Text scris de Elena.

La unul dintre textele pe care le-am mai scris pe-aici, am primit un comentariu care mi-a deschis ochii și m-a învățat să văd viața altfel. De fapt, e numit pe nedrept “comentariu”, este o adevărată lecție de dezvoltare personală în câteva rânduri:

“Mi-ar plăcea ca autoarea să scrie și despre cele spirituale, să arătăm și importanța unei vieți creștine, căci indiferent cât de mult ne bucurăm în această viață, de copii, nepoți, citit, plimbări și altele frumoase, toate acestea sunt temporare și trecătoare, într-o zi vom adormi și atunci urmează adevarata viața plină de lumină si dragoste”.

Nu că e înălțător și aspirațional?

Păi nu știu io ce-i aia spiritualitate? Știu! Dar și mai bine știu cum e cu spiritele. Că ajunsesem ca o stafie de bine ce-mi era. 43 de kile mai aveam cu tot cu hainele de iarnă pe mine. Alea de ski, cu clăparii în picioare. Vara nici nu mă mai cântăream de frică să nu înțep cântaru’ cu călcâiele și să mă tai în tălpi. Dacă mă răneam cum mai purtam io sandalele alea roșii de lac luate dă la Obor. Cadou. Dă la el. Să mă facă să uit că l-am prins într-o zi prin oraș cărând niște haine de femeie în mâna dreaptă. Cu tot cu femeie. Cică era fiica lu’ patronu’ lui și îl trimisese la cumpăraturi cu ea. El n-a vrut, da’ l-a obligat nesimțitul ăla de patron. Tot într-o spiritualitate trăiam și când invoca toți sfinții și morții. Ai mei și-ai mamei.

Cu lumina? Știu și cu lumina. Cel mai bine știu cu lumina împraștiată în steluțe. Verzi și neapărat pe la ochi. Că dacă n-aveam bani de pom iarna și io nebună la cap ceream brad, el ce era să facă? Să fure? Fugi, bă, d-aci! Din două miscări mă umplea de steluțe pe la ochi. Și pe post de beteală niște vânătăi asortate. Asortate cu părul, că pe vremea aia mă faceam mov. Cu violet de gențiana. Asta până și-a dat el seama că nu-mi stă bine cu părul mov și m-a ras în cap. Păi cum să nu știu cu lumina? Știu, dă-mă naibii.

Cu mai ce era? A, cu dragostea. Știu și cu dragostea. Nici asta nu mi-a fost străină. Dăloc. Și-a manifestat-o cu vârf și îndesat, iar eu am primit-o. Mai cu șpițul de la pantofi, mai cu niște pumni îndesați în ficat sau pe la coaste. Primeam, ce era să fac dacă mă iubea mult? Că cine n-a luat o palmă în viață de la omu’ ei, aia nu-i femeie iubită, e o ghinionistă care n-are un bărbat adevarat langă ea. Așa zicea bunică-mea, săraca, fie-i țărâna ușoară. C-a murit de ceva ani și eu tot nu știu dacă măcar “acolo” trăiește viața aia plină de bine, că nu s-a-ntors să-mi zică.

Da’ știți ce? Io m-am hotărât să n-aștept să ajung “acolo” ca să traiesc plină de lumină și iubire. Mă coafează mai mult să trăiesc așa acu’, cât sunt încă pe-aici.

‘Tu-vă-n gură de derbedei cu coaliția voastră pentru familie cu tot și cu marșurile pentru viață!

mihai_vasilescu_lumina