Cică vara răcesc doar oamenii deștepți. În acest caz probabil că sunt un geniu neînțeles, altfel nu-mi explic de ce fix din a treia zi de vară mă doare tot corpul, în gât am un fel de gheară înroșită în foc care mi se plimbă de jos în sus și de sus în jos de fiecare dată când încerc să înghit. Despre zonele umerilor și omoplaților nici nu mai amintesc, pentru că nu-mi dau seama care dintre ele mă doare mai tare. Toate astea în timp ce mucii îmi curg la liber pe piept, fără să-i poată opri nici barajul de la Porțile de fier, iar în cap, fix în mijlocul frunții, cineva a uitat pornit un ciocan pneumatic care lovește puternic la intervale regulate de cinci secunde. Practic, mă aștept sa mor dintr-un moment în altul. Cum ziceam, probabil că sunt extrem de deștept sau ceva.
Iar trebușoara asta a venit fix ca cireașa de pe tort bomboana de pe colivă după zece zile în care am fost cu somnul pe sponci, pentru c-a trebuit să mă trezesc în fiecare dimineață la 6.00, s-ajung la birou să le dau să sugă cele două bestii care au intrat recent în viața mea. Nu, din nefericire, nu vorbim despre două căprioare blonde cu țâțe mari și glezne fine, că în acest caz nu mă mai plângeam io de trezit dimineață.
Ladies and gents, vi-i prezint pe Vasile și Suzana, cele două suflete care printr-un nefericit concurs de împrejurări (mama lor a dispărut fără urmă la două săptămâni după ce i-a adus pe lume) au ajuns la cooperativa unde dau cu sapa și pe care fratele vostru îi hrănește cu biberonul ca să-i pună pe picioare. Ar mai fi de spus doar că e prima dată-n această existență efemeră când fac așa ceva și mă simt de parcă sunt iar tată. 🙂
Urați-mi succes și țineți-mi pumnii să reușesc să-i ajut pe Suzana și Vasile să urmeze drumul firesc al oricărei pisici: să crească și să se transforme din doi pisoi drăgălași în două mâțe leneșe și plictisite de viață.
P.S. Hai c-a fost prea multă încrâncenare pe-aici zilele astea și mi-am zis că ăștia micii or să ne facă să ne mai relaxăm oleacă. M-am gândit rău?
Eu știam că vara răcesc oamenii sănătoși… dar hai fie și ca tine… răcesc oamenii deștepți.
Comentariu beton!13
Ăla-i om care răcește vara că iarna răcesc toți… păcătoșii 😎
Variațiuni pe aceeași temă.
Nu se lasă Vasilescu … tot cu animale 😉 Cine a pus numele puiuților?
Aprecieri pentru milostivenia ce o faci.
@Alin, sănătoși, deștepți, tot aia. 😀
well done
Cred ca esti un „tată” bun 🙂 Nu ma dau pe branci dupa pisici, dar puii imi plac, cred ca si aia de hipopotam. Astia doi sunt chiar dragalasi 🙂
Prespun c-ai primit o gramada de idei despre ce e mai bine sa iei cand esti racit. N-am sa insist prea mult, dar poate iti e de folos: pentru durerile de gat imi e ok Fluend Extreme. Mai suplimentez putin cu vitamina D3, eventual cu Zinc, ceai Hapciu si inhalatii cu un inhalant luat de la farma.
Zile faine sa aveti 🙂
@miha, păi ce zici tu aici e tratament pentru gripă în toată regula.
Sugestie de tratament alternativ:
– Culcat in pat, cu o palarie pe varful picioarelor.
– O cana de vin fiert, cu scortisoara, cuisoare,…
– Tratamentul se repeta pana vezi doua palarii…
Comentariu beton!36
@Florin
Sau pana vezi patru picioare…
Comentariu beton!16
@Peredhil
Hmmm, ca sa vezi patru picioare cred ca exista alte metode… si atunci vinul fiert s-ar putea chiar sa dauneze 🙂
@Florin
Din contra, scortisoara augmenteaza beneficiile tratamentului 😉
P.S : Apreciez evolutia inteligentei artificiale. Pana si blogu’ asta s-a prins ce personalitate fermecatoare am si se face ca nu ma cunoaste de fiecare data cand ne intalnim.
Ala albul e frumos rau. Celalalt, mi-a atras atentiea ca e jucaus. Ai de treaba. Spor la crescut!
@Alexandru, ăla albul e aia albă. 😛
Mno, banuiam. Dar am zis ca totusi o fi purtator de oua. Apropo, de unde Vasile?:))
Acu’….nah, te dai lovit, poate o lovește mila pe miss Petrică. Numai mâțele să beneficieze de all inclusiv ?! Vezi că titlul de mamă eroină e luat deja….tată de albine e disponibil tot timpul.
Ps: Faini pisoii!!
@ardei gras, Petrică și mila, haida de.
zici că mai repede ți-ar aduce careva de pe aici o supa caldă de pui ?!
Vrei să ne impresionezi, ha?
Oricum n-am înţeles de ce s-or supărat unii aşa, eu am fost zen zilele astea.
Să-ţi trăiască Suzi şi Vasi.
@GabiI, :*
#teamSuzana ❤️
O ai promisă, Vasile, mamă, ce promisă o ai! 💙
Pentru că niciun regim și nicio dietă care se respectă nu are farmec fără trâmbițare în eter, wish me luck să rezist luna asta fără zahăr/dulciuri, pâine albă și fast food! #crazymindincrazybody here I come!
Se dezbate încă. Ce zici?16
stiti cum e cand regimul si dieta N-ARE?
daca N-ARE, N-ARE si pace buna ^^
Dislike din greșeală.
E prima oară când scriu aici, a nu știu câta oară de când citesc. Am vrut și eu sa susțin un om determinat, și uite ce a ieșit. Ce uoama !!!
Go Vera!
Da, ştim. E atunci când au trecut deja 4 minute 😀
Spor în experiența ta ascetică 😁
@HabaRnaM p-asta l-ai pus de test sa vezi daca-ti raspund. Nu-ti raspund!
Dar pentru ce îți trebuie regim, Vera? S-au depus merdenelele pe timp de iarnă? Oricum, baftă!
Am mai scris, dar văd ca nu apare.
Dislike (unul singur) dat din greșeală. Am vrut sa încurajez determinarea și de emoție mi-a alunecat degetul pe roșu.
Și eu mă apuc de mâine.
Go Vera!!!!
@LG unde să mă duc? Ducea-m-aș pe o insulă muntoasă pustie, să pasc iarbă și să aud dăcât trilu’ dă vrabie.
@Blanche anul ăsta am mâncat merdenele fix o singură dată. Am ceva ambiție, hehe. Si trec pe langă patiserie de 2x/zi, de 5-7 zile/săptămână…
Care-i Suzana? Dacă mi-o indici aflu singur care-i Vasile. 😁
Comentariu beton!24
@Dan Andrei, ia încearcă un lucky guess. 🙂
Daca nu racesc nici vara nici iarna ce inseamna? La cata ceapa si usturiu folosesc a fugit si Vald Dracu din tara.
Super dragalase mascotele de la munca. Acum toti o sa aveti un chef de munca nebun, o sa va creasca productivitatea cu 100%.
@GEAMANA, io zic să bagi și usturoi și-ai rezolvat problema… cu bărbații. :)))))
@Mihai, am incercat, nu merge. Cand mergeam la dansuri mancam usturoi cacalau(chiar imi place usturoiu) sa tin barbatii la distanta si tot ma invitau la dans . Unu chiar mi-a spus ca pe el nu il deranjeaza ca se stie ca usturoiu este un bun afrodisiac(ce naibii sa mai spui la asta?) .
Vasile e alb, Suzana e … cealaltă. Foarte dlăgălași! 🙂
Sănătate, boss!
Greșit! Suzana e mireasa și Vasile e bicolorul.
Vera, știi sau presupui?
Stiu, bineinteles! Sunt geana pe ei, cer raport zilnic de la taticu’ bestiilor.
@Blanche, ai fost foarte aproape. Ce să mai, te-ai înșelat umpic de tot.
:)) E ok. Nu o sa mor din asta.
Da mă, ești un geniu că ai ales subiectul ăsta pentru dezinflamarea orgoliilor!
Eu m-am declarat deja fan Vasile.
Have fun!
PS-orice răceală trece într-o săptămână. Dacă iei medicamente îți trece în 7 zile. Deci….
@Anouk, știu, știu, pe asta mă bazez și io.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu pot să rabd o săptămână cu atâtea simptome fără să iau nimic! Ar însemna să zac la pat și cine să aibă grijă de pisoii ăștia mici (ai mei)?! Nu nene, lăsați pastilele să vină la mine! Nu omor ficatul dintr-o folie de paracetamol sau nurofen.
Când sunt răcit (cu mucii pe piept, vorba ta), am un remediu simplu: o folie de parasinus(10 pastile), iau câte două odată, la interval de 5-6 ore, de preferat cu ceai fierbinte(și când spun fierbinte, la mine înseamnă aproape clocotit 🙂 ). Ce să vezi, când se termină folia, gata și răceala!
@Valentin, hmmm… parcă n-aș băga atâtea medicamente în mine. Vedem.
Pe langa doza dubla de parasinus, eu mai fac ceai de ghimbir cu lamaie. Iei o bucata de ghimbir proaspat, il tai cubulete si il fierbi 5 min. Dupa storci lamaile (eu pun una mare sau 2 mici la o cana), arunci cojile in apacu ghimbir si le fierbi si pe alea 5 min. Opresti focul, pui zeama de lamaie si le lasi acoperite 10 min. Scoti ghimbirul si cojile (sa nu fie prea iute)si bei fierbinte. Doua cani din astea pe zi te scoala din morti. 😛
@Floriana, da, da….și eu beau ceai de ghimbir. După rețeta lui Paco. 😉 :))
@Mihai, orice lucru mare are un început mic! Tratează răceala cu indiferență căci urmează o vară incendiară 🙂 și înainte de plecarea în vacanță vin problemele digestive, regulă de aur! Sau se îmbolnăvesc picii …
Bravo pentru implicare, am hrănit și eu un pisoi cu biberonul, știu ce zici!
@Mona, chestia e că nu mă tratează ea cu indiferență.
@Mihai, normal, nici nu mă așteptam.
Unde ai văzut tu bărbat răcit care să nu se jelească de parcă l-ar fi lovit avionul?
Comentariu beton!11
Inca n-am vazut raceala care sa reziste la un tratament cu ceai distilat de prune, luat fierbinte si -eventual- cu un pic de miere.
Vai, @Mona, cum cu indiferență, păi se poate așa ceva? 😂
Era o vorbă: în timpul travaliului, durerea este atât de mare încât o femeie aproape își poate imagina ce simte un bărbat când e răcit.
Comentariu beton!14
@didina, am vrut să-i abat atenția, să nu facă o criză de depresie, și nedormit și răcit și geniu, cine mai spală pamperșii la copii?
@Mona, nu cred că are cum să dea în depresie, o are pe Petrică alături. Sunt sigură că are mereu o vorbă bună pentru el. La o adică se poate baza și pe noi. 😀
@didina, ăăă, da, da, Petrică are mereu câte-o vorbă bună. Dar le zice în gând.
Apăi măi, @Mihaie, pasămite cum o-ntoarcem, tot nu-i bine. Dacă vă ia femeia cu frumosu’, că ce-i cu atâtea drăgălășenii, că dați în diabet. Dacă nu zice nimic, că de ce nu zice. Numa’ mofturi aveți în cap! 😛
Plm, de la trotineta ai racit…te-a tras curentu.
Comentariu beton!29
ahahaha, bun, bun!
@Redoo, ăăă… domnu’, unde e mierea AIA?
Suzana e uau! Când eram copil viaţa mea se învârtea în jurul animalelor, favorite fiind pisicile. Generaţii întregi au trecut prin mâinile mele. Însă nici până azi nu mi s a îndeplinit o preferinţă – să am un pisoi ori negru ori alb complet. Îmi amintesc că eram invidioasă pe două bătrâne din sat care aveau fiecare câte o mâţă neagră. Poate când oi fi ca ele voi avea, cine ştie.
Până atunci, canafii ăştia doi de blană sunt pe drumul cel bun, văd. Au trecut de ce era mai greu. Dar nu-i alinta prea mut că ţi se vor urca în cap când cresc. Şi ai grijă cu ce diete îi obişnuieşti de mici, modelarea e în mâinile tale.
@Solandi, alooo… și Vasile nu e uau???
Vasile e miau!
Recepţie:
Vasile e hi hi puffy!
Pentru că super haios. 🙂
Mâțul meu e negru aproape complet, are doar vreo 2 fire albe pe spate (nu suficient să formeze smoace/pete, dar să nu fie complet negru).
Un proverb legendar spune :” Only the good die young”-Iron Maiden.Nu este cazul tău ca faci cinzeci.De ani,nu de kile.Mai rămâne aia că oamenii foarte destepti răcesc.Consum cerebral intens etc.Acu’,nu poti să fii foarte deștept dacă tot o tii într-o răceala.Eu am rezolvat dilema simplu.Am un sistem imunitar beton.Ca să am un sistem imunitar bun trebuie ceva inteligență.Nu am mai răcit de vreo zece ani.Deci sunt deștept tot de vreo zece.
Esti o mamă bună,Vasili.Dacă vrei să mă interesez de o adoptie cu tratament princiar,vorbim.Garantez ca tipa o să trateze felina de cel putin zece ori mai bine ca pe mine.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Scuzaț,stiu că sunteti o mamă grijuliu,până la ce vârsta îi alăptati?Cinci,sase ani?De familia biologica stiti ceva?
Se dezbate încă. Ce zici?19
@edelweiss, ar mai fi doi frați de dat, te interesează?
Mă mir ca prostu’ unde au dispărut cohortele de admiratoare ale lui Floare de colț? Ce a scris omul atât de nasol de a primit atâta dispreț? Că își oferă ajutorul în adopția unor pisici? Vă mănâncă în falangă? Schimbați formația 😋😉
Totul de la o trompețică de elefănțică persană ce a smuls aiurea iarba 🤣 în perpetul periplu spre veșnicele plaiuri ale vânătorii de masculi feroce 😁
Ps. Ce face traficul din om 😎 între semafoare și răzoare.
Habarnam,orice asociere cu mine este la fel de benefica,ca holera sau ciuma bubonica.Stai relax,pe internet nu câștigi lupte.Spre deosebire de trafic,prostia de pe net se rezolva cu un simplu close.
@edelweiss, adică io mă trezesc de două săptămâni numai la șase dimineața ca să-i dau spre adopție? No fucking way! În plus, Vasile e sufletu’ meu.
Bine ai venit în viața mea! De sâmbătă sunt așa. Am trecut pe antibiotic deja că am o frumusețe de infecție la amigdale, ceva de speriat! Nu pot înghiți nici apă fără painkillers, am frisoane, îmi plesnește capul și am sinusurile praf. După teoria ta, și eu aș cam fi un fel de geniu, corect?😜😜
Mâțele-s mișto. Mai mult de atât n-o să poți scoate de la mine pe subiectul ăsta că iubesc animalele, dar în mediul lor (adică cât mai departe de mine😜). În plus, am deja 3 stăpâni care mă exploatează ca faraonul p-ăia de-i ridicau șandramaua.
Off-topic: care-i faza de nu pot să-i dau mânuțe @Verei la primele două comentarii? Sunt singurele comentarii de aici la care îmi apare ca și cum aș fi dat deja, deși abia am citit. Și, pe bune, chiar vroiam să dau cu verde, nu roșu ca de obicei.😜😜😂😂😂 Ciudat!
@Ionuț, habar nu am, o fi făcut @Vera ceva. La mine merge. 🙂
@Ionut dezinfecteaza mainile, bre, nu primesc cu microbii, ewwwww
#sanatate
Comentariu beton!19
@Vera, aha, deci asta era!😂 Mulțumesc! Te susțin în treaba cu dieta, că și eu mă chinui. Cu pâinea și fast-food-ul n-am probleme, dar fără dulciuri la mine e tortură curată. Și fix p-alea ar trebui sã le elimin de tot din alimentație. Dar am speranțe că o să mai scap de câteva kile cu răceala asta, ca să nu fiu nevoit să recurg la măsuri radicale.😂
@Mihai, fii atent: intru, nu pot da „like” sau „dislike” la primele 2 comentarii ale Verei. (la restul pot, inclusiv la ale ei de mai jos). Refresh, pot da. Încă un refresh, iar devin inactive. Eu știu că am un telefon tembel, cu voință proprie și care a suferit nenumărate traume fizice și psihice, dar vrăjitoria asta mă depășește.😂
@Ionuț, ăăă… și pe mine.
Ionut,corect e Frezoane! Multa sanatate baieti.
@Ionut, ai dreptate, la mine nu merge nici verde nici rosu la niciun comentariu.
@ Cum, Ionuț, nu mai vrei să fii pufos? :p
Baftă și ție în evitarea tentațiilor! Cu amigdalita nu cred că dai prea mult jos, mai bine combini de o diaree ca să ai un start bun! Dar nu acum, că îți coboară și moralul.
PS: Sper că nu trebuie să semnalizez glumă de câte ori fac vreuna? :d Că unora de pe-aici nu îmi mai permit nici să răspund serios, d-apăi în glume.
Am patit la fel, ieri nu puteam da like, arata ca si cum imi exprimesem votul
@Blanche, n-am nici o problemă cu pufoșenia, dimpotrivă, mi se pare că sunt mai impozant la 0,1 tone. Dar când mă lasă genunchii, mă doare spatele și orice fugă după RATB sau după plod călare pe bicicletă mă aduce în pragul unui preinfarct, e timpul să iau măsuri. 😂
Eu fix pe amigdalită mă bazez, că de două zile beau doar ceai și mănânc doar supă chioară. Și fumez de foame. Dacă nici ăsta nu e regim de Auschwitz, atunci nu știu care e.😜
Suzana Balana si Vasile Vasilescu. Chiar are si barba grizonata. Vezi sa nu dai raceala la cei mici.
Buna dimineata! Daca nu reusesti sa ii dai pana duminica ti-i iau eu :). Ok? Si…boleala placuta! Odihna, supa de pui, vitamina C si zincul sunt cele mai bune tratamente in cazul tau. +/- ceva antitermic, antiinflamator 😉
@Emilia, unde am scris io că vreau să-i dau?
Scuze, greseala mea. Sunt asa obisnuita sa citesc despre donatii de pisici, incat asa am perceput. Pai, atunci sa iti traiasca!! Eu am o diva negresa care se simte bine in centrul atentiei.
Biberonul ca biberonul, dar masaj ca să… iasă, le faci? 🙂
@Ady, le-am făcut, evident. Acum nu mai e nevoie.
@Vasilescule, noul role-play, ăsta cu mucii pă piept, e ordin de la @Petrică? Vrea să vază cum te comporți la apocalipsă?
@didina, acu’ vara? Păi n-avusese ocazia să vază astă iarnă?
Din ciclul știați că: toxoplasmoza dă simptome asemănătoare gripei (dureri musculare, cefalee, febră, ganglioni limfatici inflamați)?! Gazda predilectă e pisica. Deși am fost mama pisicilor (și a câinilor) din cartier când eram mică, am descoperit în sarcină că nu am anticorpi la toxoplasmoză încât a trebuit să repet analiza la fiecare șase săptămâni. M-am ferit în sarcină de pisici ca de dracu, nu mai tăiam nici carnea crudă (îl puneam pe husband) pentru gătit. Boala e mai mult decât nasoală pentru făt, în primul trimestru dând chiar malformații.
@Blanche, oricum, conu’ patron de blog nu pare a fi gravid.
Coane, sa-ti traiasca, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.
De exemplu, noi am avut grija de 4 pisoi mici, cu tot cu ma-sa, lapte, carne, de-astea.
Si am fost rasplatiti de vecinii de la case cu alti patru, acuma ne straduim tura a doua.
In rest, sanatate, cred c-o sa supravietuiesti.
Iarnă răcesc toți … naivii. Vara doar unii dintre ei! Cât despre pisici… Nu te mai faci bine decât cu slujbe citite de poti!
Frumosi pisoii!!! Pt raceala: ceai de soc,mult, ceai se tei cu multa lamaie, tinctura de propolis 20 picaturi puse pe o lingurita de zahar. Pt calmarea starii de rau un algocalmin
da, da, ceai de tei, cat mai mult, sa se linisteasca toata lumea 🙂
Comentariu beton!13
Bun, fel de fel de recomandări pentru suferința dlui Lăzărescu… ups Vasilescu.
Nimeni nu i-a zis de aspirina săracului: țuică și fwtai, se aplică de câteva ori pe zi, și-n culcare, și-n sculare 😁
Dacă nu ai țuică îți dau eu rachiu(dă trandafiri )
Comentariu beton!12
Băăăă….da’ unu’ nu i-ați recomanda aspirine fără număr! Vreți să-l îndopați cu pastile. Ce uameni!…..
Aspirinele sunt pentru cazuri grave, cum ar fi crasmita acuta sau toxiinfectie bodegara….
Boss, nu pot sa cred ca pana acum nu ti-a recomandat nimeni aspirina saracului. Nu se mai trateaza romanu’ cu chestii bio, csf, ncsf.
PS: nici eu n-o pot vota pe Vera, iar ieri, am patit asta si cu comentariile altor useri.
LE: acum vazui ca ti-a scris Anouk, my bad.
@Pișcot, gând la gând!….și HabaRnaM a zis.
@Anouk, la mine exista un mare delay intre momentul in care apas sa scriu o replica si ii dau send, din cauza ca-s usor intarziata, aaaaa pardon, voiam sa zic ca e din cauza Pișcotului care misuna pe la picioarele mele. :))
Mihaiule Vasilescule, vezoalizările mele, voturile mele, ce se întâmplă?! Să vină șefu la feisbuc, domne!
@Pișcot & all dacă dați cu verde, vă molțămesc (că-mi gâdilați orgoliul), dacă-mi dați cu roșu… ah well, eu sa fiu sănătoasă :)))
Comentariu beton!17
@Vera, nu sau like/dislike in functie de persoana, ci in functie de replica.
Inutil sa-ti mai zic ca, desi nu-ti impartasesc opinia legata de castigatorul de zilele trecute, sustin ceea ce ai zis despre atitudinea gretoasa afisata de diversi. M-a ajutat si pe mine prin faptul ca de acum incolo nu voi mai pierde timpul citind replicile anumitor personaje si nici acel blog, voi da cu direct cu skip. Multumesc.
Eu am văzut că @Peredhil a sugerat din prima „ceai distilat de prune”, dar a trecut neobservat comentariul.😉
Dar degeaba îi sugerați măsuri d-astea „radicale” cănu cred că e fan tărie. Și, de obicei, eu fac tratamentul ăsta în felul următor: baie fierbinte, țuică/palincă, băgat în pat sub pătură, dormit tun vreo 12 ore. N-ai cu cine că el se trezește cu noaptea-n cap să hrănească pisoii. Și nici nu cred că e mare fan tărie, din câte îmi amintesc.
@Vera, de obicei la tine dau și cu roșu, și cu verde, să se strângă acolo, să fie, bogăție. Fanii sunt fani, n-ai ce face!😜😜😜
Nu-mi mai da cu roșu, Ioane, că știm toți că tot tu ești preferatu lu tătucu nost’… pfffff
@Vera, dacă zic că și el e preferatul meu, sună cam gheiuț sau mai degrabă a pupat în….😜
Așa sunt eu, știu să mă fac plăcut. Dar pot fi și jigodie, dacă ții neapărat.😜😜
@Ionuț Iată! :))))))))))))))))))))
Fratilor, nu vi se pare ca vasilica veorica aduce a Mr. Gru ?
https://www.google.ro/search?q=mr+gru&prmd=ivn&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjD1p7-z7nbAhXBKFAKHTXxC1AQ_AUIESgB&biw=696&bih=388#imgrc=9cn3GMCNNrT16M:
Asa moace!! Aww..si el cu ochii aia ai lui tristi, o sa faca furori!
Parca esti sotu din dotare!!!Vorba lui cand ii zic ca e doar raceala: n ai avut tu dasta!!!Animalutele sunt delicioase!Si al meu era la fel acum e o puslama cat o zi de post!
Cand răcesc, al meu partener imi indică tratamentul ideal: țuica, patul și bărbatul, acu’ varianta pt tine nuș care ar fi 😜 .
Băi da ce cușcă faină au tasmanienii tăi, o cușcă în plus pt mine nu ai? 😉
Comentariu beton!11
Stimabile, ti-o fi gura spurcata, dar inima ti-e de aur! Jos palaria pt efort!
@IoanaR, ăăă… gura mea???
Oamenii deștepți răcesc vara și iarna fac insolație !
Eu sunt mereu răcit și nici pisici nu cresc!
PS. Da, e mișto la capitala du Brasil de Europa !
@Ananas, cu plăcere!
Pastel de nata ai adus?
Blasfemie … mi-ai făcut o poftă Vasilescule .. ahhh .. tocmai mi-a interzis dentistul să mănânc 3 ore.. îți dai seama ce chin pe mine 😅 nuga și turta dulce dacă mai pomeneai îți dădeam iCnore.😉😋
@Mihai, adus ! Împărțit și consumat ! Acum trebuie să alerg…
Hai să fac o faptă bună și să recomand niște pastile care chiar fac minuni, incredibil, dar total adevărat: Decasept comprimate pentru supt.
Când sunt durerile mari, se iau câte 2 pastile de 3 ori pe zi. Nu prea le am eu cu naturistele, dar astea sunt și naturiste, și foarte bune. Și sunt și ieftine (zic ca chestie). Le recomand cu căldură. Înainte să știu de ele, foloseam pastile Hexolaretten N, bune și alea, dar pastilele Decasept sunt și mai eficiente. 🙂
https://comenzi.farmaciatei.ro/farmacie/sistemul_respirator/dureri_de_gat/decasept_20_comprimate_amniocen-p10019392
PS. Zic să iei Decasept simple, fără propolis și alte minuni, pe acelea nu le-am încercat.
@Tequilla, s-a notat, 😉
+1 la Decasept. Godbless!
(plus ca ies niste selfiuri exotice cu limba albastra 😀 )
Mda … E bun Decasept. Și PentaParaSinus e bun și Oscilococcinum și…
Mersul la doctor e bun.
Ai discutat cu cineva specializat în medicină?
Dacă-i serioasă „răceală” lasă naibii tratamentele empirice și fugi la doctor. Fă un test de gripă să fim siguri că scapi și nu o pui de mămăligă.
Ai înțeles?
Ps. Vreau răspuns în scris și fără miștouri!
@HabaRnam, șerif, dacă am ajuns să ma duc la doctor pentru o răceală/gripă nu mă mai pot numi bărbat. Noi stăm și îndurăm, boss, nu dăm fuga la doctor așa cu una cu două cum fac femeile când se pregătesc să nască, de exemplu. Și, doar știm cu toții, o femeie aflată în travaliu poate să-și dea în sfârșit seama cam ce simte un bărbat când are gripă.
Exacly
Femeie în travaliu ? Haide boss să fim serioși
Păi știu ele cât de nasol e să ai ochii inflamați dă la sudură ?
@twister am vorbit cu domnul mihaivasilescublog si-o zis ca ii e frica de gedepereuri si nu-ti da mailul meu, asa ca am facut un cont de mail, ca sa nu-l dau pe ala oficial :))
[email protected]
scrie cu incredere, ca mi-am luat seminte si popcorn 😀
@HabaRnaM cu doctor sau fără doctor, cu antibiotic sau fără antibiotic, cu PentaParaSinus sau fără PentaParaSinus…niște pastile foarte bune, locale, pentru gât, tot are omul nevoie. 😀
Adevărat 😁
Acum nu știu dacă îi atât de grav dl Vasilescu, eu doar îmi exprimam dorința de a nu derapa în comportamente specifice anumitor grupuri „oliviene” și îl îndemnam să trateze problema într-un mod corect. Atâta tot.
Dumnealui ne-a informat printr-un comentariu inspirat că e bărbat 😎
Adevărat!
Să mai zic că dacă era bine informat știa că echivalentă nașterii pentru bărbați este eliminarea calculilor renali ?
Apreciez faptul ca „he’s ă pussy lover” 😉
Mie îmi plac „păsăricile” 😉
Când trei clinici veterinare vă refuză apelați cu încredere la „Visul Luanei”
Maestre să știi că oamenii ăia merită ceva promovare și ajutor 😁 poate… cândva…
@HabaRnaM – te sustin! Visul Luanei este ceea ce multi visam sa fim! Ceea ce face Ovidiu acolo e minunat! Luana cu siguranta zambeste!
Am auzit, de la un tovaras, ca limbile date unei cesti… de ceai fac minuni pentru durerile in gat, mai ales cu un mentos in gura. Poate fi si tuica fiarta… in ceasca.
@HabaRnaM – te sustin! Visul Luanei este ceea ce multi visam sa fim! Ceea ce face Ovidiu acolo e minunat! Luana cu siguranta zambeste!
Mă susții în demersul meu de a îi zice maestrului Vasilescu de existența unor oameni minunați în speranța că va face ceva și pentru alte animăluțe 😁 Mulțumesc.
Fiecare face după posibilități și după cum îl lasă sufletul.
de la „doua vaci de weekend ” de import mongolia am progresat la doi pisoi pacifisti…..Vera nu e printesa razboinica a la Xena..si .Edelweiss nu doarme in hambar cu mana pe AKM…ea e o mama singura….sau singura mama….el a facut/nu a facut armata dupa revolutie
@Sorin Aurolacul îmi dai și traducerea? ^^
Eu am inteles ce a vrut sa zica pana la Vera… de acolo ceata
Sa le contureze un portret mai real, oameni cu care dai nas in nas pe strada, una nu-i Xena, celalalt nu-i Rambo, ce-o fi asa greu de inteles ?
Veorica și Livache nu erau mai potrivite numele? Livache e pisoiul care ii da peste bot Vioricăi?
Hai să nu ne batem joc de animale totuși.
Veorica și Livache cred că erau numele potrivite. Livache e cel care îi dă peste bot Veoricăi, tot timpul când aceasta deschide „botul”!
Sorry domnule Mihai, primul a făcut-o domnul Orwell în anul 1945.
O fi, dar nu-mi amintesc de Veorica și Livache în Ferma Animalelor.
Sorry dar anterior domnului respectiv a mai fost și Cantemir ăla cu struțo-cămila
Totusi ar fi de preferat sa-ti gasesti doua caprioare blonde.