Hai că azi sunt în dispoziție zen așa că vă mai zic și d-alea bune. D-alea cum ar trebui să avem peste tot în jur sau să ni se întâmple zilnic.

Întâiaș’ dată o să vă povestesc despre cele două cârciumi pe care le-am descoperit în ultimul an și care la ora asta sunt localurile, din București, unde scot cel mai des cașcaval din buzunar. Și credeți-mă, în ultimul an am bătut măcar jumătate din cârciumile din Capitală, deci aș cam avea referințe și puncte de reper. Ca să n-avem vorbe și să fie clar încă de la început, cârciumile le-am bătut pe banii mei și scriu despre ele pentru că așa vor mușchii mei.

Prima e Il Peccato. Ăsta fiind un resturant italian, în centrul vechi, pe Franceză. Mda, știu, nici eu nu suport zona și nici n-aș fi crezut că poate exista ceva deosebit p-acolo. Well, preconcepția asta a dispărut în momentul în care l-a descoperit distinsa domnișoară Petrică și-a tras de mine până am mers la fața locului. Bref, rapid de tot am ajuns la concluzia că Il Peccato este restaurantul cu cel mai bun raport calitate/preț din București. Motiv pentru care am ajuns să le calc pragul măcar o dată la două săptămâni. No joke. Altă veste bună e că au și terasă (chestie importantă, că ne cam pregătim de vară).

Dacă e să mă credeți pe cuvânt și să ajungeți acolo, luați de la fratele vostru o recomandare de haleu: începeți cu “Crostini Toscani”, băgați ca fel principal “Tagliata ai Funghi Porcini” și vă implor să comandați tiramisu la desert. Vă dau cuvântu’ meu că e cel mai bun tiramisu pe care papilele mele l-au încercat vreodată. E atât de șmecher încât de vreo două ori m-am suit în mașină și m-am dus până acolo special ca să iau la pachet. Mă rog, vorbim vorbe, o să vă dați voi seama la fața locului.

A doua e Voilà. Și n-o spun doar pentru că-l cunosc pe Radu, o spun pentru că și aici practic mi-am făcut abonament. O dată la două-trei săptămâni, hop, apar și io în peisaj. La Voila e olecuță mai scump decât la Il Peccato, dar si cârciuma e mai gourmet și mai hipsterish, prin urmare are alt public țintă. N-am ce recomandări de haleală să vă dau, pentru că Radu gătește și face meniul zilnic după cum i se scoală domniei sale. Io mi-am luat, de fiecare dată când le-am prins în menu, pateul de gâscă (îmi plouă în gură când scriu) și cârnatul de mangaliță cu cartof, zdrobit, cu trufe (ploaia s-a transformat în torențială).

Prin urmare, dacă vreți s-ajungeți acolo și să aflați dinainte la ce să vă așteptați, urmăriți pagina lor de Facebook sau pe Radu pe profilul personal. Nu de alta, dar se laudă și-ntr-o parte și-n cealaltă cu ce șmecherii au în program. Ah, să nu uit, și la Voilà există terasă. Cea mai terasă șmecheră. Abia astept să vină căldura să mă înființez acoloșa.

A treia chestie mișto nu mai are legătură cu cârciumile. Nu știu cât vă place sau nu vouă să mergeți la teatru, dar fratele vostru a văzut în ultima vreme cam tot ce mișca mai de doamne ajută prin Bucureștiul ăsta (nu că m-ar fi mânat pe mine de la spate vreun chef de culturalizare excesivă, dar a avut grijă distinsa domnișoară despre care făceam vorbire mai sus și care cam cu asta se ocupă).

Băi, oameni buni, băi frații mei, dacă aveți chef să vedeți un specatcol de teatru după care rămâi vorbind singur, vă rog eu mergeți la “Ținutul din miezul verii“. Faceți pe dracu în patru, urmăriți când se pun biletele în vânzare (în aprilie se mai joacă pe 15 și pe 18 și se vând cam repejor, vedeți aici dacă mai găsiți) și mergeți să-l vedeți. Pe mine m-a spart. Nici nu vă mai zic că mi-au dat lacrimile de fro două-trei ori, că asta o pun pe seama sufletului meu sensibil de poet, dar ce pot să facă oamenii ăia pe scenă este absolut FA-BU-LOS. Toți sunt buni, buni, buni de tot, dar Andreea Grămoșteanu, Rodica Negrea, Diana Cavallioti și Dana Dembinski sunt INCREDIBILE. Nu știu ce-aș mai putea zice în plus ca să vă conving. Ba da, știu. Uite, dacă mergeți și nu vă place, vă dau eu înapoi banii pe bilet. No fucking joke!

Mno, cam asta a fost pentru azi. Să ziceți merci, inițial n-am vrut să șoptesc un cuvânt despre cele două cârciumi, pen’că n-am chef să nu mai găsesc locuri niciodată și să trebuiască să fac rezervări cu două săptămâni înainte. Da’ așa sunt io, bun la suflet și săritor. Nerecunoscătorilor!

mihai_vasilescu_tinutul_miezul_verii