N-o cunosc pe Marisa. Nici măcar nu-i știu numele real, doar i-l bănuiesc din adresa de email. Săptămâna trecută, out of nowhere, a lăsat un ultim comentariu la mine pe blog, prin care anunța că a venit ziua în care își ia „la revedere” de la citit bloguri românești. Pentru că auzeam în premieră pe cineva spunând așa ceva, n-am știut cum să reacționez, dar am întrebat-o, totuși, ce-a făcut-o să ia o asemena hotărâre sau dacă am greșit eu în vreun fel. Am făcut-o pentru că mi-ar fi plăcut să-mi explice, Marisa e o tipă mișto, cu niște comentarii bune, bune de tot. Și spun asta deși, dacă țin bine minte, primul ei comentariu n-a fost tocmai măgulitor la adresa mea. Dar a rămas aici, pe blog, și când avea ceva de spus, spunea bine. Până la urmă, mi-a răspuns la întrebare, aveți mai jos comentariul ei. Vă rog să-l citiți, că mie mi s-a zburlit părul pe mâini.
Mihai, man. Nu ai greșit tu cu nimic. Încerc sa mă rup, puțin câte puțin, de România. Să vin cât de rar pot în țară. Nu vreau să intru în detalii, că o să sune melodramatic și mi-a ajuns starea asta generalizată, până peste cap. Chiar dacă e sinceră. O sa-ți spun foarte scurt și îmi cer scuze pentru că am lăsat să se înțeleagă că ai avea vreo vină.
România mă doare, man. M-a făcut să urăsc. Urăsc alți oameni, pe care nici nu-i cunosc. Îmi urăsc vecinii. Plâng morți pe care nu i-am cunoscut niciodată, mă identific cu ei, cu familiile lor, sunt frații mei. Mă dor bătrânii sărmani și singuri care vând cu mâna tremurată un mănunchi de verdeață la colțul străzii. Am ajuns să-l urăsc pe Dumnezeu. Și trebuie să ascund asta de bătrânii din familia mea. Uneori mă surprind urând inocența și credulitatea lor. A alor mei.
Urăsc știrile. Hainele ponosite. Felul în care oamenii se uita unii la alții când vor să apuce și ei o bucățică de mâncare gratuită. Sau orice. Felul în care nu se bucura niciodată unii pentru alții, dimpotrivă. Felul în care i-ar vrea pe toți niște ghemotoace ponosite, hidoase și suferind. În numele unui Dumnezeu. Felul în care se târăsc în noroaie ca să sărute hoituri și pe niste îmbuibați auriți care susțin ca ei sunt “adevarul”. Și felul în care le doresc altora suferința sau moarte cumplită, iar asta ar fi o dovadă a “adevarului” monștrilor ălora.
Nu vreau să mai văd toate astea, vreau să trăiesc, am o singură viață. Printre oameni umani. E lașitate, dar mă doare să lupt să-i mai iubesc pe oamenii ăștia. Să sper că ei vor fi bine, să mă rog în sufletul meu să vină ziua în care vor zâmbi, se vor iubi, vor fi așa cum sunt toți ceilalți care îi vor fericiți și sătui.
N-o mai lungesc. Nu e vina nimănui de fapt, doar că nu mai vreau să doară așa, măcar un timp. Și nu mai vreau să urăsc visceral.
Ce poți să mai zici după ce citești așa ceva? Doar te încrâncenezi și te gândești cum a reușit să-și alunge țara asta oamenii timp de un sfert de veac și cum îi mai alungă încă. Marisa, dacă mai citești, îți spun doar că te înțeleg perfect, dar și că mi-ar fi plăcut să nu renunți. It’s your turn.
…
Am dat sher la mine, acolo exista si comentul meu, îți mulțumesc!
@Gigi, ❤
Imi pare rău că nu am văzut la timp mesajul ei de duminică, atunci când şi-a luat rămas bun. Eu totuşi sper că o să revină. I-am răspuns la mesaj şi poate ne va mai vizita, măcar virtual. iar cu timpul poate se va atenua şi gustul amar cu care a plecat de aici.
Din păcate foarte mulţi au ales să plece, scârbiţi de tot ce se întâmplă aici. Pentru că oboseşti să te lupţi cu un sistem şi cu nişte mentalităţi.
Comentariu beton!23
@GabiI, un articol interesant: http://ziarulromanesc.de/index.php/diaspora/1587-se-pleaca-din-romania-ca-in-timp-de-razboi
Da.
http://poetii-nostri.ro/adrian-paunescu-adio-mama-patrie-adio-poezie-id-8763/
@GabiI, mulțumesc pentru poezia asta. Este extraordinar de actuala, când te gândești ca au trecut aproape 27 de ani si suntem la fel de nesiguri in propria tara. Da, e bine când ne comparam cu alte tari unde se moare pe capete de foame sau de război, dar tocmai de aceea am rămas la stadiu de tara de mana a 3-a. Pentru ca ne place sa spunem „lasa ba, la altii e mai rau, e super nasol” in loc sa ne dorim sa ne comparam cu aia unde lucrurile merg pe bune. Am ajuns sa repetam zilnic „Doamne fereste de mai rău”! Iar demagogii astai cu „nu va mai plângeți de mila, ce va mai place telenovela” si alte rahaturi, sunt exact aia care stau zilnic cu capul in nisip ca struțul, preferând sa se gândească numai la câtă bere sa mai bea diseară la meci. Si nu stiu de ce am sentimentul ca majoritatea ăstora cu „avem o tara frumoasa, vin străinii si mor pe capete de plăcere” sunt votantii psdeului, genul de oameni care atunci când se apucă sa citească un ziar se mulțumesc numai cu titlurile, restul oricum il stiu.
Da, Georgian, este extraordinar de actuală, din păcate.
Şi referitor la străinii care ne vizitează, eu cred că le place şi sunt fascinaţi, pentru că fac o călătorie în timp, dar nu stau pe aici suficient ca să vadă şi partea goală a paharului.
Imi pare rau ca vrea sa se rupa de Romania; mi se pare trist rau … nu stiu cum ar fi sa imi doresc asta; la mine e invers: desi vad cam in acelasi fel ca Marisa ce se intampla in Romania, imi doresc sa revin cat de des, pana acum veneam vara, acum tocmai ce mi-am luat bilete de avion sa vin si de Craciun.
farmecul romanesc…
Este putin prea mult. E clar ca sufera de depresie. Haterii nu exista doar in romania. Fiecare tara are haterii ei. Fiecare tara are obiceiuri ciudate. Doar ca ea vede doar partile negative. Nu e romania cea mai buna si minunata tara din lume, dar in tot raul vazut de ea…. Exista si mult bine si multi oameni minunati si frumosi, doar ca dansa prefera sa nu vada asta.
Comentariu beton!38
Dupa ce am locuit in Yemen unde situatia e trista, am stiut sa apreciez maxim Romania. Romania e parfum pe langa alte tari
@Miki, absolut corect. Doar că eu nu vreau să mă compar cu Yemen, Bulgaria sau Albania.
@mihai Pai atunci ce facem? In afara de 10-12 tari din toata lumea, toate sunt la nivel inferior. Cum e sa gandeasca asa toti oamenii din restul de tari? Suntem
Destui deprimati pe acest pamant. Nu e nevoie sa ajungem la un procent de 90% oameni deprimati care nu mai vor sa auda de tara lor.
Exact. Dar majoritatea Vede romania ca cel mai prost loc din lume. Habar nu au ce drame exista in alte tari. Habar nu au cate lipsuri sunt in alte tari. Habar nu au ca sunt tari in care oamenii nu stiu daca mai prind rasaritul. Sunt tari unde femeia nu misca, femeia nu are parere, femeia e sclava. Sunt tari care au ritualuri religioase mult mai inapoiate decat moastele noastre. Dar no…. Hai sa o ardem in hatereala si sa dam vina pe tara…
@Radu, nu cu țările alea vreau eu să mă compar. Dar, in dulcele stil românesc, ne spunem că „se poate și mai rau”. Cred că asta ne definește până în măduva oaselor.
Nu o ard in hatereala, poate n-am plecat de destula vreme cat sa ma ajunga amaraciunea pe care o simte Marisa, dar usor-usor incepe. Cat despre vina, sunt atat de multe vini de „alocat” ca nici n-as sti de unde sa incep.
Asa ca incep prin a ma uita la aia cu mai putina vina, sa vad ce invat de la ei. Sau dreptul asta se castiga abia dupa ce ajungem pe ultimul-ultim loc? Cat inca suntem penultimii, putem sa stam linistiti ca mai e o sansa la „mai rau”? Cine stie, poate asta e de fapt solutia.. Si o buna parte din responsabilii cu drumul si directia ne trag cu sarg si consecventa spre coada lumii. Uite cum ne faceau marele bine si noi ii injuram…
Radu, cam asa vad si eu lucrurile. Da, Romanica este inca o tara in care mori cu zile in spitale, o tara condusa de corupti sau de habarnisti care se lauda cu ce (nu) au facut, vezi Ghinea de la MFE, cu politruci care stiu sa promita o data la 4 ani doar-doar vor mai prosti macar batranii sa ii voteze, daca nu, mortii din cimitire reprezinta o masa de manevra…la propriu! Doar ca, in loc sa urasc, incerc sa fiu eu schimbarea. Asta putem sa facem. Nu singuri, asa cum ne vor astia, singuri nu avem forta de a face ceva. Dar uniti putem! Nu vreau sa cred ca jaful si hotia, impostura ridicata la rang de virtute si nepotismul vor fi oglinda tarii asteia cand fiica-mea va creste! Isi poate face un viitor aici singura, prin puterile ei, cand va creste. Ideea e ca noi trebuie sa scoatem din sistemul asta pervertit dinozaurii si urmasii lor. In loc sa plec am ales sa raman. Si nu pentru ca nu am avut unde ci pentru ca stiu si simt in fiecare zi ca se poate. Lumina din ochii batranului de la coltul strazii care vinde verdeata, zambetul fiica-mii cand ma vede dupa o zi de cresa, oamenii care spun un banal „Multumesc!” pentru orice gest, macar unii, faptul ca am invatat dupa o depresie crunta sa vad jumatatea plina a paharului, toate astea ma fac sa cred ca mai avem o sansa. Da, ce spune @Marisa e dur si real. Dar…e jumatatea goala. Deci, oameni frumosi si buni, hai sa construim noi jumatatea plina! Nu pentru noi, ci pentru piticii de acasa care ne vad, inca, exact ca pe niste mici zei! „Cand ma fac mare vreau sa fiu ca tata!” Ce poate fi mai frumos?
Comentariu beton!27
@Radu sibiu, like de 1000 de ori!!
🙁
Din nefericire (sau nu?), observ in randul cunoscutilor mei un sentiment de dezamagire si neputinta, care culmina cu plecarea din tara. Prietenii mei care au plecat parca au inflorit, si recunosc ca si pe mine ma incearca gandul sa plec din ce in ce mai des…
Comentariu beton!15
Mesajul ăsta cuprinde în atât de puține rânduri tot ce-i de căcat în țara asta încât te pune pe gânduri. Gânduri pe care încep să le am și eu… :))
Dragă Marisa, eu mă bucur. Mă bucur c-ai plecat.
Comentariu beton!18
Nu e singura in situația asta dar cred că ea a spus-o mai frumos ca noi toți! Si pentru noi e greu să citim unele bloguri dar ne străduim să o facem pentru ca părerile de pe canalele de știri sunt cam în aceeași notă. Atunci căutăm cate un postav echidistant si încercăm prin prisma lui să vedem fata adevărat a treburilor încâlcite din tara noastră.
Eu urasc faptul ca aleg sa plece din Romania oameni ca Marisa, oameni care pot aduce un strop de frumos in tara asta. Urasc faptul ca m-am nascut optimist si am ajuns sa ma ingrozesc cand ma gandesc la viitor. Sunt total de acord cu Marisa. Pleaca, Marisa. Pleaca si alege altceva pentru tine si pentru copiii tai! Alege un spital normal unde sa nasti, alege o gradinita cu educatoare umane, alege o scoala cu profesori respectati si cu salarii decente, alege un sistem de pensii care sa iti ofere croaziere la batranete. Noi ceilalti vom ramane aici ca sa iti mai amintim din cand in cand ca ai facut bine ca ai plecat.
Comentariu beton!29
De unde atata negativism in comentarii? Credeti ca era mai bine daca erati nascuti in republica moldova? Sau ucraina? Sau rusia? Sau turcia? Sau egipt? Sau siria? Sau argentina? Sau brazilia? Sau veneZuela? Sau niste tari „bogate” din africa si asia? Sau intr-o tara nordica unde cateva luni nu vezi soarele pe cer, fapt care duce la cea mai mare rata de sinucideri? O gramada de straini din tari cu pedigree au venit la noi in tara si au ramas surprinsi de cat de bine si frumos este. Ca sa nu mai vorbim de oameni veniti din tari mai sarace care cred ca l-au prins pe dumnezeu de picior cand au ajuns la noi.
Comentariu beton!31
Mda…Fiecare face cum crede. Eu am ales „sa lupt” p-aici, desi mi-ar fi foarte usor sa plec oricand. Nu ma tin multe chestii p-aici si mai am si membri ai familiei cu dubla cetatenie.? Totusi, nu am inteles care e treaba cu blogurile romanesti. Mie anumite bloguri si, mai ales, anumiti oameni care comenteaza pe ele, imi dau speranta ca nu e totul atat de negru in tara asta. Si cred, in ciuda chestiilor care se intampla si a cretinilor si cretinismelor care parca ne sufoca in ficare zi, ca Romania e departe de a fi cel mai rau loc de pe pamant.
P.S. Nu sunt nationalist.?
Comentariu beton!21
uneori si eu sunt satula de oamenii din tara asta care pana se vad cu sacii in caruta e bine, dupa aia…nici doi scuipati nu faci in fata lor…mi se intampla aproape saptamanal cate o teapa de zile mari plus comportamnet de tot cacatul…..
chiar sper sa vina ziua aia in care sa ma car definitiv de aici, sa am si posibilitatea finanaciara sa o tai….
Eu îi dau dreptate. Dacă de fiecare dată când auzi / citești câte ceva despre România ți se pare că te uiți la știrile de la ora 5, de ce să o mai faci? Ca să te enervezi? De ce să nu te bucuri de viață pe alte meleaguri, fără să te mai încarci cu energii negative (a se citi violuri, crime, aceeași politicieni corupți pe listele partidelor, etc)? De ce? Că doar o viață ai.
Comentariu beton!14
Xenopol….sa stii ca stirile de la ora 5 sunt si la 9 dimineata, sau la pranz sau seara la 7….crede-ma sunt fix aceleasi….o vreme le-am urmarit…
Prea melodramatic. Atât….restul le-a spus @Radu sibiu
Prea dureros mesajul. Cred ca si durerea ei e mare. Bai, dar ce dracu’ te poate face sa ajungi sa iei o astfel de decizie? Ca noi toti traim printre oamenii mentionati de ea. Si toti vedem ce vede ea. Si avem si rude si prieteni care sunt asemenea descrierii ei. Si eu am intalnit oameni care n-au inteles ca libertatea mea de exprimare nu vrea sa la faca rau. Dar m-am rupt. Incerc sa-i gasesc pe cei asemeni mie. Daca pot schimba un om, o fac. Daca nu, nu. Nu mi-am asumat rolul asta. Insa mi l-am asumat pe acela de a fi impacata cu mine. Si n-a fost usor deloc.
Pare ca sunt anii aia plini de mentalitati gresite. Educatie eronata. Exemple proaste. Si ca libertatea asta pe care o avem acum pe multi i-a doborat. Multi n-au inteles ce sa faca cu ea.
Pacat!
Comentariu beton!16
@Elena, nu toți suntem la fel de puternici.
@Mihai, puternici???
Pe dracu! Ce are puterea cu asta? E vorba despre ce lasi ochilor tai sa vada. De cand e o putere sa vezi oamenii si lucrurile frumoase? Ca sunt, bai, destui si destule. Trebuie doar sa deschizi ochii. Si, da, fac lucruri misto si eu pentru oamenii pe care-i vad ca n-au. Si-mi aduc si mie si lor bucurie. Una mica, acolo pe moment.
Bai, mor cand vad ca oameni ca Marisa, buni si misto, aleg sa cedeze. Am fi putut schimba ceva impreuna.
Si eu am un copil si vreau pentru el TOTUL. Dar am ales sa-l invat, inainte de toate, ca viata e o lupta continua, ca oamenii sunt diferiti si ca trebuie sa-si asume. Orice.
Mie mi-au dat lacrimile. M-am regasit in atat de multe paragrafe… atata ca eu nu am plecat. Inca. Dar si daca mi s-ar arata ocazia, nici doua secunde n-as sta pe ganduri.
Si inca ceva: nici in ruptul capului nu-i inteleg pe cei care se intorc. Nu pot sa inteleg cum mai poti sa te adaptezi la … ma rog, la ce-o fi aici, dupa ce-ai trait in orice tara civilizata din Europa.
@Rox, eu îi înțeleg. Îi macină dorul. Și nu e puțin lucru.
Da, inteleg, unii sunt mai familisti, nu-s linistiti daca nu sunt 10 oameni la masa in fiecare dumnica. O zic parte ironic, parte serios, parte cu o urma de regret.
Da, mi-ar fi dor de familie, dar nici asa ca stam aproape sau chiar in acelasi oras cu parintii/ socrii nu ne vedem cu ei toata ziua buna-ziua. Iar de cand cu dezvoltarea rutelor low cost in Europa, nu-i asa un capat de tara sa te vezi cu cei dragi. Si scuza-mi franchetea, dar daca nu poti sa-ti iei un bilet de avion sa mergi la parinti sau sa le iei lor sa vina sa te vada cand va apuca dorul, atunci e cam degeaba muncitul si traitul asta in strainatate.
Cat am stat in strainatate, doar de familia apropiata mi-a fost dor, vreo 8 persoane in total. In rest nimic.
Asa ca despre ce dor vorbim, mai exact?
Hmmm….citind articolul mi-am readus aminte de ce am plecat din România. Nu pot decât sa mă felicit pt decizia luată acum 10 ani. Fără nicio aroganță pot spune ca „România te-as iubii”….dar nu ai ce. Csf…ncf
Comentariu beton!13
@Ale, unde ești?
Germania
@Ale, bun!
Avem o tara frumoasa cu multi oameni frumosi. Din pacate sunt putini. Cei mai multi sunt cei urati si ma refer strict la caracter. O inteleg pe Marisa. Ma regasesc cumva in ceea ce a scris ea.
Ma incearca foarte des sentimente de neputinta cand aud sau vad ce se intampla in Romania. Cand vad accidente cauzate de copii teribilisti de bani gata, cand vad ca ei scapa omorand oameni doar pentru ca au bani, cand vad cum padurile romaniei sunt taiate fara mila si asa mai departe. M-a durut cand am mers in Romania si am vazut aceeasi atitudine nepasare si sictir pe fata casierei de la supermarket si pe fetele functionarilor publici ca si acum 10 ani spre exemplu. Am ramas surprins cand am vazut ca majoritatea oamenilor gasesc foarte greu sa faca doi pasi pana la cosul de gunoi si aleg sa arunce o hartie sau un chistoc pe jos… DE CE? Am vazut disperarea pensionarilor care nu se ajung cu banii care nu isi mai permit sa isi ia mancare pentru ca au de platit facturi catre stat (am vazut-o la parintii mei)….
E trist si de multe ori am vrut sa ma rup definitiv de tot ce inseamna romani si Romania. NU pot… NU pot uita de unde am plecat si nu pot sa nu sper ca va fi mai bine. NU cred ca am cu ce sa ajut… As face-o.
Comentariu beton!12
@Florin, am atât de multe momente în care mă bucur că trăiesc in bula mea și nu sunt nevoit să interacționez cu oameni…
Admir sincer oameni ca tine care au puterea sa treaca zi dupa zi prin viata din Romania si sa mai si rada.
Mihai, la un moment dat ti-am spus ca am avut un blog si am renuntat la el dupa #colectiv. Dupa cum ai vazut nu am mai comentat cu aceeasi frecventa (spre deloc) la tine pe blog – singurul pe care il mai citesc de altfel. Cam din aceleasi motive pe care le-a povestit Marisa: ura! Este atat de multa ura adunata in aceasta natie si se propaga cu asa o repeziciune intre oameni … De multe ori nu citesc nici comentariile la articolele tale (imi cer scuze pentru cei cu comentarii bune si decente) pentru ca gasesc multa ura si frustrare si judecata gratuita. Si nu vreau sa (mai) ajung in filmul asta in care judec. Si nu vreau sa mai preiau din ura colectiva! Suna pompos dar e singura exprimare pe care o gasesc la ora asta. O inteleg perfect pe Marisa.
Comentariu beton!15
@Lili, și eu. De-aia i-am publicat comentariul.
Am fost pus in situatia de a pleca din tara. Aveam o luna la dispozitie sa „ma hotarasc”. Stiti ce-am facut in luna aceea? Mi-am adunat toate argumentele si sentimentele sa urasc Romani si pe romani. Si cand am ajuns la maximum maximorum am vomat toata ura aia. Si m-am eliberat , n-am mai plecat: este inutil sa te lupti cu dorul si Marisa asta face. Si mie mi se rupe de lupta asta a ei.Sunt vreo doi elvetieni in tara, vreo doi olandezi… intrebati-i de ce si-au parasit tarile, de ce au venit aici in Parleagul de Vale: pentru ca aici au gasit ceva ce in tara lor nu au gasit. Aud, Marisa?
@pacostel, și, desigur, dacă tu ai putut înseamnă că toată lumea poate și toată lumea a fost pusă în aceeași conjunctură precum a ta. Uite, ăsta e alt păcat al nostru, judecăm oamenii după ce am face NOI. Niciodată nu suntem capabili să ne punem în pielea altuia. Da, cunosc și eu un italian care s-a mutat în România și nu mai vrea să se întoarcă în Italia. Motivația lui? În Italia nu găsesc atâta pizdă ca aici! Am încheiat citatul.
Mi scriem si noi cate un comentariu pe blog si cica am facut ceva bun..ne ajuta sa ne mai eliberam de ura pe care o adunam din jurul nostru, din stirile unde ni se zice ca ne” pot afecta emotional” (fix asta e scopul dar ei si-au facut datoria, ne-au anuntat). E bine sa fim constienti de ce se intampla si sa reactionam. Ar fi bine sa reactionam mai dur si cu rezultate, cum a fost anul trecut dupa Colectiv. Si atunci niste baieti destepti au folosit ura colectiva pentru interesele lor..dar sper ca incet, incet se va schimba ceva. Deci sper la mai bine, desi stiu ca o sa am de tras sa imi educ copilul sa nu imite unii vecini jegosi de bloc sau conationali imputiti mental. Si sper ca oameni ca Marisa, care s-au saturat ori au o mica depresie, sa continue sa iubeasca lucrurile frumoase din tara asta. Rasuflu usurat ca m-am descarcat aici pe blogul tau si ma simt putin mai bine. Vedem ce-o fii.
Sanatate va doresc!
@Calingr, să fie!
Apetenţa românilor pentru telenovelă…
A plecat pentru că a avut oportunitatea să o facă. Ţara asta de kkt i-a oferit-o.
Oamenii sunt aşa proşti pentru că i-au tâmpit cei 50 de ani de comunism. Când cei care s-au revoltat au ajuns la puşcării, torturaţi de nişte nulităţi complexate. Iar asta a fost posibil cu acordul majorităţii care nu a mişcat un deget ci a băgat şi mai bine capul între umeri lingând carâmbul unor analfabeţi. Asta era mai grav decât ce se întâmplă acum. Iar ceea ce se întâmplă acum e exact consecinţa mancurtizării celor 50 de ani de comunism.
Marisa a ales să plece pentru o viaţă mai bună, pentru că nu se mai simţea în elementul ei aici, din motive de evoluţie personală sau din considerente care uneori ţin de chestiuni foarte, foarte personale. Dar a putut.
A putea pleca e din start un câştig faţă de generaţia părinţilor mei care au trăit într-un univers fals, concentraţionar şi nu aveau de ales.
Dacă România e nasoală e nasoală pentru că am contribuit cu toţii la asta.
La fel de mult îi doare şi pe cei care au rămas, doar că ei fac parte din masa amorfă, care-i absoarbe zilnic iar „spunerile” lor nu sunt cool deşi ei lupta zilnic cu absurdul şi-l iau în plex. Suferinţa lor nu e aşa cool şi nu are nimic atractiv, pentru că ei nu sunt „departe”.
Ei sunt, însă, departe în fiecare zi de oroarea pe care o trăiesc zilnic şi se zbat să nu se piardă. Pentru că ei fac eforturi zilnice să nu se tâmpească în România.
Dacă ne doare şi tresărim la fiecare porcărie din România să ne gândim că drumul de la universul concentraţionar al comunismului la o societate civilizată se face în sute de ani, nu în zeci. Iar mentalităţile se schimbă în mii. Ce atâta telenovelă? Ce să spun, ne dăm cu curul de pământ că ţara nu e pe potriva noastră. Sunt oameni care au plecat şi care se implică aici în continuare. Sunt străini care vin şi se implică aici în viaţa comunităţii, ce atâta melodramatism?
Suferinţa Marisei nu are legătură cu ţara, ea va merge pe drumul ei firesc şi care nu se poate transforma peste noapte. Suferinţa Marisei are legătură cu resorturile ei psihologice şi de sensibilitate personală, de raportare la realitate, are legătură probabil şi cu momentul ales pentru a pleca, cu considerentele personale din care a plecat, cu faptul că a făcut-o fără să-şi fi limpezit propria opţiune. E drama dezrădăcinării, a celui care nu se recunoaşte în cei alături de care nu a crescut dar trăieşte. Şi ar vrea ca tocmai cei lăsaţi în urmă să se deştepte mai repede, cât mai repede că aşa vrea ea împotriva legilor firii şi ale evoluţiei unei societăţi care a trăit în hruba comunismului.
Şi dacă stai şi dacă pleci e opţiunea ta.
Depinde CUM o faci. Cum te raportezi la ceea ce ai lăsat în urmă.
Suferinţa Marisei ţine de ataşamente, iar asta e problemă de atitudine, de psihologie proprie, nu de probleme de ţară. Pentru asta nu e nevoie să urăşti pe nimeni.
Repet: cei rămaşi sunt provocaţi zilnic să o facă. Fiecare om care rămâne civilizat în mizeria colectivă e mai de apreciat decât unul care dă pe goarnă telenovela urii faţă de proştii rămaşi în urmă. Pentru că el rezistă la asaltul zilnic al mizeriei şi totuşi alege să trăiască frumos. Şi să nu urască. Şi să nu joace telenovela dezamăgirii. Având zilnic şi pe viu motive să o facă.
E suficient să iubeşti sau nici măcar, doar să pui umărul, să înţelegi mai presus de toate rostul lucrurilor şi evoluţia lor în ansamblu, nu să iei în plex şi personal fiecare porcărie din ţară. Adică să te consideri mai puţin buricul pământului doar pentru că ai plecat, pentru că ai fost „forţat” să o faci. Aici e resortul suferinţei. în sentimentul că ai fost „forţat”. Când, de fapt, ai avut o mare oportunitate. Refuzată părinţilor tăi şi martirilor din puşcăriile comuniste.
Ceea ce se întâmplă în ţară se încadrează într-un drum firesc al creşterii ca societate. Sunt boli ale „copilăriei” unei societăţi care de prea puţin timp s-a rupt de totalitarism şi reflexele ei. Care nu dispar peste noapte.
Mi se pare mult mai „ofertantă” ca poveste şi spunere suferinţa unui om care a rămas, care luptă în fiecare zi cu absurdul şi cu sistemul şi care alege să nu se aplatizeze. Care rezistă cu un salariu de kkt şi totuşi alege să trăiască frumos. Care are naivitatea să spere participând activ la schimbare deşi fiecare experienţă şi zi îl trag în sens opus. Sigur, nu e aşa cool suferinţa lor. Nu e o „poveste” care să facă trafic pe reţele şi bloguri…
Întru totul de acord cu Radu din Sibiu.
Comentariu beton!23
@mihai, uiți un singur lucru, femeia nu se victimiza, a fost un simplu răspuns, PENTRU MINE, la întrebarea „de ce?”.
@mihai, jos palaria pentru comentariul tau.
@mihai, am o singura nelamurire. Ai zis „Care rezistă cu un salariu de kkt şi totuşi alege să trăiască frumos.”
Explica-mi si mie, te rog, cum traieste frumos o persoana cu, sa zicem 1200 lei/luna, 2 copii acasa si care face cam 3-4 ore zilnic spre locul de munca (dus-intors). Si cum mai traieste frumos cand unul din copii se imbolnaveste, sau cand se intampla orice altceva care te scoate un pic din circuit.
Nu ma aflu in situatia descrisa mai sus, iar daca aleg sa plec, banii sunt undeva pe la coada listei de motive (insa sunt acolo 🙂 )
Sunt de acord ca depinde foarte mult de perceptia fiecaruia, dar cunosc si oameni care nu au avut incotro.
Decat trist si sarac, mai bine trist si bogat :))
Eu as pleca pe Marte ! Dar imi e teama ca dau de Smiley …
@emanuela, n-a mai putut să plece că și-a pierdut buletinul și-acum are insomnii. 😉
O inteleg pe Marisa, dar nu l-as indemna pe fiul meu sa faca la fel, ca ptr mine oricum e prea tarziu.
Probabil sunt oameni care au feelingul la un prag extrem de sensibil, oameni care nu mai pot, nu mai vor.
Raman la convingerea (si speranta) ca Romania nu e cel mai rau loc de pe pamant, iar viata-ti poate fi mai buna sau mai grea si dupa cat te pricepi sa ti-o faci.
II doresc Marisei sa-si gaseasca multumirea, iar acolo unde s-o duce sa reuseasca sa nu-si mai urasca vecinii sau pe alti oameni pe care nu-i cunoaste, poate nici pe Dumnezeu.
@moatza, cât de trist sună „România nu e cel mai rău loc de pe pământ”. Fix cum ne-am obișnuit în ultimii 25 de ani: să alegem ăul cel mai mic și să nu se pară că e bine.
atunci care e cel mai bun?
cel mai bun e doar unul, si-apoi vine restu’.
drept sa zic, mie mi-e un pic de sila de lehamitea asta generala, e mai usor sa-ti fie scarba si sa-ti puta tot.
toti cei care au reusit aici, in ura asta generala, sunt de blamat?
ma enerveaza destule, dar eu pot sa traiesc bine in tara asta, da.
Comentariu beton!12
Nu știu dacă e locul potrivit pentru ce voi posta. Am trăi ca Marisa și am luat aceeași decizie de a părăsi țara cu ceva vreme în urmă. Mi-Am adus și copiii iar pe părinți îi văd tot aici. Prefer sa-i aduc în vacanță în țara asta. Dacă sunt cititori care vor să plece din România și nu au idee sau vreun prieten aici in uk care îi poate informa și ajuta , vă ajut cu mult drag și TOTAL dezinteresat. Știu prin ce treceți.
Comentariu beton!16
@Cristian, mulțumim!
@Cristian, eu imi doresc sa plec din Romania. Dar nu asta am vrut sa spun aici, mi-ar placea ca cei care au dat dislike sa vina cu cateva argumente, sunt curios ce anume i-a deranjat. Faptul ca vrei sa ajuti sau faptul ca incurajezi oamenii sa paraseasca tara. Chiar imi doresc sa stiu. Legat insa de ajutorul pe care te oferi sa il dai celor care ajung in UK, eu am auzit ca (nu numai in UK) romanii se ofera sa te ajute insa odata ce apelezi la ei incep sa se faca ca ploua. S-au mai schimbat lucrurile?
@Georgian, Eu am dat dislike. Pentru: „stiu prin ce treceti”. Mi s-a parut o generalizare a unei situatii oribile. Cumva mi-a transmis un mesaj subliminal: ba, e naspa rau c-ai ramas in Romania.
Nu e asa! Deloc!
Puteti sa alegeti orice buton doriti pentru comentariul meu. Nimeni, niciodata n-o sa ma convinga sa vad mai mult rau decat bine pentru ca vad zilnic oameni misto in jurul meu. Care chiar fac lucruri.
P.S. salut ajutorul lui oferit neconditionat.
@Georgian, si de la mine a fost un dislike pentru @Cristian. Si fix pentru acelasi motiv ca @Elena. Daca ar fi omis acel „stiu prin ce treceti”…..
Am destui prieteni plecati in toate colturile lumii, de la tari civilizate (discutabil) din Europa de Vest sau America pana la destinatii exotice gen Etiopia, Dubai, Noua Zeelanda sau Nepal. De ce au plecat, e treaba lor. Singurul lucru care ma calca pe nervi e cand incearca sa ma convinga sa fac acelasi lucru, adoptand tonul asta usor compatimitor, usor superior. „Stiu prin ce treceti…” Prin ce?
@Ionut si @Elena, eu cred ca acel „știu prin ce treceti” s-a vrut o dovada de empatie fata de cei care o duc greu, care nu mai suporta sa fie umiliti in propria tara (si asa cum a spus @Mihai, pe banii nostrii) si încă nu au luat o decizie legat de viitorul lor. Este adevărat ca suna aiurea la prima vedere însă m-am gândit ca poate @Cristian vine de undeva de unde oamenii chiar o duc greu, un oras mic unde s-a distrus totul si nu mai exista nici o speranta. Am fost acum putin timp prin Tecuci, un oras unde te ingrozesti când vezi blocurile părăsite sau cu hornuri iesind prin geamurile sufrageriilor. Din fericire nu sunt in situatia lui dar el a preferat sa plece „afara”, a preferat sa plece si sa lupte pentru viața lui intr-o tara unde chiar daca este umilit pentru ca nu este nativ, măcar are satisfactia ca poate copiilor lui le va fi mai bine. Va mulțumesc @Ionut si @Elena pentru răspunsul la întrebarea mea, va respect foarte mult. ?
Probail ca ai dreptate si ca tot mesajul lui s-a vrut a fi empatic. Repet: salut ajutorul lui pe care s-a oferit sa-l acorde. Doar ca, cateodata, se intampla sa nu fim intelesi atunci cand spunem ceva. Deloc! Sau suntem intelesi gresit.
@Cristian, daca mesajul tau a fost unul pur prietenesc, eu imi cer scuze, public, ca nu am inteles exact ceea ce ai vrut tu sa transmiti.
Tata, daca afara in orice tara de pe lumea asta i se pare raiul pe pamant ori este paralela cu ce i sa intampla in jur ori cum spunea cineva mai sus – problema e la ea si da vina pe altii. Da’ ma rog, intr-o bula poti trai oriunde si e usor sa dai vina pe ailalti din jurul tau cand de fapt problema e la tine. Saracuta Romanie nu e nici mai buna nici mai proasta decat alte tari, doar ca romanii sunt specia aia care pana nu lesinam ce misto e afara si naspa e la noi nu ne simtim bine.
@ara, serios? Ei bine eu sunt dezolat când văd că AICI își bat joc de mine pe banii mei.
Ok. Atunci hai să facem o comparație scurtă.
Ce ți se pare mai bine, să lucrezi de la 8 la 15, de luni până vineri, cu pauză de masă plătită, două pauze de cafea și nimeni la ușă să îți bată obrazul că așteaptă de cinci minute sau să pleci de acasă la 6:30, să ajungi acasă la 22, să lucrezi și sâmbăta și duminica și să îți vezi copilul doar în weekend?
Și eu mi-am dorit pentru copilul meu să plece (și încă o doresc dar cu mai puțină intensitate și doar pe ascuns, din motive ce nu încap – încă – aici). Nu știu dacă e bine sau nu. Pentru mine cred că e nițel cam târziu…. 🙁
Comentariu beton!12
@VictorR, și eu îmi doresc să plece al meu. Și nu, nu din lipsă de patriotism, ci pentru că e absolut tâmpit să vrei să trăiești într-o țară care te umilește pe banii tăi.
hmm,paradoxal mie i-mi este dor de romania,anul asta n-am fost deloc in tara si parca au trecut 10 ani ,nu unul, dar sunt constient ca nu pot realiza nimic in romania.desi iubesc romania.
Si eu maine as pleca din tara daca s-ar putea. Dar blogul tau l-as lua in bagaj cu mine.
„Ia cu tine şi blogul, blogul lui Mihai” 🙂
Blogul merge unde mergem si noi.
Observ multi „patrioti” pe aici… Sunt curios cati dintre patrioti muncesc pe salariul minim pe economie? Sunt curios ce varste au cei care considera ca Romania e la fel de buna sau mai buna si cu ce, decat tari ca Germania, Franta, Anglia si de ce nu Polonia sau Ungaria!?
In Romania cum au spus si altii, esti umilit pe banii tai! Esti fortat „sa mai combini ceva” pentru ca altfel „mori de foame”. Cati dintre cei in jur de 20 – 25 de ani isi vor putea cumpara sau construi o casa?
E TRIST!!! Si e si mai trist ca cei care au plecat sunt condamnati pentru ca si-au dorit ceva mai bun. NU spun ca au facut bine (si eu am plecat) nu spun ca am facut rau. Am vrut doar ceva diferit si de ce nu mai bun.
Afara se munceste MULT dar munca iti e recunoscuta si remunerata. E greu, suntem discriminati de multi dar si apreciati de multi. LA doctor nu intri gu spaga inainte. Actele iti sunt eliberate fara mutre si nemultumiri. In general systemul e facut sa te ajute nu sa te aduca in pragul nebuniei doar pentru ca vrei sa inmatriculezi o masina (ca si exemplu numai).
Inchei aici…
Si ca sa folosesc o vorba nu tocmai frumoasa pe care am auzit-o de curand „avem o tara superba, pacat ca e inca locuita”
Comentariu beton!24
@Florin, vad ca ai primit ceva minusuri, iar prin asta cred ca raspunsul la intrebarea ta se subintelege 🙂
@Florin, sunt total de acord cu ceea ce ai scris, am vrut sa iti spun asta. Cu o singura observatie: mi-a spus un prieten care a fost in Polonia ca este un fel de, îl citez: „o Germanie umana si nu cu roboti”. Au avut peste 98% absorbție fonduri europene. Iar in Ungaria pleacă foarte multi cetateni romani dar sunt de etnie maghiara. Ca sa nu mai spun ca sunt multi care au dubla cetatenie ca sa poată calatori in State fără viză. In rest, mare like!
http://worldhappiness.report/ed/2016/
Suntem pe locul 77 din 156 de țări, deci, aveți 76 de variante mai bune de a alege. Sunt curios care ar fi acele 76 pt fiecare dintre voi…
Suntem in UK de 11 ani. Nu intentionam sa revenim in Romania. NU curand in orice caz…
Pot comenta doar din punctul meu de vedere, caci nu pot simti ce simte altcineva. Ar trebui sa mi se intample ceva foarte urat, sa am dezamagiri profunde, sa ma rup asa, de tot. Pentru ca motivele pe care le am sa nu ma rup sunt mult mai puternice si mai frumoase decat cele de mai sus. Si pot alege sa nu urasc, si nu urasc.
Comentariu beton!12
Asta simte ea. Noi nu avem cum sa criticam sau sa aprobam ce simte fiecare. Dar nu ma pot abtine :). Imi pare tare rau pentru ceea ce simte ea. Si mai cred in puterea exemplului personal. Individual.
Din fericire suntem diferiti si alegem ce consideram ca este mai bine pentru noi. Este decizia Marisei si atat.Eu unul nu stiu sa urasc si traiesc prin Oameni. De aici imi iau seva existentei. As da o alta nuanta vorbelor Marisei: pe mine Romania nu o sa ma doara niciodata, dar oamenii vor dezamagi mereu. Totusi le-as spune personaje pe doua picioare. Am plecat (iar) din tara dar am ramas si voi ramane conectat la tara prin orice mijloc. Pacat ca multe personaje cu doua picioare au ratat sansa de a fi Oameni. Mihai te voi citi cu drag in continuare.
Picătură cu picătură….simt la fel. D-aia am plecat din tara cu bilet doar DUS. Sunt vreo 4 ani de când am plecat. Mama plânge si mă cheamă înapoi dar am o ură cât Casa Poporului . Ne vindem pt o găleată si o punga de zahar. Împușcăm ursuleți si spânzurăm câini in pădure. Ne omorâm cu topoarele si pușcăriașii candidează. Ne dăm posedați de diavol ca sa fim primii la pupat de moaște , judecam orice si pe oricine si ….suntem buni la Marsul TACERII dar tot la găleată si zahăr ne bucuram. Mie scârbă.
Unde traieste Marisa?
@Ariana, nu știu. Parcă a zis o dată prin comentarii, dar am uitat.
„Undeva, în lume, există un om-pasăre și un om care îl învață despre propoziții și silogisme.”
Mihai, am să scriu acum un comentariu din acela care știu că nu-ți place. Pentru că este lung. Dar așa trebuie să fie, de data asta.
Am simțit fiecare cuvânt din textul de mai sus. Fiecare durere din comentariul Marisei a fost și este și durerea mea (și chiar -aș putea spune- durerea fiecăruia, indiferent de locul în care se află – dar voi reveni la ideea asta, poate cu altă ocazie).
Cu mulți ani în urmă, impovărată de micile și marile dureri adunate până în momentul respectiv (și insist asupra aspectului de mici și mari dureri, pentru că durerea resimțită la pierderea unicei surori din cauza unui sistem ticălos nu o voi putea compara niciodată cu durerea provocată de vederea unui bătrân cerșetor) am ales calea: „du-te unde-oi vedea cu ochii”. Nu îți imagina că acel „unde” era „acea țară cu care nu vrem să ne comparăm”. Bilet doar dus, cu destinația Statele Unite și bursă integrală la MIT (da, acel MIT). Am ajuns acolo crezând că „oamenii umani” ai Marisei mă vor ajuta să trec peste toate. Dar știi ce? Nu, nu a fost așa. Și nu numai că durerile vechi existau, la ele se mai adăugaseră și altele. Mă durea inclusiv faptul că am fost atât de lașă, că am fugit în loc să lupt cu propria-mi durere. Că am crezut că există altcineva sau altceva care va lupta în locul meu. Într-o bună zi, un profesor foarte drag mie, simțind cum mă macin, mi-a spus: „Draga mea, undeva, în lume, există un om-pasăre și un om care îl învață despre propoziții și silogisme. Pe ei trebuie să îl întâlnești, cu ei trebuie să vorbești”. Și m-a dus fix la un ospiciu de nebuni iar acolo am vorbit atât cu omul-pasăre, cât și cu cel care îl învăța despre așa-zisa realitate. Oamenii mi-au povestit o grămadă, dar sunt câteva idei cu care m-am ales și care m-au ros mulți ani de atunci înainte.
– Care e rostul [de a încerca să predea realitatea unui om complet rupt de realitate]? l-am întrebat pe medicul- psiholog
– Nu-i niciun rost, mi-a răspuns. Realitatea ține numai de percepția noastră. Vezi tu, el nu se CREDE omul-pasăre, el ESTE omul-pasăre. Noi credem că el se crede, în timp ce el știe asta. La fel și cu furiile și durerile oamenilor. Depinde de noi cum le percepem și cum le rezolvăm. Totul vine de la noi, iar dacă nu le vom rezolva, alții nu o vor putea face [alti oameni, alte locuri, alte evenimente] Se pot ascunde, așa cum omul-pasăre este ascuns lumii, dar ele există.
Iar lecția finală, exemplu de luciditate absolut a venit de la omul-pasăre, exact la finalul discuției: “Tu du-te [acasă]. Fiincă realitatea pe care nu o depășim, ne depășește”.
După 4 luni de stat acolo, m-am întors acasă să îmi infrunt și să îmi depășesc propria-mi realitate.
…
În urmă cu un an, mi-am șters din feed-ul de Facebook orice urmă de știre românească (numai aici îmi apăreau). Pentru că nu mă lăsau să-mi percep durerile. Le amplificau în mod artificial și îmi deveneau total străine mie. Iar durerea trebuie să fie intimă.
În urmă cu aproape o lună am renunțat să mai urmăresc și să mai comentez pe blogurile românești. Tot din același motiv.
Am revenit – rar spre foarte rar- pe un singur blog: ăsta. Am evitat cât am putut postările care ar fi putut să îmi intre cu bocancii în suflet și să-mi altereze fricile și durerile.
(paranteză – am păstrat doar acest blog pentru că încă mai am în fața ochilor un comentariu pe care, la un moment dat (de mult, aș spune), ți l-a lăsat un anume domn pe numele său Kosta Vianu (pe care-l știu de pe un site de literatură) și anume acela că el crede în talentul tău scriitoricesc. Aș vrea să cred că a avut dreptate, că nu te irosești în furie și că scrii pentru propria-ți bucurie)
Am citit acest articol datorită introducerii. Altfel, îți spun sincer – nu aș fi facut-o.
Am comentat (și îmi cer iertare pentru lungimea comentariului) datorită unui alt comentariu: al tău. Care cuprinde atât de mult adevăr în el: „Uite, ăsta e alt păcat al nostru, judecăm oamenii după ce am face NOI. Niciodată nu suntem capabili să ne punem în pielea altuia.” Și pe care sper că poți să-l porți în gând de fiecare dată când tragi ușa după tine și te-așezi să scrii un nou articol.
…
Știu că Marisa e bine. I-am citit comentariile -de fiecare dată- și mi-e clar asta. Sper numai să găsească în ea puterea de a-și înfrânge ura și durerea. Ruperea de România (indiferent de ceea ce înseamnă asta) n-o va ajuta prea mult. Pentru că ruperea de România nu înseamnă ruperea de propria-i persoană. Iar fix acolo sălășluiesc fricile, durerile și ura, nu într-o țară-anume.
Comentariu beton!26
@Sabina, mulțumesc mult pentru comentariul ăsta. E o perspectiva din care nu am privit niciodată, ba chiar am fost mereu opusul ei. Dar e o imagine în oglindă totuși. Indiferent cum o privești, e pur și simplu o imagine corectă. E un mod foarte complex. Inițial, am crezut că e doar o pildă, dar nu, chiar e Ceva la care poți sa te raportezi.
Comentariu beton!15
Nu e o pildă, Marisa. E o trăire adevărată, e viața însăși care, atunci când încetinești ritmul învațării, îți arde 2 joarde peste picioare și-ți urlă în timpane: „Mișcă! Alege! Ascultă! Înțelege! Simte! etc”.
Sună ca o pildă datorită celor x ani de scris literatura, n-a fost intenția mea, așa a ieșit, instinctiv.
Si trebuie să recunosc: peste câteva ore de la trimiterea ei in ‘online’, am regretat că am scris-o. Prea târziu, însă.
Comentariu beton!14
Dragilor,citesc si va recitesc.Eu am doua fete,una a facut masteratul in Portugalia si acum lucreaza in afara.Stiti unde ?In Polonia.Si imi spune ca vrea sa se stabileasca in Australia.Pentru ca „voi romanii va plangeti toata ziua si nimic nu va convine”.Cea mare ,doar 28…..a ales sa traiasca in tara asta,a noastra.Si va face si copii aici cu sotul ei care a vazut si el ceva din lumea asta.Daca toti oamenii buni pleaca din tara ,ce ne mai ramane?Pe de alta parte e dreptul fiecaruia sa si aleaga drumul dupa cum simte si gandeste.Adevarul este undeva la mijloc…. Eu rezonez cu cei care au scris ca exista schimbare chiar daca nu se petrece asa rapid cum vor tinerii.
Uf, Mihai, ce mi-ai făcut! Am încremenit când am văzut notificarea.
Am ezitat, mă gândeam să răspund pe email, apoi sa fac un attachement. Pentru că-s multe de spus. Uite, o să urmăresc mereu blogul ăsta. Și nu e lene, dar am tendința asta, să îmi spun direct și scurt opiniile. Și o să urmăresc blogul pentru ca Mihai a ințeles corect comentariul meu.
A ințeles că nu urăsc efectiv România, românii și pe nimeni în sensul de ură tâmpită și dobitoacă. Și că sunt la fel de bună încasatoare de lovituri ca și voi. Poate chiar mai bună, daca tot s-a spus ca nu toti sunt la fel de puternici. Nu inseamna deloc ca nu pot să răspund eficient. Dar nu o fac. E alegerea mea. Nu o fac pentru că judec. Pentru că nu e vorba despre „noua generație”, suntem trei generații conștiente și capabile de raționament amestecate, și una care se formează acum. Melodrama, în toată treaba asta (numita și telenovelă de unii) este, a fost și va rămâne faptul că cei pe care îi iubești, ai tăi, te lovesc cel mai rău. Te doare pentru că lovesc cu precizie, te cunosc ca nimeni altcineva. O fac în modul ăla al filmelor alb-negru, de nu poți să le spui nimic, ca să nu le dărâmi lumea, ar înțelege că lumea lor a dispărut, ca un scenariu copilăresc. Și i-ai reduce la o o fotografie veche și decolorată. Comună. Anonimă.
Nu e de plâns că plecăm. Aici suntem murdăriți de sistem. Putem rămâne, desigur. Ca să ce? Să ne abținem să spunem ca Romania e un doi în unu redusă la tăcere de unii pe care voi, cei care îmi spuneți că-s tristă, sau cum… scuze, în depresie, voi ar trebui sa-I luați de guler și sa-i izbit de pământ? Vreți sa o facem noi? Vreți copii eroi? Parcă ne doare inima sa facem asta.
Eu nu spun ca eu/noi nu va iubim. Dimpotrivă, am spus ca doare felul în care va iubim. Intensitatea și neputința. Felul de care suferi a unora și care îi determina pe ceilalți să se mobilizeze și toate mesajele „donează”, „ajuta”, „măcar un share” etc. E cumplit pentru că nu e o soluție. Pentru că nu așa trebuie să fie șidacă spunem ăsta o sa ridicați din umeri și o sa oftați neputincios, trist, melodramatic. Zic unii ca sa luptăm. Cu cine? Cu părinții noștri? Nu, desigur ca nu vom face asta. Și desigur ca nu vom sta aici, pentru ca suntem extrem de buni și aici nu putem să ne atingem potențialul. E un adevăr. Și dacă nu plecăm acum, nu vom putea să revenim, nu vom fi întregi. Vom fi la fel de convinși că „nu se poate ieși din mizerie” ca și voi. Că mai trebuie sa treacă 1000 de zile sau de ani pentru „schimbare”. Pentru că o să murim. O sa fim acei zombi care ne dor. Acea România care ne doare. Pentru că nu credem că sunteți suficient de capabili sa îi luați de gulere și sa dați cu ei de pământ, de aia plecăm. Ca sa nu ne dam în capete unii altora. Și ca sa economisim timp. Asta o sa fie ultima dată în care veți fi umiliți la alegeri. Pentru că noi nu vom avea sloganul „donați și ajutați” și nici „măcar un share, ajută”. Și nici „Amin”. Pe noi nu ne prostește nimeni. Dar nu putem lupta cu părinții și bunicii noștri. Nu suntem slabi, cum văd ca spuneți. Suntem de fapt puternici și raționali. Și cu ochii pe voi. Ne-ați educat excelent.
Comentariu beton!22
@Marisa, mă înclin!
@Mihai, mulțumesc, contează enorm să știu că mă înțelegi corect 🙂
@Marisa, m-am regasit cuvant cu cuvant in comentariul tau, chiar daca (inca) nu am plecat. Si aproape mi-au dat lacrimile 🙁
@Marisa, mă înclin, am vrut sa spun mai multe dar nu am gasit nimic care sa se ridice la luciditatea mesajului tau. Mă doare tristetea din glasul tau. Atât.
Comentariu beton!12
O inteleg perfect pentru ca si eu si oamenii apropiati mie simt acelasi lucru. N-as sti ce sa-i spun: sa treaca peste si sa revina sau ca a luat decizia corecta. Pana la urma este o alegere personala si-apoi, gandindu-ma la mine, poate as fi renuntat si eu de mult dar merg inainte luand lucrurile pe rand, zi de zi, alegand ce e bun din fiecare intamplare si pastrand ce imi da puterea de a continua.
Nu vreau sa fac comparatii cu alte tari, cum au spus alte persoane in comentarii. M-am nascut in Romania, am ramas aici si nu vreau sa schimb asta si nici sa spun ca la altii e mai rau de atat. Nu acesta ar trebui sa fie modul de a aborda problema.
Ce ma darama pe mine de fiecare data si ma intristeaza nu este ura, rautatea, ci mai degraba neputinta, incapacitatea de a schimba ceva, de a-i aduna pe romani la un loc si de a-i indruma spre mai bine. Ma doare faptul ca incep sa-mi pierd speranta ca greutatile ne-au facut sa fim asa si ajung sa cred ca ura si rautatea si invidia au fost mereu aici, chiar si pe vremea comunismului, sau mai departe in trecut, si ca libertatea le-a facut sa iasa la iveala „in toata splendoarea lor”. N-as vrea sa ajung sa cred ca suntem rai in esenta pentru ca atunci chiar n-as mai avea pentru ce sa lupt.
Asa ca Marisa, te inteleg, poate ai nevoie de o pauza, si cumva, cred, ca sufletul acela bun al tau nu te va lasa sa renunti.
@Ileana, mulțumesc mult. Și le mulțumesc tuturor. Înțeleg absolut toate punctele de vedere și pot să identific experiențele care au determinat punctul de vedere al fiecăruia dintre cei care au comentat. Cum știu și că nu este definitiv, este mai mult o reacție spontană. Că ideile se rostogolesc și adună argumente și experiențe uitate sau care incep să aibă sens într-un anumit context. Ca imaginea de ansamblu a mesajului meu o să se schimbe și substratul va fi ințeles corect. Nu e patimă în ce am spus. Dar eu nu sunt afectată de sindromul Stockholm, sau poate nu încă. Senzația mea este ca nici nu pot fi. Toți suntem uneori obligați sa cedăm câte unui șantaj, emoțional sau de alta natură deși îl identificăm. O facem pentru ai noștri. Acceptam să fim abuzați. Poate dacă ar fi ințelese aspectele astea, primul impuls nu ar fi sa-l înjurăm pe cel care se vinde și ne vinde pentru o sticla cu ulei și o găleată. E cutremurător, dacă te gândești mai bine. Omul ăla a fost odată copil, a visat, a avut lumea la picioarele lui. Și acum ucide, inconștient, pentru o farfurie cu mâncare. Omul ăla puteam fi eu. Și el putea fi cel care îmi bătea obrazul, fără sa înțeleagă ca eu mor de foame și de fapt am murit deja, în multe feluri. Și că nu mai cred că îmi va întinde cineva o mână, așa că nu mai contează dacă mă scufund și mai mult în mizerie. Măcar mănânc.
Am o groază de prieteni în țară și în afara ei și toți ne iubim țara; nici eu și nici prietenii mei, nu renunțăm la nimic. Lumea ar pleca și dacă totul ar fi perfect în țară, din cele mai diverse motive. E natural.
N-am vorbit despre mentalități. Pentru că-s legate de ce am spus mai sus. Nu empatie, nu ăsta e cuvântul. Conștientizare și comunicare. Calm. Noi intre noi, indiferent cine suntem și cum am ajuns unde am ajuns, indiferent care sunt preferințele și pasiunile noastre. Oricum ne modelăm continuu, macar sa o facem constient. Ăsta trebuie să fie începutul, în opinia mea.
Suze pentru greșeli, nici nu-s atentă, mă fura și autocorrect-ul și nici nu verific.
Nu este important ce/cine ni se intampla ci cum reactionam la ce /cine ni se intampla. Sentimentele, resentimentele, emotiile , gandurile noastre spun esentialul despre noi in relatie cu ceilalti si nu esentialul lumii inconjuratoare. Ca esti in Romania sau in alta parte , mai devreme sau mai tarziu vulcanul nemultumirii se activeaza. Marisa si alti emigranti- eu inclusa- gasesc sigur motive de nemultumire, suferinta, angoasa in tarile unde au plecat. Cei plecati sufera de un fel de schizofrenie adica de ruptura, de viata dubla si complicata. La fel cei ramasi . Nu trebuie facuta niciodata comparatia celor plecati cu cei ramasi ci mereu si doar cu sinele. Iti e mai bine plecat? Ok. Iti e mai bine daca ramai? Ok.
Da, ai dreptate. Sentimentele de nemulțumire sunt inerente. Dar per ansamblu viața este mai suportabilă și aici apare diferența. E o diferență de mentalitate pe care trebuie să ți-o însușești. Eu a trebuit să învăț să mă relaxez, să nu mai fiu pe fugă, să dorm, să nu mă isterizez la o coadă, să accept că lucrurile din jurul meu se întâmplă când trebuie, nu când vreau eu. Altfel nu m-aș fi integrat și aș fi crezut că nici aici nu îmi este bine.
Pai si minte cu ceva?
Doar ca pe unii ii ajung chestiile astea, iar altii vedem jumatatea cealalta a paharului (plina/goala) in blogul tau 🙂
@Cristina, nu minte cu NIMIC.
Ooooffff m-au ravasit complet toate, unele comment-uri sunt de-a dreptul dureroase si va inteleg prea bine. Traiesc cu aceasta durere zilnic din 96 incoace de cand am pierdut cel mai drag om MAMA, de atunci am deschis ochii si am inceput sa vad realitatea, de atunci a inceput sa doara fiecare stire, fiecare batran ucis de gerul iernii, fiecare spital fara medicamente si medici, caine strivit pe caldaram, hectar de padure disparut, ursulet nevinovat din ghiveciul Sibian, fabrica inchisa, parau distrus, toate „In Premiera” si „Romania te iubesc” toate dor. Din acest motiv am renuntat sa ma uit sau sa ascult stirile indiferent de post tv. Da ma doare sufletul de parca un vierme se afla acolo si mi-l roade cate putin in fiecare zi cu dinti otraviti de otel ruginit.