Cred că ați auzit și voi asta de nenumărate ori, nu? Mitul strainilor reci și neprimitori a lovit din plin pe vremea „cealaltă” și circulă din plin și în zilele noastre.
Pentru că, da, sunt convins că asta cu „străinii reci” a rămas în conștiința colectivă din anii ăia de după revoluție când românii au început să iasă din țară și constatau cu stupoare că la Paris sau la Londra vecinii nu joacă table în fața blocului și madamele nu dau o fugă, în capot, cu bigudiurile pe cap, până la vecina de la doi, la o cafea și-o bârfă. Sau că la Viena n-ai nicio șansă să împrumuți o cană cu ulei sau zahăr și două ouă.
Numai că, între timp, lucrurile s-au schimbat și pe-aici. Acum treizeci de ani nu aveai ce face, aproape că erai obligat să cunoști pe toată lumea cale de două cartiere, pentru că exista prea mult timp liber pe care trebuia să-l umpli cu ceva. Și-atunci îl umpleai cu vecinii. Well, azi nu mai e deloc așa nici pe plaiurile mioritice. Ia uitați-vă un pic în jur și ziceți-mi și mie ce vecini mai cunoașteți. Dar nu în sensul de a-i identifica vizual, „ăsta e ăla de la patru”, ci în sensul de a petrece timp împreună. Vă zic eu, cel puțin în orașele mari, situatia se prezintă exact la fel ca „afară”. Nimeni nu mai interacționează cu nimeni. Pentru că, să vezi ce, nu ne mai permite timpul s-o ardem amical cu vecinii, iar ulei, zahăr și ouă, am la discreție la megaimaju’ de la colțul blocului.
În plus, nu știu cum naiba se face că românii, așa calzi și prietenoși cum sunt, românii care-s în stare să-și dea și camașa de pe ei, o ard foarte mult doar pe modul oral. Mai precis, din gură. Pentru că în momentul în care le ceri, la modul concret, să facă ceva (orice ar cere un minim de efort din partea lor), subit toată bunăvoința aia moștenită din străbuni se transormă în „ăăă… să vezi ce chestie… nu pot azi”. Da, exact aceiași românii, calzi și prietenoși, care nu sunt în stare să zică „nu” și-ți vor spune un „da” pe care crezi că poți să te bazezi. Un „da” care se va transforma în „mi-am închis telefonul ca să nu mai dai de mine”, exact când aveai mai mare nevoie să se țină de cuvânt.
Să nu vă supărați (sau supărați-vă), dar cred că-i prefer pe străinii ăia reci care-s în stare să-ți zâmbească atunci când ai contact vizual cu ei, în locul românilor care se uită dimineața la tine de parcă le-oi omorât familia în noaptea care tocmai a trecut. Prefer să am de-a face cu cyborgii ăia fără suflet, cum a fost șoferul de autobuz care și-a cerut scuze când a trecut prin fața mea, în momentul în care făceam o fotografie (exact aia de mai jos). Voi înțelegeți ce zic? Și-a dat seama că o să interpună autobuzul între mine și obiectivul vizat pentru poză și mi-a făcut semn cu mâna, pe genul „îmi pare rău, n-am ce să fac, trebuie să trec”. Dacă nici ăsta nu era un strain rece și neprimitor, nu știu ce să mai zic.
Știu, nu empatizez deloc cu ciobanul din „Miorița”. Csf, n-ai csf.
Confirm. Cat am locuit in UK, interactionam doar pret de un salut. Nici nu stiam cum arata macar vecinii de mai sus de noi, cel de la casa de peste drum ma ajutase intr-un ajun de Anul Nou sa ies cu masina de pe un ghetus, i-am dus o sticla de vin si ne-a invitat la ei. Nu ne-am dus.
In Romania, in Sibiu, ne stim cu toti vecinii, cu unii suntem si prieteni buni, ne vizitam des, adica parintii mei. Si de cateva ori pe saptamana.
In Bucuresti, il stiu pe vecinul de deasupra, om de isprava. Ne-am imprietenit dupa ce mi-a batut de cateva ori in teava. Apoi a inceput sa-i placa si lui muzica pe care o ascult :)) ii mai duc un ou, o prajitura cateodata.
Se dezbate încă. Ce zici?23
@Miruna, vezi că ai citit doar titlul. În text scriu exact contrariul. :))))
Eu nici nu îmi cunosc toți vecinii, prin urmare salut pe toată lumea pe stradă că dacă cumva sunt vecinii mei, care culmea, ei mă cunosc :)).
Oricum aici se salută toată lumea, ca e satul mic.
Pe lângă mitul cu străinii care sunt reci și neprimitori eu am mai auzit unele: în ”străinătate” nu există vegeta/delikat să bagi în ciorbă, legumele nu au gust în special roșiile, oamenii nu sunt duși pe la biserică, se văd cu familia și prietenii rar, doar in week-end în restul săptămânii nu le trece nimeni pragul.
Comentariu beton!13
@Roxi, ah, da, am uitat de asta cu mâncarea fără gust. :)))))
E mai complicat. Totul e altfel, alti timpi de fierbere, alta ordine in a baga legumele…De carne nici nu mai zic. Dar daca uiti ce-ai invatat acasa si incerci sa faci ceva gustos cu ce poti cumpara intr-un an-doi reusesti.
Si nu pot sa ma abtin:am cumparat niste fripturi de miel care n-au gust/miros de miel sau oaie, nici gust de vaca, nici de porc. Unde o fi crescut mielul ala orfan e un mister.
De parca la noi au rosiile gust :))))
Cine nu are pe cineva la tara, mananca tot rosii fara gust.
Comentariu beton!14
Exact, românii care nu au prea umblat pe afară și care cumpără din piață roșii din Turcia și Spania spun că roșiile și legumele nu au gust în alte țări :))
Nu prea are legătură cu subiectul omului, dar nu-i bai…măcar vorbim și noi…de bucurie ca mai avem vegeta…?
Da am auzit si eu de mitul cu strainii reci si neprimitori. Nici eu nu dau doi bani pe vecinii mei pentru ca nu-mi pasa de ei. Dar noi care maram suntem calzi si primitori nu suntem in stare sa salutam omul la intrare si la iesire din magazin si nu stim sa multumim gesturilor mici pe care le primim. Asa ca prefer oricand „raceala” strainilor care sunt educati si ma fac sa incep dimineata cu zambetul pe buze.
Comentariu beton!35
@Radu, exaaaaact.
eu locuiesc de 20 ani in acelasi bloc si nu-mi cunosc nici cel putin din vedere toti vecinii. sa fie de bine? sa fie de rau?
Comentariu beton!18
@Mihaelam, e de bine, trust me.
Ha Ha! Pe mine m-a certat o vecina ca nu stiu cum ii cheama pe ceilalti vecini 😀 Ca ma intrebase de unul nu stiu ce, o birfa, iar eu am spus ca nu stiu cine-i persoana. Recunosc, e grav, mai ales ca locuim aici de ceva zeci de ani! Get a life, mi-a venit sa-i spun babetei cu mult timp liber, dar probabil ca n-ar fi inteles 🙂
Exact asa, la noi vecinii, daca le permiti prea multe, ajungi sa ti ridice capacul de pe oala sa vada ce ai facut de mancare. Prefer străinii 🙂
Comentariu beton!32
@cornelia, me too.
Ce capac Cornelia? Ajung sa te ridice pe tine de pe oala ca sa vada ce-ai facut…
Comentariu beton!17
Mie chestia mi se pare că se aplică mai mult la sat. Am locuit 19 ani la țară și acolo vine vecinul și fără să-l chemi dacă vede că ai nevoie de ajutor. La oraș în schimb… Abia dacă îmi știu vecinii după față. Și nimic mai mult. Deși și aici mi s-a întâmplat să fiu ajutată de un tânăr pe strada la cărat pachetul de la mama. :)) Dar în general, în oraș lumea e mai rece. Zic eu… Dacă le zâmbești pe stradă se uită urât la tine, ești nebun deja pentru ei.
Comentariu beton!14
@MIRABELA, chestia e că eu n-am locuit NICIODATĂ la sat. Legenda circula la oraș. 😉
Un pic off topic, dar eu le zimbesc, mai ales acriturilor, care se zbircesc si mai rau la faza asta. Mentionez ca am 66 de ani si inca n-am inteles de ce-s conationalii mei asa de incruntati si cu gura punga. Dar mai studiez…
🙂 Eu mi-am cam bagat pluwa in ea de paine si sare in momentul in care i-am descoperit pe turcii ciprioti. Ba, daca vreti straini reci asa cum zice Vasilescu, Ciprul de Nord scrie pe voi.
@Redoo, ia mai exlplică.
Ce sa fie de explicat…in ciprul de nord am intalnit cei mai joviali si prietenosi oameni de peste tot de pe unde am umblat eu….
@Redoo, păi e bine c-ai explicat. Eu înțelesesem pe dos.
Nu stiu cum sunt vecinii din alte tari, chiar daca am vizitat mai multe orase „straine”, majoritatea cu nume sonore. Inclusiv din afara Europei. Va pot spune insa cum sunt vecinii mei dintr-un cartier muncitoresc, incepe cu Ber si se termina cu Ceni. Sunt niste giboni. La modul ca se pisa in lift, fumeaza in lift, lasa sticle de bautura in lift (goale, bineinteles, ce-s prosti?), arunca pe jos pliantele pe care le scot din cutia postala (intr-o perioada era o cutie insa se umplea zilnic de gunoi menajer), arunca pe geam salata de rosii cu castraveti (intr-o zi am gasit pe masina coloana vertebrala a unui peste si mamaliga). Iar „tanara generatie”? Babaiatule, ii salut eu cand intru in bloc, macar pentru puterea exemplului,. Si ce crezi? Se uita speriati la mine, ca si cum i-as intreba ce cauta pe scara cu tigarea si sticla de vodca in mana, desi nu ma intereseaza. Cand ies din lift sau din bloc mai au putin si te darama, iar daca te vad ca vii cu mainile ocupate de sacose iti trantesc in nas usa de la bloc. Norocul meu este ca locuiesc la 10 din 10 asa ca nu ma deranjeaza nimeni „in cap” iar cei de pe palierul meu sunt niste terorizati, daca au usa intredeschisa cand ajungi acasa o trantesc repede, nu cumva sa le vezi mizeria din casa. In rest, sunt foarte multumit pentru ca nu ma fute nimeni la cap cu cereri de vizite la taieri de mot, batai de nevasta sau parastase.
Comentariu beton!60
@Georgian, well… ce-aș putea să mai zic?
@Mihai, ma asteptam sa ma intrebi „si de ce nu te muti, fratemeleu?”. Pai nu pot sa ma mut pentru ca locul acela merita si un foarte mare idiot care sa faca un credit pe 33 de ani in franci elvetieni (da, aia pe unde ai umblat tu si te minunai de cat de sarmani sunt) si sa ia un apartament in gradina zoologica numita „Bloc de locuinte”. Doo camere, etajul 10. Confort doi. Cea mai mare multumire este ca nu am parte de manele, desi am cantat-o pe aia cu „Ooooof, viata meaaaa” de mii de ori. In rest, po-a sa vina potopul, pana ajunge la mine pot sa ma cac pe mine de ras uitandu-ma cum ii ia pe vecinii giboni.
Comentariu beton!19
@georgian, lasă că ai noroc în dragoste. 😉
Giboni? Hmmm…bastinasi as zice. Exceptiile nu fac decit sa confirme regula, dupa cum se stie. Aici ar fi mult mai mult de comentat, dar chiar nu vreau sa-mi stric ziua de dimineata. Poate, cu alta ocazie.
Hai ca pret d-o tigara am timp sa bat campii. 2010, ianuarie, emigrat Nemtia. Locuit la inceput intr-un bloculet cu cinci apartamnete.
Sub noi, una rumena vera, o cretina, care mi-a spus ca are o tumoare pe cap.
In conditiile astea, am menajat-o maxim, chit ca era o jigodie.
A culminat toata nesimtirea ei cu plecatul meu din bloc, lasand in urma garantia pentru o luna plus investitia ce am facut-o in casa.
Mutat mai la tara, vecina de vav ar fi interactionat maxim cu noi, o nemtoaica, da noi nu prea sprehuiam dulcele grai.
Ajuns dupa doi ani la concluzia ca tre sa ramanam la nemti( cauze de copii, scoala etc) si ne cumpararam o casa, intr-o zona selecta.
La o saptamana dupa ce terminai renovatul, incepura, ca la Mecca, sa apara vecinii la usa ca-n filme, cu flori, prajitura, vin, etc.
Niciunul n-a intrat, doar la usa, urandu-mi bun venit.
Boon.
Avand o relatie deosebita cu colegul meu de pat( ne vedem de cateva ori pe an), vecinii au inceput sa fie mega prietenosi oferindu-se care mai de care sa ma ajute, vazandu-ma femeie singura.
Acu nu va inchipuiti ca toti vecinii mei arata ca Brad Pitt, mai deegraba sunt toti a la Kirk Douglas.
Sunt reci, intr-adevar si eu as fi cand tara mi-ar fi populata de o gramada de needucati.
Faina am cerut de la vecina, o cana, de cred ca a ramas interzisa cand i-am cerut.
Alta vecina imi face prajituri cand vine hombre acasa.
Eu mai gatesc pentru o vecina, ii place maxim mancarea romaneasca.
Alta vecina face meditatii moca cu fetita mea, o ajuta cu ce nu intelege la scoala.
Toti nemti.
In schimb, prieteniile mele cu mamele copiiilor mei se intind in sfera Kremlinului, toti parintii sunt rusi frate.
Cu „polonejii” m-am convins, putori, nesimtiti, mincinosi.( aia cu care interactionai).
Hai o zi buna.
Comentariu beton!36
@Mizdis a doua, să lași și tu adresa pentru când e plecat hombre. :))))
Cred că depinde de persoană.
Eu salutam pe toată lumea din bloc în cazul în care îmi erau vecini. Dar foarte rar mi se întâmpla să rețin figuri.
Bărbată-miu venea acasă și începea să îmi povestească că s-a întâlnit cu nu știu ce vecin și au vorbit câtă-n frunză, câtă-n iarbă fără ca eu să am habar la cine se referă. E în stare să se împrietenească și cu ăl cu coarne, fac pariu.
Mama mea intră în vorbă cu oricine. Nu contează unde: bloc, autobuz, tren, avion. Ea trebuie să vorbească.
Pe tata îl ocolește toată lumea că are o privire cel puțin neprietenoasă. Deși el e foarte calm și drăguț. Doar să nu îl acostezi pe stradă.
Tipologii diferite interacționează diferit.
Și nu mi se pare că s-a schimbat cumva situația la mine în familie de la Revoluție.
Comentariu beton!17
@Irina, păi nu la tine în familie. Dar ia aruncă un ochi în jur.
@Mihai
Dar familia mea ce are? 🙂
Mă raportez doar la ce văd în jur. Ai mei au cam tot atâția prieteni ca în tinerețe, se vizitează cu vecinii tot ca în tinerețe (adică deloc), deși s-au mutat.
Dar da, ți se pot întâmpla mai multe lucruri drăguțe în străinătate decât în România.
Prima zi când am ajuns în Norvegia. Plecată singură ca să pregătesc culcușul pentru când vine copilul, să nu cumva să inghită praf de străin. Apartamentul era lună când am ajuns, dar nu se pune.
O serie de evenimente nefericite fac ca eu să mă trezesc la aeroport cu un troller de 32 kg rupt și cu un troller de 12 kg intact, dar imposibil de cărat amândouă. Mai ales când ai 160 cm.
Urcă-te în autobuz să te ducă la tren, urcă-te în tren să te ducă până mai încolo, schimbă trenul cu autobuzul. Toate într-un interval de o oră. Până am ajuns la destinație eram leorcă și nu îmi mai simțeam brațele. Nu ajută deloc să ai astm.
Cobor din autobuz, mă îndrept spre taxi. Exercițiu de memorie să văd unde-i portofelul. Nu-i. Deloc și defel. Pentru că am fost super inteligentă și am călătorit „light”, fără poșetă. Drept urmare în portofel aveam tot. Bani, telefon, pașaport, inhalator. Da, e un portofel încăpător. Pe care l-am uitat în autobuz din cauza lipsei acute de oxigen la care ajunsesem. Panică totală. Dar totală. Trecuseră deja câteva minute de când plecase aufobuzul. Alerg ca nebuna la un nene care coborâse odată cu mine din autobuz, în explic printre horcăituri cât pot de bine. Zice „stai aici că a venit nevastă-mea să mă ia cu mașina, ne ducem după autobuz”. Stau 10 minute într-o panică de neimaginat, gândindu-mă că nu am înțeles bine ce a zis nenea. Vine nenea înapoi. Ne pare rău, nu am prins autobuzul. Dar stai aici și când mai vezi că vine un autobuz alb, roagă-l pe șofer să îl contacteze pe șoferul celuilalt autobuz și se rezolvă. Acu, eu în panica mea, nu am mai auzit și cuvântul „alb”. Așa că primul autobuz pe care l-am văzut, am sărit pe el. A încercat omul să îmi spună că nu are cum să mă ajute, dar nu l-am crezut. Așa că mă duc la un taximetrist și dăi iar cu explicațiile și roagă-l să te ducă până undeva fără bani. Da, exact … sanchi.
Super noroc. Apare autobuzul alb. Târăște-te până la el cu cele 40 + kg pe care le-ai cărat după tine în tot acest timp, explică iar. Șoferul foarte calm, se apucă de dat telefoane. Îi ia vreo 5 minute să dea de celălalt șofer. Toată lumea din autobuz a așteptat să rezolve omul problema cu nebuna fără să zică pâs. Am iar noroc, autobuzul s-a retras la garaj. Garajul e la 5 km. Șoferul se duce și găsește portofelul pe scaunul pe care îl lăsasem. Pe scaun. Cu un telefon scump și 2000 euro. Nu l-a luat nici naiba. Ca să fie și mai frumos, se dă șoferul autobuzului jos, vorbește cu taximetristul și îi spune unde să mă ducă.
Mulțumesc celui/celor care au avut răbdare să citească.
Comentariu beton!57
@irina, familia ta n-are nimic. Doar că nu la ei s-au schimbat lucruruile. Și maică-mea trăiește în același univers de acum 40 de ani. Eu te rugam să te uiți în jur, la tineri, cei care nu mai au timp de socializat cu vecinii.
Păi nu ai specificat nici o limită de vârstă în poveste. Generația nouă nu știe care-i treaba cu Revoluția încât să spui că erau diferiți înainte.
Și nu cred că vrei să te bagi în seamă cu aștia mai tinerei. E cam aceeași prăpastie de idei și principii ca între noi și părinții noștri. Au atâtea la dispoziție că nu știu ce să facă cu ele. De abia au timp să se pună la punct cu ultimele jocuri și telefoane. Până ajung să te salute pe tine îs deja obosiți. Învață selectiv și bunele maniere nu îs pe listă.
Irina, ai un comentariu deosebit de pertinent.
@hatru
Mulțumesc.
Absolut de acord. Am petrecut o vreme pe meleaguri straine si totul e asa cum ai descris. Romanul chiar si acolo se comporta si gandeste ca acasa… Nu as vrea sa generalizez fiindca sunt si exceptii dar… din’alea care intaresc regula ca we suck and we should fuckin’ change a bit cu mentalitatea acesta din mosi stramosi cand alta treba nu avea tata Leanta numai sa stea pe banca in fata blocului sa comenteze de „cat de bine sta” miniscurta aia pe fata lu’ Mariuta. Din punctul meu de vedere cu cat mai neamt cu atat mai bine ca stiu o treaba… poate nu stiu ca pe vecinu’ il cheama Franz dar sigur Franz ma va ajuta sa ies cu masina din garaj fara sa barfeasca ulterior si cu siguranta daca zice ca face ceva, apai mama ei de treaba, o face si cu brio si la ora fixa.
Comentariu beton!22
@Didi, exact, dar exact așa.
Exact, de cele mai multe ori această ”prietenie” a unora e mai mult țățism, o curiozitate mult deplasată privind viața ta, ce faci tu, ce mai ai prin casă, d-astea. Iar asta cu am, n-am treabă dau o fugă în capot până la vecina să-i cer o lingură de sare și stăm la o cafea la bârfă, iar nu-mi place. Io-s mai sălbatică, așa, mie-mi place să vină lumea în vizită la mine doar dacă am chef și dacă i-am invitat eu și să-mi dea cineva sfaturi doar dacă le cer, iar confidențe iarăși fac doar cui cred eu 🙂
Pe scurt, genul ăsta de comportament mi se pare mai mult o încălcare a intimității, a vieții personale decât un semn de sociabilitate, na!
Exact asa sunt și eu….?
Cand m-am mutat in UK, am avut un soc cand am vazut oameni pe strada care iti zambesc, obisnuit fiind cu mentalitatea romaneasca, daca cineva iti zambeste inseamna ca ori s-a cacat vreo pasare pe fata ta ori persoana respectiva e dusa cu pluta.
Eu nu cred ca problema sunt ei, cred ca romanii sunt adevarata problema(nu zic ca toti, dar majoritatea), si nu zic ca nu au si strainii rebuturile lor doar ca parca in Rombilica procentaju’ e mai mare.
Comentariu beton!29
@MuciFICATorU, da, dom’le, despre asta zic.
Poate sunt eu dusa .. insa eu zambesc (cu toate ca dimineata imi este tare greu, pana ma trezesc ) si in afara de pustani care se uita intr-adevar la mine ca felul douazeci, ceilalti zambesc si ei. Oare cei din cartierul Titan sunt mai prietenosi?
Nu stiu cum sunt oamenii din Titan, nu am avut placerea, eu am locuit in Sibiu, dar cand te uitai pe fetele oamenilor, vorbesc de cei care trebuie sa ia viata in brate, nu de tinerime pe care o doare in cot ca tata provides, parca vezi peste tot oameni chinuiti, suparati, incruntati. Uitate de exemplu la oamenii de varsta a treia, rar vezi unul sa zambeasca, aici, in UK e exact opusul, cei de varsta a treia par foarte fericiti.
Plus in cazul tau, doamna/domnisoara trag concluzia ca areti si bine dupa cum ai pus problema cu pustanii, daca zambesti cam toti, in special masculii, iti vor zambi inapoi :-).
M-aş duce la nişte vecine care au apărut de vreo 2-3 ani la mine în bloc, să le cer o cană de zahar/ulei sau să mă roage ele să le repar ceva prin casă, doar aşa, ca să ne „cunoaştem mai bine” ?
Comentariu beton!17
@diabolic, știu EXACT ce zici. Și eu am o vecină nouă. 🙂
V-ati uitat prea mult pe anumite canale la capitolul „next door girl”.
@hatru, eu nu m-am uitat la aşa ceva niciodată, dar mi-a povestit un prieten cum stă treaba ?
Esenta e aici „Să nu vă supărați (sau supărați-vă), dar cred că-i prefer pe străinii ăia reci care-s în stare să-ți zâmbească atunci când ai contact vizual cu ei, în locul românilor care se uită dimineața la tine de parcă le-oi omorât familia în noaptea care tocmai a trecut.” :)))) nu te pot contazice :)))
Si noi tot in Germania am descoperit ce nasoli sunt vecini: vecina din stanga m-a invitat inclusiv la inot cu ea ca prea ii era mila de mine, singurica acasa toata ziua. Apoi nu o sa uit veci cum a venit cu sotiorul din dotare cu o troscoleta de aia de copii pe patru roti plina de fructe, ceaiuri si mai stiu ce minunatii, pt ca noi eram in renovare si ei isi faceau griji ca ce om manca toata ziua. De la vecinii din dreapta am primit o masina de spalat vase, folosita juma de an ( vroiau oamenii sa scape de ea, cu siguranta..dar eu happy ca s-au gandit la noi). Romania in schimb? vecina de la doi si-a facut griji o perioada destul de lunga de timp ca eu nu m-oi mai marita, avand grija sa-i spuna periodic si mamei chestia asta :)) Prost, Germania!
Comentariu beton!27
@MoiJulieta, ce să mai… vă chinuiți groaznic. 🙂
Da dom`le, locuiesc in Spania, calatoresc de cateva ori pe an in Irlanda si Elvetia, iar cuvintele pe care le folosesc cel mai mult pe strada sunt Hola/Buenos/Buenas, Hi/Hello, Gruezi, fara sa cunosc pe careva. Mi se pare ciudat cand merg in Romania si multi vecini (nu zic de lume pe strada), chiar daca ma stiu, abia daca imi raspund la salut. E o chestie care ma inhiba si renunt rapid la obiceiurile astea reci. E ceva in aer… E ca treaba aia cu ‘da-te jos de pe bicicleta la trecere’ – o lege care se aplica in Romania. Acolo o fac, in alta parte nu.
Sunt oameni ca peste tot. Unii mai calzi, mai prietenoși, alții mai reci. Dar măcar nemții sunt recunoscuți ca fiind reci (serioși) si nu se dau în stambă cu o falsă ospitalitate ca noi românii.
Eu am avut o vecina care venea la șapte dimineața sa bea cafea si intra pana in camera in care dormeam fără sa bată la usa strigând ca e timpul sa ma trezesc!!!!!???așa ca prefer vecinii străini si reci care nu ma deranjează si ma lasă sa dorm!!!!o zi frumoasa sa aveți cu toții!!!!!
Comentariu beton!14
Cred ca e un mit cu „strainii sunt reci” la fel cum e si cu „romanii sunt ospitalieri”. Nu generalizez, dar sunt persoane si persoane. Tine mult si de educatie.
Mie imi place cum toata lumea spune „Nu toti, dar majoritatea”… Unde exista exceptii, e o regula. Unde e o majoritate, intra toti. Degeaba eu sunt „al bun” daca langa mine sunt 10 prosti… Ca fiti siguri ca si voi tot prosti veti fi vazuti de societate. Ori se schimba tot si toate, ori deloc…
Când dai „bună ziua” din reflex, deși nu cunoști omul, vei fi surprins doar când ți se răspunde, fiindcă de regulă „bună ziua” va dispărea incet incet de pe buze și din minte, făcându-și loc alte și alte treburi. E bine să ne dezbărăm de „prietenii” de circumstanță, fiindcă acelea nu țin decât până la primul „am nevoie și eu…” in care tu ajuți și apoi să vezi ce? Când ai si tu nevoie, suni și ori nu-ți răspunde, ori are telefonul inchis. Fiecare „univers” trebuie să se descurce singur, asta-i realitatea. Și app, „faci treabă mai repede cu străinii decât cu neamurile” este regula de bază. Vecinii, nu mă interesează si am fost” ???” când imi plimbam câinele, o vecină să „caute de vorbă” cu mine(ea inainte nerăspunzându-mi nici la salut).
@kya, da, ceva de genul ăsta.
Istoria ne-a facut sa fim mai suspiciosi, mai rai, mai egoisti, sa suferim de mania persecutiei, si, de aceea, zambetul nostru e fortat, iar „ospitalitatea” aia proverbiala e doar de fatada.
Strainii aia, indiferent cum sunt, reci sau calzi, sunt…veritabili (marea majoritate). Noi purtam masca.
Cand zic „noi” ma refer in special la cei care inca mai traiesc pe plaiurile mioritice, majoritatea aia care crede ca orice strain ne vrea raul, ca UE, NATO, Soros sunt instrumentele diavolului, ca nu avem nevoie de know-how-ul altora, indiferent de domeniu (inclusiv stare de spirit).
Poate vorbesc eu aiurea, nevizitand pana acum decat vreo 6 sau 7 tari straine (nu doar ca turist), dar incrancenarea, tensiunea si ostilitatea pe care o simti pe strazile noastre nu am simtit-o nicaieri in alta parte. Culmea este ca strainii cu care am mai discutat (prieteni sau nu) au o alta perceptie despre noi. O fi masca despre care ziceam mai sus?
@Ionut, da, frate, ăsta e cuvântul „veritabili”. Nu se prefac.
Nu aţi stat ]n Germania, acolo chiar că sunt sloi. No offence, da pe vară-mea cănd s-a mutat în blocul în care locuieşte acum şi a început să salute vecinii, ăia s-au uitat ca la farfurii zburătoare şi au întrebat-o ce vrea de la ei. Şi ea chiar nu e o tipă să meargă să împrumute ulei din vecini.
Iar pe nişte prieteni care aveau un mic iaz în curte i-au reclamat vecinii că au broaşte care orăcăie şi au venit ăia de la protecţia animalelor şi au săltat broaştele.
E drept că se poartă politicos cu turiştii, dar în rest…
@GabiI, așa sloi cum sunt, eram în Munchen când a leșinat o tipă în statia de tramvai. Imediat au sărit să vadă ce-i cu ea și au sunat la ambulanță. Care, btw, a venit în mai puțin de trei minute. Deci nuș’ ce să zic. Pentru mine e de preferat sa fie sloi dar când e să facă ceva, să nu facă doar din gură.
Asta tine numai si numai de om,natia n.are nicio treaba!
La un loc de munca anterior, am avut la un moment dat o colega mai tinerica, nou venita, cam timida, mai molcuta cu mintea si pe deasupra si cam uratica. Era exact genul de fetisoara care cerea ajutor, da’ cu gura inchisa.
Nici eu nu prea aveam vechime acolo, asa ca m-am gandit ca daca-i zambesc si sunt draguta cu ea, ne-am putea apropia. Ceea ce s-a si-ntamplat.
Procedura de lucru din locul respectiv spunea ca dupa o anumita perioada trebuia sa dea un examen de iesire din stagiu. Am incurajat-o, i-am tinut pumnii, doream sincer sa-i fie cat mai usor si sa treaca hopul.
Pe vremea aia nu aveam mobil – o, tempora! – asa ca-n dupa-amiaza cu pricina o sun pe fix sa o-ntreb cum a fost. Imi raspunde ma-sa (fiica-sa nu sosise inca de la examen) si dupa ce ma prezint si-i spun motivul deranjului ma ia la-ntrebari banuitoare (culmea, in perioada respectiva se faceau restructurari): am sunat fiindca stiu ceva c-o da afara?/ de ce nu i-am spus direct? /de cand stiu?/ ca stiu gresit! fata e angajata pe niste locuri cu subventie ptr tineri absolventi./de ce am sunat tocmai in perioada asta de restructurari?
Degeaba i-am spus de-o suta de ori ca motivul apelului era unul onest, de bun simt, cu cele mai bune intentii, nu stiu nimic, despre nimic, voiam doar sa stiu cum ii este fetei. Mi-a lasat asa un gust amar, cotofana nici nu putea concepe ca pur si simplu am vrut sa fiu draguta cu fata.
A doua zi colega si-a cerut scuze, dar n-am putut sa trec peste discutia din ziua precedenta, cu toate ca nu cu ea o purtasem. Am fost trista mult timp ptr intamplarea asta, mai ales ca dupa ce-o povestisem unei alte colege mai in varsta mult decat noi am primit replica: pai cine stie ce i-ai spus maica-sii?
Si de-atunci am devenit extrem de circumspecta cu cei din jurul meu si mult mai retinuta.
Comentariu beton!18
@moatza, ce-aș putea sa mai spun? 🙁
După ce am scris comentariul am văzut că s-a mai scris de Germania şi experienţele diferă.
Nu contest că la noi nu îţi zâmbeşte nimeni pe stradă, da nici acolo nu am observat să se înghesuie cu zâmbitul. Şi e ţara unde am văzut cei mai mulţi oameni vorbind singuri pe stradă şi nu, nu vorbeau la telefon handsfree.
@GabiI, să mor eu de-am văzut vreun neamț vorbind singur. 🙂
Mihai, nu e nicio problemă, putem avea experiențe diferite, chiar în aceeași țară. Acu’ doar n-o să mă supăr să îmi iau jucăriile și să plec, nu? 😛
Din adolescenta mi-am propus sa nu fiu prea apropiat de vecini/colegi.Ca sa evit barfele inevitabile.Aveam prietene din alte licee intotdeauna,imi intalneam prietenii/amicii in orice alt loc inafara de scoala sau zona proprie unde locuiam si tot asa.La ora actuala ma salut politicos cu toti vecinii,dar de vorbit vorbesc doar cu vecina din stanga,o babuta de aprox 80 de ani care e super tare.Si cand mai plecam in concedii o rog sa aiba grija de motanul Yoda.
@chris, exaaaaaact.
eu traiesc de 26 de ani in germania. cu oamenii de pe strada mea ne zimbim, ne salutam, schimbam citeva vorbe de complezenta, eventual o mini discutie superficiala, o glumita…
oamenii sint ok, nu exista nimic de reprosat. cind se vorbeste de raceala germana habar nu am despre ce e vorba. indelungata mea experienta aici imi spune altceva.
alti oameni cu care interactionez intimplator, sint prevenitori, politicosi, zimbesc, sint relaxati. nu am nimic de reprosat oamenilor de aici cum ca ar fi reci sau ursuzi sau orice altceva neplacut. din contra.
dimpotriva, cind merg in romania, oamenii se uita urit, au vesnic o moaca trista si cernita, sint de regula (cu exceptiile de rigoare) rai si nepoliticosi, cumva salbatici. poate sint eu subiectiv…
imi place mai mult sa traiesc cu oamenii de aici decit cu cei din locul pe care l-am parasit.
@Leonardo, voila!
Ai dreptate – indepartarea intre oameni se trage de la orase mari si lipsa timpului.
Aici m-am mutat intr-un orasel mai mic si ma stiu cu vecinii.
Dar sa recunoastem povestile de o viata povestite in tren nu exista nicaieri
Pardon acum sunt si in strainatate tot cu romanii :))) ca ne-am raspandit.
Si in Romania in concediu deci prin Tara am regasit aceeasi jovialitate pe care am lasat-o cu cativa ani in urma.
Bine una e concediu si una e sa locuiesti.
Cat despre zambit si salutat cred ca e vorba de personalitati. Aici zambesc des dar nu i-am auzit niciodata razand cu pofta.
Asa ca fiecare loc are bune si mai putin bune
de ce ar ide cineva cu pofta cind te intilnesti si te saluti cu el?
pe de alta parte intreaga exteriorizare e mai putin teatrala decit la popoarele latine, mai decenta, mai estompata. nu se ride in hohote, nu se smulge paru din cap la inmormintari, nu se molesteaza oamenii cu sentimentele tale si nici cu necazurile tale, si alea cind sint pomenite e intr-o totala lipsa de teatralitate in contrast cu romanii.
@Leonardo am Sarit peste etape, ma refeream la colegi pe care ii vad zi de zi si ne zambim si stiu ca nu rad cu pofta.
Da, totul e mai estompat la ei.
Eu prefer sa pot Rade si cu pofta si sa am cu cine din cand in cand.
E adevarat ce spuneau mai sus ca si vecini sa isi bage nasul nu iti trebuie sunt Chiar iritanti.
Ai dreptate ei spun de noi latinii ca suntem „drama queen/king” dar o spun asa fain ca te pufneste rasul.
@Ami, poate pentru că râsul cu poftă nu se execută, de obicei, pe stradă?
@Mihai hai ca m-am explicat mai sus la Leonardo. Am Sarit mai repede cu gandul decat cu scrisul de la o idee la alta
@Mihai, e pur și simplu chestie de educație. La noi, știi cum stăm la capitolul ăsta.
Ni, că iou citii cu întârziere…da’ mă surprinde o chestie: dacă acilea s-adunară toți asupriții și bătuții de soartă (de vecini), am înțeles, dar unde sunt ăștialații, prăduitorii?
N-am cetit toate comentariile, dar n-am găsit unul care să scrie: „Bă, io sunt ăla care dă găuri în pereții blocului la 6 dimineața” sau „uite mă, io sunt ăla căruia i s-a-ncrețit pielea pe frunte și să sperie lumea când mă vede dimineața pe stradă, mi-a zâmbit o tipă-ntr-o zi da’ i-a încremenit zâmbetul pe buze când m-a văzut” sau „mie îmi face o plăcere sadică să împrăștiu ziarele/revistele etc din căsuța poștală pe holul blocului” sau „pe mine când mă cheamă cineva în ajutor, vecinii, sau lumea pe stradă, mă uit stânga-dreapta și-mi văd de drum” etc.
Parcă aici s-a strâns crema românilor, tot restul sunt cei care ne oropsesc pă noi și ne fac viața amara…
Nu mă înțelegeți greșit, ce vreau să spun e că și autocompătimirea asta exagerată e caracteristică românașilor…la ce vă așteptați frățioare, trăim în era în care gena egoistă e hrănită la maxim, ce ajutoare de la cine să-ți vină, în afară de propriile brațe? De unde atâta fericire…
Mie, vecinii nu-mi dau timp sa-i cunosc; am mai zis odata ca n-am vazut atat de multe miscari nici la Kasparov in toata cariera lui.
Strainii nu sunt reci si neprimitori, doar ca, au viata proprie si n-au timp de a ta.
După 26 de ani petrecuți în România si 12 prin Europa, cu experiențe si pe alte continente, și după ce am interacționat și lucrat, prin natura muncii mele, cu cel puțin 100 de naționalități, am să vă spun un mare citat:
„Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.”
Restul sunt exagerări și extreme nejustificate.
Eu m-am simtit in Italia din toate punctele de vedere mai bine decat in Romania
Da, exact ?!! De exemplu, englezii aia reci si aroganti care, daca te-ai ratacit si nu gasesti o adresa isi lasa balta treburile si te duc de mana pana acolo!!