Se spune că greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Problema este că de cele mai multe ori în viață ne alegem cu jumătatea asta peste care nu prea se poate trece.

Desigur, orice life coacher serios, cu metodă, poate să țină o minunată prelegere de minim 180 de minute (pentru care o să perceapă modica taxă de 230 de euro) în cadrul căreia să vă explice plin de emfază despre cât de important este să acorzi sau să primești în viață o a două șansă. Dar adevărul este că se întâmplă foarte rar spre deloc să benficiezi cu adevărat de așa ceva în viața reală. O să vă convingeți de asta când o să vreți să cereți înapoi cei 230  de euro, pentru a le da o două șansă de a fi cheltuiți cu cap, și o să vi se răspundă că nu este posibil.

Uite, mi-a venit în minte o amintire care zace acolo de multă vreme, dar nu s-a șters niciodată pentru că mi-a marcat oleacă începutul de adolescență. În generală am început să fac franceză la școală. M-a fascinat limba asta (mă fascinează și acum) și așteptam orele cu cea mai mare plăcere. Era una dintre puținele materii la care învățam de drag (eram golan de mic), îmi făceam temele, eram activ la clasă și aveam zece pe linie. Pe scurt, tu, profesor, nu aveai cum să nu realizezi că ai de-a face cu un elev căruia îi place materia ta și face și niște eforturi în acestă direcție.

Să vă spun ce s-a întâmplat prima dată când m-am dus la ora de franceză cu lecția neînvățată și am avut ghinionul să mă asculte chiar pe mine (Murphy ăla se pare că nu vorbește prostii)? S-a întâmplat că am luat un patru cât mine de mare. Iar eu cred și acum, cu mintea de adult, că a fost o greșeală impardonabilă a profesoarei. De ce? Pentru că am considerat nedrept ce-a făcut și, prin urmare, n-am mai învățat la franceză. Atât m-a dus pe mine capul la vârsta aia să fac ca să mă simt răzbunat. Prin urmare am devenit un elev sub-mediocru la materia ei, nu m-a mai interesat și m-am târât trimestru după trimestru încercând să nu rămân corijent. Bună treabă, nu? Și pentru mine care am lăsat-o naibii de franceză și pentru ea, profesor, c-a pierdut un elev bun.

Cum ziceam, cred și în ziua de azi că, dacă ar fi avut tact, ar fi putut sa spună ceva de genul: “Uite, pentru că până acum ai demonstrat că te intersează materia mea, astăzi primești doar un avertisment și-ți dau o a doua șansă să-mi demonstrezi că nu m-am înșelat.”. Dar, evident, nu s-a întâmplat așa. Cum spuneam mai sus, de a doua șansă ai parte foarte rar spre deloc.

Mi-am adus aminte de toate astea jucându-mă cu niște produse Pilot pentru care aș fi semnat liniștit că-mi donez un rinichi când eram în școală. Gama se numește Pilot Frixion Colors și oamenii le-au conceput în așa fel încât scrii și ștergi, iar scrii și iar ștergi, de câte ori vrei. Partea mișto e că folosești același instrument de scris. Cu un capat scrii, cu celălat ștergi. Nu te mai intersează de câte ori greșești, le faci să dispară instant.

Mă gândeam că tocmai a început școala și n-ar fi rău să știți de existența lor, poate vor salva niscaiva foi rupte din caiete pe motiv de “ia scrie tu din nou, că ai prea multe greșeli”. 

mihai_vasilescu_pilot_frixion