La doctor

Nimic nou sub soarele țării noastre 😁
Când e de o astfel de problemă de sănătate sunt câteva reguli basic care se respectă : telefoane(PCR), bani (BCR), însoțitor(CTP- cu tupeu p…).
Sănătate maximă!
Ortopezii îs favoriți mei 👎

În casa în care am locuit o perioadă este o clinică privată cu tot felul de terapii. Și-a făcut un prieten programare la ei. În ziua cu programarea primește telefon de la clinică și este întrebat dacă sigur, sigur ajunge fix la ora programată. Ăsta îi asigură că la fix va fi acolo.
Ajunge la ora stabilită. Spune la recepție cine e și ce vrea, ia loc în sala de așteptare și așteaptă vreo 30 minute. Timp în care nu mai era nimeni altcineva în așteptare ci doar un timp în halat alb care se tot plimba pe acolo. După 30 minute vine tipul în halat alb la prietenul meu și îi zice că poate intra în cabinet. Plimbărețul era doctorul. La ce s-au mai asigurat dacă vine la fix? Repet: e clinică privată. Cât de tristă mi s-a părut faza.

Pacat ca e politician acum ! Eram in Iasi cand, voind sa inchid un geam, am trecut cu mana prin el. Am suficiente cunostinte de prim ajutor sa opresc sangerarea destul de abundenta (ziceai ca am vrut sa-mi tai venele). Am ajuns intrun tarziu la urgente si desi erau vreo 5 inaintea mea, am fost preluat de Dr. Ciuhodaru imediat si rezolvat super profesional si profesionist.
„Peste ani si ani” ajung din nou la urgente in Ploiesti cu o piatra la rinichi de „voia afara la joaca”. Ud leoarca de transpiratie, chircit pe scaunul – vai steaua lui- rulant si astept in chinuri ‘fro’ juma de ora cat timp le-a luat alora de la receptie sa frece manganu si sa schimbe amabilitati cu soferii de pe ambulante. Si ar mai fi durat ore daca nu era TOT UN BRANCARDIER.
A intrat in primiri urgente de unde a rasarit o superb de draguta/frumoasa si amabila asistenta care le-a luat la rost pe tutele alea …Bai voi nu vedeti ca „Omul asta se chinuie aici ?”
Durere in Kur de la micii Dumnezei care iau SPAGA MARE !

Am patit-o si eu acum ceva timp. Cazut, rupt niste ligamente pe la picior, destul de urat. S-a intamplat intr-o excursie pe la Siriu, deci am mers la urgente acolo. Pentru ca nu le functiona aparatul de radiografie, doamna doctor care era de garda a zis ca nu imi poate pune un diagnostic concret, mi-a pus doar un ghips, si mi-a recomandat ca la intoarcerea in minunata capitala sa fac o radiografie si sa vad din nou un ortoped, ceea ce am si executat in aceiasi zi.
Am ajuns in Bucuresti, am mers la camera de garda a unui spital, iar doctorul ortoped care era on call a zis ca nu imi face nimic, „ai deja ghips,esti tratata, iesi afara”. Si stau 2 saptamani cu piciorul in ghips, ca o sa fiu bine.
Am avut inspiratia sa sun un prieten bun, care este medic, insa pe o alta specializare si l-am rugat sa imi recomande un ortoped care nu are probleme cu nervii. Mi-a dat numele unui fost coleg de facultate, care lucra la acelasi spital la care inca eram.
A venit omul de acasa, mi-a facut radiografie, a vazut cat de urata era treaba si m-a tratat corespunzator. 6 saptamani de ghips, plus ceva injectii, plus fizioterapie. Iar concluzia lui a fost ca daca dupa doar 2 saptamani incepeam sa merg, erau sanse sa raman cu mersul deformat. Daca nu dadeam telefonul ala…?
Sanatate mamei tale!

N-am avut foarte multe experiențe cu spitalele de stat, dar îndeajuns pentru a-mi dori intens (Universule, nu mă dezamăgi, ok?) să nu trebuiască vreodată să mai ajung pe-acolo, mai ales cu vreo urgență. Lăsând la o parte condițiile mizere, lipsa de materiale sau de aparatură medicală, problema mea cea mai mare este imprevizibilul ce ți-l oferă interacțiunea cu personalul medical, pe întregul lanț ierarhic. Asta pentru că refuz cu încăpățânare îmbrățișarea normelor bine implantate în mentalul colectiv de pile/șpagă și, tot cu încăpățânare, mă bazez pe profesionalismul și buna credință a celor care încă îmi place să cred că fac parte din categoria oamenilor cu înaltă ținută morală și intelectuală.

Cu mulți ani în urmă s-a operat tata de hemoroizi, mă duc să-l vizitez la spital, regulamentar, în timpul orelor de vizită. Pe la mijlocul distanței, pe scări, mă interpelează un cadru medical de gen feminin, că nu pot să urc la pacient în salon, că să coboare tata care abia mergea, că nu știu de ce. Probabil tocmai se dăduse cu mopul sau ceva. Cum pe vremea aceea încă mai aveam îndeajuns respect pentru oamenii în halat/uniformă încât să nu contest sau să cer lămuriri care să le consume prețiosul timp, am înghițit în sec și m-am conformat. Și nici nu m-a dus capul să o invit să-mi ofere o soluție alternativă de efectuare a vizitei în condiții cât de cât umane, fără ca bolnavul să se chinuie inutil. Iar tata, un om cu o poziție socială și profesională care din două vorbe ar fi pus-o la punct pe autoritara domniță, se conformează și el, probabil o fi fost într-o pasă mai rușinoasă. Din vizita aia țin minte doar că mi-au țâșnit instant lacrimile din ochi din respect și drag pentru tata care cobora scările ca pe ace, dar zâmbea ca și cum n-ar fi mare brânză și de ciudă pe mine că n-am izbit-o pe nemernică de pereți în timp ce-mi băgam picioarele în interdicția ei. Am avut ocazia însă în anii ulteriori să mă revanșez pentru slăbiciunea de atunci și m-am surprins acționând din instinct și intervenind cu succes de câteva ori când am văzut vreun cadru din ăsta medical care fie de lene nesimțită (că doar la stat nu te dă nimeni afară dacă nu-ți îndeplinești sarcinile de serviciu), amenzie (că jurământul ăla se depune la terminarea facultății, cine-l mai ține minte), răutate gratuită sau chiar sadism, s-au purtat de la nepotrivit până la inuman cu niște pacienți.
Sănătate mamei tale, Mihai!

@Mihai, sănătate multă mamei tale, sper să fie ok! Cum au spus și alții, neapărat să meargă la fizioterapie, este importantă pentru recuperare.

Înjurături nu mai am, le-am epuizat pe toate. La fel și nervii. Am “beneficiat” de mai multe intervenții chirurgicale în Ro și cel mai mult m-au secat nesimțirea și lipsa de empatie. E adevărat că nu tot personalul medical este așa dar, per ansamblu, gustul amar este dat de momentele inutil nasoale, nu de excepții. Omul vine cu o problemă la spital, nu ca să-și bea cafeaua, hai să-i mai punem și noi sare pe rană, că sigur o să se vindece miraculos și o să plece acasă. Mentalitate de rahat.

– Doamna doctor de familie, am o problemă, mă umflu, bre.
– Alergie! Ia repede un aerius și fugi la spitalul x
Fac ce zice.
– Ce căutați aici?
– Mi s-a umflat fața, nu pot să respir, mi s-a umflat și limba-n gură…
– Dar ce căutați AICI?
– Doctorul de familie mi-a zis să vin aici.
– Nu trebuia să veniți AICI, mereți la Y
Mă sufocam, am simțit că leșin.
Bărbati-mio, care are fața aia de om căruia nu-i bine să-i zici ”nu”, se ridică de unde era și nu zice decât:
– O să o tratați ACUM pe nevastă-mea, AICI

M-au tratat, adică mi-a dat un alt aerius și un pahar cu apă, dar tot la spitalul Y am ajuns.

– Sărumâna, face asistentul care m-a preluat, vă rog să vă întindeți comod aici și să-mi spuneți ce ați pățit.
Urgențe, pat individual, cu perdeluță pentru intimitate.
M-au pus apoi pe un scaun SF, un fotoliu, practic, de care au atașat niște perfuzii.
O asistentă a stat tot timpul cu ochii pe mine.
– Sunteți bine, zice medicul de gardă?
– Ăh …
– Să nu vă așteptați să fie perfect.
– Aș vrea acasă.
– Iată foile. Mergeți la medicul de familie să vă facă o trimitere la alergologie.

Nene! E un km între cele două spitale, dar zici că-s în alltă țară.

Sănătate mamei!…Tocmai pentru ca lucrez in domeniu,nu pot sa tac. Situatiile astea, in care un halat/uniforma(indiferent de culoare) iti da puteri pe care nu le meriti, ma enervează o gramada. Din cauza unor specimene, noi,ceilalți care incercam sa ne facem meseria in orice conditii, suntem bagati in aceeasi oala. Cand sunt pacienta, vad situatii pe care nu reusesc mereu sa le ignor si ripostez. Cred ca atitudinea justa e sa nu mai acceptam orice doar pentru ca el/ea este cel/cea care ne poate” ajuta”…dar, ca sa schimbam mentalităti, trebuie sa incepem sa acționăm, nu sa asteptam mereu ca altul sa faca primul pas. Nicăieri nu sunt câinii cu colaci in coada,peste tot sunt uscaturi( ma refer la diferite tari), asa cum nu toti pacientii sunt ok( boala pe care o ai nu te face expert in acea maladie, politețea nu trebuie sa dispara doar pentru ca esti suferind)…as zice ca, fiecare trebuie sa lucreze la propria-i persoana.