Azi am să las aici un fel de concluzii pe care le-am tras după ce-am citit comentariile venite în urma textului de ieri. Și cele de pe blog și cele de pe Facebook. A fost jihad. Și-au urlat sărmanele chinuite de viață fericirea cât au putut de tare, doar-doar le aude cineva. M-am cutremurat și pe urmă am tras concluziile de mai jos:
Suntem cei mai mari maeștri în a băga căcatul sub covor pentru ca mai apoi să ne prefacem că nu pute nimic.
Dacă cineva totuși se împedică în covor și iese la iveală căcatul, ne uităm uimiți la el și întrebăm absolut nedumeriți: „oare cine l-o fi pus aici?„.
Procentul de 40% analfabeți funcțional este fals. În realitate lucrurile stau mult mai rău.
Proștii și analfabeții au convingeri de nezdruncinat.
Oamenii, mulți dintre ei femei, nu înțeleg cum funcționează un cuplu și nici nu vor să învețe. Pentru că nu-i interesează. Pe ei îi interesează doar să „dea bine” la lume;
Nu m-a înjurat niciun bărbat. Nici măcar ăia care n-au fost de acord cu ce-am scris.
Oamenii nu fac diferența între „nu sunt nefericit” și „sunt fericit”.
Oamenii au impresia că dacă mimează fericirea sunt fericiți.
Facebook-ul ne-a luat mințile. Dacă nu mimezi pe Facebook că ești fericit, nu exiști.
99,99% dintre cuplurile care și-au început relația în adolescență sunt niște cupluri fericite și împlinite. Ceilalți 0,01% n-au fost pe fază, dar sigur sunt fericiți și ei.
Oamenii, în special femeile, vorbesc în numele cuplului cu o ușurință dezarmantă și sunt extrem de siguri pe ce simte celălalt. Am citit de câteva zeci de ori acelasi laitmotiv: „suntem fericiți”. Pun pariu pe orice că n-au avut nici măcar o singură dată curiozitatea să-și întrebe partenerul „auzi, bă, tu ești fericit cu mine?”. Sunt fix aceiași oameni care rămân cu gura căscată când află c-au fost înșelați și se întreabă siderați: „oare ce-o fi văzut la aia/ăla?”.
Cu cât ești mai nesigură pe relația ta, cu atât trebuie să zbieri mai tare că ești fericită. Peste tot pe unde poți. Poate până la urmă poate te crede cineva.
Gizăs fucking craist!
Reacţia mea cînd ţi-am citit articolul de ieri: „No shit, Sherlock!”. Nu pricepeam de ce ţi-ai consumat timpul să scrii că apa e udă. Şi seara am citit comentariile… Încă nu reuşesc să-mi şterg uimirea şi groaza de pe faţă.
Comentariu beton!59
@Stefan, exact ce zic.
Ma, eu unu nu sunt nefericit cu ce am :)) sunt pe drumul cel bun. Dar nici de fericire nu radiez. In rest, astazi las si eu sa se adune si aici comentarii, am citit si eu, siguranta cu care a fost tratat subiectul mi-a dat si mie de gandit. Nu iti asumi nimic pentru nimeni cate zile oi avea in fata. Eu asa gandesc. Mai bine intreb. Nu o bag pe aia „sunt sigur ca lui/ei ii place”. Ex. concret: Mie imi plac masinile. Stiu, tuturor barbatilor ne plac masinile :)). Dar nu la modul in care anul trecut am facut bucati motorul in concediu, am curatat tot in el, anul asta am facut bucati interiorul, l-am curatat, l-am asamblat, etc. Ei bine, ei i se pare ca pierd vremea. Mai pe scurt, nu ii place. Asta e, dar ea stie ca daca imi place, nu se pune gica contra, mai ales ca bani nu bag cu nemiluita in ea. Si eu stiu ce ii place ei sa faca (seriale) si cateodata se mai trezeste si cu cate un sandvis de la mine pe o farfurie (acu’, dupa 5 ore de seriale, ma gandesc ca i-o fi foame, iar eu nu sunt cel mai iscusit bucatar, dar sandvisurile, mama mama…)
P.S. Sandwich-uri, stiu… Nu modific, imi place cum suna :))
Comentariu beton!64
@Alexandru, auzi? Nu-mi trimiţi și mie un sandwich d-ăla? 🙂
@Mihai: Habar nu am unde. In Bucuresti e singurul reper :))
@Alexandru, cum intri, pe stânga.
Pe mine m-a uimit insistenta cu care incercau unii sa te convinga ca nu e cum zici tu, de parca nu mai ploua din cauza asta 😀
Comentariu beton!14
@Bia, oare de ce?
Mihai, ieri în timp ce scriam mă gândeam cănd o să apară un coment că te legi şi de grase, pe cale de consecinţă eşti în totală eroare. Bineînţeles că a apărut şi comentariul. Deci eşti groaznic: te legi de lucrurile cele mai sfinte, cum ar fi iubirea, grasele şi educaţia copiilor. 😛
Comentariu beton!40
@GabiI, da, da, da, exaaaaact.
Si religia!!!!
În mare ai dreptate, dar chestia e că ăia care susțin că sunt fericiți într-o relație începută undeva prin puțul copilăriei s-ar putea să fie fericiți cu viața lor. La modul cel mai sincer. Numai că percepția lor asupra fericirii e total alta cu a ta. Și a mea, ca fapt divers.
Sunt oameni care se complac și nu au termen de comparație. Cred că l-au prins de dumnezeu de picior și nu realizează că e loc de mai bine. Nu vor realiza niciodată, nici când li se duce naibii relația. Vor da vina pe te miri ce chichițe, în timp ce problema lor ține de faptul că nici unul nu o avut o experiență reală. Vorba ta, mimează ce văd la alții și își duc relația după o imagine formată din filme. Dar pe bune, chiar sunt fericiți și se cred superiori celor care și-au permis să-și facă de cap ani de zile, până au realizat ce vor cu adevărat de la o relație. E o ignoranță superbă.
Comentariu beton!30
@masonia, da, ignoranță, ăsta e cuvântul.
Cu ocazia asta ai facut o radiografie a fericirii expuse si interpretarea rezultatului este un fel de ” operatie reusita, pacient mort….i rest my case! ?
@Eliza, un fel de „sunt fericită de nu mai pot”. 😉
„Ezact!”
Noi ne dam de ceasu’ mortii sa mimam doua lucruri esentiale pentru voi: orgasmul si fericirea, si tu ne certi? Stii cat de greu e sa facem asta doar ca sa fiti voi fericiti?! Ca noi DOAR prin voi traim si respiram.
Comentariu beton!60
@Elena, sunt un nerecunoscător.
„Pai sa dea dreaqu sa fie altfel, ca luati bataie de va suna apa in cap!” Amin si doua Doamne ajuta ca am folosit cuvinte cu necuratu’ in post.
Am un dislike. Sigur e de la una care mai mimeaza ceva. Oare ce?
Comentariu beton!18
@Elena, mimează că n-a dat ea dislike.
@Mihai, :)))))))))))))).
Ți am dat un like să menținem balanța !?
O relație!
Poza de mai sus, spune totul, zic. ?…Despre mulți dintre noi.
@Lidia, aiurea. Nu spune nimic.
Eu nu pot înțelege, nici dacă ma tai, expresia ” suntem acum mai fericiți ca niciodată”. Sa mori tu ca ești mai fericit după ț ani de relație decât la început când era cu emoții, fluturasi, bla bla.
Comentariu beton!15
@Miki, ar trebui să te uiți la profilele chinuitelor care m-au înjurat pe Facebook. Arată exact ca și cum n-ar mai fi văzut pulă de ani de zile.
Vaaaai!Nu ți a ajuns „scărmăneala” de ieri??
Comentariu beton!12
Am si eu amici/amice care tin sa spună apăsat cat de fericiti sunt ei,cum dupa douajdeani de convietuire fac secs de 7,23 de ori pe zi si cum trebuie sa cumpere mobila lunar .Cum sunt ei zguduiti de orgasme multiple mai dihai ca Japonia de cutremure.Cum stau teasta-n teasta si dau paginile cartii împreună si citesc cu voce tare si pa rând cate un paragraf.Cum el tine castronu si ea bate oualele pentru omleta si canta îngerește toata coloana sonora din Titanic.Este ca ala care spune ca pana sa se însoare a fu.tut numa fotomodele dar toarta de lângă el e o stramba si-o nasoala.Cum mi-a spus unu ieri cand i-am arătat ce scrise hipsteru sef:io iubesc si umbra nevestei.Pai îi mai misto umbra decât nasoala care o face.
Comentariu beton!76
@edelweiss, ăsta e al doilea comentariu al tău pentru care meriţi hectolitri de bere.
Multam mult.
Asa ceva – cred ca am ras 10 min 😀
Ne-a rugat mai demult un prieten sa-i fim nasi de casatorie. Se casatorea pentru a treia oara. Noua sotie nu stia ca e a treia.
Ne-am intalnit la o bere toti patru sa vorbim. Le-am spus ca eu nu vreau sa fac asta pentru ca nu cred in relatia lor. Dupa primul moment de soc ca am avut curajul sa spun asa ceva au urmat intrebarile „de ce?”.
Si i-am intrebat ce au ei in comun, cum isi vad viata impreuna?
Iar raspunsul ei a fost ca va fi fiecare cu viata si familia lui. Pe ea n-o interesa ce-si doreste viitorul ei sot. El a tacut.
Au un copil care, de mic, a fost marcat de relatia seaca dintre parintii lui. Va duce mai departe ideea asta despre o relatie de fatada.
Comentariu beton!14
@Anouk, well…
Nu am citit toate comentariile la articolul de ieri dar câte am citit se pot filtra astfel în funcție de gradul de relevanță:
– ai început relația în adolescență și ai comentat că faceți 6 ani (sau mai puțin de 10 ani) împreună și vă iubiți ca în prima zi – mai așteaptă puțin, lucrurile se pot schimba.
– aveți peste 35 ani, casă, copii, cu relația începută în adolescență și semnalizezi tare și apăsat că sunteți fericiți – las-o jos că măcăne, fericirea se vede pur și simplu nu trebuie să semnalizezi ca un frustrat/frustrată.
– ai 50+ ani și ai comentat că sunteți fericiți – deja te încadrezi la categoria bunici și se știe că pe vremea bunicilor existau presiuni sociale, dacă doamne fere apucai să faci sex înainte de căsătorie trebuie să te și iei cu respectivul că altfel ajungeai rușinea satului.
Mi-am început relația în adolescență (adolescența mea, nu a lui) și m-am schimbat între timp, nu am de unde ști ce va fi în viitor. Nu pot spune că nu cred în relațiile începute în adolescneță la fel cum nu cred nici în relațiile începute la maturitate când fiecare știe ce vrea și ce caută.
Spun doar că fericirea vine din lucruri mărunte și că dacă am lăsa baltă etichetele și presiunile sociale, dacă am înceta să mai impresionăm pe alții, dacă nu ne-am mai grăbi atâta am fi mai fericiți. Individual și în cuplu.
Bullshit, :)) de fapt vreau să spun că depinde mult de personalitatea individului, unii se potrivesc de minune indiferent când iși încep relația iar alții nu se potrivesc. Cât să și dureze minciuna?
Comentariu beton!24
@Roxi, cum cât? Până ce moartea..m
@Roxi: Ala care striga sus si tare ca e fericit, ala vrea atentie 🙂 am invatat pe pielea mea :))
Nu am comentat niciodata nimic, dar te citesc de ceva timp, pentru ca imi place cum scrii si de cele mai multe ori le zici pe bune…
Acuma, ce voiam sa iti zic, ca am citit si eu postarea si comentariile de ieri, si nu cred ca cei/cele care au spus ca sunt fericiti se amagesc pe ei insisi neaparat, ci mai degraba tind spre asta. Problema este, dupa parerea mea, ca fiecare are defecte de comportament, traume din trecut sau din familie, copilarie etc, dar nicaieri niciodata nu o sa ne invete nimeni ce e aia cuplu fericit, si oricum e ceva subiectiv, dupa inchipuirea si imaginatia fiecaruia. Sunt zeci de bloguri si reviste cu articole pe tema asta, a cuplului fericit, dar in fapt, fiecare vede in felul sau… si peste tot exista si perioade urate, si certuri… eu asa cred…
Indiferent daca e o relatie inceputa in adolescenta si terminata prost, sau neterminata, omul se schimba oricum, in ritmul lui, ca evolueaza sau nu, e normal… doar ca, uneori, arareori, si celalalt tine pasul, se intampla ca se armonizeaza cat de cat si functioneaza si dupa ani.
Eu ma stiu cu sotul de 16 ani, am fost vecini de bloc, eram prietena cu sora-sa, apoi, dupa alti ani, ei s-au mutat, el a fost plecat in strainate, eu am avut alte relatii, si din 2010 am devenit un cuplu, de anul trecut, o familie. Nu ne grabim sa avem si un copil pentru ca mai avem de maturizat, de experimentat, de calatorit, de stabilizat situatia profesionala, chiar daca avem ambii 31 de ani… privim lucrurile asemanator, in linii mari, chiar daca sunt si diferente…
M-am lungit, dar ce voiam sa spun de fapt, ca nu toti pozeaza ca sunt fericiti si de fapt sunt amarati, poate te inseli. Poate unii se multumesc cu ce au deja pentru ca au descoperit ca le e binr, totusi. Nimeni nu sta daca e doar rau, greseli avem cu totii, si mereu putem sa ne indreptam, sa incercam sa fim fericiti. Nu este un curs anume pentru asta… fiecare cu ale lui…
Comentariu beton!27
@Ivona, te rog du-te pe profilele chinuitelor de viață care m-au înjurat ieri. Vorbim după.
Chiar m-am uitat :))
Ai si tu dreptate… dar, noi nu traim cu oamenii aia in casa si nu stim ce are fiecare sub pres… ideea era ca nu trebuie sa judecam noi…
Mie mi se intampla uneori sa mi se povesteasca o faza de catre o amica, si sa mi se ceara un sfat, o parere… si cand spun ceea ce cred si fac o analiza a situatiei respective, incercand sa dau o idee practica de solutionare, nu doar un mangaiat pe umar, stii cum iese? Prost. Pentru mine. Ei se impaca, cearta trece, eu ma …racesc cu individa (detest expresia, doar mortul se raceste:)) ). Nu mai bine sa isi vada fiecare de bagajul lui??
Nu mi se pare ca in articolul de ieri Mihai a judecat pe cineva. Si-a pus doar o intrebare oarecum retorica despre cate sanse sunt ca relatiile din adolescenta sa dureze.
In momentul in care simti nevoia sa strigi in gura mare sa stie tot netu’ cat de fericit/fericita esti cu partenerul din liceu ar trebui sa te intrebi singur cat e de adevarat si daca nu cumva strigi asa de tare ca sa te convingi pe tine in primul rand.
Comentariu beton!20
@Anouk, ATÂT!
“auzi, bă, tu ești fericit cu mine?”
Răspuns corect: „ăăă…. da draga mea, bineinteles!”
Dacă tu crezi că cineva are curaj să răspundă altfel…
Comentariu beton!14
@catalin, tu crezi că-i întreabă cineva?
O sa râzi Mihai, dar sunt unii care intreaba asta. Au nevoie de garantia faptului ca ala de langa e fericit cu ea ca sa fie si ea fericita cu el. Sau el, dupa caz.
Un fel de: daca tu esti, atunci sunt si eu.
Vezi că nu te pricepi? Tu crezi că întrebarea asta se pune așa, ca și când ai vrea să afli timpul probabil? O doamnă care se respectă își pune mânuțele de gospodină făcătoare de cozonaci în sfintele ei șolduri legănandu-se ca barca pe valuri, se uită adânc și pătrunzător în ochișorii speriați ai ferocului, îi pune lumina blândă a unui bec de iluminat stradal în față și ciripește: ”Iubitule, iubitule, nu-i așa că ești fericit cu mine?”
El simte primejdia, glasul i se taie ca maioneza, dar se salvează dând harnic din cap.
Si ea simte ceva: că răspunsul este incomplet și nu are de gând să lase sentimentele omului neexprimate, ca să nu se adune și să îi provoace vreun infarct. Ei, nu lui. Și, oricum, precum știe oricine, el chiar își dorește să detalieze, dar nu o face pentru că îl gâtuie emoția. Prin urmare, ea îl ghidează printre cuvinte, punându-I întrebări ajutătoare și cu răspuns inclus. Iar el se arată întotdeauna de acord, că s-or fi săturat și amărâții ăia de vecini să audă soprana de coloratură ciclamen zbierându-și nenorocul și lipsa de apreciere.
I-am citit soțului meu și articolul de ieri, și cel de azi, dar și ce ți-am scris mai devreme. L-am întrebat: ”Place la tine?”. Reacția lui? A dat harnic din cap. Vezi ce mă pricep? :))
@Ad, băiat deștept. 🙂
@Mihai, normal ca e destept, că uite cu cine s-a însurat.
@Ad, am vrut să zic, da’ mi-a fost frică.
@Mihai, stiu, sunt fioroasa. Mai ales când mă uit la el ca motanul din Shrek și dau din gene.
Eu cred ca treaba asta cu fericirea e relativa, oamenii sunt cat se poate de diferiti unul de altul, sansele ca la doua persoane sa le placa 100% aceleasi lucruri/chestii/treburi, sunt egale cu zero(exceptie poate cand sunt ambele persoane legume). Problema e cum percep unii fericirea, sau cat de dezvoltata e toleranta la nefericire.
Nu e atat de simplu incat sa spui da sunt fericit sau sunt nefericit, cel putin nu in permanenta. Si fericirea vine, sta, mai si pleaca, poate vine din nou.
@MuciFICATorU, bineînțeles că așa e. Cu atât mai mult nu înțeleg zbieretele disperate de genul „suntem fericiți, ce știi tu, idiotule?”.
Mi-e teamă că aici prea te-arunci la titlul de Dactăr Lăv. Nu de alta dar din cîte știu, fericirea e absolut subiectivă și nu poate nimeni da un verdict pe sentimentele altuia. Ce înseamnă fericire pentru tine poate fi o mizerie pentru altul.
Nu zic că n-or fi strecurate și cazuri de ipocrizie, dar nici generalizarea aia parcă nu miroase prea bine.
Comentariu beton!30
Fix asta incercam eu sa spun, tu ai sintetizat mult mai bine.
E foarte greu, dar nu imposibil, sa se atinga un echilibru, ca perfectiune nu prea exista. Si echilibrul ala se bazeaza pe compromis. Renunt eu la ceva care imi face placere, pentru ca tu sa fii multumit, si beapaeat si reciproca valabila. Asta pentru cazurile in care nu vrem mereu acelasi lucru ca partenerul… nu mereu gandim la fel, simtim la fel… :))
Iar pentru cei care fac frumos la poza pentru facebook, sau pentru societate… ei bine… sa-i creada cine vrea… dar sa nu doreasca nimeni cu jind, ce vede intr-o poza….
@krantz, man, eu mă refer strict la cazurile de ipocrizie care m-au insultat în timp ce-și strigau fericirea inexistentă. Dacă ești curios, dă o tură pe Facebook.
@Mihai, acuma și cu insultele, ce să-ți fac dacă dai cu bățul prin gard?
Comentariu beton!11
Fie pe Facebook, fie pe Pont des Arts sau la colțul blocului, oamenii au simțit întotdeauna nevoia să își etaleze statutul / sentimentele în public și așteaptă aplauze pentru asta. Se numește confirmation bias. Dacă bagi bățul prin gard, îți asumi și faptul că va ieși tămbălău în cartier. O zi senină!
Comentariu beton!11
@didina, bățul și l-au băgat singuri prin gard. Eu am zis doar că nu cred în genul ăsta de relații.
Uite, îți mai spun o chestie. Articolul de ieri a fost citit de peste 11.000 de oameni. Oare de ce n-au comentat toți? Oare de ce doar cei care au simtit că au o muscă, de dimensiunile unui porumbel pe căciulă, au simțit nevoia să sară de cur în sus. Atenție, nu zic de oamenii care n-au avur aceeași părere, vorbesc despre femeile care s-au oțărât îngrozitor deși nu le arătase nimeni cu degetul. Pur și simplu s-au simțit.
@Mihai, cei care se simt cu musca pe căciulă strigă tare și e normal să fie așa, pentru că ai atins o coardă sensibilă; de multe ori adevarul e urât și dureros și e mai simplu să negi decât să începi o sesiune de introspecție. Apoi mai sunt cei care atâta pot, iar ăstora nu ai ce să le ceri. Și mai sunt cei care citesc pe diagonală și se grăbesc să își spună părerea, chiar dacă sunt pe lângă subiect. Cei mai periculoși, însă, mi se par semidocții. Aștia sunt la fel de vocali și de violenți ca cei cu musca pe căciula, dar sunt mai nesuferiți. Dacă primii au o problemă pe care încearcă să o acopere, ăștia sunt plini de certitudini și de idei preconcepute. Oamenii echilibrați au simțul ridicolului și comentarii de bun simț, iar tu ai strâns o gașcă faină aici 🙂
Am citit si eu toate comentariile dar nu am simțit nevoia să declar sus si tare ca ai sau nu dreptate, deoarece nu am simțit că mi se adresează articolul.
Dar femeile in general nu inteleg sa discute o idee si sa nu se simtă atacate, desi sunt sub anonimat aici.
Si mai cred ca fericirea nu se vorbește, este o stare de spirit care oscilează in cadrul aceleiasi căsnicii. În schimb nefericirea trebuie spusă ca sa se consume și sa poti scapa de ea iar femeile au o mare problema in a conștientiza ca problemele nu se rezolva dacă alegi să închizi ochii.
Comentariu beton!11
@Mary, amin!
Mă, sunt unii care-s fericiți tot timpul. Eu am o vecina care vorbește numai în versuri, cred ca Shakespeare îşi bagă unghia în gât în mormânt. Și Omar Khayyam. Sa nu mai spun ca am început sa-i răspund la fel pentru ca am observat ca-și scoate ochii transpusi din nori și pare foarte interesată. E cea mai fericită făptură da-i drept că, nu știu de unde îi colectează, o văd mereu cu alt fericit ca și ea. O fi o nouă specie sau trăiesc retrași. Mie îmi plac, îi prefer celor care au linie directă cu Dumnezeu.
@Marisa, și mie îmi plac. 😛
Te salut, desi citesc (de o vreme) ceea ce scrii nu am comentat pana acum nimic.
Un vecin vecin care are o varsta destul de inaintata ma intrebat daca stiu care e secretul unei casnicii feicite, normal ca nu stiam (am 38 de ani si 7 de casnicie).
Raspunsul a venit cu zambetul pe buze ” Sa nu fii prins, asta e secretul”.
Poate multi merg pe acest principiu si de aceea par fericiti.
Comentariu beton!12
@DeVinSpin, vecinu’ tău e un filozof pur-sânge. 😀
Perfect de acord cu tine. Stiu cateva cupluri care au fost din adolescenta impreuna, cichi cichi bum bum si dupa cativa ani, timp in care s-au maturizat in sensuri opuse, au constatat ca nu mai au nimic in comun, ca au idealuri diferite, placeri diferite, sperante diferite totul era altfel dar au avut decenta sa isi spuna pa si pu si ne vedem la reunion. Si mai stiu altii care mimeaza la maxim, asa cum zici tu, in mod special femeile (stau si ma gandesc uneori ca m-am nascut de partea diferita a baricadei ca eu nu le inteleg)… Apoi ma gandesc… mah… poate sustin mare si tare nu pentru a ii convinge pe cei din jur, ci pe ele insele de teama sa priveasca realitatea, de teama de singuratate. Am prietene care pur si simplu au recunoscut ca el e cel care mana boii si daca se despart ele sunt pierdute ca nu se descurca singure…. WTF… Pe de o parte inteleg, incerc sa le inteleg, pe de alta… mna… naiba stie…
@Aidi, well… ce-aș mai putea să zic?
Eu am vrut aseară să mai comentez ceva,dar era deja plin de sânge blogul și m-am gândit că azi o să fi ocupat cu spălatul și nu o să mai postezi.
Așadar îmi asum responsabilitatea a ceea ce am constatat eu pînâ acum:
Doamnele,, fericite” în căsnicie sunt primele care se îmbată că niște servitoare în drinkbuilding, prind bărbații de prohab ,petrec nopțile prin alte camere și apoi evită orice contact cu impricinatul. Checked.
Doamnele,,fericite” in casnicie au un fetish pentru mașinile cu geamurile infoliate .Și pentru bancheta din spate.Checked.
Doamnele,,fericite”în casnice independent de voința lor sunt atrase de soții prietenelor și verisoarelor lor.Au nasul foarte fin.Checked.
Doamnele,,fericite”în căsnicie sunt foarte credincioase.Se jură pe ce e mai sfânt că e prima oară când o ia pe arătură, dar pur și simplu nu știe ce e cu ea.Checked.
Doamnele,,fericite”în căsnicie adoră natura și ieșirile în natură. De preferabil cât mai departe de locul de reședință. Checked.
Acest comentariu este un pamflet. Nici o,,doamna”fericită nu a fost rănită în timpul scrierii lui.
Comentariu beton!32
@Paco, nu știi tu ce e fericirea.
@Mihai .Absolut de acord.Fericirea este incomensurabilă. Pentru fericire nu există unitate de măsură. Fiecare dăm atât cât putem,după posibilități. Eu,un om cu suflet bun și darnic de felul meu ,ofer 21 de centimetrii de fericire.Mai mult nu am,dar să fie primit.
Comentariu beton!15
Despre azi si ieri, dar si articole mai vechi:
Părerea mea este ca persoanele care sustin ca nu sunt influențate/afectate de societate/prieteni/familie mănâncă cel puțin la fel de mult căcat ca aia care s-au atacat pentru ultimele doua articole si si-au dat foc in fata blogului (da, asta am vrut sa scriu). Este greu pentru majoritatea sa zică cu voce tare „da, frate, îmi vine să fug unde vad cu ochii, nu mai pot…”. Iar aia cu „sub protecția anonimatului” pică pentru ca asa cum tu ai gasit profilele de feisbuc, le poate găsi oricine. Problema, din punctul meu de vedere, nu este acceptarea, este, in primul rând, constientizarea. Acest tip de subiecte vor imparti mereu lumea, dar nu pentru ca generalizează, ci pentru ca toata lumea are ceva de spus (cazuri personale, prieteni, veri, bunici).
Cunosc cazuri din ambele sfere, nici nu îndrăznesc să îmi dau cu părerea pentru ca nu sunt Mafalda. In schimb, am cunoscut cupluri in care o jumătate m-a enervat atât de rau in primele 5 secunde ca m-am gândit „cum căcat il/o suporta cealaltă”. Cu toate acestea, isi vad de viata lor si se mâtâie unul la altul de fac icter.
Lumea merge înainte, cu sau fără aprobarea noastră.
@Dr. Acula, nu, nu eu n-am căutat profilele de feisbuc ale celor care au comentat pe blog. M-am referit la sărmanele chinuite care au comentat pe Facebook.
Ah… Nu am feisbuc si nu stiu cum merge treaba. Eu asta am inteles. My bad ?
Exemplu concret, nasii mei de casatorie sunt impreuna din liceu(colegi de clasa) , facultate facuta impreuna (locuit impreuna in facultate) , lucreaza ambii in acelasi birou (IT) , sunt casatoriti de 8 ani si au copil de 6 ani, au cel putin 22 de ani de cand sunt impreuna, coafura inca rezista …ce draq e aici ?
Oare cand se sparge buba ?
@DeVinSpin, da’ cine a zis că trebuie să se spargă.
În schimb, ce voiam să zic, știi tu sigur că sunt fericiți. Pentru că, desigur, sunt nașii tăi, ce naiba.
Ma, habar nu am daca sunt fericiti ori nu.
Fiecare isi duce crucea lui asa cum poate.
Mihai, nu ai cum sa te astepti la un raspuns sincer, in 99.9% din cazuri nu va fi cel adevarat.
Dupa cum spunea cineva, fericirea i-o citesti pe chip, fara sa fie nevoie de cuvinte care s-o confirme.
wow..c.ate am de adaugat 🙂
1. Intr-adevar, fericirea e subiectiva, dar ceea ce spunea tizul meu cred ca se referea pur la statistica. De acord, suntem diferiti iar masura fericirii (daca asa ceva exista) e o chestie pur subiectiva
2. Fericirea se poate si „spune”, se poate impartasi, feisbuc, alte mizerii sau pe cale orala (a se intelege aici, prin viu grai 🙂 )
3. revin la ceea ce am comentat si ieri, aici e vorba strict de parerea autorului care, nu stiu daca voit sau nu :), s-a exprimat foarte corect cu „Cred ca…” Da, se pot da si contraexemple, insa exemplele sunt intr-un numar mult mai mare, de-aici si statisticile
4. Luam viata mult prea in serios, bag de seama..:)))
Una la mana: omu’ a zis ca EL nu crede. Adica cum ar veni, ca e blogu’ lui si ca asta e parerea lui. Nu vad care ar fi tragedia ca si-a dat cu parerea in regim de „ca asa e convins”. Romania e o tara de ipocriti. Ba chiar as extinde: suntem o lume de oameni superficiali si, odata cu Facebookul (si altele asemenea), parca s-a virusat lumea intreaga. Io sunt ferm convinsa ca merge o relatie inceputa din liceu, cu siguranta, in 0,01% cazuri! Necunoscute de mine. Si, cum ma stiu, o Toma Necredincioasa, nu pot decat sa sustin contrariul. Nu poti fi la fel ca in liceu, nu ai cum sa simti la fel, nu gandesti la fel, nu iti plac aceleasi lucruri (poate (si) altele, poate mai putine). Ii felicit sincer pe cei (0,01%) care au o astfel de relatie (sincera), dar cred in ea doar pentru ca imi plac povestile frumoase cu final fericit (deh, sunt femeie!). In rest, TOATE relatiile din jurul meu (prieteni, colegi, frate-meu) care au inceput in liceu au sfarsit amarnic dupa niste (mai multi sau mai putini) ani, grei, zic eu (dpdv al luptelor interioare ale impricinatilor, sau chiar exterioare – vezi: „ce zice lumea”etc). Si, da, am observat si eu ca femeile tin cu dintii sa arate cata fericire e in cuplu, de parca suntem la concurenta sau ceva..
P.S.: ABIA, ABIA am reusit sa postez, nu stiu ce naiba s-a intamplat, (or fi astrele in exil? o fi ca e treispe?), asa ca imi cer scuze daca unele idei se repeta din ultimele voastre comentarii. Io n-am vrut, da’ asa a iesit.
@ EMI. A stricat ieri Vasilescu chakrele, a atras prea multe energii negative.
Fericirea diferă de la o persoană la alta,sau de la un cuplu la altul. De exemplu, uneori fericirea doamnelor se reduce la ….absenața unei simple întrebări ,,Ce avem de mancare azi.,, 🙂
Touche! :))))
Pe mine, cândva, mă ucidea întrebarea asta. Dar am reușit s-o elimin din repertoriu lui. I-am servit o porție de nefericire explicând că n-avem și nu fac dacă n-am chef și nu crapă nimeni fără ciorbiță zilnic și africanii mănâncă o dată pe săptămână și uite ce fericiți sunt și alte aiureli din astea. Și gata, mergem înainte. Fericirea mea e plătită cu nefericirea lui – la capitolul făcut mâncare. Dar na! nimeni n-are pretenția să fie fericit tot timpul – nu cumva ar fi cam plictisitor? 🙂
Mihai, remarcasem la un moment dat cu stupoare ca naivitatea-mi pe FB este maxima. Asa ca am hotarat sa ma vaccinez. Dar pana si acum ma mai „intep” ? Aflu din cand in cand ca printre oamenii cu cele mai zambarete si luminoase poze de pe FB unii au divortat, altii fac, altii dreg, altii nu stiu ce…Intelegi ideea. Dar, pe de alta, trebuie sa privesti si din alt punct de vedere: poate ca nu este o demonstratie perfecta de ipocrizie si inducere in eroare cu buna stiinta, ci cumva protejarea initimitatii cuplului/familiei. Cine naiba isi striga in public nefericirea sau problemele? Si daca o face nu cumva aduce un reflector tip „Bahmutzeanu-Prigoana” asupra lor? Ia hai sa ne gandim.
In primul rand nu te obliga nimeni sa strigi sus si tare cat esti de (ne)fericit sau sa-ti speli rufele in baltile patriei, pe de alta parte, mai ales cand stii ca nu e totul perfect intr-o relatie (daca nu suferi de sindrom maniacal, sau mai stiu eu ce de esti megaoptimist si megaeuforic si mega rupt de realitate) nici nu te ataci daca auzi pe unu’ de zice: ba, io nu cred ca exista asa ceva! E ca si cum nu ai admite ca altul poate avea o alta credinta- de orice fel- fata de tine si te apuci tu sa il balacaresti ca de ce nu crede ca tine. SI la asta sa ne gandim. Zic si eu.
Am cunoscut acum ceva ani buni un cuplu care pe atunci aveau 20 de ani de relatie, erau dintr-a 8-a impreuna. Eram siderata cand ii vedeam, ma uitam ca la alte aratari. Acum 3 ani ma intalnesc cu ea, plimba un carucior. Copilul era cu altul, se despartise de primul. ” Ne-am despartit de comun acord, dupa atatia ani nu mai aveam ce sa ne spunem, am devenit ca niste frati”
Cred si eu! Eu iaca, am facut 7 ani de relatie cu unul pe care l-am iubit ca o nebuna si tot imi vine sa-l sugrum cateodata de plictiseala.
Esti fericit,n-ai timp de cearta pe feisbuc!
Am citit comentariile de ieri, am si postat, le citesc si pe cele de azi si ajung la urmatoarea concluzie: daca fereasca Dumnezeu ai zis ca ai o viata implinita alaturi de jumatatea ta, atunci „taci coae, stim noi mai bine, de fapt esti un frustrat care mimeaza fericirea, tu inca nu ai realizat ca traiesti o iluzie …”.
Ba mai mult, am constatat cu aceasta ocazie ca mai mult ca sigur vorbesc doar in nume personal, egoist, si ca probabil cea / cel de langa mine este total nefericit/a, dar se ascunde si doar cauta like-uri pe Facebook…
Ma scuzati, am crezut ca era o intrebare apropo de experienta personala, nu cred ca a comenta la un articol inseamna ca imi etalez implinirile, mai ales ca sunt comentarii anonime, ce naiba !?
Nu am ce sa mai adaug pe subiect, decat poate ca incrancenarea de care te plangi, Mihai, eu o vad la fel de prezenta in ambele „tabere” ale discutiei.
Comentariu beton!16
@Alin, poate n-am fost eu suficient de clar. În textul de azi m-am referit strict la cei/cele care s-au dat cu curu’ de pământ ca să demonsteze cât sunt de fericiți/fericite. Nu de alta, dar „dobitocul care a scris nu știe că suntem fericți” mie-mi sună destul de suspect. Fix așa a comentat pe Facebook o tanti care pun pariu că a văzut ultima oară pulă pe vremea când era Iliescu președinte. Știi ce zic?
Așa mi s-a părut și mie…
Poate ptr că nu folosim FB și ne lipsesc detalii…
Păi voiai să scrie adevărul????? Hai că asta-i bună. Citește „iubi” și vede că ea e „nu e nefericită”, dar nici fericită nu e și să vezi ce-și bagă mortu’n casă. Și te mai intrebi de ce sunt așa vehemente in opinii, tocmai că in adâncul sufletului știu cum stă treaba. Cine e fericit in relația sa, nu cred că simte nevoia să se agite atât, e zen?
Dar tu ești fericit?
@Anca, eu?
Măi, nici eu nu cred in relațiile începute după 30 de ani, pentru ca e disperarea aia ca dacă nu prinzi ultimul tren nu te mai ia nimeni și pierzi ocazia de a lasa pe lumea asta un mostenitor.. și ajungi sa faci compromisuri multe din cauza asta.
@Raluca, dacă nu prinzi ultimul tren nu te mai ia nimeni? Gizăs craist, nici la bunică-mea n-am auzit așa ceva. Dar de ce trebuie să te ia? Ca să ce?
Ca să fie în rândul lumii.
N-ai auzit-o tu, asta nu înseamnă ca nu este așa pentru unii.. eu am auzit, am văzut, este valabilă și la femei, și la bărbați, cumva dictata de „ceasul biologic”. Și atunci nici nu prea mai contează ce ai lângă tine, ți s-a pus pata sa te insori/măriți whatever, nu mai contează ca e de 10 ori mai urât(a) sau mai puțin inteligent(a) decât iubitul(a) ta(u) din adolescenta la care ai renunțat pentru ca intr-adevăr era muuult prea devreme și erai muuuult prea neexperimentat(a), și vroiai sa fii liber(a), și fără constrângeri, și sa crești, și sa te dezvolți, ai inteles ideea, nu?
@Raluca, eu am înțeles din prima. Doar că mi se pare trist de tot.
@Raluca. Trist. Foarte, foarte trist.
@Raluca ,ai lovit la ficat și nu e voie.Am 42 de ani și Doamna 38.Suntem împreună de vreo trei ani.Moștenitor am din prima căsătorie, nu mai e cazul.Amândoi am făcut sport în tinerețe, nu suntem de aruncat în…… fața trenului….din disperare.
Avem o relație extrem de frumoasă.Ne acceptăm defectele ,vorbim mult ,ne sprijinim reciproc. Și mai presus de orice ,am învățat să nu repetăm greșelile trecutului. Totul decurge cât se poate de firesc ,fără artificii inutile.
Buna Mihai! Ti-am citit ambele articole( si cel de ieri si cel de azi), din diverse motive voi comenta aici: desi sunt cu sotul meu de 12 ani, din adolescenta, da iti dau dreptate. Asa este, este nu greu, foarte greu sa ramai cu un singur om toata viata ? recunosc si eu , cred ca si el , ne-am pus la un moment dat intrebarea cum ar fi daca..separati.. Ba chiar au fost momente cand am pus problema divortului..dar am ramas impreuna. Am trecut prin cateva incercari ale vietii( mai mult eu) ,iar el mi-a ramas alaturi si mi-a dovedit dragostea de care eu ma indoiam. Greseala multora cred ca e acea cautare a fericirii in celalalt, cand fericirea de fapt depinde doar de tine. Nu stiu ce o sa fie peste un an, peste 10. Poate nu o sa ramanem toata viata impreuna, dar acum dupa atata timp inca simt iubire. Cred ca si el , din cate imi arata ? , dar inca o data spun da , ai mare dreptate cu articolul anterior, oamenii se schimba si isi schimba ideile si idealurile.. cat despre fericirea pe facebook… nu cred in ea, adevaratele momente de fericire le simti, nu le postezi pe facebook. O zi buna! ?
Comentariu beton!16
@O.mamica, chapeau!
Mihăiță, nu te văd bine! Ești chiar în primejdie! Te iei de fericirea unor… zâne.
Mai, n-am intrat pe fb sa citesc comentariile cu injuraturi dar, intr-adevar, sunt penibile cele care au facut asta, doar pt.faptul ca ti-ai exprimat o opinie, un crez.
Acum, eu am comentat la articolul de ieri nu prin prisma exemplului personal, ca iubirea mea din adolescenta a ramas in amintiri de muuult timp, ci scriindu-ti de un cuplu din familia mea. De ce am scris? Doar sa-ti arat un alt punct de vedere. Oamenii care se cunosc demult nu-i musai sa devina identici, ci pot invata, tolera, respecta reciproc hachitele, pasiunile, defectele.
Te citesc demult, am mai si comentat din cand in cand, dar cand vei scrie ca luna e roz imi rezerv dreptul de a te contrazice, chiar daca-i casa ta aici.:) Daca ti se pare insultator, si tu ai dreptul sa ma scoti de urechi afara. 🙂
@Oana, știi care e ideea? Dacă scriu o idioțenie de genul luna e roz sau pământul este plat, voi avea numai comentarii la mișto și trolling. Restul vor închide articolul amuzați. De ce nu se întâmplă la fel și când scriu despre grase sau fericire falsă?
Mihai, staiiii un pic. Nu compara mere cu pere.
Cu grasele ai dreptate mie in suta. Nu exista m-am ingrasat de la glanda, mananc doar o salata si ma ingras ca porcul etc. Toate grasele pe care le stiu, si asta nu e generalizare e realitate, sunt grase ca baga in ele si punct.
Referitor la articolul de ieri, cunosc 3 cupluri care sunt impreuna din liceu si pana acum. Si care par fericite. Normal ca nu stiu sigur 100% daca asta e realitatea dar, pe de alta parte, nici tu n-ai cum sa stii ca nu-s fericiti, ca doar nu stai in sosonii lor. Iar 1 cuplu e format din vara-mea primara si barba-su. Vara cu care am crescut impreuna ca 2 surori, ii stiu toate cacaturile din viata, nu vad de ce ar mima fericirea fata de mine. 🙂
@Oana, cuplurile alea păr fericite pentru că exact asta vor. Să pară. Mă rog, nu bag mâna în foc că nu sunt, dar șansele…
poti baga mana in foc fara probleme! Fericirea are o caracteristica proprie: se vede! Oamenii fericiti se vad! Pot ei sa bage mana in foc ca sunt fericiti, daca n-o arata, cine-i crede?
Ce-ai declanșat cu articolele astea ale tale 🙂
Prea multe povești – proaste și prea multă presiune socială pentru a ne conforma modelelor din aceste povești. Evident nu se va schimba nimic de pe o zi pe alta- vom continua să pozăm, să ne mințim singuri, să înghițim hapuri, să abuzăm de diverși stimulenți, să negăm și din astea. Câțiva dintre noi vor fi reușit să rămână echilibrați sau să se redreseze după chestii nasoale – dar ăștia nu sunt suficienți de mulți încât să conteze.
Norocoși acei copii ce au părinți cu toate țiglele pe casă și aceștia nu-i învață că scopul căsniciei e fericirea. Sau e? Zău, sunt confuză, nu mai știu :))
Pentru ca adevarul doare! D’asta se supara grasele si fericitele. Pentru ca e dureros sa iti spuna altii ce nu vrei sa auzi si e mai usor sa te faci ca ploua cand afara soarele sta foarte bine! De grase nu vreau sa discut, de prea-fericitele de pe facebook mai pot spune cateva: din invidie, din rautate , din preocuparea de ce face x sau y … din preocuparea de a fi mai sus ca altii , multi uita sa traiasca. Cunosc fericiti care isi zambesc doar in pozele de pe fb, ca in realitate abia se inghit. Si lista e lunga.. e mai important sa dai bine in fata tuturor, decat sa fii sincer cu tine, sa iti asculti sufletul si sa vezi ce vrea…
Apropo de realitatea falsa de pe facebook, circula un banc:
La restaurant:
– Aş dori nişte fructe de mare.
– Mâncaţi sau le postaţi pe Facebook? Ca să ştim cum le aranjăm…
Comentariu beton!21
@Oana.I, ahahahahahahaaaaaaaaaaaaa. Exaaaaaaaaact așa. :))))))))))))
Oare daca nu ar fi fost feisbucul ar fi dat anunt in ziar ca sunt fericite/fericiti Prea multa ipocrizie
@Marius, nu le da idei!!!
Mi se pare cam acelasi lucru cu facutul copiilor – unii prezinta doar norisorii roz, eterna, netarnuita bucurie pe care o aduce copilul. Da, e cea mai frumoasa, buna, minunata intamplare, experienta copilul, dar daca zici si restul esti mancat! Cand spun ca mi-e greu cu copilul, ca nu am mai dormit de 3 ani jumate, ca mi-e teama continuu de boala, ca ma ingrijorez mereu si pot continua mult si bine -se uita lumea la mine ca la ultimul om! Asta e viata, cu bune, cu rele, nu traim o beatitudine continua!
@Oana, vezi să nu te citească mămicile vesele și fericite că ai sfeclit-o 🙂
Sunt linistita, acele mamici nu citesc bloguri care folosesc cuvinte obscene? ASA cum e nefericire, nefericit
Apogeul fericirii e atins atunci cand au cont de facebook comun cu sotii,nu?
Îţi place sau nu:
0 
0
Sa mor daca mi-ar fi trecut vreodata prin cap ca articolul de ieri ar putea dezlantui un astfel de jihad. Lumea se plictiseste rau de tot in tara asta.
@Ionut, nu, man, lumea se minte singură rău în ţara asta.
Asta cu ”Facebook-ul ne-a luat mințile. Dacă nu mimezi pe Facebook că ești fericit, nu exiști” a fost foarte tare. De azi e filozofia mea de viață, mă gândesc să-mi fac un banner cu cuvintele astea, că prea le-ai zis mișto :))
Am avut în listă multe ”fericite” din astea care nu mai știau cum să convingă lumea ce relații grozave au, postau câte zece poze pe zi cu ele și ”iuby”, dintre care vreo 7-8 în timp ce-și masau reciproc amigdalele, și trânteau niște zâmbete de ofticat dușmanii, ”se simțeau îndrăgostite” cel puțin de cinci ori pe zi, chestii din astea… dar în realitate mai că nu-și scoteau ochii. Câteva din cuplurile astea ”fericite” au divorțat, altele stau împreună în virtutea inerției. Dar pe Facebook sunt fericiți, au cont comun (cred că și despre asta ai putea să scrii, să vezi și-acolo jihad 😀 ), curge lapte și miere :))
Acum am citit și articolul de ieri, tot ce pot să adaug este că după mulți ani de relație, fără multe detalii, eu cu el nu putem trăi separat.
ne găndim la aceleasi lucruri, simțim la fel, ne este dor după 2-3 ore separați.
Există acea chimie și în psihic și fizic, deci da, sunt fericită!
Mhai , dar tu esti fericit?
Asta era intrebarea intr-un comentariu de aici, dar n-ai raspuns. Imi satisfaci si mie curiozitaea ? Te rog! Ai niste subiecte interesante pe blogul tau. Te-am descoperit din intamplare si de atunci iti citesc „operele”. Ghilimelele sunt din simpatie, nu din rautate.
p.s. mai scrie despre viata si aventurile din liceu (sunt preferatele mele)
@Anda, io sunt ăl mai fericit din lume.
Ce contează cum sunt eu? Schimbă asta cu ceva lucrurile?
Fericirea este o stare sufletească și mentală de bine. Această stare nu este PERMANENTĂ, este măsurată în momente. Nu ai cum să fii permanent fericit așa cum nici permanent nefericit nu ești. Trecerea de la o stare la alta depinde de mulți factori externi dar mai ales de cei interni. Dacă nu ești capabil să te simți fericit, nimeni și nimic pe lumea asta nu te poate face fericit. Atunci când ai pretenția de la partener să te facă fericit, abordezi greșit relația de cuplu, o relație care rezistă trecerii timpului înseamnă bună comunicare, susținere reciprocă, sprijin, dăruire, empatie, prietenie și nu în ultimul rând iubire. Iubirea, nu poate fi ca la început pentru că la început e mai mult pasiune, pasiunea se transformă în iubire sau se stinge, în funcție de cei implicați în relație. Nici florile nu cresc dacă nu sunt udate permanent. O relație se construiește, în timp. Momente de fericire poți avea singur sau în cuplu ori nu poți avea deloc dacă ești permanent nemulțumit. Momentul începerii unei relații nu are legătură cu vârsta ci cu maturitatea emoțională, unii bărbați o ating mai târziu sau niciodată . Un imatur n-o să știe niciodată ce vrea, e într-o permanenta căutare, a unor persoane care să-i ofere ceea ce nu-și poate oferi singur. Cel care știe cine este , ce este și ce vrea nu va avea nevoie de altcineva să-i aducă fericire . Nu-ți alegi partenerul care să-ți dea ( fericire , iubire, plăcere, etc), îți alegi partenerul alături de care să le trăiești împreună pe toate. Nu poți oferi și nici nu poți primi la infinit ceea ce nu ai .
Comentariu beton!12
Mi-a plăcut si articolul si continuarea de azi! Da’….chiar ai așa mult timp liber? Sa citești comentariile înțeleg, dar sa te uiți si pe pagina de FB?! Dar bravo tie ca ai făcut asta, acum avem inca o statistica si tot nu va ajuta la nimic 😉
Cate frustrari, cate frustraaaari!
Nici eu nu explodez de fericire,sincer,dar macar nu imi pun poze pe facebook in care sa mimez. Frustarile,dezamagirile (nici pe alea nu mi le zic).In schimb prietena mea care a fost in Grecia anul asta si-a pus la poze pe facebook de le-am pierdut sirul,toate frumoase,pareau ca se simt bine!Cand m-am intalnit cu ea am aflat ca s-au certat tot concediul!
Aoleu!Imediat îl întreb. Şi dacă nu reacționează? Sau genul:Ai tot ce ți trebuie? Suntem de 18 ani împreună, mereu a băgat chestia cu să crească copiii. Suntem bunici de 12 ani, de 3 ori!