Sună telefonul. Ăla mobil. Bine, ar fi fost un miracol dacă suna fixul, că l-a desființat de ceva vreme. Gabriela se uită la ecran. Un număr necunoscut. Să răspundă, să nu răspundă? Hai să răspundă, că poate-o fi vreun client care n-are stare.

-Da?

Din partea cealată se aude o voce gravă:

-Bună ziua! Vrem să vă informăm că părinții dumneavoastră au comis un accident de automobil pe raza județului Suceava…

Gabriela închide și deschide ochii grăbit de câteva ori. Dă să spună ceva, dar vocea de la capătul firului virtual i-o ia înainte:

-V-am sunat pentru că am vorbit cu ei și au nevoie de o sumă de bani ca să rezolve.

Gabriela scutură nedumerită din cap, dar vorbele tot nu apucă să iasă:

-O să vă trimitem pe cineva să ridice banii…

Acum, în sfârșit, Gabriela apucă să respire lung și să-și interpeleze neașteptatul partener de discuție:

-Nici nu stiți câtă bucurie mi-ați adus. Plătesc cu plăcere orice sumă. De fapt, în contextul ăsta, cred că banii nici măcar nu mai au importanță. Atât voiam să știu: Cum e tata, e bine? Ce mai face? Nu de alta, dar e mort de 21 de ani și mi-e tare dor de el!

… Beep, beep, beep…

Ce uameni, frate, să închidă telefonul exact când să afle și Gabriela dacă sunt condiții bune “dincolo” și cum stă treaba cu viața veșnică sau nemurirea sufletului. Nțțț

P.S. Voi v-aţi mai lovit de jegoşii ăştia cu “metoda accidentul”? Eu trăiam cu impresia că au încetat, dar povestea de mai sus e de zilele trecute.

sursa foto