Parentingul ăsta modern mă depășește rău de tot

Ieri am avut sedinte cu parintii.Eu la cel mare,soata la grădinița la cel mic.Pe capul meu a venit o cur.va de la APOR.Până sa înceapă sedinta o asculta turma de mămițici cum e bine cu două ore tinute de un confrate de gasca a lu’ PreaTurnatoruLaSecu Danny si ce pierdere de timp sunt două ore de sport.Cu mâna pe inima am dat plii de suflet,cavalerismul si i-am explicat aproape biblic cum as dori pios sa o controlez la amigdale.Fi-miu face handbal,scoală si dupa lectii,ce vrea el.Eram ultima țambră din gard ca nu duc copilul la 10,8 cursuri de:engleză,sanscrită,lansat spatii orbitale,înnodat aeru.Era concurs,bă,intre proaste.le alea.Explicatia:sa fie pregătit din timp ca viata e grea.Si copil cand mai este fmm?

Mor de „regulile” alea de parenting gen „nu îi zice fetiţei tale că e frumoasă, pentru că devine superficială”, „nu îi zice băieţelului tău că e prinţ, pentru că va descoperi că toţi sunt prinţi şi el nu e deosebit” etc.
Ei bine, eu aş face o regula primordială: Nu îţi insulta copilul, nu-l desconsidera şi nu îl umilii nici în public, nici în privat!

Picea mea de 3 ani a luat aseară cartea soră-sii despre planete şi a vrut să citesc şi cu ea (ea până acum având de citit doar cărţi cu poze, hahaha). Deschide cartea şi vede coperta interioară de-un galben turbat şi „citeşte”: GALBEN! Era să izbucnesc în râs când am văzut-o asa mândră, dar m-am abţinut (eroic, jur) şi i-am zis: „bravo, mami, este galben!” Se gudura ca un mops care a primit un cotlet. Sunt mândră de fii-mea care citeşte culori! <3

Nu e parenting modern. E din cele mai vechi timpuri. Ai mei mă puneau mereu să recit chestii sau să cânt în fața musafirilor sau rudelor (am fost foarte aproape să recit „Scrisoarea a III-a” în Cenaclul Flacăra la 4 ani – Păunescu a hotărât că eram prea mic, totuși, și n-a mai vrut să mă urce pe scenă la Brăila), carnetul de note era arătat cu mândrie de câte ori era cazul și oricui, și mie mi se spunea să zic „cu voce tare” sau să mă bag în față, să ridic mâna în clasă ca să fiu remarcat etc.
Ce mă miră e că copilul nu a zis direct cu voce tare. O fi fost vârsta de vină, că cel mare al meu își strigă gândurile fără nici o jenă de câte ori are ocazia. De multe ori trebuie să-l mai temperăm să nu se bage în vorbă aiurea și cu oricine.?

eu atât sunt de satula de scoli de rahat si profesori si parinti si băgat cu forța in copiii ăstia ore și ore de chestii inutile, incât de anul ăsta am schimbat complet direcția. Ajunsese copilul sa faca câte 10 ore pe zi de studiu, cls a 5a si a 6a, de nu mai avea timp nici sa respire. Nici vorba sa poată face ceva ce ii place, un curs, o joaca, o plimbare. Practic toata ziua era studiu, somn, mancare and repeat. Copilul stresat, eu la fel. Profesorii, atitudine de kkat, de atotputernic, nu se putea discuta cu ei. Dacă intr/o zi alegea sa faca orice altă activitate insemna ca nu isi poate termina lectiile sau sa stea pană la 12 noaptea treaza, ceea ce pt mine e absolut inadmisibil. Certuri si discutii cu profesorii si alti parinți, câte vrei. Asadar am zis stop. De anul asta suntem pe homeschool si ce sa vezi, are copilul timp sa si traiasca. Nivelul de stres, zero.
Realizez ca sunt un pic off topic, dar tocmai cu tipul de parinti descrisi de tine am avut si cele mai mari certuri prin scoli. Acum nu mai avem treaba. Sa se „parenteze” fiecare cum vrea.

Mi-am amintit de o fază de acum câteva seri: vine consoarta la mine, cu o invitație trimisă de una cu care s-a cunoscut în maternitate și au păstrat legătura, în care spunea că e nu’ș ce mare frăsuială pe teme de parenting în Ploiești, susținut de o duduie care este discipola marei învățătoare Urania. Recunosc, cu mâna pe halbă, că aveam ceva berică la bord, dar mi-a părut cunoscut numele de Urania și mi-am amintit că era ceva cu horoscopul.
Mi-am întrebat consoarta:” vrei să te învețe una care e cu capul în nori cum să-ți crești copilul? Plm, dacă am crescut unul până la 12 ani și e destul de funcțional, cu asta mică, de ce tre să te duci la nu’ș ce conferință ca să o creștem?”