gata, de mai mult nu aveți nevoie. O să-i recunoașteti garantat.
„Este mulți din ăștia” prin România, nu doar pe facebook!
Comentariu beton!19
De prima ministra, ce sa mai zic?
Comentariu beton!21
Nici feisbucu’ nu mai e ce-a fost.
Comentariu beton!15
Mă interesează facebucul si menajeria care îl populeaza la fel de mult ca ovulația,menstruația la găini,râme.Not.
Comentariu beton!29
Mai rau e că sunt unii atât de bine camuflați încât te ia groaza când îi descoperi. De genul
‘ (….) Scrie în contract. L-ați citit?’
‘ Da’
‘ Îmi puteți spune la ce se referă paragraful mai exact, vă rog?’
‘ Păi ce scrie acolo aia e’
‘ Aș vrea totuși să mă asigur că ați înțeles despre ce e vorba referitor la condițiile de livrare’
‘ Nu știu, eu am citit dar nu cred că e clar. O să întreb și contabila și când vine soțul meu îl intreb și pe el. Discutăm săptămâna viitoare când mai treceți’
Wtf???
Sau
‘ Poti sa imi explici unde este localizată prostata?’
‘ Da. În loja pelvină în spatele colului uterin’
O fi dracu vreo nouă specie umanoidă și io nu stiu.
Uneori cred că am eu pretenții prea mari de la cei din jur.
Comentariu beton!20
TARE ASTA CU PROSTATA
Mi-au dat mucii, fir-ar să fie! 🙂
Eu evit să scriu pe wall că îmi văd prietenii apoi rudele…și se iau la întrecere…hă-hă !
„Spune-mi ce prieteni ai ca să îți spun care din ele e bunăciuni !”
– Unii au fețe de intelectuali rasați dar când deschid gura sau le citești creatiile de max jumătate de pagină, faci hemoragie la ochi iar neuronul urlă și se zbate să iasă dement pe urechî.
‘ sămi aprobați’ ‘ respectoos’ ‘ că din cauză că ‘ ân periuada’
Comentariu beton!20
@Miki, măcar de ar fi „ân”, dar e de fapt „an”, „antrebat”, „ancetat” și tot așa până o să ne plesnească vreo venă „ancercand” să înțelegem ce vrea să zică primata.
Am senzația că 75% dintre cei ce apar pe Facebook, bloguri și oriunde se poate comenta ceva, intră în categoria analfabeților funcționali. E adevărat totuși că la Mihai acasă e o excepție…😊
Comentariu beton!19
Ce cauți tu acasă la Mihai când iEL iE la serviCI ?
Comentariu beton!18
@Miki,
Ăla l-a citit pe eftimie și a văzut el că așa se scrie 🙂
„Nu -i asculta Doamne, „E” proști”
„Proști dar multi!”
VEDEAMAI IRONIC🎅👳♀️👳♂️🕵️♂️💪
I see redOo ppL 😈
@Habar,
Iar începi? :))))
https://m.youtube.com/watch?v=lC-_0xUIm3I
Era doar o simplă parafrazare verboasă și adaptată a unei replici celebre. DoOh.
Cel mai rau e ca imi dau seama ca atatea ,,scrieri” gresite (le gasesti peste tot , inclusiv in subtitrarile filmelor extrem de des si nu numai la o singura televiziune) incet, incet incep sa iti corupa mintea. Deja am ajuns cateodata sa fiu oarecum nesigura pe anumite cuvinte ( de ex ieri am cautat pluralul la moneda, il stiam bine dar imi era frica ca acel ,,bine” e gresit). Si ma gandesc ca neologismele sunt cuvinte împrumutate de curând din altă limbă sau create recent într-o limbă prin mijloace proprii . Pai astia ,,e multi” si creeaza (cat pe ce sa scriu creaza) noi cuvinte care folosite des (ceea ce deja se intampla) vor forma noi forme de comunicare legal acceptate . Razand mereu de ,,succesuri” ai sa descoperi intr-o zi ca il accepti/folosesti frecvent in limbajul tau.
Comentariu beton!20
Gata! M-am recunoscut.
„– Poza de profil e […] nu e deloc.”
Dacă am avut poză pă hi5 și .jpg pă mIRC se pune că-s analfabet light, dă dietă?
cum naiba se punea poza pe mirc? eu nu stiu de asa ceva. mai exista?
Se trimitea prin dc send parcă …
Există Internet Relay Chat, încă îl utilizez. Șșș…
Sa nu-I uitam pe aia care nu-s in stare sa scrie ceva si iti comenteaza cu n emoticoane.
Off topic: Vreau sa fac un copil de vreo 30 de ani fericit dupa Craciun (happy boyfriend, happy life). Ramane recomandarea Segway?
Ai ceva împotriva utilizatorilor dă emoticoane ? 😈😜
IE fan club ici’șa?
N-am din ăștia în listă, nu mă abordează nici pe chat, sunt liberă (ca să zic așa). Desigur îi văd pe la diverse persoane pe care le urmăresc.
Dar când lucrezi într-o companie unde singura formă de a transmite informații e trimiterea acestora pe e-mail, iar tu scrii „citi-ți cu atenție noua procedură și da-ți informația către echipă, face-ți o sedință eventual”, abia atunci simt că mor. Încet și sigur.
Comentariu beton!37
Asta nu e nimic l-am văzut pe unu scriind ce faci gagi-co
🤦♂️
Comentariu beton!22
@ BaGheRa
‘ ce faci frumoas-o?’
Pe principiul decât să lipsească vreo cratimă, las’ să fie acolo.
Comentariu beton!22
@Miki dacă și fata răspunde cu ‘bine frumosu-le!’ sau ‘bine gagicu-le!’ crezi că își dau seama că sunt analfabeți?
Comentariu beton!16
Zicea ceva Ana Maria Calița de cratimă în una din prezențele la un show de umor televizat.
Sper că am fost de ajutor;)
Principala problemă a societății actuale este că oamenii inteligenți sunt plini de incertitudini, iar dobitocii plini de încredere.
Citită pe net…
Comentariu beton!37
Poate ca oamenii inteligenti ar trebui sa fie mai activi. Dar e foarte bun citatul. Dobitocul chiar e plin de incredere, poate ca pentru el termenul incertitudine nu exista. . Nu cred ca isi face atatea ganduri, el doar actioneaza.
Nu cred ca injuraturile au legatura cu analfabestimul. mai degraba cu lipsa cronica de educatie. Si sa stii ca ei folosesc semne de punctuatie. Cuvintele cu p si expresiile mai sus mentionate tin loc si de semne de punctuatie, si de cratima si de acord subiect predicat si de orice alta regula. Asta e gramatica lor. Perceperea ironiei presupune o minima educatie si inteligenta. Ambele simultan e cam mult pentru categoria respectiva de persoane. Sa nu avem pretentii prea mari. Mai rau e ca ne coplesesc incet si sigur.
…că „e” mulți, știm. Da’ mă chinuie un gând, așa, la cafea: o fi o minoritate (și-atunci au drepturi) sau o majoritate (și-o fac fiindcă pot, na!)?
imi place ca esti political corect
Oricum ar fi, isi fac ei drepturi. Cu limbajul de rigoare, ala al lor, plin de cuvinte cu p si f. Nu cred ca ei isi pun problema asta cu adevarat. In universul lor chinuit nu cred ca exista alte categorii de persoane si nici alt limbaj. Probabil ca si noi aratam scosi din context pentru ei, cam la fel cum arata si ei pentru noi. Experienta lucrului cu oameni slab educati m-a invatat ca nu toti sunt rau intentionati, pur si simplu asa gandesc si judeca ei, in acel limbaj specific. Dar sunt putini, restul chiar traiesc in lumea lor unde amenintarea este o dovada de barbatie, cu cat mai fantezista cu atat mai bine. Sigur ca 99 % nu sunt puse in practica , nici nu asta este scopul lor. Scopul lor este sa impresioneze pe cei din jur ( ia uite ma ce i-am facut) si mai putin pe subiectul amenintarii.
Dar ca sa revin sa nu te chinuie gandul, bea-ti cafeaua linistita. Ei chiar sunt majoritari si isi impun drepturile prin numar.
Azi la metrou, aglomeratie o poarta stricata inchisa cu banda adeziva pe fanta unde se baga cartela ecranul era un portocaliu care zicea ca nu functioneza. O tipa de vro 30 ani smulge banda si incerca sa bage cartela, nenea de la paza ii atrage atentia si raspunsul m-a blocat:Credeam ca faceti misto!!!Vorba unei colege: multa lume necajita dar mai multa tampita!
Comentariu beton!28
era o expresie capul mic , creierul pluteste lejer inauntru.
Mai citesc blogul pe aici din cind in cind deobicei e frumos dar vad ca acum in apropierea Sfintei Sarbatori a Nasteri Mintuitorului nostru in loc sa fie armonie se incearca desbinarea cu subiecte nepotrivite.Ce are daca mai gresesti din cind in cind?
Se dezbate încă. Ce zici?12
@X-ulescu,
Tu vorbești serios? Zi că nu…
Comentariu beton!14
De ce sa nu vorbesc serios nu inteleg. La ce va referati cind spuneti asta?
Băi, io-s de acord cu omul, e prea multă râcă aici și nu numai. Tot internetul e razna. Ar trebui să fim mai buni, mai empatici și mai uniți.
@X-ulescu, ce subiecte propui? Facem o petiție către @Șefu’ de blog. Io te susțin, să știi, am pregătit deja dosarul cu șină.
Comentariu beton!19
X-ulescu, NARE NIMICA, DECAT GLUMESTE SI OAMENII UMPIC PEAICISA. 😉
Comentariu beton!22
Daca sar putea as propune subiectul cu cea mai frumoasa colinda de craciun .
Comentariu beton!17
8Da, ia să lăsăm ‘ desbinarea’ la o parte și să vorbim de bucurii și lucruri frumoase.
Dacă Lunea, Miercurea și vinerea nu avem voie să facem sex, că e post, de Nașterea Domnului putem??? Pică miercurea anu’ ăsta.
Sau nici atunci nu se pune că e sărbătoare?
Mă lămurește cineva, vă rog frumos?
Comentariu beton!14
Miki sper ca nu glumesti cu asa lucruri.Nu cred ca nu te mai poti aptine anca o zi fara sa iti faci pacate mari.Cum arfi sa vi de la biserica si sa sari pe nevasta doamne fereste.Sper totus ca glumesti si nu ai asemenea ginduri,
Comentariu beton!15
Pică marţi anul ăsta. Păstraţi discuţia pentru la anul.
Comentariu beton!16
@didino Cupidoanco …
„Ar trebui să fim mai buni, mai empatici și mai uniți.”
Mai bun? N-am bani dă operațiuni estetice.
Mai empatic ? Sunt foarte simpatik.
Mai uniți? Îmi găsești și mie o basarabeancă bețivă ca mine ? Dau laik 😜 dacă iese uniunea. Mere și o bulgăroaică din Cadrilater, da’ să nu fie acritură.
Comentariu beton!15
Uite un preot cu numele Nicu (a se citi nickname) @x-ulescu.
Vezi bre ca e pacat sa postezi (pe blog) cand nu e zi de post.
No, așe, iată un om cu o propunere concretă. Colinde să fie, @X-ulescu.
@Mihăiță, la ce etaj se depun petițiile online? Că nu știu ce să fac cu dosarul ăsta.
@X-lescu
Serios acum… De ce păcate mari?
Dacă e omu’ cu femeia lui, cununati in biserică?
Unde e pacatul? Că doar nu trăiesc in desfrânare.
Se bucură și ei unul de altul…
Deci luni pe 24 nu,
Pe 25 e Craciunul
Pe 26 e miercuri,e post, a doua zi de Craciun
Pe 27 joi se poate, da? Dar o doare pe aia capu’ de la atata carne, criza biliara, nu a luat Colebil etc.
28 vineri post – iar nu
29 sambata- nu ca duminica mergem la biserica
30 duminica nu, ca am venit de la biserică
Luni iar e post pe 31.
Marti nu, ca e Sf Vasile, sarbatoare mare.
Pai unde ajungem?
De aia nu sunt copii sa ne plateasca pensiile.
Pai asa?
Cum ramane cu aia ‘ Inmultiti-va di stapaniti pamantul’ ?
Pai cu cine sa ma inmultesc Doamne că numai posturi pe unde te uiti.???
@Miki azi pot spune pentru prima oară că citind acest comentariu al tău… am râs cu muci!
Vai de capul meu, cunosc atâția oameni născuți în zodia Fecioarei/Balanței, ptiu … ce părinți păcătoși au avut;)
Miki, da’ dvs de unde știți atâtea? Lucrați cu jumătate de normă în sector la BOR, la vândut lumânări?
Ps. Pentru mucioși, vând batistuțe neinscripționate, aproape moka.
@HabaRnaM
Am vrut să mă combin odată cu un tip foarte misto.
Era deștept, avea cuvintele la el, citea, gătea, era îngrijit…ce mai, bărbatul perfect.
Și bărbatul ăsta așa perfect se ducea la biserică. Bravo lui. Doar că ținea toate sărbătorile, posturile, rugăciunile etc.
In fine.
In jumătate de an nu am reușit să fac păcate cu el. Așa că suntem doar prieteni. Buni.
Acuma cică vrea să intre la ascultare la mănăstire.
Păcat. Încă unul neînsurat/nepedepsit.
@Miki norocoasă femeie ești să ai un asemenea prieten. Îi mai fain să nu combini cele trupești cu cele sufletești. Acum, fiecare cu puterea lui de acceptare.
numai face-ti glume cu oameni necajiti k nu toti poate sa mearge la scoală sau sa are creer de anvatat ……. toti are dreptu sasi spuna liberi parerea da-ia au murit oameni la revolutie k sa fie libertate an lume . libertatea la vorbe e la toata lumea libera . o sa fi-ti pedepsiti pe lumea cealanta pentu rautate ku multa smoala an cap
Comentariu beton!23
asta e pamflet, sper. nu scrii tu chiar asa nu? lipseste izul de autentic. Prea suna fortat
Lucrez inconjurată de oameni analfabeți. Nu funcționali. Analfabeți, dah? Dacă la inceput, adică acum 10-15 ani, eram neobosită în încercarea de a le îndrepta greșelile (munuși=mănuși, e=sunt, frezoane=prezoane, hopșuruburi,…), acum pot chiar să mă distrez. Spuneți si voi: Găsiți notat pe un necesar, scris cu majuscule – cum altfel?!… – RUBINEȚI. Nu-i așa că sună chiar prețios? (M)Au înfrânt.
Comentariu beton!32
🙂 te inteleg perfect. eu gasesc caizar, beicon, chetchup, si in general transcrierea fonetica la orice cuvant strain folosit in jargonul de restaurant. SI nu sunt oameni rau intentionati, doar lipsiti de anumite cunostinte . Fiecare zi e o noua provocare.
well, și fii-mea (are 6 ani) a scris Reivăn în loc de Raven. Când am corectat-o, s-a cam supărat. Asta e, o s-o las să scrie după ureche. Ce naiba se poate întâmpla mai rău decât să o critice ceata de academicieni pe blogu’ lu’ Vasilescu?! ^^
Se dezbate încă. Ce zici?23
Hopsuruburi…am ras bine de tot.
Comentariu beton!13
@ Alina… hopsuruburi????? am ras de aproape m-am cacat pe mine la propriu :)))))))))
kostele, ești bâlbăit frățioare?
Typo fratiwer ?
-„analfabeții funcțional și proștii au cele mai vehemente opinii” – bifat.
-„ar scrie și ei la fel, dar nu știu cum se face”- bifat.
-„îți explică pe larg cam ce chestii ar vrea să întreprindă cu rudele tale de diferite grade”- tot ce-i posibil, nu am nervi să caut prin arhiva blogului.
-„cu aspect de draperie și cu mânecile sacoului până la jumătatea degetelor ”- parțial adevărat, în cazul meu e un halat albastru flaușat Versace, cu care umblu prin casă.
-„nu folosește vreo cratimă, diacritice sau semne de punctuație, pentru că este sub demnitatea lor”- parțial adevărat, de multe ori habar nu am cum e corect și mi-e lene să gugălesc.
Deci dragi cititori, comentatori și Mihai Vasilescu , în aplauzele domniilor voastre : Paco, semianalfabetul funcțional de pe mult iubitul vostru loc de amuzament și destindere !
Comentariu beton!32
@Paco Păi ce să zic?! Bine că ai ridicat mâna singur. ^^
@Paco, ce te mai alinți, bă.
@Mishu, nu sunt decăt agramat , sunt și paranoic…
Comentariu beton!14
@Paco ți-a luat Doamna coifu’ și l-a folosit să acopere tava în cuptor? :)))
@Vera, coifu s-a fwtut. A folosit Doamna o combinație specială de înjurături, urlete și semne obscene cu fundal de muzică reggaeton, de a bubuit coiful cu totul…Acu umblu pe cap cu un coif făcut din calendarul ortodox de anul trecut..
Comentariu beton!25
@paco…pla mea. noroc ca n-am pe nime in cubicul ca-l stropeam mai ceva decat un tun de apa la protestele din August din piata.
adica, tocmai pe cand luam prima inghititura din paharul plin cu apa ti-am zitit noul maaterial al coifului. :P))))
@Vera, după atătea aluzii..
@Paco Nu știu ce are Vasilescu cu tine azi, jur…
@Vera , s-o fi săturat și a dat-o cu mantă, că prea se potrivesc..:)))))))
Stai liniștit că analfabeții ăștia nu sunt doar români, doar acum câteva zile mi-am prăjit aproape toți neuronii încercând să înțeleg gramatica limbii engleze a unui „domn” indian 😂
Un indian care face greșeli gramaticale în engleză nu cred că este neapărat analfabet. Era analfabet dacă trăntea cuvinte anapoda în hindi, sau cum naiba se numește indiana aia a lor.
Mie mi-a fost greu să înțeleg engleza unor scoțieni din Glasgow… Ar trebui să încercați. Aveți impresia că sunteți în altă țară și nu în UK.
@Razvan, culmea este că neologismele în limba română chiar așa intră de obicei în vocabolar și în dicționar (așa spune Academia Română), cum se aud așa se vor scrie. Oamenii aceia, deși fără voia lor, 😀 scriu cumva corect, ai să vezi peste câteva zeci de ani când le vei scrie și tu și vei vedea cum au intrat în DEX.
De exemplu, nimeni nu mai scrie sau spune ”sandwich”, corect potrivit DEX (și în vorbirea curentă) este ”sandvici” sau ”sandviș”.
Așa că mai documentează-te și tu mai mult pe treaba asta.
Io-s grammar fascist.
Poți arăta mortal, letal și fatal, dacă în 3 rânduri reușești a scrie ”să ști cămi placi”, swipe left cu ură.
Dacă te mai hazardezi să scrii și în engleză și îți ies abjecții precum ”beautifull”și ”make a photo”, swipe left cu ură viscerală.
Pentru că-s alergică la inculții cu pretenții. Te-a mâncat în rect să scrii în engleză și nu stăpânești noțiuni elementare, ești un sfertodoct snob.
Și știu (despre) ce vorbesc.
Comentariu beton!18
Swipe left parcă prea îmi sună a aplicație de fwting. Despre ce e vorba ? Io’s și prost, dar și curios. Make me scream for more …
Comentariu beton!14
Bă madam, bărbatul este un dar de la Dumnezeu, care uneori te poate face din om neom, dar și care te poate defini și te poate ajuta să te dezvolți tu ca persoană. Dacă nimerești unul care să îți dea ochii peste cap ca la aparate… cu siguranță te vei simți ca și cum ai fi câștigat la loto! Ceea ce vreau să spun cu asta este să nu judeci niciodată o carte după coperți pentru că s-ar putea să pierzi conținutul și tot ceea ce are acea carte de oferit. Hai… Best of luck!
PS. @Habar am terminat bine?
Comentariu beton!15
Like la @Alin pentru că am râs copios! :)))))))
Aoleu, @BaGheRa, mai taie din ele, dă-le-ncolo. N-am atâtea lămâi în casă. „Dar de la Dumnezeu” „care te poate defini”. Ce consumi? 😨
@didina toate ca toate dar să nu mă trimiți la colț… sufăr de mania persecuției. Nu am făcut altceva decât să spun adevărul și numai adevărul așa să mă ajute Dumnezeu!
Sunt pe ceai de fructe de pădure combinat cu Coldrex. Sunt o țâră cam răcit!
@Veruta 😘🏆
Comentariu beton!11
X-uleasco,esti blonda cu oki albastrii,1,90? Ca preami pari ariana,asea…
Comentariu beton!14
@Mariuse ai facut prea multe greșeli pe cm2 nici nu se obosește să îți răspundă!
Comentariu beton!12
Începător. Treci la colț, @Mariuse. :)))))))
Ai dreptate,rectific: cu oki albastri
Ai uitat partea cu gazarea. Încă îi post. Fasoliii șhî ciafă dă zuchiniiii cu iii mulți de la sariii di regim hypersodic.
Eu am un fost chiriaș, actual cumpărător de casă care îmi scrie mesaje jumate în română, jumate în engleză. Combinat și cu taste apăsate aiurea iese un limbaj aproape imposibil de descifrat.
Engleza a învățat-o după ureche, habar n-are să scrie, iar la orele de română sunt sigură că a lipsit mult.
Consortul a renunțat să comunice cu el în scris. Eu deja sunt expertă. M-am adaptat pentru limbajul viitorului.
Ceva exemple dragă @Anouk… chiar m-ai făcut curios 🙂
Păi dacă are banii pentru cumpărare mai contează cum și ce scrie ? Sau faci și tu ca X-uleasca, hă ? Poți să ai tu banii lu pește prăjit, dacă nu scrii corect … nu vând. 🙂
@Shoric da’ tu nu știi că dacă n-ar exista proști -nu mă refer la scris neapărat- nu ar exista comerț? Ar fi doar un picuț de negoț și o țâră de troc.
Parcă mă văz la Edelweiss pă tarla propunându-i un schimb avantajos: o litră de ulei de rapiță ca să-mi tratez muierea de gâlci pă o mâță prinzătoare de shorecuți ca să îi apere hambarul.
‘Tu-le neamu’ pisicesc … că azi am aruncat șase metri de cârnați din cauza lor. Drept urmare și sub influențare, ăstora mici le-am pus laserele pă pereți. Plm.
@HabaRnaM, te-au făcut la cărnați ? haahaa … Da cine are video cu laikuri multe cu pisici jucăușe cu burtica plină de bobițe ??? :)))
Nu ale mele … așa se întâmplă când ții noaptea lupoaica închisă de frică să nu îți halească mâțele și îți dresezi lupul să accepte neamul pisicesc.
Acum omor vecinii 😜 cu mirosul
Faci cârnați de pskă la jar ? Poftă bună !
Oricum, nu prea am înțeles io cine a fost de vină că ai rămas fără 6 kile de cârnați… pska sau șoarecii, dar mi-am amintit cum la un pahar de vorbă toată lumea se lăuda cam cât de mare era porcul personal sacrificat … 160, 180, 200 dă kile. Unu, mai retras, așa, zice : Băă, păi voi sunteți copii pe lângă mine, păi io am avut un porc … pfff, că atunci când l-am tranșat, i-am pus capul într-un lighean mare și la un moment dat a dispărut, când mă uit, ce să vezi, motanu meu fugea cu capul porcului în gură prin gaura gardului din grădină.
@HabaRnaM, nu știu de ce am o bănuială că dai vina pe pisici sau șoareci că a trebuit să ”arunci” 6 kile de cârnați și tu ești plin pe la bot de unsoare :))
Erau metri, nu kile și erau nefăcuți de mine. Eu îți spun adevărul în glumă și tu te apuci să latri la lună. Ce să îți mai zic ? Unul dintre bunicii mei materni a fost pădurar și totodată măcelarul satului. Par io mai de la țară, să știi că îs. Fugi la Techirghiol și dă cu nămol pe copituțe să nu mai scrie prostiuțe🐷. Hai PaX.
Ps. Domnu’ Shoric vrei să te iau cu hați la cocină că pun mâna pă cuțât? PLS tv – plecat la somn …
@HabaRnaM, da, scuze, era METRII nu Kile 🙂
Scuze de off topic.
Numai eu vad imaginile de la related articles corupte/cu erori?
De exemplu poza asta: https://i1.wp.com/mihaivasilescublog.ro/wp-content/uploads/2016/11/mihai_vasilescu_invidie.jpg.
@Tudor Asa se vad de atunci de la Marea schisma a serverelor.