Am primit unul dintre cele mai mișto cadouri de ziua mea: textul de mai jos. Cadoul meu de la Elena.
Mama lui Mihai, săru’mâna! De la tot blogul. Să vă trăiască!
Până pe la vârsta de trei ani nu ți-ai dat seama dacă copilul tău e fată sau băiat. Ți-amintești vag că ți-ai dorit un copil și că visai, pe rând, la o fetiță bălaie, cu cârlionți și ochi albaștri sau la un băiețel brunet cu ochii verzi. Te-a debusolat grav faptul că a făcut icter după naștere și până te lămurești ce-i cu ăsta mic și galben, întrebi în stânga și-n dreapta dacă se va albi vreodată și când o să-i cadă părul ăla de pe spinare.
Ajungi cu el acasă și o bună perioadă de timp îl tratezi alternativ ca și cum ar fi o zi fetiță, o zi băiețel. Între timp capătă o culoare umană. Îi pică și părul de pe corp și începe să-i crească cel din cap. Parcă se conturează ceva uman, nu? Bun. O să vedem (TOȚI) mai târziu cât de uman o să fie. Vine botezul și forțată de familie îi dai nume de băiat. Alegi musai un nume care să poate fi transformat într-unul de fată. Așa că Mihăiță va deveni în zilele în care este cuminte „Mihaeluța lu’ mama”, în timp ce pentru tatăl lui va fi ÎNTOTDEAUNA Mihai. Și nu numai.
Urmează moțul. La moț te transformi într-un uliu și cu aripile întinse dai peste mâini nașilor care insistă să-i taie mult din bucle. Doar tu știi că abia aștepți să-l scoți în parc cu două codițe cu panglică mov, tricou fuschia, pantaloni vernil și pantofiori grena.
Anii trec și vine vremea școlii. Comunismul îți ucide orice vis legat de „fetița lu’ mama” și trebuie să accepți că ai un băiat. Așa că-l tunzi, dar înainte ca frizerul să devină criminalul în serie al visurilor tale, apuci să-i faci, pentru eternitate, o poză în costum de șoim al patriei, cu PĂRUL LUNG. Cu lacrimi în ochi pleci cu el de mânuță spre casă.
Nu trece mult și decizi că e momentul să faci ceva pentru ăsta micu’. Așa că devii profesoara lui. Îl înveți să scrie corect și ușor-ușor îl transformi într-un grammar nazi. Îi place rolul ăsta pentru că îi dă sentimentul de putere absolută.
Și ca să vezi că universul ți-a simțit durerea și vrea să-ți aducă un strop de fericire, moare Ceaușescu. Suntem în plin proces de simțire a libertății și tu ca mamă iubitoare nu te gândești decât la pletele lui care vor crește peste umerii lui de bărbat în devenire. Surpriză însă! Între timp a chelit. Și parcă nici prea bine nu vede. Și ca să fie beleaua cât casa, odată cu revoluția a apărut și nenorocita aia de înghețată Nirvana care i-a mutilat corpul de salcie tânără. Urăști din toți rărunchii tăi de mamă devotată pizza, burgării, cartofii prăjiți și aripioarele picante, în timp ce pentru el aceste lucruri devin vitale.
Până într-o zi când spune STOP. Se săturase să-l certe lumea în metrou c-a plătit un loc și ocupă trei. Nimeni până în acest moment nu știe ce l-a determinat să mănânce toată recolta lumii de castraveți. Puși la murat. Și toti piepții puilor din galantare. Începe să alerge ca besmeticul în parcuri noaptea și să se sperie de umbre văzute doar de el. Să uite că nevoile fiziologice se fac acasă în baie și nu în pantaloni.
Ahtiat după lectură, că doar bătăile alea ale tale cu linia peste degete trebuiau să aibă urmări, descoperă într-o zi la un blogger un articol despre grași. Copilul tău minune își așterne, udând tastatura cu lacrimi și sânge, traumele trăite în perioada în care a slăbit cinjdăkile. Lumea în delir îl aplaudă la scenă deschisă si îi perie orgoliu’ ăla maxim cerându-i rețeta. Și uite așa devine un înfumurat fără scrupule: își face propriul blog.
Mult timp comentatorii sunt colegii lui din liceu. Și ăia forțați cu bocancul pe fată de faptul că copiii lor o au profesoară de română pe tine, mama lui.
Pentru început n-are nicio noimă. Scrie haotic, atacă subiecte incerte și fără diacriticele cu care ulterior ne va nenoroci pe toți. În zilele bune, adică trei-patru pe an, are DOUĂ-TREI comentarii. În celelalte zile nimic. Traficul este de maxim 100 de persoane. Probabil colegii de facultate care din pură curiozitate îi citesc articolul și închid blogul scârbiți: pfff, mamă-sa l-a distrus! I-a băgat în cap că are talent!
Doar că e încăpățânat! Și nu renunță. Simte că o sa vină ziua când nește mii de oameni vor aștepta tremurând ora 8.30 dimineața ca să se înece de râs cu cafeaua.
Urmează perioada în care devine „influiențăr”. Atacă grasele, bătrânii, metroul și frigul. Explică cu subiect și predicat „cinci semne clare că ești prost”. Dă PS3 gratuit băiatului din metrou, ne arată că-l lasă rece de iubirile de la 17 ani, ne stârnește să ne amintim cum am făcut sex cu prietenii și ne mai face să-i și povestim. Aleargă în weekend după salată de vinete FĂRĂ MAIONEZĂ. Întrebări gen: ce-ați mânca oricând, vă împrumutați în cuplu de bani, care sunt ticurile insuportabile ale partenerului, urât sau deștept, sunt doar câteva forme prin care ne face să ne dezvăluim gânduri pe care le credeam bine ascunse. Fiecărei fete mai deschisă la minte îi cere numărul de telefon pe blog, dar niciuna nu i-l dă.
În bahaosul ăsta apare de niciunde unu’ cu nume de bere și cu un șut puternic. Ăsta îi atacă culorile hainelor, poșeta și eșarfele. Apar craci lungi și bascheți asortați cu o gură spurcată. Armata e și ea cu noi. Face pasiune pentru câte un „comentator” și-l laudă până ne face să dăm din mâini a lehamite. Apar oameni cu nume de fructe și legume ca să nu uite că e la dietă tot timpul, apar mame singure, femei divorțate sau nu, colonei, prințese, gay și bisexuali. Ușor-ușor blogul se umple de viață și devine a doua lui casă, și nu numai a lui, în cel mai colorat mod posibil.
Băi, ce să zic? Ești fucking bun!
Ai creat o comunitate. Un orășel în care ești primar. Și unde toți ne punem pe „asfalt” amintiri, dorinte, visuri, gânduri ascunse. Unde acceptarea diferențelor dintre oameni a fost ridicată la rand de artă. Ne scoți din amorțeală și ne aratăți că putem face orice dacă ne dorim. Că putem da și că putem schimba. Ești urât și plăcut în egală măsură. Ne scoti din minți câteodată și am vrea să te schinguim, ca a doua zi să ne propui să dai un sms care să aducă liniște în inimile oamenilor. Să schimbăm lumea!
Viața asta chiar e mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs.
La mulți ani, hipstăre!
Să te bucuri!
La mulți ani! Să ai o viață colorată! Ca hainele tale?.
Comentariu beton!65
@Elena, pentru textul ăsta și nu numai ai o mare îmbrățișare. Te iubesc, fato! ?
Comentariu beton!24
Elenaaa ne faci sa fim lacrimogene/ni la cafeaa , bestiall textulll , te imbratisezz cu multtt draggg .
@Anouk, ?
La multi ani boiere! Tine blogul sus, ca faci treaba buna! Hai, sa nu te imbeti prea tare ca doare apoi :))
Chiar ca un cadou ca la carte dat de Elena. A avut inspiratie, nu jucarie. Nu ca nu are dreptate, sa ne faci la ora 8:30 (si daca nu e ora asta) sa fim ochi si urechi pe ecran) e o treaba calumea. Tine-o tot asa. Esti bun.
Comentariu beton!15
@Alex, pe mine munca mă inspiră.☺
La mulţi ani, Mihai!
Elena, am râs cu lacrimi. Noroc că am experienţă şi nu iau nicio gură de cafea când citesc blogu’.
Comentariu beton!19
@Gabil, cu drag!
@GabiT inca nu m-am lecuit , dar tot zic de maine nu mai fac :)))))
Pentru aia cu berea,Eleno,toti vânătorii de munte din toate armatele,te-ar lăsa in fesa goala si te-ar fugari prin toti mărăcinii si ciulinii.
Mihai,vezi ca de la statuie la tigai după ceafa in lumea femeilor este o cale extrem de scurtă.Bucură-te cât poti.Dacă mai faci si 30 de flotări cu bătaie si indreptari cu 100 de kile măcar, esti idolu’ meu.
Si totusi cine dracu’ este gay?
Daca toată lumea o arde cu la multi ani,iti urez sa fii sănătos.
Comentariu beton!48
@edelweiss, toți sau doar tu?
Comentariu beton!12
Mda…si eu las orice la 8.30, iar cand nu reusesc sufar…asa ca acum las orice pentru ca e momentul de ,, La multi ani si mult bine in viata ta… si sa dea norocu’ sa nu-ti pice netu’ sau inspiratia, sa fii sanatos la trup si minte …si sa te/ne bucuri multe zile de azi inainte.?
Comentariu beton!14
La Mulți Ani! Așa-s femeile, nu trebuie să le spună nimic mama ta, doar se uită la o poză cu tine și după aia te întreabă „Deci cine zici că e Ramona?”
Ca să nu te miri că te descrie atât de bine :))
Comentariu beton!19
E prea frumos cadoul tău. La mulți ani frumoși hipstăre! Săru’mâna Elena că ne-ai cuprins pe toți în cadou! Săru’mâna mama lu’ Mihai si multă sănătate!
Comentariu beton!16
@Alina, păi altfel cum??
La multi ani, Mihai !
Iar e ziua ta, Mihai? – parcă numai ce-a fost sau a trecut foarte repede timpul 🙂
La Multi Ani 🙂
P.S. Pentru mine rămâi tipu’ care a scris cel mai frumos despre Regele Soare 🙂
Comentariu beton!14
Oooo, daaaa. Bravo Elena! Deosebit mod de a-i spune „La mulți ani”… deosebit ca voi doi.
Poate-ți dă și el azi un suc! ?
La multi ani, Mihai! ?
Comentariu beton!11
‘Un orășel în care ești primar.’ Asta îmi aminteşte de primarul din powerpuff girls, era fan castraveţi muraţi care erau şi motivul păstrării intacte a micului orăşel. 😀
La mulţi ani sănătoşi! Diete uşoare, garderobă curcubeu asortată (paradoxal) şi idei faine pentru articolele ce vor urma.
Comentariu beton!28
#lamultiani!
https://imgur.com/a/LJDBo
Comentariu beton!20
Ahahaha, epic! L-ai pus wallpaper azi? :))
La mulți ani și la și mai mulți cititori!
La mulți ani! Și multe idei bune și trăznite pentru blog!
La multi ani, primare!!!! Sa iti dea Bunutzul tot ce vrea muschiul tau si inca 50% pe de-asupra! Si da, tot in autobuz sunt…..si se uita lumea ca la nr. 9. Multumesc, Eleno! Si tie sa-ti dea Bunutzul…..ca dupa sufletul tau!
La mulți ani, Mihai! Și să „crești” tot mai mare, atât tu cât și blogul! ?
lamulțean mare hipster de moravuri!
Un ananas pe zi, te ferește de…doctorii !
Comentariu beton!12
La multi ani!
P.S.Pfff,spurcata gura are ,,dihania”:)))
Comentariu beton!17
@Marius, hahahaaaaaaaa. Cred că-mi schimb numele. Îmi place „dihania”.
Comentariu beton!18
‘dihania’ … tţ, tţ, tţ
@Elena, eu încerc de ceva vreme să îţi arăt că eşti o Jedi iar tu tinzi mai mult spre un Chewbacca?
@Marius M alo alo, păi ia de vezi, că io-s aia asortata cu gura spurcată. Și, ca un făcut, bajcheții comandați și plătiți de blecfraidei nu sunt de găsit! Curierul zice că i-a livrat, recepția zice că nu i-a primit… cineva moare azi, călcat pe cap de bocancii mei!
Comentariu beton!15
@Solandi,nu te gandi ca am vrut s-o jignesc,i-am spus asa pt ca e simpatica.
Vera,aloooooooooooooo.Tu esti o Jedi .Singura diferenta e ca ai craci mai lungi ca Yoda si in loc de sabie ai limba ascutita.
P.S.Lasa ca unui cavaler Jedi nu-i trebuie bascheti:)))Si cum naiba i-ai platit inainte sa-ti fie livrati?
@Marius M,
Ştiu, am văzut discuţia de ieri.
Este episodul următor.
I-am găsit, purta-i-aş la primăvară! M-am alintat un pic, na! 😛
https://imgur.com/hhUCNoe
@Marius M, i-am plătit ca să nu am timp să mă răzgândesc şi să-i refuz! 😀
Vera,alora pana la primavara le crapa cauciucul stand in dulap.:)))
P.S.Creatura mea a plecat la un majorat in rochie si pantofi si a venit in rochie si bascheti,cica pantofii au fost asa ,de impresie artistica,s-a schimbat dupa vreo 10 minute
@Solandi, chiar îmi place. Iată!
Sweet @Dihania, numele tău se potriveşte cu avatarul ca sabia laser fără fotoni. 😛
‘De-o fi una, de-o fi alta…’ Cine sunt eu să mă opun chemărilor ancestrale?
https://imgur.com/a/AcwbB
Prima poză a bulgărelui #lamulţiani hipstere ❤️
La multi ani, Mihai!
LA MULȚI ANI!!!!!!!! Să ai cea mai frumoasă zi!
La mulţi ani!
La mulți ani cu sănătate și bucurii !!!
La mulți ani Mihai!
Elena, mișto rău de tot textul. 🙂
@Ady, saru’mana.
@Elena, mă înclin! Că bine le-ai zis, fato.
@Mihai, man…simt că veșnicul La Mulți Ani e puțin clișeic, dar am circumstanțe atenuante, am adormit acum 4 ore și tocmai ce mi-a urlat alarma în cap. Așa că, pot doar să-ți doresc tot ce-mi doresc mie. Și crede-mă, așa am niște dorințe…
Să fii sănătos, mulțumit și cât se poate de fericit. La cât mai mulți ani, mon cher!
„Așa că, pot doar să-ți doresc tot ce-mi doresc mie. Și crede-mă, așa am niște dorințe…”
Desi sunt sigur de bunele intentii ale autoarei, cred ca vorbesc in numele multor barbati cand spun ca nu mi-as dori niciodata sa mi se indeplineasca pe propria-mi piele TOATE dorintele pe care le poate avea o femeie….
Comentariu beton!17
@Peredhil, si eu sunt convinsa de bunele tale intentii, desi ai fost un mic Grinch cu comentariul asta. Ma induiosezi, num’un pic, vorba ardelenilor. N am dorinte incat sa va sperie, pe voi barbatii, asa rau cum faci tu sa para. Crede ma, tot ce a fost periculos, a fost facut deja. 😉
La multi ani, Mihai! In numele comunitatii, iti suntem recunoscatori pentru tot ce faci in oraselul nostru virtual, Domn Primar Vasilescu! ☺
Ce frumos! Nici nu exista urare mai frumoasa.
La multi ani fericiti!
Îţi place sau nu: 0 0
La mulți ani boss! Uite așa începe cultul personalității… ?
Comentariu beton!14
Bine, mosu’! La multi ani! Pofta buna la savurat eclerul cu boia servit de Elena. Reumatism usor si sa piarda trenu’ domnu’ Alzheimer pentru secolu’ asta. Si succes in continuarea demersurilor blogheristice. Chiar si a celor cu Reichsgrammatik, poate într-un final și hahalerele leneșe ca mine vor începe utilizarea corectă a limbii române scrise… Ptiu, vade retro satana!
@edelweiss
a. poate ar trebui gasit un alt motiv pentru fugarit nudu’ Elenei prin maracini, femeia nu gresea la faza cu berea 😉 Da, stiu, am cautat intai sa ma conving :D.
b. fii si tu mai precis in indicatii: flotari cu bataie din palme,bataie pe piept… altfel la cum scrii p-aici lumea o sa inteleaga prin „flotari cu bataie” ceva de genu’: pac! o flotare, pac! un bronzat, pac! inc-o flotare, pac! un posesor de gentuta colorata…vai, scuze Vasili, esti bine?
Comentariu beton!14
la multi ani ! este unul din blogurile mele preferate , inspiratie si toate cele bune , scriu cu mare drag urarea tinand cont ca si eu ( culmea ) tot pe 27 noiembrie sunt nascut dar ceva mai in varsta ( 48 ).
Comentariu beton!13
La mulți ani și ție! 🙂
La mulți ani, mgc!
@mgc, La mulți ani!
Ce articol! ❤️❤️❤️
De la excelent în sus, Elena!
Aaa, da, La mulți ani, Marcel! Uhm… ăsta… Marian!
Cum?!
Mihai?! Ah well!
La mulți ani, Mihai!
Comentariu beton!20
La mulţi ani Mihai! Să te bucuri de viaţă!
La multi ani Mihai, sa fii sanatos si mereu inconjurat de oameni dragi si adevarati! Cum zicea si Elena, esti Primar in oraselul virtual si iti multumim pentru felul in care este administrat :). La cat mai multe texte, la cati mai multi cititori, oameni minunati! HAPPY BIRTHDAY!!! Sa ai o zi perfecta!
La mulți ani!!! De n-aș hi răcit cobză, mandolină și toate instrumentele cu coarde ți-aș cânta. Am varianta să viu cu un cvartet de coarde la fereastra ta și ioi ce te-om mai ura …cu accepțiunea ta.?
Până una alta : La mulți ani cu sănătate , să ne trăiești și să ne ajuți să luăm viața-n râs mulți ani de acu încolo.
Elena iar ți-ai arătat valoarea ? respecte !
Cvartet? Coarde? Numai sa nu fie grase 😀
La multi ani, Mihai! Elena….chapeau?
La multi ani Mihai!
8,30?! Iar mă plâng! Că eu primesc mailul la 9… Da’ de ce aşa? La mulți ani Mihai, să rămâi la fel de „colorat” tot restul vieții. Elena, i-ai făcut un cadou pe măsura lui.
@Ana, la 8.30 e postarea deja pe blog. Intră în liniște?
La Multi Ani nene Mishule…..de cafea cu blog !!
Sa ne faci diminetile mai bune inca 100 de ani! LMA!
Eu nu-s fată? Sau nu-s deschisă la minte? Mie de ce nu mi-ai cerut numărul de telefon? (bine… asta nu înseamnă neapărat ca dacă mi-l ceri, ți-l dau… dar totuși, orgoliul meu stă acum într-un colț și plânge…)
La mulți ani și la cât mai multe texte! Aștept cartea!
Să trăiești sănătos și fericit!. Cât vrei și cu cine vrei tu 🙂
https://imgur.com/a/esmgs
Comentariu beton!17
Bine @Laura G.,macar de ziua lui iti faceai si tu foto inghitind cu drag o frunza de salata …:))))
@Marius M,
De ziua lui, merită o ispită 🙂
@Laura, ?????
@Laura, sunt mândru! Pana la urma mi-ai ascultat sfatul…?
@Georgian,
Vorba ta e lege pentru mine 🙂
P.S. Oscilam între o poză cu bluză fucsia și gura închisă și cea cu Nirvana și gura deschisă. @Georgian știe ce preferă bărbații…
Mulți ani fericiți Mihai Vasilescu!
Elena ce research ai făcut! Este ca te-ai întâlnit cu mama lui Mihai la o cafea?? Altfel nu se explică acest tablou al trăirilor!
@Mary, doar am fost atentă la ce scrie?. Și, da, am făcut o cercetare săptămâna trecută ca să văd ce scris când și-a făcut blog. Deși pare incredibil, la început erau texte fără comentarii. Nu știu câți dintre noi ar fi continuat să facă asta zilnic.
Comentariu beton!20
@Mary M, am început acum cîteva zile să citesc tot ce a postat Mihai de când a deschis blogul. E frumoasă evoluția și @Elena a redat superb momente din viața orășelului lui Mihai.
Comentariu beton!13
Si eu sunt aici aproape de la început și am citit tot, dar eu nu am acest talent de a împletii informațiile transpuse, de aceea m-am amuzat?.
La multi ani, Don Vasilescu!!
super text, Elena.
Mama singura?
La multi ani,coane, sa fii sanatos si sa faci numai ce-ti place!
Doamna mama lu’ Mihai, lasati, doamna, io va inteleg, sa stiti, toti ne dorim ce-i mai bun pentru copiii nostri…
Eleno, sa traiesti si sa mai daruiesti!
La mulți ani, meștere! Merci pentru tot!
La mulți ani și la cât mai multe texte pe blog.
La Mulți Ani, Maestre!
Cea mai mişto urare ever! La mulţi ani, maestre!
La mulți ani!!
Pentru mama lui Mihai, pentru blogul lui Mihai, pentru „dihania” lui Mihai, pentru electoratul lui Mihai……
Nici nu ştiu ce să spun concret, că am un blog de citit every morning, că Elena e super, extra , giga, maxim, cu acest text… hai că o las aşa. Să fiți sănătoși!
Comentariu beton!22
La multi ani, Mihai! Io hainele nu ti le-am vazut, da’ categoric limbajul ti-e colorat! Si iti mai urez si macar o şaormacudetoate de ziua ta ?. Cheers to you!
La mulți, buni, frumoși ani, dom Primar!
Mulțumim din suflet, Elena! Emoționantă scrisoare!
Păi la mulțani lumină și culoare! Cu tot ce ai tu nevoie in ei! 🙂
La mulți ani, Mihai! Să fii cum te știm mereu.
Sînt blocată de ”minunata” platformă Facebook, așa că vin aici cu urările. Bine că am unde. 🙂
La multi ani, Mihai! Sa înoți intr-un ocean de sănătate si sa te lovească cu putere cele mai mari bucurii!
http://imgur.com/REVO9f8
?
Comentariu beton!21
Aşa talent?! Îmi place portretul! Era să zic „do me!”, dar azi e despre Mihai 😀
@Georgian, ce drăguț!
Multumesc fetelor, i-am facut-o cu mâna mea! Oricât de dubios ar suna, sper ca i-a placut! ?
@Vera, anytime! Just call me! ?
Comentariu beton!16
@Georgian, excelent!?
@Elena P., Excelent și ție! Ca de obicei, un text scris din suflet!
@Georgian, eu scriu doar din suflet.
@Elena, știu foarte bine! 🙂
La multi ani!
Doamna mama lu’ Mihai, și dacă se numea Mihaela, dar avea același talent, tot de grase se lua, tot cu kilele se lupta, tot același umor avea, tot aceiași sensibilitate dovedea, deci, tot aceiași comunitate se găsea pe aici. Să vă trăiască!
@Frățică, la mulți ani colorați și cu sănătate! ???
@Duamna Elena, mulțumim pt urarea comună pe care ai adresat-o lu’ Don Primar?
Comentariu beton!15
Mihaiela, dragostea mea !
Comentariu beton!23
@Shoric, nu eşti sănatos ??????????
@Dihania deElenaP, daca tu l-ai facut dacat primar, io am zis sa plusez cu o functie de presedinte de bloc…asta, de
blog. da` numai pana maine dimineata. 🙂
@Shoric, ai să râzi, dar au vrut să mă facă presedinte de bloc. Am declinat oferta. 😀
@Mihai, gizăssss! Au scăpat razant!
@Shoric :))))
La multi ani, dom’ primar!Da chiar, pe tine nu te deranjeaza trotuarele?
La multi ani Mihai!
Băbăieț’, m-ați făcut praf. Același praf care mi-a intrat în ochi și-acu’ îmi lăcrimează ca dracu’.
@Mihai Şterge şi tu cu colţu’ năframei! Hai, gata, eşti ok, suntem aici, vei fi bine!
Comentariu beton!13
La multi ani dl.Mihai! Multumim pentru comunitatea creata! Multumesc Elena esti Super Woman for me!
La mulți ani minunați Mihai!!!
@Elena, super text :*
Mișule, dă-te jos de pe tort, să nu te-aud apoi că nu-s suficient de acri castraveții. Hai, la mulți ani să ai, fără reparații capitale!
@Frau Elena, frumos cadou, am râs cu lacrimi. Alles Gute!
Comentariu beton!14
La multi ani!☺?
La mulţi ani BO$$!
Tinerețe fără bătrânețe și viață lipsită de griji!
Cum ar zice un popor prieten și frate cu românul…
Lasho bijandimasko djes! 😀
La multi ani! Sa ai parte de multe bucurii si voie buna. Multe imbratisari de la o valceanca de a ta.
P.S. Bravo Elena! Un cadou foarte frumos.
La multi ani!! Am intrat mai tarziu azi, asa ca am dat like tuturor ce au spus inaintea mea ce voiam eu sa iti urez! Multumesc Elena!
La multi ani frumosi si sanatosi !
La multi ani!
La multi, multi ani! 🙂
La multi ani Mihai. Wow, ce repede au trecut 2 ani si-umpic de cand ne-am cunoscut, si vreo 4 de cand te citesc ZILNIC. Intre timp, acum 7 zile, am devenit pentru a 2-a oara mandra posesoare de nepotel. Sa fii fericit, sanatos. Si pentru toata gasca misto de oameni, pe care cu vointa si respectul tau pentru fiecare cititor, ai reusit s-o aduni si s-o dezvolti zic: sunteti bestiali. P.S: „dihanie” :))), @Elena, azi te-ai intrecut.
Comentariu beton!13
@dede cati, să vă trăiască si sa va bucurati de nepoți!?
La multi ani, Mihai! Si bine ca ti-ai tras o Elena, ca acum stim si noi cand e ziua ta! Sau Elena(excelent text!), si-a tras un Mihai?!?…
Si apropos, daca merge in ritmul asta, peste ceva timp poate-ti faci partid si ne iei membri cu/fara cotizatii, donatii, apoi alegeri, etc.
La Mulți Ani boss!!!
@Elena: bravo pentru text!
La multi ani, Vasilescule! Sa fii sanatos si fericit!
Elena, super textul tau! Un cadou perfect!
La multi ani Mihai!, esti motivul pentru care deschid email-ul in fiecare zi
La mulţi ani, Mihai!
@Dihania, bravo!
@Gigi, merită!
La mulți ani, Mihai!
P.S. Frumoasa prezentare, Elena!
La cat mai multe realizari si vise implinite!!!Sa o tii tot asa,sa ne faci in continuare sa asteptam ora 8.30 zilnic(la mine 7.30?)cu sufletul la gura!La multi ani!
Felicitari,Elena pentru inspiratia de a scrie aceasta opera!!!
@Alex, mulțumesc! Cred că i s-au aburit ochelarii lui @Mihai. Pentru că sunt oameni care azi comentează pentru prima dată.
Uite, de exemplu, eu numele tău nu l-am mai văzut până acum.
Comentariu beton!12
@Elena întradevãr, nume noi, crezi cã a mai vãzut cineva pânã azi „dihania”? :)))
Chiar mã gândeam cum va prezenta Mihai textul sâmbãtã! Dar vãd cã torentul intrã in matcã.
@Gigi, sâmbătă???! Nu mai scriu nimic! Sâmbătă vreau să scrie cineva pentru mine.
Muhahaaaaaaa
Da’ ce.e ziua ta?
Treci si scrie acolo,lasa vaicarelile.Si daca ne servesti iar ,,ciorba reincalzita” o pun pe Vera sa te bagosloveasca..Chiar de-ar fi sa-i laud baschetii:))
Il citesc de ceva vreme pe @Mihai ,Elena,doar ca pana apuc eu sa comentez(din motive de munca),apucati multi dintre voi sa va expuneti opiniile si mare parte sunt si exprimarea gandurilor mele(deh…cine se aseamana se aduna??).O sa incerc sa ma infiltrez mai activ in comunitatea asta a „adeptilor lui Mihai”.Oricum va citesc cu o deosebita placere atat articolele cat si comentariile!!!
Mihai imi cer scuze ca nu folosesc diacritice,dar tastatura nu imi permite….sau poate e mai inteligent ca mine si eu nu realizez…????
@Alex, chill, man, e ok și fără.
Toate ca toate, dar cu frun cado’ palpabil te-ai pricopsit şi tu? Că din clanţă, pipotă sau blitz am dat toţi cu macsim talent. O sacoşă de cornuleţe cu untură, trei duzini de mici de la Kaufland, nişte papuci lătrători de la Gucci (cine ştie, cunoaşte!), un tichet de spa ietc. E? Laudă-te, gură!
Comentariu beton!15
@Vera, până la ora asta NIMIC. 😀
@MV,
https://imgur.com/a/eIL3o
@Anouk, gizăăăs, vreau și iooooooooooooooooo!!!
@Anouk adică zici acolo @MihaiVera, da?
Şi mâna greblă se făcu şi tortu-l înhăţăăă! 😀
@Mihai, barbosule sa traiesti tu de nu dai o bucata din ala unui suflet nemancat. ma ia vantu. @Anouk sa-l imparta cu noi. @Vera nu il manca pe tot.
Mai fac unul….special pentru voi.
PS-Atenție! Conține alcool. MULT!
La multi ani, Bo$$! Sa-ti traiasca talentul lu’ matale, sa ramana la fel de colorat si incisiv! Si sa continui sa ne aduni in fiecare zi in jurul condeiului mestesugit si plin de inspiratie!
PS: iar tie Dih…Elena sa-ti fie sufletul(din care zici ca scrii) datator de multe scrieri in continuare!
La multi ani, OMULE!
Două urări nu strică niciodată, așa că-ți zic din nou: La mulți ani, să ai o viață așa cum îți dorești!
Pt ziua de nastere a sotiei sale, un doctor se gandi sa-i ofere in dar un tort cu urmatorul text:
“Nu imbatranesti, ci doar devii mai buna”
Cand a fost intrebat cum ar dori sa fie aranjate aceste cuvinte, a explicat pe scurt :
-Pai scrie “nu imbatranesti” mai sus si “ci doar devii mai buna” mai jos.
A venit ziua minunata, si cand a desfacut tortul din ambalaj, nu mica i-a fost mirarea cand a descoperit ca pe tort scria :
“Nu imbatranesti mai sus, ci doar devii mai buna mai jos”
aducem si tortul…
Elena, multumesc.
Comentariu beton!24
Ahahahaha, bun tare bancu’! Nu-l stiam, si stiu destule….
La multi ani, Mihai!
La Multi Ani Mihai!!!
Misule sa traiesti o mie de ani. Dracu de-am gasit culoarea fucsia pt mesaj. Elena esti tare ca intotdeauna. Cuvintele mele de lauda sunt de prisos. Felcitari!
https://imgur.com/a/kZrWY
Comentariu beton!11
@Marius Aşa gest extrem?! Io dăcât mi-am rupt ochelarii 3d pentru Mihai, mă simt nevrednică :))
@Vera, pt ochelarii 3D, barbosul sa+ti dea portie dubla de tort. Eu renunt la a mea pt tine.
Sanatate si virtute!
Sa ai ce bea si ce …mai vrei tu (sa fie si cu mancare, macar de ziua ta)!
@ElenaP – multumim din suflet pt text! ne-ai dat idei 😉
https://imgur.com/2dXZgrk
p.s. Ar fi tare misto daca i-am scrie toti cititorii „La multi ani!” hai ca reusim! Merita!
La multi ani!
La multi ani, om bun! Sa traiesti si tu si astia de pe-aici de pe langa tine care, clar, te iubesc!
@Mihai: Mişule, LA MULȚI ANI, mane!!! Si mişto atât cât vrei tu sa-ți fie!!! Şi sănătoşi, că de restul te descurci!
@Elena: Nu te mai laud şi io, că o făcură mai toți azi. Ba da, că nu ma poci abține. Bravos fată, chapeau! Fix ca o zeița ai scris 🙂 Săru’mâna!
@Papi, Zeus, dă să pup!
Sunt în Sibiu cu treburi și beau un vin fiert, roșu, belea. Pac zic, am uitat de Vasilescu și de gașca faină. Să văd ce fac, zic. Să vărs bunătate de vin. Cum se aliniară, frate, soarele și luna să ratez taman azi intrarea?
La mulți ani, omule! Să îți fie bine!!!
Elena, excelent articolul tău!
Comentariu beton!11
La mulți ani,Mihai!Să o ții aproape pe Elena,nu de alta da’ sâmbăta n-are cine să-ți scrie la fel de fain ca tine…?
@Mihai La multi ani! Sa ti se intample tot ceea ce ti-ar face placere.
@Elena P Multumesc pentru bucuria pe care mi-ai facut-o cu asa text!
La multi ani, Mihai! Sa fii iubit, fericit si sanatos 🙂 ce bine ca am gasit si eu oraselul asta mic si frumos!
@Elena: bravo, frumoasa descriere
La multi ani ,Mihai!
Stiu ca ti s-au aburit ochelarii azi de emotie, dar dupa ce ii stergi binisor uita-te bine,159 urari si se tot strang!Sa ne traiesti sanatos si sa ne bucuri diminetile cu postarile tale!
@Elena:multumim!ai reusit sa-l faci pe V. sa lacrimeze si acum sigur nu mai incape in… tenesii lila de mandrie!
La Multi Ani, domnule primar. Va urez sa ajungeti degraba cel putin prefect ?
Eu ce sa mai zic…incep sa citesc cu un zambet ,iar cand termin de citit si comentariile am lacrimi in ochi…de râs …super frumos cadoul Elenei!!!La mulți ani,Sagetatorule,exact ca si baiatul meu!Sa ne ocupi diminetile încă 100 de ani !!!!????
La multi ani frumosi! Sa fii sanatos! Doamna Mama are de ce sa fie mandra. La tine nu e vorba doar despre talentul de a transforma banalul in ceva hazliu, ci despre a aduna oameni…. chiar ai propriul „oras”. Felicitari!
Mi-a dat Zacărberg mesaj că cică Fb nu rezistă la poze cu fructe!
http://i.imgur.com/po3zFrK.jpg
La multi ani, Mihai!
@Elena, o prea mare imbratisare 🙂
@Mihai Vasilescu, de dimineata ma tot roade o intrebare. Ai dus si tu o punga de bomboane la servici sa imparti cate una la fiecare coleg si sa dai pe sub mana doua bomboane unei colege, asa, mai „speciala” ?
@Shoric, am dus, am dus. Dăcât că nu bomboane, ci pizza. 🙂
am vazut poza si mi-am adus aminte de punga aia de dropsuri pe care o imparteam in clasa, cate una sa ajunga la toti.
plm, toti avem moaca aia trista in pozele alea si unii nu inteleg de ce suntem suparati si nervosi acum.
La multi ani!
Te citesc de la inceput (de cand ai publicat textul pe blogul lui Cetin), nu am scris multe comentarii cred ca le poti numara pe degete dar sincer comunitatea care s-a format in jurul blogului tau este fenomenala,comentariile sunt pur si simplu savuroase, citesc postarile la birou (initial aveam vreo 2 colegi pe care ii „innebuneam” cu rasul meu colorat atunci cand citeam postarea zilnica, intre timp am ramas singura in birou si pot rade in voie).
Iti multumesc pentru cele 10-20 minute de buna dispozitie zilnica.
Vad ca am intrat prea tarziu :)))))
La multi ani! dupa miile de mesaje de mai sus.
Si ca sa fiu draguta, iti urez ce-ti ureaza toata lumea. 🙂 de bine adica.
Si Elenei, o imbratisare, haios articol ca de obicei.
La mulți ani Mihai!!!
@Elena…you are the best (după dom’ primar, bineînțeles ?) !!!
@Click, NORMAALLL!!!
La mulți ani!
La multi ani !!!!
La Mulţi Ani! ??
Am intrat dimineata pe blog, cum fac de obicei in timp ce ma dau cu metroul si, ce sa vezi? Mihai Vasilescu vrea sa faca un misteaux lejer, de luni, si insinueaza prin vocea Elenei ca e ziua lui. Eu zic, super sigura de mine: Ba, n-are cum, abia a fost!!!! S-a lasat cu emotii etc pe aici pe blog, tin eu minte, nici n-au trecut doua, hai, trei luni…Ajung acum acasa si..da. Oare doar mie mi se pare ca timpul trece prea repede?
La multi si asa cum ii vrei tu ani!
Multumesc pentru fiecare zi!
La Mulți Ani!
Tu si prietenii tai ma ajutati sa merg mai departe. Ai reusit performanta de a aduna diamantele din cele mai ascunse locuri. Asta da merit!
La mulți ani Mihai!
Cafeaua nu are gust fără postările tale. Ești morning routine pt mulți muritori ☺
Super cadou! Esti un norocos, sa ramai asa! La multi ani, Mihai!
Elena, respect si admiratie pentru tot ce scrii!
Dupa ce am citit textu a trebuit sa ma duc la terapie. Amu am venit de la psiholog! I-am povestit despre viata voastra! Atata o plans saracu, abia am reusit sa-l linistesc…
Să trăiască primarul nost` mulți ani frumoși și sănătoși!
@Elena: fain!