Pentru că ultima oară când am fost acolo, la protest anunțat cu surle și trâmbițe, la French Revolution și 5ensi (ambele localuri sunt chiar în Piața Victoriei) era plin. No joke. Erau terasele pline, lumea stătea relaxată la un burger și-un ecler, în timp ce la doi pași se scandau chestii ca „pesede ciuma roșie”. Semn că revolta socială trece prin stomac mai dihai ca iubirea. Sau că protestatul în stradă îți scade glicemia ca dracu’ și trebuie să bagi repede un caramel sărat.
Pentru că prostestele țin, dacă țin, de lunea până vinerea. Sâmbăta avem treabă, boss, că trece vara pe lângă noi și n-am ajuns în Vamă decât de două ori. Duminică seară revenim în Piață, că face bine o ieșire pe răcoare după toată fierbințeala aia de pe plajă. Plus că mai vezi un cunoscut, mai dai o bârfă, mai faci un selfie sau un live.
Pentru că Piața a devenit așa un fel de rampă de lansare pentru tot felul de mălini boți și florini bădiți sau alți cetățeni pe același calapod care, într-o țară normală, și-ar câștiga pâinea onest la muncile câmpului.
Pentru că, tot ultima oară când am ieșit, la microfon (sau megafon, ce-or fi avut ăia acolo) vorbea tare un cetățean care se plângea că l-au dat afară de la muncă. No fucking joke!
Pentru că așa, protestând pe model „hipsteri din toată țara uniți-vă”, este absolut clar că nu se va întâmpla absolut nimic.
Pentru că, da, protestele au devenit un soi de adunare semi-hipsteriș culeanu unde dă bine să fii văzut. De dansat s-a dansat, de cântat s-a cântat, de oferit flori jandarmilor s-au oferit, mai avem să aruncăm cu quinoa, roșii uscate la soare, ienupăr și ghimbir murat spre clădirea guvernului ca să fie tacâmul complet.
Pentru că, în aceste condiții, pentru mine personal, prostestele din Piața Victoriei au devenit doar o chestie care mă obligă să ocolesc când plec seara de la muncă spre casă.
Pentru că, e limpede pentru toată lumea, pe cetățenii din interiorul clădirii Guvernului îi doare fix în pwlă de toți ăia care se agită în față.
Pentru că, până n-o să se întâmple ceva pe modelul Greciei sau Franței, până n-o să văd în Piață zi de zi 100.000 de oameni disperați care rămân acolo chiar dacă a început meciul sau a apărut un serial nou pe Netflix, până n-o să văd protestarii forțând porțile Guvernului ca să-i facă pe șobolanii din interior să iasă în Piață, eu o să stau frumușel acasă. Treabă am, slavă domnului.
Misule nici la o revolutie nu as mai iesi…in 89 am schimbat sobolanii rosii cu altii la fel de rosii..
Comentariu beton!28
@Sorin Aurolacul, eu aș ieși. Dar la una adevărată.
Pe guvernanţi îi doare fix unde ai zis, pot să fie în stradă de 10 ori mai mulţi. Dacă însă cei din piaţă ar ieşi la vot, iar guvernanţii s-ar gândi că după un mandat pleacă şi îşi pierd imunitatea şi alte privilegii, poate ar fi altfel. Eu oricum nu mai am nicio speranţă, cu tot optimismul.
Comentariu beton!19
Cred ca si cu o prezenta de 70% la vot, tot psd-ul in combinatie cu alde&friends ar face majoritate. Nu suntem naivi sa credem ca toti cei care au stat acasa ar vota impotriva lor.
Comentariu beton!28
@GabiI, e cum zice @Alin. Cel puțin la ora asta când opoziția practic nu există.
Pun pariu ca habar n-ai ce reprezinta imunitatea parlamentara, si o sa vii cu aceleasi lozinci :))
Se dezbate încă. Ce zici?4
@DeeDi eu recunosc sunt un nestiutor. Bai te rog eu fa-mi pe plac si explica-mi/ne si mie/noua ca sa nu mor/murim prost(i).
Multi dintre cei care aus stat acasa au stat pentru ca nu au vrut sa voteze cu PSD si nici nu au vazut alternative in celelalte partide. Partea cheie e „nu au vrut sa voteze cu PSD” – din acest motiv nu cred ca PSD ar obtine 70%.
Pe de alta parte, cei care au vrut sa voteze cu PSD, majoritatea s-au dus la vot. Avand in vedere ca 18% din votanti au votat PSD, as zice ca in momentul de fata PSD ar obtine maxim 30% daca ar votat toti cei care au drept de vot.
@Alin
Nu stiu daca mai citeste cineva acum ca a trecut mult timp. Totusi, o sa scriu pe scurt cum e cu prezenta ca poate ajuta daca ne mai lamurim intre noi.
In primul rand, nu vi se pare ciudat ca PSD-ul pierde mereu cursa pentru presedinte si castiga parlamentarele? Credeti ca ultima data a fost vorba de carisma lui Iohannis si de antipatia fata de Ponta? Fara sa-i contest carisma inaltului nostru presedinte, poate chiar a fost o parte importanta a rezultatului final, va mai ofer o explicatie.
Procesul electorat la alegerile prezidentiale si la alegerile parlamentare este diferit. Pentru presedinte, ca cetatean roman, pot vota de oriunde. Pentru parlament trebuie sa votezi in localitatea de domiciliu. Astfel, intregi categorii de oameni nu pot sa voteze:
– studentii – stiu, stiu, vor veni o multime de oameni sa imi spuna ca ar trebui sa isi faca viza de flotant. Ar trebui. Nu isi fac. Toata lumea urla: mergeti la vot dar nimeni nu ofera sfaturi practice
– capsunarii si angajatii detasati -multi lucreaza in strainatate fara a se inregistra sau cu inregistrare incompleta (stiu perfect despre ce vorbesc pentru ca eu insumi sunt in aceasta situatie). Stiu, again, imi veti spune ca sunt cateva formalitati care i-ar face pe acesti oameni sa poata vota. Cam ce formalitati? Sunt sumarizate pe undeva? Eu am votat dar, again, practica ne arata ca multi nu fac aceste eforturi.
In fine, sunt si altii dar am scris mult si, din pacate, lucrurile care nu sunt foarte simple sunt plicticoase asa incat nu ma iluzionez ca s-ar schimba ceva. Mai remarc doar ca toti cei de care am vorbit sunt oameni activi si tineri, cu valori occidentale, adica exact genul de oameni care nu ar vota PSD-ul. PSD-ul are un electorat captiv care e decisiv pentru ca sunt exact acei dependenti de autoritati (bugetari, asistati, etc) care locuiesc exact unde scrie in cartea de identitate pentru ca trebuie sa isi ia ajutoarele. Daca vreti sa ajutati, incercati sa facilitati accesul la vot pentru cat mai multi romani.
Cam ăsta e adevarul…pe ăia de sus îi doare sub trotuare de gălăgia pașnică de jos.
Suntem un neam latin…prin greva japoneză nu realizăm schimbări..doar prin topoare și furci ! Partea nasoală e că…nu avem sânge în instalație…nici eu nu am…și ei știu asta !
Soluția ?…
Comentariu beton!17
@Ananas, sau o grevă pe bune, generală.
Eu înțelesesem asta de ieri.
@Elena, io de mai de mult. Dar tot speram.
Ti-am luat ceva timp pana ai inteles…
Aseară eram în Kaufland.Mă așezasem la coadă,in fata mea patru unii ca niste băieți si o una cu ei,care tot încerca să isi lipească țâțele de barbie.Se învârteau între optspe si douajdeani.Pantaloni mulati si mai sus de glezna.
Dialog:
Pămătufu 1:Esti plin de par bă.
P. 2: De abia am ieșit de la tuns.
P.1:Când plecăm la mare?
P.2:Luni.Mi-am făcut programare mâine la pensat,ca nu a mai avut aia timp.
Țâțele,toarta la P.1.:Noi doi am fost mai deștepți,ne-am făcut programare amândoi si am fost împreună luni.
P.1:Asa se face amigo,programezi.
P.3 si P.4 se scobeau in cur si scrolau pe feisbuc.
Rednec Io catre P.1:Domnișoară iti misti fizicu sa pun si eu din astea ca produsele,pe bandă?
P.1 s-a întors indignat,a văzut ditamai țăranu’,s-a întors la loc.Comenta,jurasem pe toti zeii vii si morti că îi asteptam in parcare si îi pensam eu gratis.In masina,am râs amar.
Pentru astia lupt eu si îmi fac nervi?Pentru niste pixdificati?
Nu mă mai interesează.Am tinta fixată,să se penseze până in mileniul trei.La cinspe ani in ‘ 89 noi eram pe stradă,astia fac revolutii pe net si excursia Bădița.Pot să o ia in gâtlej,eco,trendi,la liber.
Se dezbate încă. Ce zici?103
Tot ce vad la tine sunt intoleranta si bigotismul, laolalta cu o atitudine de smardoi. Daca era un grup de tarani mai solizi decat tine, tot asa, ii asteptai in parcare?
Comentariu beton!55
E.O…este ca esti afectat de lipsa pistelor de biciclete?
Comentariu beton!34
Corect e alei speciale pentru buciclete 😉
HabaRnaM, cum spui tu…si protestam :)))
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.60
Nu merg pe bicicleta.
Iar in ce priveste dreptul de a fi smardoi in virtutea faptului ca ati invatat sa va bateti, nu prea este ok. Am vazut destui practicanti ai nobilelor sporturi de caft legandu-se de oameni paraleli cu bataia. Am nevoie sa intervina cineva cand am de-a face cu asemenea specimene, pentru ca, regret sa te dezamagesc, golanii, rupatorii de oase, smardoii si altii similari, din aceste sporturi provin.
Si, nici dantela nu am la chilori 🙁
Comentariu beton!33
E.O,nu m-am legat in viata mea de oameni fără vină.De obicei am fost „smardoi” când am fost in situații in care niste dobitoci credeau că au dreptul divin să isi calce femeia in picioare.Sau copiii sau părinții,bătrâni.Si tot eu am luat amenzi.Si ceva dosare pentru vătămare.Cu NUP din fericire.Prefer să altoiesc dobitoci care bat oameni care nu se pot apara.
Se dezbate încă. Ce zici?53
Edelweiss, atunci esti eroul meu. Doar ca comentariul tau prim de mai sus m-a deranjat, suna ca si cum te-ai fi impus in fata unor oameni care practic isi vedeau de treaba.
Ma bucur ca am discutat civilizat in ciuda dislikeurilor primite pentru amandoi.
Se dezbate încă. Ce zici?26
Unora le e frica sa se duca. Se dau amenzi de 4500 de roni.
Se dezbate încă. Ce zici?13
@E.O., în 2012, la protestele anti-Boc, am fost bătut de jandarmi și amendat. De două ori. Numa’ zic. Dar m-a durut în pix, am plătit amenzile și am încasat bătaia, fiindcă știam pentru ce ieșisem în piață, și știam că, dacă se vrea o schimbare, doar așa se poate proceda. Și o știau mulți de pe lângă mine. Le e frică de amenzi mai mult decât de ciuma roșie? Să stea, în plm, în casă, sclavi imbecili ai unor șobolani tupeiști. Că m-am enervat….😁
Comentariu beton!39
Ionuț, anti-boc?!! Tu ai vazut ce a facut piticania in Sluj?
@Redoo, tu-ți dai seama ce trist e că am ajuns să apreciem normalitatea?
Ionuț,tu făceai grămadă ordonata in galerie,nu împleteai coronițe din păpădii.
Comentariu beton!26
E.O. aualeu asa amenda mare ? …chiar ca nu ma mai duc….in 89 era mult mai ieftin ….un glont primit in cap costa 14 lei adica doua paini….la cursul de atunci…
Comentariu beton!29
@E.O., clar. Plus că pot să-mi desumfle și roțile la trotinetă.
@Redoo, la momentul acela, guvernul portocaliu făcuse niște chestii care mă afectaseră direct, și pe mine, și pe soție, și pe părinți și socri. Așa că, da, am ieșit anti-Boc. Nu știu ce a făcut în Cluj. Dar un bun primar poate fi un prost ministru. Sau preș…edinte.😜
Comentariu beton!21
Discuție cu un amic, pe interneți, zilele trecute:
– În august e mega-protest, la care vine și diaspora. Contăm pe tine, da?
– Mega ce mă?
– Protest.
– Pentru?
– Anti, nu pro. PSD.
– Fugi mă d-aci cu avioanele tale.
– ?!?
– Cum ar veni, un fel de schimbul 2, nu? Boss, noi plecăm un pic în Vamă, veniți voi și țineți-ne locul la coadă, să ne bălăcim și noi nițel. Ah, da… și nu uitaț’ să daț’ flori și bomboane la jandarmi. Chiar, pot să le dau cu tot cu ghiveci? Florile, nu bomboanele.
– Băi, te-ai făcut nasoală. Păcat, tu nu erai așa.
– Aia e, sper să supraviețuiesc. La parlamentare ai votat? 😀
– M-am săturat de placa asta cu votul. Hai că am treabă, trebuie să fac bagajul, vorbim mai încolo.
M-am dus un pic mai încolo, da’ nu m-a mai căutat. Sper că nu și-a uitat crema de plajă și pălărioara acasă.
Comentariu beton!49
@didino, la cum curg thumbs down-urile azi pe aici, e clar că e plin de cetățeni cu spirit civic care deja apucaseră să facă provizii de ghimbir murat. Și ienupăr.
Aha. Un fel de „pârtieee, băăăăăă, vine civismul”? Păi cred că pot să-i ajut, @Mihăiță, donez cimbrișor și lavandă. Bio. Abia le-am cules, îs proaspete.
Comentariu beton!19
In sfârșit cineva care gândește ca mine ! Am zis ca sunt singurul om cu păreri de genul scrise mai sus.
Da, și eu sunt scârbit de ce văd in piața. Eu la ultimul protest am fost in iarna și de atunci am zis ca nu ma mai duc.
M-am saturat sa văd cum unii ca Mindruta, acest om al păcii din România, înainte de fiecare protest o arde cu cuvinte de genul :” fără violenta” . Uite ca de aproape un an au fost mitingurile fără violente, cu flori oferite jandarmilor etc. Rezultatul ? Jandarmii comit abuzuri, PSD ul își vede mai departe de ce are de făcut.
Nu sunt violent, sa nu se înțeleagă greșit, dar când situația a ajuns atât de gravă trebuie un pic făcut ceva.
Eu cred ca mulți care spun “Fără violenta” și vor pace și panseluțe la proteste sunt plătiți de PSD. Lor le convine de minune aceasta situație pentru ca pot merge mai departe cu abuzurile lor fără ca nimeni sa ii ia de guler.
Și da, piața a fost confiscata de unii din așa zis #rezist, iar atunci când se cearta între ei vezi ca de fapt se fac bani pe seama protestatarilor (vezi cearta dintre bot și Sandy Matei in care primul il acuza pe ultimul ca i-a cerut bani pe bannere)
Se dezbate încă. Ce zici?17
@Alex, scuteste-ma ca c***turi deastea ca daca nu vreau violenta sunt platita de PSD. Anu trecut in iarna, am iesit in fiecare seara timp de 2 saptamani la minus multe grade. Ma mir ca nu ai zis ca ne plateste Soros care doreste distrugerea celei mai mirifice tari.
Fiecare dintre noi are niste principii si un alt fel de abordare a problemelor.
@Alex, pentru că într-o țară normală ar trebui să conteze că lumea iese de atâta vreme în stradă și n-ar mai fi nevoie de violență. Dar aici nu e o țară normală.
Din păcate @alex are dreptate. Să mă explic: inclusiv jandarmii știu că suntem fraieri. De ce? Ai o mulțime de cca 100.000 de protestatari în piață. Jandarmii fac pe nebunii, că de își permit. Dacă pornește tăvălugul oamenilor nemulțumiți peste ei, cine plm îi mai oprește? Ah, da Mândruță, cu „fără violență”? M-am săturat și eu, de rahaturi hipsterești cu oferit flori la jandarmi! Serios mă! Păi ăsta e sindromul Stockholm, să empatizezi cu ăl de te „fute”!
Comentariu beton!24
Uneori o sapa-n cap rezolva mai mult decat un intreeg manual de diplomatie!
Comentariu beton!15
Pe langa tot ce ai zis se mai adauga si un soi de resemnare pt ca iesirile masive din iarna trecuta n-au facut altceva decat sa amane acelasi rezultat.
Am iesit pe frigurile alea lasand copilul mic cu mama acasa, in timp ce prieteni cu ceva mai putine responsabilitati de genul, renuntau sa iasa pe motiv de “mi-e lene/e ploaie/as sta la un film”. Si asta se intampla in bula mea, nu in alta, asa ca nu mai stiu ce asteptari ar trebui sa am de la ceilalti.
Ma intristeaza ca pt alte situatii care ne afecteaza zi de zi (starea sistemului medical, infrastructura, etc.), n-am fost in stare sa sa protestam. Cred ca sta in ADN-ul nostru, pe noi ne coalizeaza doar sentimentul de ura in general, si in cazul de fata, vis-a-vis de politicieni.
Cred in vorba unui prieten, ca va trebui sa se mai intample o tragedie ca sa ni se umple paharul. Fara sange nu se va face nimic.
Comentariu beton!20
Vine cutremurul ala stai linistit, il prindem.
@E.O, nu cred ca amenda ii opreste pe cei care merg in Piata. Prietena mea si sora-mea mai ies in Piata pentru a-si varsa nervii, fustrarile.
Eu de cate ori am fost la protest nu i-am vazut pe aia care se laudau si faceau selfie. Am vazut multi economisti, contabili(se recunosc dupa declaratile depuse). Am priteten fizician la Institutul de fizica de la Magurele care iese mereu la protest.
Momentan oamenii cauta o directie pasnica de a schimba Guvernu. Nu stim cat o sa reuseasca, dar ei asta incearca.
Și mie îmi pare că-n punctul ăsta protestele nu au cum să mai fie catalizatorul necesar unei schimbări sănătoase.
Am citit și articolul de ieri, am urmărit și comentariile, doar că n-am putut comenta – nu ceva coerent dincolo de amăraciune.
E evident că tragedii se tot întâmplă, că lucrurile merg îngrozitor de prost și paharul nostru nu se mai umple sau nu corect.
În condițiile astea, realmente nu-mi dau seama care e soluția.
Comentariu beton!13
Ah, în sfârșit te-ai prins. Eu n-am mai ieșit din iarnă. Și o să mai ies doar când o să văd bâte, bolovani, garduri rupte, sânge. Deși, când se va întâmpla (că se va întâmpla, fără îndoială, dar încă nu a ajuns cuțitul la os), sper să fiu în categoria „români din diaspora”. Dar, să mor dacă n-aș veni și atunci.
Am Fb plin de „revoluționari de catifea” care dau share în draci la toate chestiile anti psd, dau attend la toate mizeriile de adunări, mitinguri, proteste, cu denumiri imbecile, fătate de mintea unora care și-au găsit, în sfârșit, o ocupație, iar când îi cauți, sunt în Deltă, fotografiază apusuri prin Bucegi, se dau pe motoare pe nu știu ce piste p-afară, concedii în Grecia și Turcia, concerte în aer liber, check in la Neversea, în Botanică, și în tot felul de alte locuri.
Păi, d-aia mi se umple mie feed-ul cu mizerii, d-aia se „revoltă” împotriva așa-zisei dictaturi, d-aia discută non-stop doar politică, d-aia fac „mișcări” și „proteste”? Ca să o ardă vreo 3 ore la socializare în Piață și atât?
Sigur, oamenii au și viață personală, nu se pot ocupa doar cu civismul, nu? Adică, dăm jos ciuma roșie, dar doar așa, după program, că avem niște concedii de făcut. Culmea este că cei mai vocali pe Fb sunt fix ăia care își făceau selfie-uri la concertul Maroon 5 în 2016. S-o sugă hipsterește în Piață acum până la următorul concert sau city break. Ăia de sus nu știu d-astea, ei îsi văd de treabă și duc țara în prăpastie în timp ce „revoluționarii” aplaudă în chiloți, cu flori pentru jandarmi și telefoane aprinse în mânuțele delicate.
Eu pe subiectul ăsta n-am ce mai discuta. Am Wimbledon, Mondial, mă pregătesc de un mini concediu în Olanda (@didino, poate ne vedem, de data asta😉) ca să tatonez un pic terenul, le am pe ale mele. Îi las pe măliniboți și pe bădiți să se ocupe de treburile țării.😜
Comentariu beton!36
@Ionuț, cu ce plecați în Olanda?
@Ionuț, v-aștept să protestăm pe lângă grătar, până-s gata slana și coastele afumate. Bem și-un Heineken în cinstea lui @Victor. 🙂
Tuborg… toată piața tuborg 😉
M.V. cred că pleacă cu trotinetele. Fac test de anduranță😋
Comentariu beton!14
@Mihai, cu avionul. Că doar nu-s nebun să merg cu mașina. Dacă nu ar fi așa scump Tarom-ul, aș merge cu avionul și la Satu-Mare. Am făcut așa în trecut, dar nu prea mai e finanțe 😜, și n-au băgat low-cost decât pe Oradea și Cluj, mai apropiate. De ce întrebi?
@didina, protestăm, cum să nu. Noi mergem în Haga, dar vom bântui și prin alte părți. Și bem și Heineken, și suc…ăăă…asta…Tuborg, ca să sărbătorim BAC-ul Victorului.😜
@Ionuț, că eram curios dacă urci picii în avion. 🙂
@Mihai, ohooo, cei doi indivizi zboară de la 8 luni, fără probleme. Grecia, Cipru, Olanda, Satu-Mare, Baia-Mare, Oradea, Cluj, Boeing, ATR etc. Sunt în elementul lor. Mai greu cu statul degeaba prin aeropoarte și cu mersul la WC în avion. 😁
Suzete, jucării, biberoane când erau mici, tablete, telefoane, cărți acum, că-s mari, și aia e.
Excelent point…
Io cred că n-ai dreptate.Poate ca totuși după ce o mai ardem de câteva ori creativ-nonviolent-artistic, cu flower-power, cu sensibilizări, cu niște folk și „Imagine all the people”, dansând pinguinu’ syndicate-style, hoții o să iasă-n șir indian din casa aia mare, cu lacrimi șiroind pă obraji și-o să zică „Bă, copii, aveți dreptate, suntem nește hoți, niște câni turbaț’ care am muscat mâna, bla, bla…” și ne vor întinde brațele să le punem brățări gemene… Nu știu, viața va demonstra cine a avut dreptate!
Comentariu beton!22
@Marius Mitea, ar putea fi o ipoteză, ar putea fi…
Care plm sunt bulangii ăia de dau mânuțe roșii lui @edelweiss și lui @redoo?
@mihai vasilescu vezi că ai nicaiva trolli deranjați pe acilișea! 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?19
*iii
*s
Eu i-am dat azi lui edelweiss un dislike pentru ca nu mi-a placut comentariul lui de la 9:09. Probleme?! ^^
Se dezbate încă. Ce zici?18
Valentin,stai liniștit.Îmi pasă de dislaicuri ca lui Dragnea de poporul român.
Comentariu beton!35
Serios prietene? Oare de ce primeste manute rosii? Pentru ca din nou vorbeste fara sa-si dea seama ce spune. Intai spune ca dorea sa bata niste pustani, care se comportau ca niste pustani. Apoi vede amploarea si isi da seama ca nu poate edita comentariul si o da la intors. Apoi leaga lupta pentru un viitor mai bun cu acesti copii. Hai sa iti zic ceva: nu pt adolescenti in calduri se iese in strada. Nu pentru violatori si criminali. Nu pentru toti hotii. Nicio revolutie nu s-a facut pentru ei. Toti isi doresc un viitor mai bun pentru ei si copiii lor. Pentru asta se framanta lumea. Pentru asta iesea si Mihai in strada. Pentru asta iesim noi. Ca tu sa ai dreptul sa spui in viitor ca vrei sa bati copii!!!
Comentariu beton!28
Postez acest link pentru ca este in spiritul articolului: declaratia parlamentarului care vroia sa traga cu mitraliera in manifestanti si care crede ca a servit justitia votand pro modificarea Codului Penal:
https://republica.ro/deputatul-catalin-radulescu-la-cateva-minute-dupa-votul-din-parlament-zam-cucerit-democratia-codul-penal
Eu la proteste în piață sau la Parlament am început să ies abia iarna trecută. Când cu OUG13, am stat acasă. Nu că nu mă simțeam revoltată, sau că mi-era friguț sau lene. Mi-a fost pur și simplu frică, dar nu de aglomerație (sunt un pic agorafobică) sau de amenzi. Ci pentru că îmi și imaginam cum Dragnea, cu famiglia de baroni și mafioți strânsă în jurul lui, îi ordonă pe sub mustață hitmanului plătit să se joace puțin de-a rațele și vânătorii de pe clădiri cu protestatarii. Eventual dacă și găurește vreo țeastă, cu atât mai bine. Yeap, fix așa m-am gândit, atât de bolnavi îi cred.
Dar din noiembrie tot ies, uneori cu furie și urlete, alteori tăcută și cu gândurile în pioneze, alteori zen și cu chef de discuții, de întâlnit cu diverși oameni care mie-mi dau energie, speranță și dorință să rămân în continuare în țară. Câștigul cel mai mare este însă interesul pe care deja îl văd din partea copiilor pentru fenomen (deși la proteste încă nu i-am luat), ca stare de spirit civic și proces de instruire în acest sens. La început au fost un pic speriați (prima oară băiatul a vrut să mă însoțească, să mă apere, că i s-a părut periculos), apoi nedumeriți (că nu înțelegeau exact scopul, rezultatul imediat și nici eu nu mă pricepeam prea bine să-mi și să le explic), apoi un pic cârcotași (că a trebuit să ne întrerupem niște tabieturi de seară în zilele în care anunțam că mă duc la protest). Acum îi văd alerți, provoacă uneori conversații pe subiect, care devin chiar un pic incendiare, mai ales când în discuție intră și tatăl lor, care nu pot să zic că e chiar în zona de furci și topoare privitor la mindsetul despre protestele eficiente, dar tot undeva pe-acolo.
Eu personal voi continua să ies în Piață atât timp cât simt că prezența mea acolo ajută cumva și mă ajută și pe mine. Nu voi participa la vreun protest ce implică violență sau la vreo revoluție, dar mă angajez ferm să fac supițe pentru cei care și-o vor lua pe coajă și să-i hrănesc cu paiul în spital, sau chiar să le duc flori la morminte celor mai puțin norocoși.
Comentariu beton!23
Din iarna cand tremuram de frig dupa ce stateam cu orele in piata si ajungeam acasa sloi de nici in 3 zile nu imi intra caldura in suflet, cand am realizat ca iesim degeaba pt ca astora li se rupe de noi, am renuntat. Asa cum zice si Ionut, mai ies cand scoatem batele si furcile. Mama lor de capuse comuniste!
Astia sunt din generatia cand bataia era sfanta si numai asa stiau de frica! Sa lasam „protestele” moderne cu „pasnic” si „civilizat” ca nu functioneaza.
Ma darama gandul ca imi rup spinarea zi de zi la munca, ca sa imi ia nenorocitii astia atatia bani pe taxe si impozite ca sa se scape ei de puscarie si sa isi umple conturile si oamenii mor cu zile in spitale, tara se duce pulii de suflet si suntem de rasul Europei.
Imi tremura mainile cand scriu. De nervi, frustrare si neputinta.
Comentariu beton!20
Ok. Cei care sunt de acord cu tine, sunt de acord cu tine. Altii inca isi mai tocesc orgoliul pe aici. Sau nu. Nu conteaza. E loc pentru toata lumea sub soare. Toti ne dam cu parerea, pentru ca toti ne pricepem la fotbal, dat cu parerea si gasit justificari/scuze. Me too, me too. Dar nu schimbam nimic. Putem sa continuam asa. No problem. Posibil sa existe pe aici persoane care chiar se gandesc la o solutie viabila. De petitii mi s-au sterpezit degetele, iar protestele nu produc efecte. So, cei care cauta o solutie, vedeti vreuna?? Pentru ca eu nu pot sa vad mai departe ce e de facut…..
@Ioana Tiru, soluție? Au dat soluția ciobanii când au sărit un pic gardul la Parlament, au îngroșat vocile și au părut doar un pic cam fioroși și hotărâți. Și proiectul ăla de lege a rămas proiect (din ce știu eu, poate mă înșel).
Dar pentru ca și Piața să facă același lucru (mai ales absenții furioși ca noi) ar trebui să existe o alternativă în jurul căreia să se străngã oamenii. Sau un scop comun. Sau o scânteie care să declanșeze ceva, cum a fost chestia cu Arafat. Nu e. Nici USR, nici Cioloș, nici Klaus, nici alții. Cred că și un Dan Diaconescu sau Vadim ar fi reușit să mobilizeze și să motiveze oamenii mai bine decât o fac actuala opoziție și timorații ăia de la „Corupția ucide” etc. (nu am fost fan DD sau Vadim).
Comentariu beton!16
Coane, sunt din generația care a inventat, ca să zic așa, strigarea aia cretină „Fără violență!”. Am făcut greva foamei in Piața Universității, i-am aplaudat pe ăia care treceau zilnic să ne injure și să ne provoace și, in cele din urmă tot am luat-o pe coajă. Unora dintre noi, nonviolenții, li s-au albit deja oasele în cimitirul necunoscuților, cu țeste crăpate de răngi minerești ori împușcați de securiștii lui Iliescu! Așa că mi se cam rupe de principiile lui Gandhi….
Comentariu beton!16
# Marius Mitea, respect. Mai ai vointa, putinta, dorinta sa te gandesti la o solutie? O amica spunea pe facebook ca se doreste baie de sange (ii dau dreptate pentru ca toti suntem plini de de toate). Revolutia sa fie solutia? Poti sa-mi spui pe numele mic….adica Zen, dar poate totusi se va gasi solutia…..
#Ionut, nu stiu. O solutie.
Esti prost. Scuze ca iti spun si ca sunt asa de dura. Ideea e sa iesi impotriva mizeriilor pe care le fac cei din PSD. Ce conteaza cine mai iese sau ce se mai intampla. Ideea e sa iesi pentru tine si viitorul tau. Daca pe tine te face sa nu mai iesi chestia ca ies anumiti hipsteri inseamna ca tu nu iesi pentru cauza anti-PSD si atunci poate ca nici nu ar trebui sa iti pierzi timpul
Se dezbate încă. Ce zici?10
@G., yup. Eu sunt prost, iar pe ăia din psd îi impresionează atât de tare ce se întâmplă în piață că și-au făcut comenzi impresionante de alifie. Ca să le mai atenueze durerile în pwlă. Pwp.
Mie îmi place mămăliga. Să mărșăluiesc alături de Olivia S?
E clar, prostia nu se vindecă cu cataplasme cu mămăligă. Să încercăm cu borș ori zer, zic!
Comentariu beton!12
G, ideea acestor proteste este tocmai că nu este doar o singură idee. În ziua în care va fi o singură idee și mie mi se va părea o idee tare proastă să mai ies.
PS protestele din Victoriei/Parlament reprezintă doar un front al luptei, hai să nu ne împărțim în cei care ies și cei care nu ies și să ne scuipăm inutil și gratuit unii pe alții.
G …asa e ….omul e prost….ai dreptate, a fost omul la „revolutie” apoi si-a luat bataie de la mineri a mai fost si la vot cand trebuia sa aleaga intre vadim si iliescu….. si tot nu a invatat nimic…arata-i tu cum se face ca dai o tura cu trotineta prin Piata Victoriei si fug hotii sa scape
@G,
Am luat de bun mesajul tău și am ieșit în stradă acum 2 ore împotriva PSD. Doar eu (că doar nu contează ce fac ceilalți). Am stat așa, de-a-n pwlea vreo 2 ore. Ghici ce? M-au stropit toate mașinile pe o ploaie torențială 😂 😂 😂
Comentariu beton!14
Chiar credeti ca votul nostru conteaza?
Da.
Comentariu beton!12
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.21
@Florin Badita, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, dovadă mai bună că textul meu reflectă crunta realitate la virgulă NU EXISTĂ. Boss, tu n-ai ales să nu mai ai viață socială. Asta îți place ție să crezi ca să nu accepți că ești doar un milog trist.
P.S. Șerif, am de gând să bag vreo 200 de euro în promovarea textului. Asta după ce-ți scriu numele cu MAJUSCULE. O să mă amuz.
Fermitate, ocupare, nesupunere civică? Unde, bă? Nu mai ai viață socială de un an jumate??? M-ai făcut praf!
Ți-ai părăsit copiii p-acasă ca să organizezi simulacrele alea de proteste și marșuri de weekend? Ți-ai lăsat job-ul ca să stai de dimineață până seara legat de vreo poartă la Guvern sau Parlament? Ai job? Da’ în piața aia ce, pwla mea, faceți? Nu socializați? Ai idee, măcar, de ce sau pentru ce se protestează sau ar trebui să se protesteze? Știi care e diferența între un postac psd-ist și tine: nici una, bă! Te deranjează că altul/alții au altă părere despe bâlciul din piață și bagi înjurături, fix ca adepții celorlalți. „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, nu? Încă vreo câțiva ca tine și mă piș pe el de haștag rezist. Și mai câștigă ciuma roșie un vot sau mai multe. Că, pe zi ce trece, și tu, și ceilalți mameluci care, cică, organizează protestele, și măscăricii ăia usr-iști din parlament (nu toți, e adevărat) demonstrați că sunteți la fel de bătuți în cap ca ăia împotriva cărora sunteți. Doar că ăia sunt mai mulți.
Mai du-te-n pwlă de martir trist!
Comentariu beton!34
Florin Bădiță, nu știu foarte multe despre tine ca persoană, dar știu că ai fondat o platformă civică pe care o urmăresc (alături de altele) și-mi dau deseori ”going” la protestele anunțate de voi, ca să știe oamenii de unde să mă ia în caz totuși de ceva.
Felul în care transmiți mesajul aici este însă jignitor și agresiv și va fi apreciat pe măsură. Sper să nu aibă de suferit de pe urma acestei intervenții și percepția asupra organizației în care ești implicat. Dar ideea ce-o transmiți legat de non-violență este una cu care eu personal rezonez și-mi dau seama de eforturile care se depun pentru a scoate oamenii din case în mod constant. Mi se pare ciudat însă ca tu, care bănuiesc că ești destul de călit în lupta ce-o duci atât în stradă, cât și în zona ideologică, să investești energie în a admonesta un om, care este de aceeași parte a baricadei la urma urmei, pentru propriile idei și decizii. Faptul că un om ca Mihai a decis să nu mai ia parte la proteste este o pierdere pentru frontul din stradă, eu aș zice ori să analizezi mai cu atenție textul, să treci peste sentimentele negative care sunt convinsă că te încearcă acum și să vezi dacă totuși nu se poate trage un learning de-aici. Sau pur și simplu să walk away și să continui să faci ceea ce tu știi că e bine și trebuie făcut.
PS acum câteva luni era cât pe ce să renunț la ieșitul în stradă, tocmai pentru că mi se părea că percepute ca lideri ai mișcării sunt câteva personaje foarte vocale, infatuate și agresive în atitudine cu care eu nu aș fi vrut să fiu asociată. Nu erai printre ele, nu ești nici acum și, chiar dacă vei deveni, eu tot o să continui să ies. Pentru că nu-mi mai pasă de percepții și cred în puterea protestelor pașnice și a liberului arbitru pe care îl avem fiecare dintre noi în a zice și a face ce simte și ce dorește, public sau privat, ideal fără a încălca legea sau normele bunului simț.
Asta cel puțin până se va instaura oficial dictatura și ne va mai rămâne doar hăhăiala la coadă la mici, suspinatul și înjuratul sub plapumă.
Comentariu beton!22
@Florin Badita, boss, tocmai am dat o fugă până la megaimaju din Piața Victoriei și să vezi drăcie NU ERAI ÎN PIAȚĂ. Serios, m-am uitat special ca să văd dacă nu te zăresc mâncând niște parizer pe ziar în timp ce protestezi strașnic. Aoleu, păi cum ne-a fost vorba cu renunțatul la viața personală? Sau te-o fi speriat niște ploaie? Sau te pomenești c-ai intrat în Guvern și le ceri să demisioneze până nu treci la măsuri radicale. Plm, ce ușor e să dai din gură, milogule trist.
@Florin Badita. atat poti?! Nasol, foarte nasol. Auzisem ca nu e mare lucru de tine, dar acum m-ai convins. Si nu pt limbaj (aici atat poti, etica si morala nu sunt pt toti) ci pt ca esti pe langa multe ce s-au intamplat in tara. Pana acum un an si jumatate cam ce ai facut matale?! Nimic (ti-am raspuns tot eu). Trage aer in piept si mergi la viata sociala. Nu vorbi nici despre cocktailuri si nici despre Molotov ca nu ai habar despre lucrurile astea.
Comentariu beton!13
M-am gandit mult daca este cazul sau nu sa scriu comentariul asta. Am ferma convingere ca el va fi ascuns in curand din cauza numarului degetelor rosii orientate in jos pe care le va primi, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca nu ma pot abtine.
Oameni buni, de aproape 30 de ani observam cu totii ca tara asta se duce la vale. In toti acesti ani am avut la putere (la toate nivelurile, incepand de la primari si consilieri de comune si terminand cu presedinti de stat) politicieni din tot spectrul politic. Cu totii au venit la putere, au dat legi in folosul lor, apoi au plecat, fie in opozitie, fie in Belgrad, Madagascar sau Costa Rica. Apoi au venit altii la putere, care au creat haos schimband legile date de precedentii, bineinteles tot in folosul lor. Este un cerc vicios din care nu iesim de trei decenii. Din pacate, niciunul dintre voi, in comentariile de mai sus, nu-si pune problema de ce se intampla toate aceste lucruri. Toti cetatenii de rand injura politicienii. La inceputul anilor 90 se injura FSN-ul, mai tarziu s-a blestemat CDR-ul, apoi furia s-a indreptat asupra PDSR-ului, devenit PSD, apoi a urmat „ciuma portocalie”, succedata de „ciuma rosie”. Motivul pentru care, indiferent de „ciuma” care este la butoane, noi, populimea, o ducem tot prost, este acela ca aceste „ciume” sunt alcatuite din CETATENI ROMANI! Niciunul dintre voi nu vrea sa ia taurul de coarne si sa admita o data pentru totdeauna faptul ca clasa politica este o oglinda extrem de fidela a societatii care a creat-o! Politicienii sunt niste ticalosi? Dar noi, astialati din populime, cum suntem, unii fata de ceilalti? Politicienii ajunsi in „capul mesei” fac exact aceleasi nenorociri pe care le faceau pe vremea cand erau niste simpli cetateni, doar ca atunci le faceau la un nivel mai mic. Sunt politicienii de vina pentru faptul ca intr-o scara de bloc cu 20 de apartamente locatarii stau si se uita cum cade acoperisul pe ei, certandu-se la cutite din cauza sumelor cu care ar trebui sa contribuie la reparatii? Sunt politicienii de vina pentru ca intr-o alta scara de bloc niste scursuri humanoide (pardon, am vrut sa scriu „niste vecini de buna credinta, cu totii cetateni romani”) refuza sa contribuie cu bani in solidar la realizarea unei rampe de acces pentru unul dintre vecinii lor, care traieste intr-un scaun cu rotile si nu-si permite intregul cost al rampei respective)? Sunt politicienii de vina pentru ca tara este efectiv sufocata de gunoaie aruncate peste tot, sau pentru nesimtirea din traficul auto, ajunsa la cote paroxistice? Cand o sa aiba vajnicii cetateni ai patriei curajul de a recunoaste ca, daca ar avea ocazia sa ajunga si ei „in capul mesei”, ar face exact aceleasi nenorociri pe care ni le servesc politicienii de 30 de ani incoace? Noi, romanii, se pare ca avem o gena defecta, care ne impiedica sa functionam impreuna ca un popor responsabil. Pentru cei care nu cred asta, recomand cu caldura lecturarea primelor patru volume din Memoriile regelui Carol I, ca sa citeasca cu ochii lor cum si in acele vremuri marea majoritate a politicienilor romani avea un comportament similar celor din prezent.
Bun, sa zicem ca pica acest guvern. N-ar fi nici primul si nici ultimul. As vrea sa-mi spuneti si mie ce punem in loc? Pe Orban-Mandolina? Pe Raluca Turcan, cea cu studii la Moscova si care acum striga „penalii”, uitand ca a facut parte in mod activ din gasca care a taiat salarii, pensii si a inchis spitale si scoli, creand totodata si sistemul de justitie in care „noi” suntem mai egali decat „voi”, ridicand in mod public osanale celei mai cinstitie dintre Elenele neamului, care acum ne trimite bezele din Costa Rica? Sau poate pe echipa „userista”, care in afara de comportament agresiv si amenintari nu prea e in stare de altceva? Ati auzit voi din partea celor sus-pomeniti vreun program politic coerent? A iesit vreunul dintre astia public sa spuna „Da, vrem sa scapam de gasca PSD-ALDE, iar daca reusim acest lucru, programul nostru de guvernare va cuprinde urmatoarele masuri: 1…2…3…4…samd? Bineinteles ca nu, pentru ca n-au niciun fel de program politic, niciun fel de viziune. Astia care sunt acum la putere (si care, cu tot oprobiul pe care o sa-l starnesc, nu sunt cu nimic mai rai decat aia pe care i-am pomenit anterior), macar au avut un program de guvernare corect articulat, cu care au atras electoratul, chiar daca ulterior s-au sters cu el la fund.
In concluzie, stimati concetateni, iesiti in strada cu bate, topoare si furci (ca asa vreti unii dintre voi, sa curga sangele in valuri pe ulite ca pe vremea cruciadelor), alungati-i si omorati-i pe toti „ciumatii rosii”, si sa vedem pe urma cat de bine ne-o fi…
Comentariu beton!80
@Florine, dacă ceva e rău, schimbi cu altceva, nu te complaci. Poate să fie și mai rău, dar și mai bine. Fatalismul nu e o soluție, chiar dacã ciobanul moldovean așa credea.
Comentariu beton!22
Ia uite ca „ferma ta convingere” nu a fost chiar așa fundamentată. Io ți-am dat deget verde. Cred că, în esența, ai dreptate.
@Ionuț,
Cred că @Florin MG încearcă să spună, în esență, că în opoziție nu există unitate. Opoziție = partide, lumea din stradă, organizațiile civice.
Ca să înlături un rău ai nevoie de o forță mai mare decât forța acelui rău. Forța asta necesară nu există în Ro la acest moment.
Comentariu beton!17
@Ionuţ,
Mie nu mi se pare a fi fatalism, ci doar un rezumat. O realitate. Exact ce a spus Florin mai sus s-a şi întâmplat.
Ideea e că nu ai de unde alege.
Din punctul meu de vedere asta este şi esenţa mesajului de pe tricoul tipei care se pişa pe el de vot. Era vorba de rezultatul votului, nu de mersul efectiv la vot. Deoarece s-a dovedit, de prea multe ori până acum, că e doar o iluzie faptul că schimbarea va aduce ceva mai bun. Era vorba despre aşteptări înşelate de aşa zisa schimbare. Pentru că de ani de zile a fost acelaşi lup cu păr vopsit în altă culoare.
Evident, asta nu înseamnă renunţare. Înseamnă doar speranţa că, până la urmă, schimbarea chiar va fi una în bine. Cândva… Că de, speranţa cică moare ultima.
Comentariu beton!18
Salvez comentariul astă al lui Florin,este prea bun.
Comentariu beton!19
Asta e comentariu tipic, nu-mi place USR ca n-are basca. Daca nu erau agresivi, si-ti spuneau, boss am 10%, sunt vai de steaua mea n-am bani nici sa trec strada, ca un consilier la PMB ia 1100 RON pe luna, deci mai des cu metroul decat cu masina, ziceai ba da macar tipati si faceti ceva sa afle tara. Acum ca tipa, nu-ti place de ei ca sunt agresivi. Cat despre asta cu romanii ca sunt rasa inferioara si asa suntem noi de kkt, asa sa murim … ce sa zic. Aia 3 milioane din afara tarii, tot de cacat sunt?
@Danielu, suntem rasă inferioară doar la noi în țară. Cei care pleacă sunt ori excepționali(și sunt printre Fruntași la muncă) ori scursuri( Fruntași la ciordeală).
Sarbii au blocat autostrada la ultima majorare de pret a carburantilor, francezii fac greve aproape zilnic, grecii incendiasera bancile si au alergat guvernantii pe strazi ca sa ii capaceasca. O sa ne trezim cand va fi prea tarziu sau ma rog, se vor trezi aia care or mai fi pe aici.
Cu vorba buna nu starpesti rautatea, e un fel de intoarce si celalalt obraz pana iti iei la scatoalce de ramai si fara dinti in gura.
Ne povesteau prietenii sarbi cum ieseau civilii pe poduri si puncte strategice si pur si simplu stateau ca sa nu poata bombarda americanii. Oameni simpli care isi aparau ce era al lor. Fiti cu ochii pe ei ca o sa le puna UE sula in coaste si astia n-or sa vrea sa le fie fututa economia! Sa luati aminte de acolo cum se fac protestele!
Comentariu beton!13
Iar primul care o să zică că „si ce mare lucru au rezolvat grecii etc.” apare în….3….2…1…😁😁
1000 de mancatori de quinoa burgers blocheaza o intersectie importanta si ma obliga pe mine sa ocolesc in fiecare seara din cauza lor.
Si daca ar fi 10.000 sau 100.000 tot nu sunt reprezentativi.
100.000 / 18.000.000 = 0,5% !!!
Adica cum sa influentezi un vot popular legitim cu 100.000 de oameni care reprezinta 0,5% din populatie. Cu ce drept isi aroga ei prezumtia cum ca restul oamenilor rezoneaza cu ei?!
Si isi mai si permit arogante sa blocheze functionarea unor institutii ale statului.
Se dezbate încă. Ce zici?9
Da, prietene @Ahile, ne-am prins că ție guvernarea actuală îți aduce beneficii. Te-aș aprecia mai mult dacă ai zice-o pe față, nu cu d-astea de „blocat intersecție” , „vot legitim” și procente.
„Da, bă, afacerile mele sunt înfloritoare / mi s-a mărit salariul / am scăpat de pușcărie pentru abuz în serviciu / sunt membru psd și consilier sau deputat sau senator sau…” Crede-mă, nu ești singurul. Am prieteni buni care profită de situația actuală și îi înțeleg perfect, chiar dacă nu-i aprob. Și nici nu-i înjur. Dar măcar n-o mai da cotită. Iar legat de dreptul de a protesta….am senzația că aș porni degeaba o discuție. Apreciez, totuși, că n-ai început cu „sugi pwla” ca Che Guevara ăla de mai sus. Ești ok.
Comentariu beton!25
Comentariu lui Florin mi-a plăcut.Și vă explic de ce cu o ghicitoare:
Se ia un numâr X de persoane în stare de ebrietate urmărind meciurile de fotbal.Fucking hooligans englezi,sărbi,olandezi,spanioli,unguri,columbieni,români,cubanezi,neozeelandezi(?!?).
Care dintre reprezentantul naționalităților mai sus enumerate nu pricepe de vorbă bună ,sparge sticla, înjură de mamă și pleacă din concediu cu doi dinți lipsă și mufa spartă ,pentru că croșeu de dreapta????
Comentariu beton!11
Rezonez cu comentariul lui Florin. Am redus enorm iesirile in piata din cauza celor ca Malin Bot sau domnul cu probleme batut de mineri si inca vreo 2 femei extrem de guralive in portavocile de pe acolo.Consider ca ei s-au autointitulat liderii strazii in lipsa altora. Mor cum noi romanii cautam lideri pt orice. Strada e gloata nu are lideri si nu ar trebui sa aiba decat daca e protest sidical. Multi asteapta lideri mesianici sa ii conduca catre infinite orizonturi, pana si psd-ul asteapta asta(corupi mai usor cativa decat pe toti). Nu prea sunt de acord nici cu violenta(naste violenta) dar consider ca ce se intampla acum e deja pervertire a inca ceva ce era necesar(simt civic si educatie civica) si tot noi cu mana noastra ne-am facut-o. Dreapta e moarta la noi, fara ceva clar, fara spirit, fara experienta. Va dau un pont din interior: liberalii sunt convinsi ca vor castiga DETASAT urmatoarele alegeri fara sa promita ceva, fara plan de tara si ascunsi dupa sintagma” reconstructie” si „sa reparam raul facut”.
P.S. Nici copiii nu vor pricepe ca e bine sa protestezi daca nu iti convine ceva!
@Andrei T, citește prin comentariile de mai sus. Băiatul ăsta, Florin Bădiță, e convins că el face parte dintr-o „mișcare”. Sorry, dar eu când văd atâta prostie zic „pas”.
Imi cer mii de scuze, eu ma refeream la Florin MG. Mihai exact aceasi experienta ca si tine am avut si eu.
#Mihai Vasilescu, guys and girls, s-au aratat muschi si s-a defulat la greu astazi p’aci. Si e firesc pentru ca suntem intr-o oala sub presiune. Sper ca va simtiti mai bine acum, ca mie tot imi vine sa urlu de neputinta, furie, frustrare. Acum, putem sa lasam furiile/frustrarile/orgoliile la o parte, putem sa privim situatia de deasupra si sa incercam sa facem ceva? Putem sa ne canalizam furia spre ceva folositor? Facem ceva cu adevarat sau continuam sa defulam pe unde apucam??
#Mihai Vasilescu, este blogul tau. You are the boss. Ca sa facem ceva, e nevoie de un grup. Iar blogul tau este un grup. Just think about it. Multumesc.
Ca sa faci ceva cu grupul e nevoie de actiune politica: ori te raliezi la ceva existent ori creezi ceva nou(asa merge in democratie zau). Personal sunt adeptul democratiei participative dar e imposibil de aplicat in Romania anului 2018. 51% din populatie in mediul rural, unde accesul la internet desi exista este limitat de impotenta financiara locala, unde TV-ul este in continuare prinvipala sursa de informare.Nu sunt resemnat, nu ma intelege gresit, dar e nevoie de atat de multa energie pt un asemenea proiect(orice proiect politic) incat nu am curajul. Nu singur.Astept si eu ca altii startul proiectului lui Ciolos(inca am incredere in el) sa vad ce oameni coaguleaza si sper sa traiesc sa vad aparitia unei miscari politice meritocratice (desi orice calcul politic este extrem de dur si fara scrupule), dar pana una alta statistic sunt un semi-infrant caci nu mai am mult pana parasesc tara asta
Eu fac urmatoarele : reclamații la diverse instituții ale administrației locale, educație pe stradă și în comunitatea locală, combat psd-ul și biserica printre pensionari.
Știu că uneori mă chiș contra vântului dar asta e. Pic cu pic se face baltă.
Alte propuneri ?
Comentariu beton!12
😂😂😂😂😂😂Am dat un search pe gogule după florin badita 😂😂😂😂😂Râd singur de juma’ de oră .
Comentariu beton!16
@Paco, te înțeleg, tu ești în Spania. Dar în crunta realitate de aici, cetățeanu’ ăsta se crede un fel de lider sau ceva.
Aoleu, @Vasilescule, câtă răutate… E șef de rampă de lansare, n-ai auzit? Omu’ și-a rupt timpul de la gură să-ți aducă argumente și să-ți prezinte rezultatele concrete ale protestelor pașnice și tu faci nasoale. Că doar nu te-a înjurat.
@didina, bă, mie îmi repugnă prostia. Și băiatul ăsta pare departe de a fi cel mai ascuțit creion din penar. Iar ceșetoria îmi repugnă și mai mult.
@Mihai, cunosc personajul. Mă-ncurca nițel sarcasmul pe la dejte, am zis să scap de el.
@didina, oricum, are ceva curaj sau e inconștient. Să vii aici să mă înjuri, când tu știi că la o adică ți-o iei și de la un preșcolar mai bine dezvoltat, e ceva.
Fiecare face cât îl duce capul, @Mihai.
Pe mine altceva mă oripilează. Băi, nene, cât de ipocrit să fii să dai lecții de civism, când tu nu produci nimic pentru societate? Plimbatul în chiloți la metrou nu e muncă. Eu m-am săturat ca poala de bani pe care o plătim lunar statului să se ducă în buzunarele hoților din politică și a leprelor care ar putea munci, dar nu vor. 35% din populația în vîrstă de muncă a României nu produce nimic.
Am fost aşa plin de furie încât azi dimineaţă am decis că este momentul să iau măsuri şi că trebuie să merg şi eu în piaţă. Am fost, am cumpărat cel mai mare pepene. Mmmm, delicios.
O mână de oameni suntem aici din care cam 40-50 au comentat.Marea majoritate anti-PSD.Unii nu mai merg la proteste că nu se rezolvă nimic,unii au plecat din țară,unii vor să plece,altii asistă impasibili la cum parlamentarii își văd de ale lor și fac pwla mare.Și-mi aduc aminte cum râdeam de ciobanu’ ăla din Miorița care deși știa că vin ăilalți să-l omoare filozofa cu oaia și-l durea în pwlă că o să i se întâmple ceva nasol.Călinescu avea dreptate bă,Miorița e emblematică pentru poporul român.
GMishu,😂😂😂 (jur că nu mă pot abține,râd ca boul) ăsta e la fel de impresionant ca și un bleg de la o firmă de livrat pizza care era să mă lovească pe trecerea de pietoni că se grăbea să ducă două cu brânză și una cu salam.Era atât de hotărât ,că puteam să jur că el crede că e șofer pe ambulanță,chemat la un preinfarct…Așa și acest Bravehart în budigăi…
@Paco, ia să-l cauți și pe Claudiu Crăciun, alt cretin care se credea lider al protestelor și tot punea lumea, la protestul de după Colectiv, să îngenuncheze și să se închine pe Calea Victoriei, de parcă se ieșise de pupat moaște, nu de dat jos guvern. Ăla e altul care a dus protestul în ridicol, făcându-i pe mulți să renunțe scârbiți.
Mai e unul, Mihai Dide, parcă, dar ăla mai aruncă ouă, se mai urcă prin copaci la sediul psd, îl mai leagă jandarmii…e mai activ, mai pe gustul meu.😜
Niște idioți, mă, care n-ar putea fi nici șefi de galerie la Tecuci. Și noi vrem ca ăștia să conducă și strângă români furioși!😁😁😁
Am mers în Piața Victoriei în fiecare zi, iar atunci când am lipsit m-am simțit vinovată. Vinovată pentru că nu pot fi zilnic cei 100000 despre care zici dacă într-o zi mie mi-a fost rău și nu m-am dus și poate și altora și uite așa au rămas o mână de oameni pe care disperarea îi ține acolo în fiecare zi.
Vinovată față de fiică-mea care și-a terminat facultatea și va pleca, dar care nu-și dorește din tot sufletul să plece.
Îți înțeleg toate motivele și pe unele le împărtășesc. Dar eu am mers în Piață pentru o idee și pentru niște principii. Așa că profit de imaginea rândurilor îngroșate chiar dacă de hipsterii care trec ocazional pentru un selfie.
Când noi PROSTIMEA da tu eu și alți fraieri care nu o dau la ” combinații” sau alte activități gri cu bani albi, ne tot PLĂTIM la timp taxele și impozitele că de ANAF(ura mă..i abia aștepta popririi pe conturi , suspendări de activitate și alte metode de perceptori profesioniști) NU NE ADUNĂM SĂ ÎNCEPEM O GREVĂ FISCALĂ GENERALĂ ( cam așa ….1 milion ar fi ok pt început) iar cei din diaspora N AR TRIMITE UN BAN in țară, in maxim o luna de zile ( caci NIMENI nici un organ financiar nu împrumută un stat instabil) AR INCEPE ÎNSĂNĂTOȘIREA ROMÂNIEI caci politicienii văzând bugetul SECAT ar face bagajele și EI ar umple TOATE AEROPORTURILE ca ” dizidenți” gen Udrea Mazăre…
Dar cat poporul are bere mici manele televizor cu tembelnovele și meciuri iar pe 10 se duce sa și plătească RCA facturile la gaze curent ( tot mamuți ai „statului”) și alte taxe….pai o să facă TOT CE VOR SI POT cumetrii suverani ai României.
Fără ciolan de ros și sânge de supt ADIO PARAZIȚI !
Cineva zicea cândva(citez cu aproximatie ) : Nu sclavia e marea problema, ci faptul că te obișnuiești cu ea !
O partea a populației înca e convinsa că, o galeata, un litru de ulei, un kil de mălai or să ajunga pt. cel putin 4 ani ! Gunoaiele se ciondănesc între ele, manipulează ; fac concedii împreună, manipulează ; fura si își acordă beneficii, manipulează, etc! Dezbinați, suntem ușor de cucerit ! Cu tot optimismul meu, nu văd soluțiq pt o iesire grabnica din tot rahatul ăsta.
Treaba este ca tu mergi acolo la protest dintr-o datorie civica si morala fata de tine, nu ca sa te gandesti ce fac altii su ca stau prin baruri in loc de protest.
Se pare ca au reusit sa ne dezbine, ceea ce au si urmarit.
@Boogery, datorie civică și morală să ce? Să dansez dansul pinguinului și să-i aud pe stupizii ăia de la megafoane? Să-i susțin pe Mălin Bot și Bădiță? Care e datoria asta a mea civică și morală că nu mă prind?
Amén frate așa este,deja pentru semianalfabeții de la guvern, parlament,senat,aceste mitinguri au devenit un fel de muște care te sâcâie dar asta e te obișnuiești, păcat că lumea e delăsătoare sau poate încă nu le-a ajuns cuțitul la os!!!!
Exista o vorba romaneasca: Te-ai suparat ca vacarul pe sat, bre!
@Nicu Niculescu, altă vorbă românească spune că câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.