Nu știu dacă voi mai aveți flash-uri din copilărie, dar eu am constant. Serios, am momente când pot să-mi amintesc în cel mai mic detaliu chestii care s-au întâmplat la grădiniță sau în clasele unu-patru. Și când zic „în cel mai mic detaliu”, apăi pot să-mi amintesc cu precizie și cu ce erau încălțați cei din jur.
Uite, prima carte pe care-am citit-o în viața asta a fost „Pinocchio”. Chestie care s-a întâmplat în clasa întâi și care m-a făcut să mă cert îngrozitor cu colegul de bancă pe motiv că omul nu credea c-am putut să citesc o carte. Pe undeva, în matrice absolută, avea dreptate. Cum adică să citești o carte când noi încă nu învățasem toate literele? Well, ce nu știa el era că distinsa mea mamă n-avusese de lucru și mă învățase literele cu mult înainte să purced pe primul meu drum catre Școala Generală numărul 2. Până la urmă ne-am împăcat, dar nu m-a crezut niciodată c-am citit cartea aia.
Mă rog, apoi au trecut anii și cititul a devenit cea mai mare bucurie a mea. Nici n-avea cum altfel, era perioada aia cruntă care purta luminosul nume „Epoca de Aur” când cărțile erau singurul lucru la îndemână și cu ajutorul cărora reușeai să mai evadezi din societatea multilateral dezvoltată care ne mânca zilele. Așa că ani de zile plăcerea mea supremă a fost o carte bună lângă care, din an în paști, reușeam să asortez ciocolățelele alea chinezești care arătau ca niște lingouri de aur în miniatură.
După care a apărut fie-mea. Habar n-aveți cât am așteptat să crească, să ajungă la vârsta la care să-i pot pune prima carte în mână. Mi-o imaginam devorând romanele cu viteza cu care băgam eu shaorme în weekend. Atâta doar că am făcut o mică și nevinovată greșeală. Greșeală pe care cred că o fac mulți părinți: i-am dat să citească aceleași cărți care mă impresionaseră pe mine în copilărie.
Well, cam cum credeți voi că sună Colț Alb, Pinocchio sau Winnetou în mintea unui copil care crește în casă cu tehnologie modernă, are youtube-ul la un click distanță și poate să vadă oricând în jur chestii pe care Jules Verne le credea revoluționare? Vă spun eu, sună foarte prost. Pe genul că nimic din ce-i dădeam nu-i plăcea. Doar că eu nu realizam asta. Mi-era imposibil să accept că ar putea exista vreun copil care să nu fie impresionat de isprăvile lui Anton Lupan sau Old Shatterhand. Să vezi ce, nu era, da’ deloc.
Să vă mai spun c-am momit-o și cu bani? Am pus la bătaie o sumă pentru fiecare carte citită. Evident, am rămas cu banii în buzunar.
Și lucrurile ar fi mers așa în continuare, fie-mea ar fi refuzat cu încăpățânare să citească, în timp ce eu m-aș fi dat cu fundul de pământ lamentându-mă că generația asta nu vrea și nu vrea, csf, ncsf. Până într-o zi când m-a găsit la calculator înfundat bine de tot în niște site-uri care vindeau cărți. Nu mai știu ce căutam, dar căutam de câteva zile și eram nervos bine se tot pe motiv că nu găseam. S-a uitat câteva secunde în liniște la ce meșteream acolo după care a zis scurt:
– Nu-mi iei și mie cartea aia cu vampirii?
Mă rog, n-a zis chiar așa, a pronunțat titlu cărții, dar mi-e imposibil să mi-l aduc aminte și mi-e lene rău să caut. N-am comentat nimic, doar mi-am făcut rapid o cruce cu limba în cerul gurii când am auzit așa o cerere năstrușnică și-am comandat-o în secunda doi. Cine credeți voi c-a devorat cartea în timp ce mie nu-mi venea să cred când vedeam că citește fără s-o oblig eu? Exact!
De-aia zic, dacă aveți copii la vârsta la care ar trebui să-și mai prindă degetul și prin câte o carte, lăsați-i să-și aleaga singuri ce vor să citească. Iar dacă n-aveți, cu atât mai bine, puteți sa vă alegeți voi ce poftește mușchiulețu’ vostru erudit. E-atât de simplu când ai o sculă ca asta la îndemână.
P.S. În plus, dacă tot vă place să citiți și tot am adus vorba astăzi despre primele cărți citite, aveți aici un concurs mișto cu premii în cărți, exact despre cărțile care ne-au marcat copilăria. Poate puneți voi mâna pe ele.
He, he, bună strategie 🙂 Am pățit-o și eu cu copiii cu care lucrez. Cu omulețul am procedat oarecum asemănător. Doar că el neștiind să citească, a ales dintr-o grămadă – pe baza unor criterii necunoscute mie – anumite titluri. Și când avem timp, îi citesc eu, iar el îmi povestește ce a reținut. Din Oscar și Tanti Roz, știe sigur bucățica aia cu „mișcă fundul, mișcă fundul Oscar” – 🙂
Una peste alta, mergând pe link, am găsit un titlu ce mă interesa 🙂
@miha s. Wow, i-ai citit copilului Oscar și tanti Roz? Eu am plâns mult la cartea aia. Nu am curaj să i-o citesc fetiței.
Da, i-am citit-o 🙂 Omulețul e un băiețel minunat, dar diferit și foarte bolnav. Sper, chiar sper să-i fie de folos. Chiar e preocupat de ideea morții – doctorii pe la care a ajuns au vorbit de față cu el despre asta crezând probabil că, dată fiind condiția lui nu înțelege. Doar că el înțelege foarte bine. Și atunci dacă vorbim despre toate bazaconiile, vorbim și despre moarte – evident la nivelul la care el înțelege. Că de murit o să murim toți, dar nu azi – așa îi spun, plus că contează să fim cât se poate de fericiți, de veseli, să ne jucăm și să mâncăm ciocolată până atunci când se va întâmpla- asta-i un fel de calitatea vieții. Iar el m-a luat în serios și ai cuvântul meu că, pe cât de grav e uneori, fix ca un filozof mic, pe atât de mult poate râde – imaginează-ți un copil luminos ce râde, face șotii, glume și se bucură de toate nimicurile 🙂
Comentariu beton!32
@miha s, îl putem ajuta cu ceva pe omulețul tău?
@miha s. te îmbrățișez și mă înclin :*
@Mira, si eu pe tine 🙂
@Didina, tare multumesc 🙂 Ce-si doreste el nu se poate cumpara cu bani, adica o mamica si o casa/ acasa. Maruntisurile le rezolvam cumva. Dar daca apare ceva, vin si strig aici, bine?
@miha s. Offf, bietul suflețel… bine, măcar, că te are pe tine. Da, te rog să ne spui dacă îi putem ajuta cumva pe pitici. Mihai îți poate da e-mail-ul meu, îmi poți scrie și în privat.
Mulțumesc mult, Didina 🙂 Dacă e caz de ceva ce mă depășește, strig, scriu, nu știu, orice altceva îmi trece prin minte.
El e special. Când a venit la noi de acolo din spital de unde locuia, l-au însoțit nu știu câte cadre. Cu rugămintea să avem grijă de el 🙂 Le-am replicat că e normal să avem grijă de toți. Nu știam atunci ce știu azi că așa e el construit, că-l iubește toată lumea. Cred că are un fel de lipici, altfel nu-mi explic 🙂
E o carte superbă, am citit-o de 2 ori (da, cu lacrimi și muci). Cred că-i bună ideea de a o citi și copiii – viața nu e roz peste tot și pentru toți.
Eu nu plâng la cărţi sau filme, cu foarte rare excepţii. La Oscar şi tanti roz am plâns.
Dacă ieri am spus că nu mă uit la TV, azi continuăm seria cu: nu citesc cărți ? Spre rușinea mea…nu imi fac timp și nici nu educ pe alții in privința asta, că nu am pe cine (kinderi). Am acasă o cutie mare cu Agatha Christie. Vreo 30-35 ! Pe ăstea le-am devorat !
Citiți băi, hăi,hăi !
Astept să apară ăia care o ard că ai lor copii rup bibliotecile in două începând cu vârsta de 2 ani, 4 luni, 14 zile si 5 ore.
In 1,2,3…
Comentariu beton!37
In engleză in original, boss
Comentariu beton!26
@Colonele,practic suntem tara a mai intelectuala din toate galaxiile cunoscute.De aia probabil suntem si atât de praf.Cred ca bietu’ părinte plânge cu sughițuri daca copilu’ ii spune ca el vrea sa fie al mai sudor dintre sudori.Cum,mă, io te dau la meditatii de la 9 luni,ca la 5 ani să-l pui pe Einstein pă genunchi si să-l bati la curu gol?Si tu,sudor ?Mai bine erai gay,gay dar intelectual.
Comentariu beton!27
Pentru că in sistemul de educație românesc nu se promovează cultul muncii. Ne acoperim de hârtii uitând că intro societate capitalistă normală primul lucru de care ești intrebat e : ce știi să faci ?” Nu câte diplome ai
Cu ce e mai prejos un sudor in argon, sau un tamplar meseriaș, sau un instalator beton față de un tip care a făcut 3 facultăți și un masterat in forța centripeta si mulge vacile acasă la mămica pentru că nu-l angajează nimeni ?
Comentariu beton!13
Apropo de sudor, cinci colegi de liceu, prieteni, 4 decid sa mearga la facultate al cincelea se face sudor. Asta din urma a primit o gramada de mistouri de la ceilalti pe baza la meseria ce si-a ales-o. Peste ceva ani, nu mai retin cati, cei 4 lucreaza prin multinationale in Romania pe posturi, mediocre, sudorul lucreaza in Noua Zeelanda, ca sudor pe o leafa mai mare decat toti ceilalti impreuna si fara grija zilei de maine. Unul dintre cei 4, fost coleg cu mine, in multinationala.
Morala,: alege intotdeauna spiritul de turma, daca vrei sa ajungi mioritza.
Comentariu beton!26
edelweiss adevar graiesti
De 3 saptamani stau cu contractul de centrala pe masa ca firma care trebuie sa puna (care e firma-fiica e-on) da din coate ca stiiiiti….n-avem sudor sa va traga gazul. In tot Iasul n-au astia un sudor cu acte in regula. In schimb, 5-6 doctori in diverse domenii ne adunam la mine in sufragerie sapatamanal si dardaim de frig. In ritmul asta ma duc sa fac cursuri de calificare.
Comentariu beton!20
Syl
Pentru că toată lumea calificată s-a cărat afară
Patronatul român pur și simplu e incapabil sa pastreze un angajat loial, muncitor și care trebuie să fie plătit la adevărata valoare
Lăcomia a ajuns in așa hal încât se aduc muncitori din Asia sau Africa decât să se plătească salarii la nivelul muncii prestate băștinașilor
Acu vreo zece ani frate-miu trăgea coloane de gaze prin blocurile din București
Și a inceput să întârzie salariu
După două săptămâni de vrajeala pur și simplu s-a mutat la altă firmă
L-a sunat patronul și l-a amenințat cu Politia,plecase c-o geantă cu scule, iar ăsta i-a râs in nas și i-a spus că-l așteaptă cu restul de bani că sculele nu acoperă ce mai avea de primit
Plus reclamatie la direcția muncii
Nu l-a mai căutat nici pulea
@Colonele,
La o analiză mai ”globală”, se întâmplă și la noi ce pățesc și alții:
în occident meseriașii noștri câștigă mai mult ca acasă, dar mai puțin decât băștinașii. ai noștri pleacă acolo. în locul lor vin imigranți din țări mai sărace care la noi sunt plătiți (prost) cu minim pe economie, dar pentru ei e mai mult decât pot câștiga acasă. Și tot așa… Dar asta e poveste veche, n-am inventat noi migrarea pe piața muncii.
În articolul ăla de duminică se spunea clar că e mai simplu și mai eficient să fidelizezi un angajat decât să ai o rotație a forței de muncă
Vorbesc de patroni ,nu de mascarici
Cum am citit pe un blog că la firma X li s-au intarziat salariile, patronul plângea umăr la umăr cu ei și după două săptămâni apare cu un Ferrari. Pentru reprezentare
Și-au depus demisiile în bloc
@Laura,te contrazic, când am lucrat in Germania pe graifer cam 4 luni am luat mai putin decât un operator neamț.A cincea lună am început sa fiu plătit mai bine decât ei pentru simplul fapt ca eram mult mai eficient.Adică in limbaj de gamer eram mai skillos.
A mea făcea integrame la 5 luni și matematică avansată la 7 luni. Așa i-am spus unei „tanti” in parc care trâmbița că al ei odor citea la 3 ani in franceză. Ca să vezi că sunt unii care rup bibliotecile ?
Comentariu beton!11
Cand baiatul meu era in clasa aV-a aparuse Harry Potter. Am citit cartea in acelasi timp cu el. In acel moment am realizat de ce Ciresarii fusesera un esec al meu in lupta cu copiii mei. Bietul Tic era depasit , cum sa ii placa ce faceau copiii aia in pestera cand noi ne catarm pe munti si intram in grote cu lilieci de cand erau ei mici sau cand filme cu acest subiect ii tineau mai tare in suspans …cum sa concureze cu aventurile micilor vrajitori? Nici macar eu nu am mai reusit sa recitesc Ciresarii, in schimb Harry Potter inca se mai agata de mana mea. Si am citit si cartile cu vampiri…multe.Iar astia din educatie nu isi dau seama ca literatura obligatorie trebuie sa tina pasul cu timpul si cu vremurile ei . Eu as introduce la scoala ora obligatorie de literatura, ora in care , pe rand, elevii ar trebui sa citeasca cartile , pe rand, fiecare elev cate 10 minute de citit cu voce tare in clasa. Le-ar dezvolta dictia, le-ar elimina tracul de a vorbi in public si nu in ultimul rand ar citi carti…impreuna.
Comentariu beton!32
Când fii-miu a dat bacu’ l-am auzit că Amintirile din copilărie sunt un bildungsroman. No’ și zic hai să văd ce mi-a scăpat acum o mie de ani. Mi-a fost imposibil să recitesc, după câteva pagini am renunțat. Un limbaj arhaic, greu de citit, maxim filmul ar fi de urmărit dar și acolo votez la abținere. Clar pic bacu’.
Dar umorul?
„Dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să citească” 🙂 să fim ontopic. Da’ la 18-19 ani parcă nu mai merge.
Ciocolata aia chinezească avea gust/miros de medicamente, eu așa mi-o amintesc. Mai aveam o carte – Așa cap, așa căciulă – plină de povestioare hazlii. Era cartea de la budă. A fost transmisă din generație în generație, eu i-am lăsat-o lui frate-miu, el vară-mii și tot așa. S-a pierdut pe undeva. Greșeala ta am făcut-o și eu cu fii-miu. Apoi m-am retras, a început să iși aleagă singur ce citește. Le mai fac câte o recomandare (lui și iubitei). Insist să citească – Rădăcini – dar ar trebui să o comand într-un format nou ceva, ce am eu nu e deloc inspirațională. Și da, ar trebui modificată și lista de lecturi obligatorii din școală.
Eu îi rog de sănătate lui J. K. Rowling, că fiu -meu nu citea neam, lecturile de la şcoală nu-i plăceau de loc. Într-un an, avea vreo 11-12 ani, am fost în vacanţă la Bistriţa şi am găsit primele două volume din Harry Potter. În tren a citit într-una, de nu mai conteneam să mă mir. De atunci citeşte tot timpul câte ceva, chiar dacă sunt mai mult cărţi de aventuri, fantastice, etc. Cu fiică-mea a fost mai simplu, aveam deja Harry Potter şi exemplul lui frate-su.
Comentariu beton!12
Şi a urmat ea exemplul lui frate-su?!? Că la ai mei nu s-a lipit, neam! Băiatul, mai mare, a citit(citeşte în continuare) ca apucatul, soră-sa doar necesarul pentru şcoală. Bine, dar ai mei sunt „bătrâni” acum. Fata s-a apucat de citit după ce a terminat cu şcolile.
Prima carte-roman care am citit-o, a fost ,,Singur pe lume,,. Ce-am mai plâns atunci când a murit Suflețel!
Fiul meu citește mai mult filozofie, iar cu fiică-mea a fost o fază…
Eram cu ea în librărie, avea vreo 13 ani și a ochit Mizerabilii. Eu încercam s-o conving că nu e o carte pe care o va înțelege, era și… scumpă. A început să plângă în librărie. De rușine, am cumpărat-o. Da, ai mei citesc.:)
Comentariu beton!16
Ca și tine, și eu citeam înainte să intru in clasa întâi, fiindcă bunica mea, învățătoare, mă lua cu ea la școală (preda la clasa întâi când aveam eu 5 ani) și fără să-mi dau seama am învățat să citesc. Prima carte citită de mine a fost „Căluțul cocoșat”, nu am cum să uit asta. Apoi…nu m-am mai oprit niciodată. Am crescut și eu cu Povești nemuritoare, tot Jules Verne-ul, Winnetou, 1001 de nopți, Cei trei muschetari, Calaretul fără cap, Cișmigiu &Co, Mama mamutilor mahmuri de Mircea Santimbreanu, cărțile copilăriei noastre. Însă pe copiii mei nu reușesc să îi determin să citească de plăcere, nici măcar cu cărțile de acum (și sunt, ohoo, mai ales la editura Arthur, numai pe gustul copiilor și adolescenților de azi). Preferă să li le citesc eu cu voce tare 🙂
Dacă nu mai am ce să citesc, e ca si cum am rămas fără țigări, m-apucă, așa, o neliniște…sunt addicted, recunosc. Mai am puțin și termin Homo Deus, de Harari, cred că mai citesc o dată Sapiens, de la capăt :))
Lingourile de ciocolată chinezească!!!
Citeam Winettou și mâncam ciocolată din aia. De fapt nu o mâncam, o țineam pe limbă până se topea
Comentariu beton!11
Hai că m-ai făcut nostalgică cu titlurile alea. Am văzut că au apărut cărțile copilăriei noastre (20000 de leghe sub mari, Colt Alb, Tom Sawyer) la un ziar, dar in format de benzi desenate. Mie mi se par ciudate, dar fetei mele ii plac. Mă întreb dacă noua ne-ar placea volumele apărute acum pentru adolescenti. Recunosc că nu le-am incercat.
sunt foarte mișto romanele alea grafice. nu sunt ediții prescurtate (genul ăla de ediții desenate pt copii, de fac dintr-un roman 10 rânduri cu totul) sau pt copiii foarte mici (în funcție de roman, eu aș zice de la un 5-6 ani pt Alice și Vrăjitorul din Oz, până spre 9-10 pt restul; încă n-a apărut moby dick, ăsta e mai dubios și pt mulți adulți, including yours truly 🙂 ), urmează destul de fidel linia cărții.
Nu-mi mai amintesc ce carte am citit prima oara, dar prin a patra, dupa ce faramasem toata seria lui Jules Verne si Karl May, am dat iama in colectia cu sandra brawn a lu matusa’mea. Prin clasa a 6, faceau colegii misto de mine ca in pauza citeam Declaratie de Dragoste a lu George Sovu. Colegele in schimb…. Mai tarziu, dupa ce am faramat tot ce a aparut prin colectia Nautilus, habar nu am cum am desco[perit fantasyul si de catva ani…bag mare pe fantasy,http://e-redoo.ro/cele-mai-bune-carti-fantasy-citite/
A si daca nu ati citit pe Sorin Mihai Barbieru, bagati mare, omul scrie foarte misto…am auzit ca urmeaza sa publice si ceva SF…al meu e 🙂
Fetele mele au 5, respectiv 3 ani şi sunt firi diferite.
Cea mare e studioasă, îi plac cărţile, face puzzle cu mare răbdare, se joacă cu lego, colorează, scrie diverse cuvinte mici şi cifre, numără în 3 limbi până la 10 sau chiar 20 (habar nu am dacă e în graficul vârstei ei, dar mie mi se pare mişto, haha). Are o memorie fotografică excepţională, îmi recită pasaje din cărţile ei (gen „Tobi construieşte un curcubeu din fructe şi legume. Din vinete plinuţe face o dungă indigo”… shit like that :)) )
Cea mică numără şi ea mai mult de amuzament, îsi recunoaşte numele scris şi desenează cartofi cu urechi… De citit nu-i arde, se uită pe poze, îngaimă nişte culori şi obiecte şi dă de-azvarlita cartea.
De obicei cumpăram de la librărie cărţi, îsi aleg şi ele, le mai aleg şi eu. Cert este ca trebuie să mă duc musai la salariu, că mereu las bani frumoşi acolo. Prefer să-si ia cărţi, chiar şi cu poze, decât păpuşi.
Colegul tău din clasa I, dacă citește pe aici:
„Da mă, bine, cum zici tu, las-o așa cu Pinocchio…”
Cartea aia cu vampiri de care zici, e cumva din seria scrisă de Anne Rice? (Interviu cu un vampir etc). Eu am gasit numai 5 din ele, dar pentru mine sunt in topul celor mai captivante cărți citite.
catalin, poate e din alea de Stephanie Meyer, că şi alea au făcut furori.
aaa, da, și ele, așa e… recunosc, am văzut filmele din serie, mi s-au părut atât de extraordinar de bine făcute încât nu îmi vine să citesc cărțile… 🙂
Prima carte citită: Cuore, inimă de copil. Au urmat: Poveşti nemuritoare şi toate romanele polițiste existente la vremea aia. Aveam un mare talent de a-mi da seama cine era criminalul încă dinainte de a ajunge la finalul cărții. Ulterior, necultivându-mi acest talent, l-am pierdut?.
Fiu-meu nu citeşte. E fan vlogeri şi are propriul lui canal de youtube. Mă târâie la toate evenimentele youtube-rilor. Ştiți cum e să stai în Sala Polivalenta cu mii de copii care urlă de bucurie când apar ăştia pe scenă? Eu vă zic serios: numai mamă să nu fii!
Comentariu beton!21
Sunt de moda veche si in copilaria, adolescenta si tineretea mea, distractia de baza a fost cititul. Tatal meu avea pasiunea cartilor si aveam o biblioteca mare (inca mai exista) cu carti in care erau si titluri pe care nu aveam voie sa le citesc… Evident pe alea le citeam pe ascuns si cu nesat. Le imprumutam si prietenilor mei care ma intrebau des „ce ti-a mai interzis mama-ta sa citesti ?” Prima carte citita de fiica-mea a fost „Singur pe lume” in vacanta de iarna din clasa intai , cand , inca nu terminase de invatat toate literele… Si-a ales-o singura, fara sa stiu (din aceiasi biblioteca, a bunicului ei)… Copiii pot fi lasati sa-si aleaga lectura dar trebuie pusi in situatia de a face alegeri…
Știu cum e cu conflictul dintre generații. Printr-a șaptea se chinuia mama să-mi dea să citesc diverse, eu nu și nu. Doar Sven Hassel exista pentru mine (cred că am citit toată seria de vre-o 3 ori). După asta am început să-mi aleg singur cărțile.
Să aibă parte de tot ce vrea cine a inventat Kindle și cărțile în format electronic.
În final, recomand Donna Tartt – Sticletele (faină carte)
Nu știu dacă e așa cum zic dar interesul față de acea carte, de la filme horror i se trage. Cel puțin gemenii mei cand văd o poză horror chiar și pe coperta unei cărți, brusc devin interesati.
Aflat tot în situația ta, când îmi pierdusem orice speranță de a-i face a citi din cărți, le-am recomandat versiunea scrisă a filmului „The Vampire Chronicles”. Cum nu aveam cartea, au fost încântați să citească „Vampirul Lestat”.
Nu trebuie să dăm vina pe aceaste vremuri…asta e lumea lor. Odata ce au intrat pe internet, au preferințe către ceva ireal, fantastic. Oricum, nu văd nici un copil să poată citi carțile care le-ai descris mai sus.
Nu mi-ar părea rău să citească de Sandra Beârown, că îmi stă biblioteca neatinsă, numai să citească.
Brown*
Nu mai stiu care a fost prima carte citita, posibil sa fi fost Jules Verne. Cu fiica-mea, intocmai ca tine am patit. I-am cumparat toate cartile copilariei mele, iar ea citeste carti cu vampiri, cu ciori, Green, Zusak, Roth si altii. N-ar pune mana nici pe bibliografia scolara, daca n-ar fi obligata la scoala. I se par stupide si, crede-ma, cam asa este. Am murit de ras cand am vazut ca si acum se studiaza „Sobieski si romanii”. Astea-s nemuritoare!
Ai dreptate.Acum in 2017 ar trebui sa invete lectia” Lewandovski si romanii”.
Eu însă, citeam tot ce îmi cădea în mână. Ziare „Scânteia” la care părinții erau abonați, romane polițiste, de dragoste etc. Chestia e că așa ne trecea timpul mai repede. Azi copii se plictisesc și cu cea mai înaltă tehnologie de informație.
În copilăria/adolescența mea am citit tot ce mi-a picat în mână – mica bibliotecă a părinților, cărți împrumutate de la colegi și apoi, când le-am epuizat p-astea, abonament la bibliotecă. Pentru că ai uitat să spui – dar majoritatea cititorilor tăi o știu deja – înainte de ’90 nu se găseau cărți de beletristică în librării. Doar cărțile PCR-ului. Rar, când mai apărea vreun roman se vindea pe sub tejghea.
Nu-mi mai amintesc primele cărți, dar în clasa a V-a am citit ”Regii blestemați” – nici n-am respirat până n-am terminat cele 5 volume (în ediția de-atunci). Nici nu pricepeam chiar toate cuvintele, dar citeam peste tot, iar noaptea cu veioza sub pătură.
Fii-miu n-a fost prea interesat de citit. Și-atunci l-am momit la filme – măcar citea subtitrarea.
Țin minte click-ul: avea vreo 9-10 ani când ne-am dus la cinema, la ”Interviu cu un vampir” – eu pentru Brad Pitt, el pentru vampiri. La scurt timp a venit alergând acasă, că vrea bani pentru o carte. Mi-a stat pulsul de emoție. Văzuse în librăria cartierului ”Interviu cu un vampir” de Anne Rice și-o voia ”repede, că se termină!”…
Țin minte că m-am gandit atunci ”sper să-și ia cartea și nu vreo mitralieră de plastic”.
De-atunci a citit. Numai ce-a vrut el. Plus alea de școală – multe anoste, plictisitoare. P-astea le mai fenta, le citea pe diagonală 🙂
Prima mea carte a fost Doi ani de vacanta, de Jules Verne si am citit-o in vacanta de dupa clasa I. Yep, peste 200 de pagini citite la 8 ani. Asta pentru ca, in timpul gradinitei, invatam sa citesc din Mersul trenurilor. Bunica mea lucra la CFR. Dupa Mersul trenurilor, orice lectura este o joaca. Acum cateva zile, i-am spus fetiei mele de un an sa mearga la carti sa citeasca. Si a merg glont la ele. Am fost desigur atat de mandra ca m-am adunat greu de pe jos, de pe unde ma topisem de admiratie. Sper sa fie bine in viitor. Si da, Emag rules.
Prima carte a fost un volum din ala gros de vreo 5 cm cu povesti de fratii Grimm. Am citit cartea aia cand eram copil cel putin zece ori. Prin liceu imi aduc aminte am prins o carte din seria cu Robotii de Isaac Asimov, nu mai stiu care dintre ele, dar stiu ca dupa, am citit toata seria si seria cu Fundatia, cartile mele preferate.
Recent am inceput Mortal Engines de Philip Reeve. Auzisem ca Peter Jackson face film dupa cartea asta si am zis sa incerc sa vad cum e.
Eu zic că sunt şanse mari că un copil să citească dacă creşte văzându-şi părinţii (sau familia) citind.
Cât despre ceea ce citesc, e literatură fantasy destulă, distopica(pentru cei mai mari), aşişderea.
Eu citesc, dar nu îi laud nici pe cei care o fac, nici nu îi judec pe cei care nu o fac. Pur şi simplu, pentru mine este un hobby dar şi o supapă.
Nici o sansa! Eu citesc mult, dar fiicele mele NU!!!
Gabriel, da. Nu e musai. Dar daca nu vad nici un interes in zona asta, chiar ca nu prea e nici o sansa. Singurii copii pe care ii stiu ca citesc (cat de cat), vad asta permanent.
Si la mine in familie, ca la tine. 🙂
Mihai, parca esti mama. Si ea m-a chinuit cu prostiile alea depasite si ajunsese la concluzia ca voi fi dobitoaca si inculta (sau inginera). Tata deja ma sfatuia sa mai slabesc putin, macar sa ajung si eu ceva nevasta de fotbalist daca de Ciresari nu imi place.
Nu mai stiu de primele carti citite cu forta sau pentru scoala. In schimb, imi amintesc ca la final de a VII-a am pus mana pe o carte de psihologie aplicata cu teste (ma rog un fel de zodiac mai stiintific) si nu am mai lasat-o.
Concluzia era ca de fapt mie mi se potrivea genul non-fiction. Mintea mea logica, pe liniute, cauza-efect se pierdea in descrieri si dialoguri. Si in ziua de azi devorez sectiunile de psihologie/business/istorie, dar mai rarut la beletristica. Asa ca daca nici cu Harry Potter nu merge, mai e o sansa.
Al meu (clasa a VII-a) prefera sa citeasca pe Kindle. A citit si carti normale, dar de cand am luat readerul a citit aproape exclusiv pe el.
Mihai eu îți mulțumesc mult pentru articolul de azi. Nu am cumpărat de pe emag dar datorită linkului am văzut că au reapărut niște cărți pe care le caut de vreo 2 ani. Le-am comandat de pe un alt site unde sunt o idee mai ieftine și unde sunt client fidel 🙂
Cât despre prima carte citită nu îmi aduc aminte dar citind comentariile mi-am amintit că la 12 ani am încercat Singur pe lume și nu am reușit să trec peste moartea lui Suflețel. 🙂 Am abandonat-o și am relaut-o, cu succes, câțiva ani mai târziu.
Pe-al meu l-a prins cititul de mult. Nu zic de la ce varstă că faceți mișto.
Eu citesc seara si mereu ma intreba ‘Da’ ce scrie?, Da’ ce litera e asta?’
Prima lui carte a fost una foarte interesantă cu cavaleri. Una care are decupături, deschizi geamul castelului si citești acolo la ce folosea camera aia.
Cred ca de la editura Arthur.
Apoi a inceput cu povesti simple, de genul 2-3 cuvinte un desen care are chipul printesei.. 2-3 cuvinte, un desen cu castelul… Apoi a trecut la carti cu povesti, cu text mai mult dar si cu ilustrații.
Nu citește in fiecare zi. Doar cand vrea. Vine cu cate o carte zicand ‘ Mami vrei să iți citesc?’ fix atunci când am tabelele sufletului de făcut sau rapoarte cu ddl strans.
Da’ dacă tot vorbim de citit…
Ma gandeam sa ii pun un afiș in cameră cu ‘ De azi netul se platește. 30 min de citit= 1 ora la jocuri’ In situația in care se joacă o zi da, o zi nu cate o ora- (doua daca nu sunt atentă)
O sa citeasca mai mult sau o sa il indepartez de carti?
Voi ce ziceti?
P.S.
Are 6 ani.
@Miki,sunt gameri care câștigă peste 7000 euro plus sponzorizari lunar.La recentul TI de Dota 2 o echipa de sase baieti au castigat 11 milioane de dolari.
Eu nu încerc sa il fac copia mea sau o varianta îmbunătățită.Doar observ ce ii place,unde are aptitudini si îl incurajez.Rolul meu este sa ii formez caracterul, sa fie om.Gamingul nu este iadul,poate fi un mod de viata si una de venit.
Mulțumesc.
Incerc doar sa ii arat ca există și altceva în afară de jocuri pc.
Cred cu tărie că până nu încearcă nu o să știe dacă ii place sau nu.
@Miki, nu mi se pare ok să condiționezi cititul de alte activități. În funcție de preferințele piticului, poți găsi lecturi care să îi placă (dar trebuie să iei în calcul și posibilitatea de a avea înclinație către activități practice în dauna celor teoretice). Puteți încerca, de exemplu, cu benzi desenate. Dacă va fi curios, va citi mai târziu și poveștile.
@ Didina
Ii plac acele carti ‘ decupate’ in interior pe care trebuie sa le desfaci sa citesti ce scrie dedesubt.
Am incercat cu benzi desenate.
Not. ( inca)
@Miki și mie îmi plac acele cărți, le găsesc fascinante 🙂
Îți înțeleg îngrijorarea, am fost și noi în situația asta. Fiică-mea a citit puțin și în silă până la 8-9 ani și ne-a fost greu să ne obișnuim ideea, însă nu am insistat. Ne-a fost teamă că va prinde aversiune față de citit. A descoperit, la un moment dat, cărțile fantasy, iar de atunci este client fidel al bibliotecilor și al librăriilor.
@Miki, eu cred că sunt șanse mai mari să îl îndepărtezi de cărți, dacă procedezi așa. Va asocia cititul cu o corvoadă, o chestie obligatorie care nu aduce plăcere, relaxare etc., o simplă monedă de schimb. Va fi de ajuns să pună mâna la un moment dat, pe o carte, din proprie voință și se va produce click-ul.
@ Mona
Și eu m-am gandit la asta, ca ar putea părea o chestie forțată care l-ar indepărta. Aș obține astfel contrariul.
Dar in acelasi timp mi-ar plăcea să citească mai mult. Ce vrea el, dar să citească.
Poate am eu prea mari pretenții de la el.
Important e să citească și să prindă gustul lecturii 🙂 Bine, pe de o parte, și eu cred că aș suferi dacă copiilor mei n-o să le placă de exemplu Cireșarii, dar, asta e, trebuie să acceptăm că vremurile astea tehnologizate nu prea mai lasă foarte mult loc pentru romanele copilăriei noastre. E trist că ei nu mai pot gusta întâmplările astea simple și inocente, fără vampiri și alți monștri, dar nici nu putem să ținem copiii în bula „pe vremea mea”.
Nu mai știu care a fost prima carte pe care am citit-o eu. Am citit tot ce aveam în bibliotecă, am împrumutat de la biblioteca municipală și de la cea de la școală toate cărțile de care auzisem și pe care nu le aveam.
Pe fii-mea am lăsat-o să citească ce a vrut ea. Și a citit. Și pentru că are două surori în Canada a învățat de la ele engleza și a început să citească în engleză de mică. 14 ore în avion, singură, treceau ușor așa.
Acum ne recomandăm una alteia cărțile care ne-au plăcut.
Suntem rupți de realitate ca societate și complet inadaptați vremurilor actuale. Una dintre probleme este sistemul de educație arhaic, cealaltă este mentalitatea noastră, a adulților. Dacă nu realizăm faptul că cei mici nu au cum să rezoneze cu lista actuală de lecturi obligatorii din programa școlară sau cu cărțile care ne-au marcat nouă copilăria, vom fi în continuare frustrați și noi și ei.
Nu aș putea să o conving pe fi-mea sub nicio formă să citească Moromeții sau Cireșarii, sunt cărți care ei nu îi spun absolut nimic și nu am insistat să le citească. În schimb, nu iese din cameră cu orele dacă are Roald Dahl, J. K. Rowling, Tolkien, Ransom Riggs sau Rick Riordan.
hmmm… am mâncat un „i”, corect e „fii-mea”, nu „fi-mea”.
Fiica-mea are 13 ani si citeste de rupe, fara misto! Când vreau sa o corup, o corup cu cumpărat de cărți! A citit toate volumele Harry Potter de 5 ori in germana, acum le citește in engleză. Plus alte zeci de cărți!
Fiul meu, mijlociul, are 10 ani si citește numai obligat de fisa pe care o are de la învățătoare unde scrie ca trebuie sa il ascult citind 20 de minute pe zi si sa semnez ca l-am ascultat.
Juniorul are 2 ani si iubește cărțile cu poze, deocamdată! Cum prinde o carte musai sa i-o explic in detaliu.
Noi locuim in München si de câte ori iau metroul văd, cu multă bucurie, foarte mulți tineri care in loc sa butoneze telefonul citesc cărți, de hârtie.
Si eu am citit cu multă plăcere in tinerețile mele si încă mai citesc când îmi permite timpul! Iubesc cărțile si intru cu mult drag in librarii!
Din pacate nu îmi amintesc prima carte citită. Știu ca am citit de vreo 3 ori Desculț de Zaharia Stancu si am suferit alături de Darie.
Prima carte= Petre Ispirescu-Basmele…..
Pe copii cu greu ii păcălesc sa citească. Fi-miu a citit Vrăjitorul din Oz, și Legendele Olimpului, mai mult forțat de temele de la școală, dar în schimb și-a făcut cont pe youtube, ca asa e moda, cred!
Fata mea nu citește lectiile de la școală, dar sa mai citească extra! Dar eu tot sper ca o voi convinge în curând, deși concurez cu Violeta și Soy Luna!
Eu sunt mai arhaic putintel. Am copilarit cu ciocolata de la CIBO si de la Kandia-numarul 1 pe piata! CIBO, mica, avea pe interiorul hartiei tiparita cate o poveste si asta suplinea diferenta de calitate. Preferatele erau ciocolata cu lapte si stafide si cea cu lapte si alune-Kandia si cea cu lapte-CIBO.
Am citit si eu de la 4 ani siin tot restul anilor am citit pe rupte, pentru ca mi-a placut. In schimb, am facut si eu aceeasi greseala cu fetele, am dorit mult sa le vad devorand cartile, dar in afara de joaca cu papusile si alte nazbatii nu prea mi-a iesit. Povesti, doar daca le povesteam eu, nici macar sa le citesc. Nici eu nu am tinut cont de faptul ca vremurile s-au schimbat si altele erau prioritatile, de faptul ca televizoarele zbarnaiau pe sarbi si unguri, muzica, filme, seriale, etc! Asta inainte de ’89!
Am avut o biublioteca destul de marisoara dar cand am vazut ca nu si nu, am donat casei de copii de aici 16 saci mari, plini cu carti. Am si acum destule dar astea mici nu se apropie de ele. Sperante am cu cea mai mica-7 ani-, ea mai citeste carti cu povesti pentru copii, dar cu ilustratii si cred ca asta voi exploata. Insa, ce ma bucura, povestile citite sunt transpuse in acdevarate piese de teatru in care amandoi interpretam o gramada de roluri si in care deviem destul de mult de la povestea de la care am plecat. De ex, i Capra cu trei iezi, eu sunt cand capra, cand lupul, cand vanatorul iar ea este toti iezii, bunicuta, scufita rosie, dar trecem rapid prin cei trei purcelusi ca sa ne oprim undeva pe la Rosu Imparat cu cei trei gorobeti ai lui din care unul o inhata pe frumoasa din padurea adormita! Sa nu mai spun ce se intampla cand pornim de la Alba ca zapada cu piticii si ajungem pe la cei trei ursuleti. Astea se intampla pentru ca toate povestile astea au cate un punct comun si se poate devia usor. De altfel, saptamana asta incercam sa o inscriem la ceva teatru pentru copii, Merlin ii spune. Poate asta e drumul pe care l-a ales fara sa stie.
Cea mare, 11 ani, moda in toate formele ei, coafuri, machiaje-nu are voie inca!-, imbracaminte, incaltaminte, zorzoane, etc.
Cam asta e cu copiii si cu bunicii astia demodati!
Simplu – o ora desene = doua ore citit cu voce tare.
La o carte gen HabaRnaM și prietenii lui -N. Nosov citită și povestită cu detalii suficiente primește o sută de lei. La zece lecții de engleză cu Duolingo primește o prăjitură sau îi instalez un joc. La o serie de 30 de zile trecem înghețata câștigată pe caiet.
Nu negociez cu teroriștii!!!
Uneori ei mă abuzează ? și mă aruncă în aer. Abia acum îmi înțeleg tatăl când zicea : ori vorbesc cu tine ori cu zidul e totuna. Când eram copil citeam pe la 14 ani și o cărticică pe noapte (colecția Sfinx etc.) Mă certau ai mei când găseau sâmbăta câte 3-4 cărți aruncate sub pat. Ce vremuri am trăit Doamne!
Odată cu mine își va da obștescul sfărșit și va merge pe veșnicele plaiuri ale vânătorii ultimul mohican din famile care pierdea ore în șir cu o carte în mână.Juniorul din păcate nu atinge o carte nici să îl pici cu ceară.Dacă îl întreb de Jules Verne,probabil îmi va răspunde că e ceva crescător de capre din Franța care produce brânză bio.Școală,fotbal,play station și ieșit în oraș.Cred că și cititul ține de disponibilitatea fiecăruia de a își aloca o parte din timpul liber pentru lectură,în detrimentul altor activități precum frecatul mentei prin mall,rup în două calculatorul atârnatul ore în șir pe terasă la un suc.Fară să caut scuze noii generații de androgini antropomorfi,noi găseam în cărți lumi noi ,personaje uimitoare,intram în câte un univers facinant.La 12 ani când am citit Dracula ,dormeam noaptea cu un ochi deschis de frică.Juniorul rulează niște jocuri pe play station de îmi îngheață sângele în vine la 40 de a nu.La vârsta Juniorului,mă visam căpitanul Nemo,colindând lumea la bordul submarinului Nautilus.El își dorește să ajungă Ronaldo să își cumpere un Bugatti Veyron…
Evident, ai pățit-o și tu cum am pățit-o și eu. Tu cu Pinocchio, eu cu Fram ursul polar, tot prima carte, tot prin clasa-ntâi pentru că știam deja literele de la mama mea, propria-mi învățătoare. Când fiică-mea avea vârsta la care citisem eu Fram, i-am cam băgat-o pe gât, fără succes, însă. Mi-am zis atunci că nu am s-o mai forțez, dar am mai comis-o odată cu Enigma Otiliei, pe care, din nou, am vrut s-o citească la vârsta pe care am citit-o eu, adică pe la 15 ani. Tot fără succes! A citit-o când a avut ea chef, ceva mai târziu.
În general, la începutul vieții de tătic sau de mămică, noi credem că ceea s-a potrivit la noi trebuie să se potrivească și copiilor noștri. Nu este deloc așa și, cu cât realizăm mai repede acest lucru, cu atât mai bine…
În rest, toate fac parte din frumoasa și fascinanta viață de părinte…Felicitări pentru articol!
Cristi
https://www.cristiilioaia.com
@Cristinel, uite un sfat de la unul care a trecut prin asta. Dacă vrei să intre lumea de aici pe blogul tău, e suficient că ai lăsat link în semnătură. Dacă o să tot insiști cu link către blogul tău la finalul fiecărui comentariu nu vei face decât să îndepărtezi oamenii. Știi, nimănui nu-i place să i se impună ce să facă, toți am vrea să alegem singuri. Iar link-ul ăla zbiară de la o poștă „te rog, te rog, intră și citește aici”. Să vezi ce, se va întâmpla fix invers. My 2 cents.
Ai dreptate, Mihai, 20% am vrut să-ți provoc o părere, dar 80% este așa cum spui tu și ar fi culmea să nu recunosc!… Bine, mai era și varianta să tac… Oricum, m-am conformat și, de acum, la comentariile mele, nu va mai zbiera niciun link!
Ai perfectă dreptate, Mihai! La discuţii de genul ăsta particip săptămânal, fie că e vorba despre vreun târg de carte, vreun festival de gen, vreun eveniment prin şcoli sau biblioteci. Mereu se ajunge la literatura din şcoală, pentru care mare parte dintre elevi n-au niciun fel de chemare. Şi pe bună dreptate. Ce le spune lor lupta pentru pământ a ţăranului, prezentă în vreo 6 opere studiate la liceu? E o lume care, pentru ei, seamănă cu epoca de piatră.
Sau ce le spun aventurile lui Jules Verne care ne-au încântat nouă copilăria? O să-ţi arate imediat pe Google Earth toate locurile alea pe care noi le exploram cu imaginaţia, o să-ţi găsească poze, filme şi articole detaliate despre orice enigmă, monument, civilizaţie, etc.
Ca fan înrăit al SF-ului, am crescut (şi) cu Asimov. Ce le poate spune tinerilor un SF în care conceptul de internet, de lumi virtuale, nu exista decât ca o idee foarte vagă?
Din păcate, încăpăţânarea de a obliga copiii să citească „adevăratele valori”, care lor nu le spun nimic, îi duce la concluzia că cititul e naşpa. Ştii care e argumentul pe care-l aud cel mai des de la tinerii pe care am reuşit să citească un autor român contemporan? „N-am vrut să citesc autori români pentru că am văzut la orele de română că scriu naşpa. Dar nu ştiam că mai există şi autori care scriu acum aşa cum se scrie dincolo.”
Până la urmă, important e să citească. Şi, pentru a-i atrage, au nevoie de ceva cu care să rezoneze. În timp, unii dintre ei vor fi curioşi să exploreze şi cărţile alea pe care le-am pus noi (sau alţii) pe piedestal.
Eu nu-mi mai aduc aminte care a fost prima carte. Posibil sa fi fost aventurile lui habarnam. Oricum povesti nemuritoare, jules, colt alb, ciresarii etc mi-au facut copilaria mai faina. Copil nu am sau cel putin eu nu stiu, dar in prezentarile avute prin scoli si licee i-am indemnat sa citeasca, sa intre in librarii, sa intre in biblioteci. sigur nu dauneaza. Acum, problema mea este ca nu-mi aduc aminte neam de acele ciocolatele. ma dispera maxim. Stiu guma baltazar ca eram in stare sa omor pt ea. Mihai ajutor
„Oamenii care citesc sunt de-a dreptul enervanţi,
Că sunt plini de mirări şi le place să-şi pună întrebări.”
https://www.youtube.com/watch?v=HOUjq7mXHj8
@Laura G, misto piesa. Multumesc.
Am început să citesc înainte de a merge la școală (mama tot învățătoare, deh! ?) și am citit mult. Mult prea mult, aș putea zice. Când au început să mi se pară cam scumpe cărțile, am trecut pe Kindle și piraterie intensiv. Și am continuat să citesc.
Piticul meu cel mare e la nivelul lui „A” mare de tipar, dar îi plac cărțile și mi-a făcut deja program de citit povești în fiecare seară.
Nu mă aștept să îi placă ce mi-a plăcut mie, nici în materie de cărți, nici în materie de filme, de aceea mă pun eu la punct cu noii eroi, noile povești, cu ce mai este la modă, ca să nu îl omor cu „Cireșarii”, „Winnetou” și „Toate pânzele sus”. Bine, se înțelege că tableta consola au prioritate, dar nu exagerează, și își mai face timp în programul lui ocupat și pentru cărți. ? Oricum nu cred că generația noastră ar fi citit atât dacă ar fi avut la dispoziție tehnologia actuală.
Inca n-am …dar vreau sa fiu pregatit cand o sa fie vremea. merci
Un episod din Familia Heck m-a făcut să râd și după aia să-mi dea lacrimile
E vorba de faptul că Patricia Heaton pur și simplu își invită fiul de 17 ani la intalnire, ca o liceana. Și am râs .Și mi-au dat lacrimile după aia
Mi-am adus aminte de fii-mea
Cum vine acasă și pleacă cu mă-sa la cumparaturir, doar nu-și ia ultimul sutien cu mine de mână, cum vorbesc ore intregi zilnic despre toate prostiile și cum a uitat scandalurile în care eu ii luam apărarea și mă-sa ar fi vrut s-o calce-n picioare, la liceu
Și-mi aduc aminte când era mică și cuminte și ne dădeam pe toboganul din fața de la radio-vacanța . Și radea idiotic când o saltam deasupra apei , să nu-înghită apa pe care o inghiteam eu (atâta îmi trebuia) și mai vroia o data
Și acum de-abia -abia iese cu mine să-i luăm un cadou lui mă-sa
Și-mi dau seama cât am îmbătrânit
Și nu-mi convine
Comentariu beton!12
M-ai facut sa-mi doresc sa-l imbratisez pe tata, cat 1000 de imbratisari pentru toate momentele cand am preferat-o pe mama in locul lui
E păcat
Pentru că o să vină un anumit moment în care vrei să imbratisezi pe unul dintre ei sau pe amândoi și n-o să mai ai pe cine
Nu există părinte preferat
Există PĂRINȚI. PUNCT
Generaţiile trecute (noi, părinţii noştri, chiar şi bunicii noştri) au fost relativ destul de apropiate ca şi gusturi, preferinţe literare şi nu numai. În ceea ce priveşte generaţia copiilor mei – mi se pare uriaşă diferenţa în aproape tot ceea ce fac, gândesc sau preferă. Până şi unele dintre glumele mele li se par răsuflate.. mă privesc uneori aşa.. de mă simt Matusalem.
În ceea ce priveşte beletristica mi s-a confirmat bănuiala: romanele mele de suflet nu au niciun ecou spre fetele mele. Şi asta în momentul în care cea mare nu reuşea să citească ‘Lorelei’.. de parcă era scrisă în chineză şi fără sens. În schimb citea un titlu abracadabrant gen ‘Aventurile lui Habarnam’ sau ‘Momo’. Că spunea cineva mai sus – nici Creangă nu cred că li se pare foarte amuzant şi cu siguranţă li se pare obositor de citit cu atâtea regionalisme. Şi nici nu ar avea cum să guste întâmplările de acolo, din moment ce ele nu au bunici la ţară şi nu au habar de atmosfera din casa bunicilor noştri, de exemplu. Iar programa de la limba romană este clar învechită pentru ei, ar trebui însufleţită şi cu opere noi care să le capteze interesul. Dar, atât timp cât nou e doar manualul de sport… se pierd şansele ca ei să fie atraşi cumva şi spre literatură.
Prima carte: Povestea lui Ionică cel prost de Ion Creangă, intr-a întâia, ….
de liceu! 🙂
Greu vom putea sa îi determinam pe copii azi să citească cât am citit noi. Noi nu aveam altceva decât desene animate de la 19:50 la 20:00, în schimb ei au jocuri de toate felurile pe tablete, telefon, PS.
Când am prins un Tetris prin 1991, am crezut ca sunt cel mai bogat!
Same here! In clasa I (apropo, tot la scoala generala nr 2, acelasi oras. Chiar , cine ti-a fost invatatoare?) stiam deja sa citesc. Iar prima carte, daca nu ma insel prea mult, a fost „Furnica si porumbita” a lui Tolstoi- pe aia am invatat sa citesc. si a urmat „Din lumea celor care nu cuvanta”, a lui Garleanu. ca fapt divers, la multi (multi, multi) ani dupa ce am citit Ciresarii am incercat sa o mai rasfoiesc. Nu s-a mai putut. M-am enervat in primele 15 pagini. Unele carti trebbuie citite la vremea lor, dup-ai nu mai intra.
Nu-mi amintesc prima carte citita, dar stiu ca Margica albastra de Maria Kruger a fost cartea copilariei mele. Am citit-o si recitit-o de multe ori si mult-mult timp de la prima intalnire cu ea, cautam cu privirea prin crapaturile dusumelei vreo margica albastra.
Dragostea ptr citit am luat-o de la bunica mea, mereu avea vreo carte pe noptiera, iar cand eram la liceu, deja imi disputam intaietatea ptr citirea vreunei carti. Chiar imi era ciuda pe ea ca putea sa citeasca mai mult decat mine!
Ai mei au fost oameni modesti, n-au avut o biblioteca, dat tata cumpara toata presa vremii: de la Scanteia, la Urzica, de la Magazin pana la Flacara, Magazin istoric, Sportul, Lumea, Cinema, Femeia, toate almanahurile vremii, chiar si o revista mare, cu hartie buna, lucioasa si groasa, URSS – v-o amintiti? Si-acum imi amintesc mirosul paginilor pe care le dezlipeam eu prima data. Multe am aflat din ele! Plus abonament la biblioteca orasului, iar mai tarziu, si-a descoperit bunica o prietena care era vanzatoare la o librarie din oras: ce fericire am avut la 10 ani cand am gasit ascunsa intre hainele din sifonierul ei cartea Nadia de Ioan Chirila (voia sa mi-o dea cadou de ziua mea, dar am gasit-o eu mai devreme!) sau Recreatia mare de M Santimbreanu, cu ilustratii de Iurie Darie! Si cate, si cate!
Fi-miu nu m-a mostenit, a citit atat cat a trebuit ca sa treaca onorabil prin scoli, dar nu se da in vant dupa treaba asta 🙁
În copilăria şi adolescenţa mea(’60-’70),în cel mai amărât şi periferic cartier din Bucureşti existau BIBLIOTECI PUBLICE ! ! ! Contra unei sume modice,vreo 2-3 lei ANUAL puteai citi la greu mii de cărţi.Culmea e că foarte mulţi abonaţi „uitau” să restituie cărţile…….
În București încă există Biblioteca Mitropolitană, are minim 4-5 filiale în fiecare sector. ”abonamentul” este gratuit. nu au noutăți, in sensul de cărți apărute în ultimele 12 luni, dar din urmă cu 3-4 ani cu siguranță. au și zile cu program de după-amiază (până la 7 sau 8 seara, nu mai știu exact).
Nu am copii, însã, cu permisiunea dumneavoastrã, vã recomad cartea ” Cel care mã asteaptã” -Parinoush Saniee (revolutia iraniana vãzutã prin ochii unei femei).
Recent am descoperit-o pe Ioana Pârvulescu si mi-a plãcut. („Viata începe vineri” si „Viitorul începe luni”)
Mai țineți minte La Medeleni?
copiii de azi invata alfabetul de pe tastatura calculatorului, ei nu vor simti placerea de a tine cartea in mana si de a-i adulmeca mirosul. oricum cartile astea de acum nu mai au mirosul celor din copilaria mea, alta cerneala, alta hartie.
Paganilor! Unul nu ziceti ca va place Biblia! Macar Programul de guvernare al PSD la-ti citit? Fantasy-horror.