Merg ușor spre birou, iar stropii de ploaie mi se zbat gingaș pe obraz. Îi las în voia lor și-i simt cum îmi desenează șanțuri imaginare pe față, în timp eu ce trag în piept cu nesaț aerul pur al zorilor de zi. Dansez ușor pe stradă după un ritm imaginar pe care-l fredonez ușor în gând. Apoi mă opresc în fața curții cu magnolii înflorite de peste drum și dau reverențios bună dimineața unui pisoi somnoros ce și-a ițit capul blănos prin gard și acum se uită la mine cu privirea lui dulce de atâta uimire.

E atâta lumină afară că nu mă pot opri sa n-o cuprind pe toată cu ochii mei larg deschiși care nu se mai satură să devoreze prezentul.

Merg mai departe, pașii-mi plutesc eludând meandrele concretului atât de vulgar și anost, în timp ce cu ochii sufletului mă afund în amalgamul aproape ezoteric al gândurilor nerostite ce stau să erupă. Merg mai departe, alunec pe visuri.

În față, o gheretă cochetă vinde bucurie la pachet sub formă de covrigi calzi. Zâmbesc și mă uit la oamenii frumoși care-și așteaptă rândul la porția zilnică de fericire cu mac și susan. În spate de tot văd o fată care mă emoționează profund. E tânără, atât de tânără și totuși atât de rănită. Nu e nevoie de vorbe ca să înțelegi că rănile ei sunt în interior, o macină adânc și au erupt în exterioru-i uriaș cu probleme evidente de control al sinelui și al greutății. Dar ce contează trupul? El este doar un ambalaj trecător al sufletului. Simt nevoia să mă opresc în fața ei și să-i spun blând:

– Bună dimineața, fată cu suflet frumos. Să ai o zi luminoasă ca ochii tăi blânzi și șăgalnici!

Ea se întorce spre mine și roșește ușor. Tace, dar vorbele ei nerostite tac atât de profund încât aproape le poți auzi cum își strigă bucuria intensă.

Încep să cobor spre subteran și mă gândesc la mine, la cine sunt, la cine vreau să fiu  Și-atunci îmi spun, îmi repet încetișor în gând: fii un om mai bun, îmbrățișează schimbarea, las-o să te cuprindă cu brațele ei dulci și-o să te ducă încet-încet într-o călătorie minunată spre cunoașterea de sine, spre adâncimea și profunzimea sufletului tău de cetățean al acestei planete minunate.

…………………………………………

Acum, ce voiam să-ntreb, ce-ați zice dacă aș scrie numai așa de-acum? Nu v-ar plăcea un aer nou de prospețime și optimism, cu influențe de dezvoltare personală? Serios, pot să vin cu niște articole despre puterea vindecătoare a gândului sau despre cum să îmbrățișezi schimbarea și lumina, de stă mâța-n coadă. Nu v-ar coafa?

Mi-a venit ideea săptămâna trecută când eram la un party și-a venit la mine o domnișoară bloggeriță care mi-a spus că sunt hater. Când am întrebat-o de ce, a zis că nu știe, dar că ceva sigur-sigur fac greșit. De-atunci am tot stat să mă gândesc și mi-am dat seama că are dreptate. Altfel nu se explică de ce dacă din întâmplare aș vedea o pulă sculată pe stradă, o să scriu exact asta, nu c-am văzut un organ sexual masculin aflat în stare de excitație. Deci, cu siguranță, sunt hater.

De-asta ziceam, nu vreți să trecem de partea senină și tihnită a internetului?