Vezi, prostule, că-ți sună telefonul

Dacă e sâmbătă, e Elena.

M-am plictisit rău weekend-ul trecut și înainte să mă apuc să cârpesc niște șosete ca să ies din starea aia, am zis că mai bine fac o baie. Așa că m-am aruncat direct în cadă și am dat două ture de control. Când am ieșit eram altcineva.

M-am privit în oglindă și, ca orice femeie încrezătoare, mi-am zis: ptiu, ce urât îți stă părul, fă ceva cu el! Și-am făcut. M-am dus la bucătărie, am luat foarfeca din suportul de cuțite si m-am tuns. Singură. Acum am două coculețe d-alea deasupra urechilor, că atât mi-a mai rămas din păr.

Bun. Și ca să fie treaba treabă până la capăt și ca să confirm regula că femeile NU suferă de frumusețe și NU sunt invidioase pe semenele lor, am ieșit cu două prietene zilele trecute. Și stând io așa la masă picior peste picior am observat că una dintre ele avea părul cam tocit. Pe loc i-am propus s-o tund eu că doar am mâna ușoară și mă pricep. A fost de acord. Acum are un început de breton, deși eu doar i-am tăiat puțin din vârfuri, pe cuvânt. Puțin în diagonală, e adevărat.

Da’ ce voiam sa vă zic de fapt?! Că mă iau cu problemele mele și uit de cele cu adevărat importante. Zilele trecute am ieșit la cumparături la Kaufland cu prietena asta a mea pe care am tuns-o la mare artă. Eu voiam să fac o varză cu rață, ea voia niște șampon de cal, că cică ăsta stimulează creșterea părului. Nu știu dacă a găsit sampon sau altceva de cal, cert este că la un moment dat a dispărut de lângă mine si nici n-am mai  văzut-o. Cum și-așa nu făceam o pereche prea strălucită, mi-am zis să-mi văd de ale mele.

M-am oprit la raionul cu legume. Lângă mine era un cuplu de veterani în ale căsniciei. Pe fețele lor puteai citi clar că au ieșit din perioada roz și au intrat în aia mov. Bă, dă’ mov închis nu așa. El încă mai prezenta urmele cocoșului care fusese cândva și tot insista aiurea spunându-i ei ce-ar vrea să mănânce. Ea arunca săgeți din ochi și-i comunica să facă bine să se ducă la mă-sa ca să-i facă poftele. La un moment dat pune amărâtul ăsta mâna pe paleta din lada cu fasole. Puteam să-i citesc în priviri meniul la care visa: fasole cu ciolan. Afumat. Se pare că și nevastă-sa i-a citit gândurile că i-a șuierat printre dinți scurt: “vezi să nu, bășinile tale mai lipseau din casă, porcule”.

Pentru că discuția promitea mult, am rămas să pipăi toate verzele din galantar și, ca să nu pară că trag cu urechea la ei, mai dădeam și ochii peste cap și mai țâtâiam nesatisfăcută. Cumva, nu găseam varza potrivită. Am fost inspirată, tocmai când dădeam nemulțumită din cap la a patra varză și-o puneam nemulțumită la loc, pe sistemul „nici varza asta nu mai e ca pe vremea mea”, aud că sună un telefon. Pfff, zic, stai să vezi că se duce naibii de tot spectacolul și chiar tre’ sa mă duc acasă să gătesc. Dar, nu, încă mai era de lucru prin zonă. Doamna tocmai constata nervoasă:

– Vezi, prostule, că-ți sună telefonul.

– Mie?! A răspuns mirat fostul cocoș.

Ea, plină de acreală de ziceai c-a mâncat toată recolta de lămâi a lumii, îi spune din gât:

– Da, bă, ție! Ia dă să văd cine e!

Eram tintuită locului cu o mână lipită pe a cincea varză și cu sufletul la gură, când o aud:

– Ahaaa, e matracuca.

Și se retrage la vreo doi metri. Eu după ea. Tot căutam nenorocita aia de varză. El, crispat tot, cu mâna prinsă între două lădițe, se ruga de vreun taifun sau vreun infarct, oricum ceva care să-l ia și să-l scape de prăpăd. Dar n-a avut noroc.

– De ce te mai caută, mă, animalule, asta?

Fostul cocoș mai să dea-n plâns:

– Nu știu! Jur că nu știu. Doar i-am spus să mă lase în pace că io doar pă tine te iubesc. Și că nu vreau să te pierd. Da’ de ce? Ce-a vrut? A zis ceva?

– A zis că „să te fwt în gură!”

La care fostul cosoș s-a ultragiat tot:

– Doamne, da’ cum a putut să te jignească în halul ăsta? Las’ că pun io mâna pe ea. Să vezi ce-i fac. O nenorocesc. Mie nu-mi înjură nimeni soția!

Madam cocoș l-a privit cu scârbă:

– Bă, prostule, n-ai înțeles. Io pe tine, nu ea pe mine.

Și i-a întors plină de dispreț spatele.

Am pus și io mâna pe prima varză care mi-a căzut sub ochi și-am plecat. La casă i-am revăzut. Aveau pe bandă o punguța mică în care era o mână de fasole. Normal, unde e atâta iubire, ce mai contează câteva bășini?