Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar la mine-n cartier pare să fie invazie de țânțari sau ceva. N-am mai văzut atâția la un loc de pe vremea când eram copil, am mers cu ai mei în Deltă și noaptea, pratic, trebuia să ne baricadăm în case cu toate ușile și ferestrele închise. Degeaba, bestiile tot intrau. Nu știu pe unde, ori se târau pe sub praguri, ori pe gaura cheii, sau pur și simplu direct prin pereți, dar cum stingeai lumina, cum începea lupta parte în parte cu fiecare animal sugător. Luptă care ținea până la ziuă. Ei, tot așa și cu ăștia din Floreasca.
Și, dacă vă vine să credeți, nu că sunt atât de mulți e partea cea mai rea. Partea cea mai nasoală e ca par să fie dintr-o specie evoluată, adaptată la orice. Toți beau Autan cum beau io apă plată fără lămâie și râgâie satisfăcuți că e d-ăla bun, proaspăt. Iar lovitura de grație mi-au dat-o doi dintre ei pe care i-am găsit făcând sex fix pe aparatul pentru omorât țânțari.
În plus, câțiva erau atât de mari încât când treceau prin dreptul televizorului nu mai vedeam scrisul. Ba chiar la un moment dat unul s-a așezat pe ecran, moment în care bietul meu samsung a început să se clatine ca o frunză-n vânt. L-am anihilat în cele din urmă, l-am sugrumat, dar numai după ce m-a trântit de două ori la pâmânt.
În fine, râdem-glumim, dar văd ca duamna primar nu face nimic în sensul ăsta. Credeți că există șanse ca țânțarii ăștia mutanți să fie parte din programul de guvernare al pesedeului? Sau e ceva ce ține doar de filiala București?
E pedeapsă divină . Parte a buzduganului.
Comentariu beton!14
@Ion, în loc de trâmbițe, trompe, ă?
Trimişi de statul paralel…
Comentariu beton!27
@upprann, adică Soros plătește și „la tânțar” mai nou?
Ahahahha, ești frate cu Marius. De două zile gura nu-i mai tace, miorlăie că îl măcelăresc țânțarii. Pesemne la UK nu sunt. Sau sunt mai de viță nobilă, cer permisiunea înainte să-ți bage trompa.
Eu n-am probleme cu ei, nici Picea. În schimb, cea mare arată ca un dalmațian, sărăcuța 🙁
Comentariu beton!22
Verule, acolo sunt trimisele lu’ lizabeta. Clar sange nobil.
Comentariu beton!15
@Vera, aia zic.
Şi aici e plin. La începutul verii au stropit cu ceva din avion, dar ori au fost soluţii de la Hexifarma, ori ceva nutritiv, că parcă e invazie. În fiecare zi când ies în grădină mă întorc ciuruită.
Comentariu beton!14
@GabiI, și io zic că le-au dat vitamine.
Asta cu televizorul și țânțarul gigant mi-a adus aminte de ăla care îi cumpăra chiloți nevestei și nu știa mărimea.Cănd l-a întrebat vanzătoarea a zis că are cam 90.Sigur?Da,am tv-ul de 100 cm și când sta in fața lui mai ramân cam 5 cm liberi în fiecare parte…
Aici avem moderat,s-a stropit de vreo 3 ori,dar tot mai e câte unul.Aparatele alea cu rezervă lichidă fac fața cu brio.
P.S.Hârșâit de scară și voci auzi,țânțarii au apărut,e cazul să te dai bine pe lângă doamna precucernică și să treci la halit frunze,pacătosule!
Comentariu beton!35
Anii 90, la rând pentru un pachet de țigări în magazin 290, gang Regie. Abia apăruseră tabletele anti țânțari, până atunci ne luptam bărbătește cu ei, aveam curaj să ne culcăm numai după ce număram 30 de victime.
O studentă cere băiatului flegmatic care se rezema cu mâinile de tejghea:
– Pastile de țânțari aveți?
– (sec) Dar de ce anume suferă țânțarii Dvs?
Comentariu beton!82
Import : Costa Rica or Madagascar ! Sugatori rau de tot! Sau sugaci !?
Tantarul e animal…daț un leu pt țânțar.
Cautati sa cititi Ultimul tantar al verii…o sa-i iubiti pe tantari
De Klein am citit mai demult doar ‘Gambitul stelelor’. Răsfoind acum bibliografia lui, un titlu mi se pare foarte interesant: ‘Virusii nu vorbesc’ – un roman sf creaţionist în care viruşii au creat oamenii cu scopul de a-şi creşte eficienţa biologică. Musai să îl citesc.
Cât despre ultimul ţânţar din vară – chiar am căutat povestirea pe net şi am citit-o acum. Având în vedere că era ultima vară a pământului… să zicem că o doză rahitică de simpatie aş avea şi pentru insectă… să îmi distragă atenţia de la ce va urma.
Mulțumesc, Mihai, pentru porția de râs! Îmi imaginam lupta cu tânțarul cel puternic, cum încercai tu să-l sugrumi iar el dădea cu tine de pământ…
O reinterpretare a luptei dintre Greuceanu și zmeul mi-a trecut și mie prin fața ochilor :-)))))
Hahaha crezi ? E ceva’n karma blogului ăsta. De ieri dimineață sunt lângă o deltă. Consum 2 Autan și tot degeaba, sânge aldraq am. Până azi noapte mă lăudam că pe mine nu mă pișcă tânțarii. Acum mi-am schimbat perspectiva. Nu doar că mă pișcă, cred că vor să ma sugă de tot sângele nobil 🤪
Am mai dărâmat un mit: 4 pachete de țigări în 24 de ore tot nu țin tânțarii departe.
Comentariu beton!26
Ooookkk, HabaRnaM – check!
Next – Faiantaru!
Muhahahahaha!
Ce check? Că nu suntem atât de ai draq pe cât părem, a?
Habarnam, se zice că țânțarii trag la cei cu sângele dulce. Mi s-a părut mie că te-ai mai dezoțetit în ultima perioadă, poate de-asta te piscă acum :-).
PS și vezi că nu-i alungă fumul de țigară, dimpotrivă. De ce crezi că-s așa de slabi? 😛
Comentariu beton!17
@HabaRnaM ti-am trimis molima de tantari, te-au ajuns. Check! You’re welcome! 😀
Auzi @Mihăiță, cre’ că de la traficul din București mi se trage, da’ io n-am înțeles exact pe cine ai anihilat: pe samsung sau pe vampir?
@didina, pe ambii. 😛
Pe la Cluj nu am observat sa fie mare lucru, doar cate unul rătăcit. Am plase la toate ușile care dau pe terasă, dar chiar și asa dacă stau seara târziu afară nu dau din mâini ca elicopterul. Fiind vorba de PSD, la București mă așteptam să fie invazie de muște nu de țânțari! 😉
Comentariu beton!28
@Marius U, e invazie de muște, dar nu părăsesc zona Piața Victoriei.
@Mihai, păi dacă acolo e plin de „ciocolată”…dacă tot sunt toate „muștele” într-un singur loc oare nu găsim pe cineva să le dea cu puțină soluție sub formă de gaz? 😀
Marius U, nişte sarin.
Acasa stau bine, nu sunt, ca au tot dat ai nostri si din avion si cu niste pompe zgomotoase de se-ntreceau canarii cu ele, e bine!
Da’ cat am fost acum la mare, am mers la teatru doua seri la rand, la teatrul de vara din Jupiter. In prima seara toata lumea dirija avioane, in ton cu Boeing, Boeing de presta pe scena. Niste sugative de tantari altoiti…niciun fleac, ne-au ciuruit!
A doua seara, cei care fusesera si c-o zi inainte aveau Autan sau, cel putin, cearceaful de plaja cu care-si invelisera picioarele – ceilalti luptau continuu.
Ar trebui sa treaca si tantarii astia la veganism!
Comentariu beton!21
Doamnei primar îi place concurența. Îi arată valoarea 🤪
Te- am simtit ca vei „da in ei”. Nenorociti mai sunt. Ieri am aflat ca ar fi cica femelele de sug. E clar sunt prozelitele lu’ firea. Imi sug sangele albastru, aceasta resursa divina.
In Gorj, nu stiu de ce, dar alora mari le zicem „futaci”.
Comentariu beton!12
Vă zic io, din Constanța vă vin țânțarii. Că aici nu-i niciunul, au fost goniți. Sau îi mănâncă pescărușii care-s din ce în ce mai mulți, mai grași, mai gălăgioși.
#Laura G, asta voiam si eu sa zic ca nu am vazut urma de tantar { anul asta, cel putin}, in Constanta.
@dede cati,
Constanța și Mamaia sunt deratizate de aceeași firmă. Restul litoralului – alte primării, alte aranjamente (că tot se plângea cineva de stațiuni).
@Laura G, ati exportat tantarii la pachet cu pescarusii.
Am peste drum un Boromir cu depozite mari de cereale, e-o forfota-n zare…nu mai stii care-i vrabie/cioara/pescarus!
@Laura,
Deratizare? 😀 Asta e precum câinele ăla ciung al meu de mai de mult. 🙂
Dar ai şi tu dreptate, în ultimele decenii ţânţarul e aproape cât un şobolan. Tinde să ajungă aidoma vampirului cu blană, liliacul.
@moatza,
Cică pescărușii nu mai găsesc pește proaspăt (viu) și au invadat marile orașe, alea mai murdare 🙂
@Solandi,
Hai că mă sperii. Mi-ai etalat o gradină zoo domestică: câini, șobolani, lilieci. Ieri am rătăcit printre porci, vaci, găini și berbecuți.
Așa iubitori de animale ca aici, ce n-am văzut… 🙂
Same shit si in Ilfov..puzderie si imuni la orice. Le-am comandat un „prajitor” 😂 daca altceva nu merge. Nush de unde dracu au venit atatia. De stropit oha..s-a anuntat ca dupa 23 se stropeste dar nea primarul de aici e neam cu duaomna de la capitala, asa ca nu imi fac mari iluzii.
Poate stropeşte după 23 decembrie.
@EGO, prăjitor de pâine? Zici să mănânce și ei sănătos, nu?
Adevărul e că mi s-au părut ceva mai mari decât de obicei anul acesta, dar m-am gândit că mi s-o fi îmbunătățit mie vederea. M-am înțeles mereu bine cu țânțarii, ei mă ocolesc, iar eu îi las în viață. Pe copii însă îi cam
ciuruiesc, mai ales prin parcuri. Încercăm să diminuăm daunele cu plase, Autan, aparate cu pastile și brățări anti țânțari.
Ce mă bucură însă e că anul ăsta parcă n-au mai fost ploșnițe, anii trecuți nu era zi în care să nu mă războiesc cu câte una- două-nouă intrate prin efracție în casă și cu alte zeci postate la pândă în balcoane și pe geamuri. Brrrr 🤢
Comentariu beton!12
@Anduta, stai pe pozitie, nu le-a venit vremea, mai prin toamna apar!
Cand s-a incalzit in aprile, au inviat alea care inghetasera peste iarna, jur! Am avut destule la birou, ca lasam geamurile deschise peste noapte.
Moatza, uite cum mai am acum un motiv să mă stresez de venirea toamnei 🙂
Lăsați că nu ține de partid. Ploieștiul e plin de țânțăroi și de căpușe. Noroc că m-am imunizat în pădure și nu sufăr din pricina asta 😎
Măcar țânțaru’ te suge fără să aiba pretenția să-l mângâi pe cap in timpu’ ala….
Comentariu beton!20
ahahahahahahahahahahaha
ahahahahahahahahahahaha
ahahahahahahahahahahaha
La tăţi ni-i greu… :)))
Eu am cel mai bun aparat care ține țânțarii la distanță. De mine. Consortul îi atrage pe toți.
Comentariu beton!13
Sug si ei sangele poporului! 🙂 Personal nu am probleme cu ei pentru ca pur si simplu trag la dl Leo, el e mai dulce se vede…
Dar noptile adolescentei mele au fost albe albe din cauza lor iar peretii camerei rosii rosii. Cu perna ii omoram si tot asa ma intrebam de unde tot apar, sigur aveau ascunzatori secrete!
Avem plase de tantari si tot felul de pastile, aparate si sisteme , plante care sa-i indeparteze si tot degeaba. Intra in casa omului ca sa ne tortureze…O fi ceva legat de karma…:)…
Nu s-a mai stropit cu nimic fiindcă costă. Vreți ecologie, vreți mai puțină poluare, vreți deltă în București? Păi, luați d-aci habitat natural. Bio, ca să zic așa.
Aaa, acum faceți gură că țânțari tigru, gărgărițe leopard, păduchi panteră și alte alea. Nimic nu vă mulțumește. Duamna se chinuie, săraca, să vă ofere un mediu plăcut și sănătos în oraș, fix ca la 1700, cu noroaie și inundații, cu faună și floră variată, cu țărani proști și bâlciuri ante-belice, iar voi, nerecunoscătorilor, vă plângeți de niște țânțari amărâți? Și nici măcar nu a fost ideea ei, că doar Șordan ăla a început cu conservarea Bucureștiului și păstrarea lui ca în epoca feudală. Iar ea doar a preluat ideile și le-a pus în practică, ca să fie mulțumiți „rezistenții”.
Comentariu beton!29
Care dintre voi stie franceza si iubeste misoginii ?
Am nevoie de o traducere de trei fraze (si cand spun 3 chiar sunt 3) din ro in fr. Ofer la schimb traducere in germ.(ro – de sau de – ro)
Știu franceză și te-aș fi ajutat. Dar dacă trebuie să iubesc și misoginii…pas.
Comentariu beton!12
Pai altfel cum sa ma dau pe mana fata voastra ? Ca de injurat am vazut ca stiti sa injurati, cine stie ce le scrieti la aia de nici nu se mai uita la mine.
@Faianțare,
Dacă nu le vrei fix acum și poți aștepta cateva ore, dă-le. Am o prietena prof. de limba franceză. Până i le trimit și le vede, poate dura un pic.
@Faianţare,
Tu misogin? N-aş fi zis.
Cred că se rezolvă dacă zici ‘piua!’. Apoi poţi lăsa liniştit frazele aici. Am ştiut bine franceză (la nivel de clasa a 8-a încă mă descurc se pare); în funcţie de cât de complexe gramatical sunt îţi spun dacă le pot traduce. Apoi îţi poţi relua jocul sau ce faci tu acolo.
Faiantaru’, de curiozitate aș vrea să-mi indici cum și unde te-am înjurat eu, să știu, să n-o mai fac pe viitor.
Legat de cum văd eu situația dintre tine și o parte dintre noi, mi-am adus aminte de următoarea fază:
”M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat. (Gigi Becali).”
Ce zici, batem palma, ne mai controlăm puțin limbajul și insinuările sau vreiu pe vecie pe blog să ne războim?
Comentariu beton!14
Faiantare si daca franceza imi era limba nativa si-o visam noaptea… ghici! NU te-as fi ajutat! Nu pe tine! Pentru ca nu vreau! Trebuia sa-ti scriu asta, ca sa iti confirm ca sunt o femeie rea! Aahahahahahahaha!
Laura,
multam din suflet ! 😀 Nu, nu e nici o graba, cand poate ea.
„Madame, Monsieur,
duminica seara am incercat sa plasez o comanda la dumneavoastra pentru un Walkman. Din pacate dupa pasul 3, aceasta insemnand dupa autorizarea reusita a platii prin paypal (cf. extrasului alaturat), software-ul dumneavoastra de comandare m-a anuntat brusc ca a intervenit o eroare in program si ca procesul de comandare nu se poate finaliza, astfel ca n-am mai primit confirmarea comenzii care ar fi urmat in pasul 4.
Va rog fie sa acceptati si sa confirmati corespunzator comanda, fie sa deblocati suma autorizata prin paypal, caci altfe tineti suma blocata in favoarea dumneavoastra in mod gratuit pentru 30 de zile.
Multumindu-va anticipat,
Faiantaru’ ”
Mai, eu am incercat sa ma descurc singur si le-am trimis deja doua mesaje, dar foarte probabil simtind dupa franceza incropita cu internetu’ ca-i vorba de un etranger, le-au ignorat. Sau poate sunt pur si simplu nesimtiti de felul lor, caci eu le-am formulat oricum bilingv (si in engleza), numai sa vrei sa nu le intelegi. Cu nemtii nici nu-i cazul sa-ti pui astfel de probleme.
Inca o data, multumesc !
@ Vera
Pe bune acuma, chiar te-ai simtit apelata ?
Cum de ai reusit ? 😀 😀 😀
Vera, intelege, si sa fii singura femeie ramasa pe pamant, specia umana sa piara daca nu „interactionam”, sa beneficiem si de cele mai proprice conditii, adica amandoi intr-un tunel, eu beat manga si cu ochelari de soare, la cata rautatea ai in tine, tot nu ti-as face nimic !
Comentariu beton!23
@Faianțare,
Notat, trimis, aștept traducerea.
Dar eu cred că-s ei rău-voitori, n-au treabă cu textul, ci cu acțiunea.
Multumesc fain, Laura.
@Faiantare
ahahahaha, asa este, stiu ca nu-mi poti face nimic!
😉
Madame, monsieur,
Dimanche soir, j’ai essayé de passer une commande chez vous pour un Walkman.
Malheureusement, après l’étape 3, cela signifie après votre autorisation de paiement paypal (comme indiqué dans la déclaration ci-jointe), votre logiciel de commande soudainement a annoncé qu’une erreur s’est produite dans le programme et que le processus de commande ne peut pas être complété, donc je n’ai pas reçu la confirmation de commande de l’étape 4.
S’il vous plaît soit accepter et confirmer la commande correctement, soit débloquer le montant autorisé par paypal, sinon vous gardez le montant bloqué en votre faveur gratuitement pendant 30 jours.
Je vous remercie d’avance,
Faiantaru’
P.S. Îţi garantez că e corect. Am făcut franceză din clasa a 2- şi mi-a plăcut foarte mult. Nici nu avea cum să nu îmi placă, având în vedere că limba a doua a fost rusa..
Te-am păcălit mai sus că am uitat. 😛
Comentariu beton!14
A-nebunit și @Solandi, mânca-v-aș!
@Faianțare, pentru limba engleză apasă tasta „silvia”. Dacă vrei limbaj care să aducă reacții imediate din partea ăstora cu țeapa, caută-mă ori pe mine ori pe @Ionuț. Rahova rulz!
Comentariu beton!20
@Faianțare,
Hai că te-a rezolvat @Solandi, mergi pe mâna ei. Succes cu ăia… 🙂
@ Solandi & Cie
S-ar putea pe drept spune ca, ma’, nerecunoscator mai e si Faiantaru’ asta, dupa ce-l ajuti nici nu-ti mai raspunde, da’ am avut doua-trei chestii de rezolvat intretimp, minore ce-i drept, insa de neamanat. Dupa cum ati aflat si voi din presa summitul s-a terminat asa c-a trebuit sa-l chem pe Trump la raport in timp ce dintr-o incapare alaturata oamenii mei purtau o videoconferinta cu Putin, sa-l verifice pe yankeu daca ma minte. Ma mai agasat si Macron printre cu obisnuitele lui vaicareli, sa se planga de astia doi ca nici nu-l baga in seama, ca nici nu se uita la el, da-l inteleg, l-am trimis acolo cu misiune, nu putea sa vina sa-mi spuna ca el doar a vizitat orasul. In fine, ma intelegeti voi, astia nu prea trebuie lasati de capul lor. Altfel … pai altfel cele obisnuite, intrevederi cu regi, consuli, ambasadori, generali de armata, etc. Prin urmare, draga Solandi, abia acum am prilejul sa revin. Multumesc, multumesc mult pentru ajutor, raman vesnic recunoscator. Se subintelege ca astept cu placere solicitarile voastre, ale tale si ale celorlalti, cand veti avea nevoie de traduceri in si din limba Goethe. Apasati cu incredere tasta tasta Faiantaru’.
@Faianțare,
Cine este ”Cie”?
Vezi că ți-a tradus și @zaluda mai jos 🙂
@Faianțare, baftă cu mail-ul.
Cum spune și Laura: mai ai o variantă mai jos. Aceea are altă formulare dar redă de asemenea corect situația; eu am tradus fix ce ai scris tu. Le poți folosi pe ambele, cumva trebuie să primești un răspuns, chit că pe insistență nu pe conținut.
@ Laura
Cie. e dovada irefutabila a valentelor mele poliglote. Cie. este prescurtarea in franceza pentru companie, precum Co, in engleza.
Asadar Solandi si compania.
@ Anduta
Ziceam asa, in general, nu in caz particular despre tine.
Tineretului, Floreasca, trotinetă de 2000 de lei, vacanțe, mâncat pe la restaurant de fițe etc.
Scurtez și concluzionez: au de unde să sugă, boss!
Comentariu beton!33
@Elena, mai pune 1000 de lei la trotinetă. 😛
Coane, pai sa apeleze toti tantarii la tine!
@Mihai, Iată!😜
Coane, stii cum dau adunarea cand te vad?
Curcan graaaaas!
Nu știu care mai e treaba cu țânțarii în București, am scapat acum un an de acolo. Dar la Bratislava au un fel de albinuțe, foarte mici (cam 2-3 mm). Dracu’ știe care-i faza, că rămân niște pișcături gigantice dupa ele și, bonus, buba aia face un fel de puroi. Am avut trei pe gamba stângă, din 10 mai. Încă sunt vizibile și au rămas cicatrici. Mă rog, și eu sunt un sensibil și un finuț, dar au mai pățit și alții.
Oricum, îngrijorarea ar trebui să crească exponențial daca după țânțari apar broaște. Mare grijă cu miștourile la dresa tâmplarului și familiei sale extinse!
Comentariu beton!11
Tantari ca tantari, insa nu stiu daca ati vazut fluturasi aceia mici si enervanti, nici macar nu le retin numele. Sa vedeti in Nord cum e, ca e zi ca e noapte nu ai cum sa stai afara stai si te coci in casa. Seara daca vrei sa savurezi si tu un pahar de vin dupa ce pui plozii la culcare poti sa uiti, trebuie sa te imbraci cu echipamentul de schi complet te musca prin toate partile.
„Am prins ţânţarul care m-a mușcat toată noaptea , dar acum nu mai pot să-l omor . E sânge din sângele meu .”
Comentariu beton!38
Peste Severin a zburat un biplan vreo două zile săptămîna trecută. După rezultate, as zice că a aruncat cu larve de țînțari…
Cqnd mergeam la pescuit(acum doi ani ultimele dăți),foloseam spirale din acelea,Raid.Dădeai foc uneia din alea si aveai liniște câteva ore.Dar ferească D-zeu să pleci 5 m mai încolo,erau ca stupul,îți intrau și-n gură.F eficiente chestiile alea.
La noi au împrăştiat cu sârg soluţie anti insecte prin tot oraşul. Am tot auzit elicopterele şi ştiu şi ziua când au dat pe lângă blocul meu: era cam 8 jumate dimineaţa iar eu mergeam spre maşină cu un pahar de cafea în mână. De regulă operaţiunile astea se fac în zori de zi de aceea am fost foarte surprinsă de stropii care plonjau, inclusiv în licoarea din mâna mea. Pesemne că nu a fost foarte eficientă, deoarece la scurt timp vampiroii au reapărut, mai altoiţi, mai mulţi şi mai îndrăzneţi. Nici eu nu am păţit nimic sorbind latte-ul din pahar dar nici imună la mosquitoes nu am devenit. Speram şi eu.
Cât despre locuinţă, am plase peste tot. La gaura cheii mai am să pun. Întotdeauna mă strecor foarte rapid pe uşă, mi-am rupt deja două rochii la cât de repede închid la loc.De asta şi las copiii înainte, îi împing pe ei iute în casă iar eu rămân ultima. Odată am plecat fără geantă, nu am riscat să redeschid uşa tot atunci, las mereu un interval de minim 30 minute ca să se plictisească ţânţarii şi să plece. Cu o bună agitate, baricadare şi organizare se poate trece vara într-o relativă siguranţă la domiciliu.
Comentariu beton!12
Sunt trimisi de Soros (si platiti cu 50 ron fiecare) ca sa saboteze carmuirea plina de bun simt si intelepciune a duamnei Firea & Co.
Off-topic: Așadar hai să tragem linie!
C. e student. La Universitatea Tehnică din Cluj, secția Automatică și Informatică aplicată, limba de predare română, pe
loc bugetat. A avut media de admitere 8,58.
Aș scrie mai multe dar parcă prea ar suna a laudă prostească, a meltenism. Nu știu. Judecați voi.
P.S.: Când aveți bani, beți în cinstea noastră! 🙂
On-topic: Maestre chiar ai ghinion, La Cluj e cum zice Marius U iar la Brașov e tot așa (adică no mosquitos!)
Comentariu beton!31
@VictorR Graaaaaaaaaatz! <3
Eu cu Anouk si Marius am baut aseara, se pune?! 😛
Se pune, de ce nu? Să vă fie de bine!
Mai ales că știam rezultatele de-aseară. Dar e mai bine să te lauzi pe lumina zilei, când e totul vizibil! Numa` zic!
Felicitări. Io beau şi Tuborg. Când trec prin Braşov te caut. 😛
@VictorR,
Felicitări!!! Un profil pe gustul meu. Aş vrea să fiu o muscă (chiar şi un ţânţar :-D) şi să văd laboratoarele din ziua de azi.
Ani faini de studenţie pentru C.!
Eu dau noroc cu un strongbow red berries. Cheers!
@Victore, felicitări pentru C.
Cât despre țânțari, sunt și pe-acolo, dar fiind ardeleni bâzâie mai molcom.
No, bââzz.
@Mihai; Și numa” dacă-i musai!
@colegii de pe blog: mulțumesc de urări!
@Victor, ce lauda, bre? Felicitari baiatului! Sa se bucure de anii ce vor urma!
Si dl ing a’ meu si-a luat licenta2 si e si economist 🙂
Noi am baut aseara.
Comentariu beton!15
moatza, felicitări.
@VictorR felicitari baiatului si multa santate familiei care l-a sustinut(si material).
@moatza: Felicitări!
@GEAMANA: Mulțumim!
@Victor,
Dacă-ți închipui că ați scăpat, te-nșeli. Deschide portofelul și nu-l mai închide vreo 3-4 ani, că-l tocești degeaba 🙂
Felicitări, ție și moatzei! Copii buni, bravo lor!
@Victor,
Am băut pentru succesul fiică-mii la examenul de diplomă(cu 9,90! Na, ca să mă laud și eu), aseară am băut cu ocazia venirii lui Marius, acum beau în cinstea voastră și a succesului lui C până la începutul anului universitar….
Dup-aia sper să-mi găsesc alt motiv. 😛
Comentariu beton!15
@Anouk! Noi suntem români, ce naiba! Putem bea oricât, pentru orice! 😀
@VictorR sa incerce sa se prinda la Emerson pentru internshipuri, practica obligatorie etc. Sunt primii in lume pe automatizari. Daca nu reuseste da-mi un mail ca am cativa amici pe acolo.
Daca era Emerson in Bucuresti eram de mult angajatul lor :(.
Aaaa, tantarii, subiectul preferat al tururor. In SUA si Germania nu era nici tipenie de tantar, asta fiindca s-au dus toti in Romania si in Italia. In Roma sunt mai mici si mai negri, si lasa o blanda mai dihai decat tin eu minte din copilarie. Autan, lumanari cu citronella, pastile, pwle, maturi si nimic! Asta imi aduce aminte de cand eram copil si am dormit la o matusa in Bistrita. Dupa ce tinuse geamul deschis toata ziua, fara plasa la geam, ca deh, batrana si stafidita abia mai avea sange in ea, o armata intreaga a intrat pe geam. Festin a fost cand au dat toti de prospatura je. Asa concurs de sugaturi faceau de am inceput sa scancesc. Ba de cateva ori am mai si luat cate 1-2 sub plapuma cu mine. Fun times. Ma rog, vine matusa, ma intreaba care-i baiu si imi pune in cearseaf pe cap, sa nu mai trebuiasca sa ma sufoc sub plapuma. Ii vedeam cu se opreau la popas si contemplat direct pe cearseaf, asteptand sa ma linseze. Revenind in zilele noastre, ceea ce urasc cel mai tare e nu ca ma ciuruie, ci ca multi se apuca sa ma bazaie pe la urechi. Mor cand ii aud!
Acelasi lucru zic si eu , sa ma curuie dar sa nu ma bazaie.Mai ales ca am parul lung si se pierd prin el. Naspa rau.
@Faiantaru
Madame,Monseur,
Je prends contact avec vous parce ‘que dimanche soir, le ……(la date) j’ai essayée de lancer une commande pour le produit Walkman. Malheureusement après le point numéro 3 qui implique l’autorisation du paiement faite par PayPal (ci-joint la preuve), votre software de commande m’a soudainement annoncé qu’une erreur est survenue dans le logiciel et que je ne peux pas finaliser la commande.
En conséquence je n’ai pas reçu la confirmation de la commande qui corresponde pour le point numéro 4.
Merci de bien vouloir accepter et me confirmer la commande ou sinon merci de débloquer la somme autorise par PayPal, car sinon le monatant sera bloqué en votre faveur gratuitement pour 30 jours.
Je vous remercie par avance.
Cordialement,
Faiantaru
Daca nu ti-au raspuns inca poate nu are legatura cu franceza ta ci mai degraba cu volumul lor de munca
Sper sa-ti fie de folos!
Multumesc frumos, Zaluda, multumesc frumos si tie !
Nu stiu ce sa zic, le-am mai scris si anterior intrebandu-i de disponibilitatea unui produs (niste supercasti, Ultrasone m8, reduse cu 2/3 din pretul initial), nu s-au sinchisit sa-mi raspunda. Trebuie sa recunosc ca au si numar special pentru clienti, asadar pentru vorbitorii de franceza o fi probabil un fleac sa-si rezolve problemele. E vorba de 3 de w(dot)cobra(dot)fr.
P.S. Mai adauga, te rog, ca ei nu expedieaza decat in Franta si Belgia, asa ca trebuit sa-mi fac inainte o adresa de redirectionare din Franta contra cost. Sigur ca asta-i problema mea, da’ imi lasa impresia ca si daca inlaturi toate piedicile din cale, ei pur si simplu nu vor banii tai. Eu avand obiceiul de a vinde online de prin casa tot ce mi-a devenit inutil, ca tot omu’, sa-mi optimizez costurile de trai, pai sunt fericit daca am clienti, nu ma apuc sa-i alung. Si la nesimtiti, celor care vin cu propuneri nerusinate de pret, tot politicos le raspund si de 2x am reusit sa le vand si acestora. Probabil ca magazinul de care povestesc face mult prea usor banii.
Noi(eu si surorile) ne dam cu otet pe fata si corp inainte sa ne culcam . Cel mai rau sufera sora cea mare (are sangele cel mai dulce).
Tu ai văzut trailer-ul de la ultimul film din seria Predator și ai visat urât ,este?
@Paco, Terminator, boss.
Confirm si eu ca pe la Cluj tantarii nu prea isi fac simtita prezenta dar am amintiri din copilarie.Era o vreme in care tantarii aveau sectia de neonatologie in subsolul blocului, numai bine ca la etaj eram noi sursa de mancare.
Singurul tratament care dadea roade era sa iau o pastila pentru tantari si sa ii dau foc.Ma plimbam asa prin casa imprastiind fumul de pastila arsa, in cateva minute ii vedeam cum ii ia cu ameteala si isi dadeau duhul.Garantat functioneaza!
Țânțari nexam, a intrat unul sfios mi-a șoptit buenas noche la difuzorul drept din dotare și a plecat în treaba lui.Sunt în schimb niște gândaci cu aripi( cucaracha) cât o sarma moldovenească de mari.Bă,când aterizează zici că l-a placat cineva pe Ronaldo.A intrat unu’ pe geam și a apatizat direct în pat,între mine și Doamna.Pwla am crezut că e un meteorit.Dacâ îi puneam lesă, aveam chiuaua cu aripi.
Comentariu beton!27
Nu-mi aminti. Azi-noapte un gândac a traversat canapeaua. Care mă conținea pe mine încercând să dorm. Nu știam de ce e pisicu’ agitat. L-am omorât. Pe gândac, nu pe pisic. După aia n-am mai adormit vreo 2 ore…
Stau la 2 kilometri de un lac uriaș, a plouat mult în ultimele 3 săptămâni și cred că am văzut 5 țânțari anul ăsta. Oamenii nu realizează că de o oră sau două într-o zi la vot ține confortul lor din următorii 4-5 ani. Soarta.
Îţi place sau nu: 0 0
apa la moara pentru @faiantaru gasita pe net despre tantari : „Masculii sunt vegetarieni
Femelele-ţânţar sunt cele care înţeapă şi se hrănesc cu sângele animal sau uman, de care au nevoie pentru a extrage proteinele necesare maturizarii şi depunerii oualor. În timp ce acestea ne fac zile fripte, ţânţarii de sex masculin se mulţumesc cu nectarul florilor.”
Cu alte cuvinte masculul ţânţar e asemena trântorului din stup.
@Sorine,
Degeaba ai adus tu apa dacă moara nu are roată.
@solandi poate a pastrat axul rotii…si toate se invart in jurul axului….inclusiv …femelele….tantzar..
data viitoare cand o fata/femeie e intepata de femela tantar aceasta ar trebui sa tipe din rarunchi : „lasa-ma in pace sunt streight…du-te si cauta-ti un barbat sa-l sugi…”
Da,doar femelele sug.Femelele de tânțar,biensur,ca tot o franțuzim pe aici.
Așa,de fapt știți cum se numește o femeie în vârstă care suge(pardon,face sex oral)?
Baba Clanța.
Mishu ,mare căpetenie de blog ,io nu știu ce ză zic de madama care vă păstorește urbea.La noi aicișea autoritățile s-au declarat învinse de gândacii âștia mutanți.Vorbesc de un oraș turistic unde noaptea iasă pe străzi o armată întreagă : mașini de gunoi,mașini de curățat străzile ,băjeți care spală străzile cu apă sub presiune din cisterne.Dimineață la 3 când ies de la muncă e forfotă.Au deratizat cred, în vara asta de trei ori blocul unde locuiesc și frecție..Am pus silicon ,capcane ,plasă la geam .Și tot aud un ,,fwtuți morți mă-tiiiiiiii ” poc ,trosc ,fleosc..E semn, șef.De la Doamne Doamne…
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/37320861_1837129626349015_7911610177646755840_n.jpg?_nc_cat=0&_nc_eui2=AeG5WvsdwqSGZ1I19t5aZCPrXOSO-OlJK87piQOWsIMS1l6-0sFiTZQGHmwiO2qpeA1Zq0Wczdhbzj21Uq2FBKgAuK9BwpU7tSS8K9KVKH2bdw&oh=b473d26a73a2ecd9db54301e0b54fe92&oe=5BC8BDB6
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/16649521_1892201417693037_5951415359835463266_n.jpg?_nc_cat=0&_nc_eui2=AeGo4LOAw-KASxQ4G2lQmXP1gLZOj0k4fglxMdV7gRRb6BwYwlrycMAxSxxCEC9MQWY3KAN2K0P6n-NYLnXkx6PGjYDXf80CzmRaq0PQlJawYA&oh=5c40dd593b14aab845df139c3a79327e&oe=5BD94838
În sectorul 5 nu prea sunt, sau am avut noroc și nu m-au mușcat.
Ca și soluție, lavanda ajută foarte mult. Țineți în cameră câțiva săculeți sau o sticluță de ulei cu bețișoare.
Pentru cei care stau afara, gradina, terasa, etc. Puneti cafea intr-un recipient si sa ii dati foc. Fumul ii tine la distanta.