Și tocmai pentru că-mi place senzația asta, nu mă prea bag la concursuri ale căror câștigători sunt desemnați prin tragere la sorți. Nu că n-ar fi mișto, dar pentru mine s-ar solda doar cu pierdere de vreme. Experiența mi-a demonstrat că norocul meu s-a epuizat, cândva la naștere, după ce primele două ursitoare au hotărât să fiu frumos și deștept. 🙂 Când să-i vină rândul și celei de-a treia, cea responsabilă cu șansa, numa’ ce-au văzut-o făcând fețe-fețe și zicând cu voce joasă: „fetelor, putem să mergem, că mi-am uitat bagheta acasă”. După care s-a auzit cum își dă o palmă peste frunte și cea care venise să mă facă bogat: „aoleu, și eu!”.

Prin urmare m-am învățat minte și nu particip decât la concursuri la care premiile se acordă pe bază de jurizare sau ținând cont de aspecte concrete. Ori la cele unde poți să faci vreo șmecherie care-ți permite să intri cu mai multe șanse la tragerea la sorți. Trebuie să contracarez cumva ghinionul, nu? Altfel, chiar dacă sunt doar doi participanți, eu și cu încă unul, întotdeauna va câștiga celălalt.

Ei bine, mă gândeam că n-oi fi singurul care gândește așa. De-aia ziceam să vă povestesc azi despre un concurs mega-tare, o campanie unde premiile săptămânale sunt garantate pe baza punctajului. Băieții de la Christian Tour, cel mai mare tour-operator de vacanțe tip charter de pe piața românească, au pus la cale un concurs cu premii absolut senzaționale. Se numește Înfruntarea Destinațiilor, iar cele două destinații care se vor înfrunta sunt Turcia (pe care o susțin eu) și Grecia (pe care o susține Simona). E de la sine înțeles că vă aștept de partea Turciei, da? Și acum hai să vă explic ce premii sunt puse în joc și mai ales cât de simplu se poate ajunge la ele.

Vor fi cinci săptămâni de campanie și câte un concurs cu premii la sfârșitul fiecăreia dintre ele, plus o tragere la sorți generală. Fiecare săptămână va aduce o înfruntare între două destinații de vacanță din Turcia, respectiv Grecia. Uite, de exemplu, în prima vom avea Kusadasi vs Thassos; în a doua, Belek vs Creta, și tot așa. A, vreți să știți ce premii sunt? Țineți-vă bine!

La finalul fiecărei săptămâni de concurs se vor acorda șase premii. Trei pentru tabăra câștigătoare și trei de consolare, pentru cei care au pierdut înfruntarea din săptămâna respectivă. Premiile săptămânale se acordă în mod direct câștigătorilor, pe baza punctajului obținut, fără tragere la sorți. Iar  după cele cinci săptămâni, la încheierea concursului, avem și o tragere la sorți pentru Marele Premiu. Stați, stați, nu dați fuga să vă înscrieți încă, mai întâi citiți ce urmează. Să vă detaliez, zic.

Săptămâna unu. Premiile pentru destinația câștigătoare:

  • premiul 1 (oferit de F64) – Cameră foto mirrorless cu obiective interschimbabile Sony A6000 kit PZ 16-50 mm f/3.5 – 5.6 cu WiFi si NFC;
  • premiul 2 – Vacanță șapte nopți Turcia/Grecia pentru două persoane – transport cu autocarul inclus;
  • premiul 3 – Vacanță șapte nopți Turcia/Grecia pentru două persoane – transport cu autocarul inclus;

Premiile de consolare (pentru tabăra care a pierdut înfruntarea săptămânală):

  • premiul 1 – un set compus din 17 cărți de călătorie (oferit de Carturești) + un abonament fitness, pe o perioadă de trei luni, cu acces full (oferit de WorldClass);
  • premiul 2 – kit voiaj Christian Tour – rucsac + pernă voiaj + pătură voiaj + tricou +  pelerină;
  • premiul 3 – trei bilete la film (pentru câștigător și încă doi prieteni) + un Gift Card Optiplaza în valoare de 400 de lei;

Săptămâna doi. O să vă zic doar care este premiul 1 acordat tabărei câștigătoare, pentru că toate celelate premii (inclusiv cele de consolare) rămân neschimbate pentru primele patru săptămâni de concurs. Deci, premiul 1 – un card de credit Star Forte cu 600 de euro incluși, pentru cumpărături (oferit de Banca Transilvania). Adică șase sute de euro care se pot cheltui după cum vrea mușchiul celui care-i câștigă. Celelate cinci premii, a se vedea mai sus.

Săptămâna trei. Premiul 1 – IPhone 6s 16GB (oferit de ICentre.ro). Plus celelalte cinci;

Săptămâna patru. Premiul 1 – un smart watch Vector Meridian (oferit de Vector Watch). Plus, bineînțeles, celelalte cinci;

Săptămâna cinci. Premiile pentru destinația câștigătoare:

  • Premiul 1 – Gift Card Bigotti în valoare de 500 de euro;
  • Premiul 2 – Rochie Iza Van Dee;
  • Premiul 3 – Ținută Iza Van Dee (rochie + pantofi);

Premiile de consolare:

  • Premiul 1 – Gift Card pentru achiziţionarea a două cămași Bigotti și o pereche de pantofi damă Iza Van Dee;
  • Premiul 2 – Gift Card pentru achiziţionarea unei camăși Bigotti și o pereche de pantofi damă Iza Van Dee;
  • Premiul 3 – kit voiaj Christian Tour – rucsac + pernă voiaj + pătură voiaj + tricou +  pelerină;

Marele Premiu acordat în urma extragerii finale. O vacanță de șapte zile, pentru două persoane, în Turcia sau Grecia (la alegere). Hotel 5 stele de luxe, transport cu avionul inclus si servicii VIP (transfer în regim privat, free acces la Spa etc).

Vă spun foarte sincer că am rămas cu gura căscată când am aflat care sunt premiile. Nu cred că am mai văzut până acum vreo campanie care să aibă atât de multe si atât de consistente.

Ce aveți voi de făcut pentru premii?

Păi să intrați aici, pe platforma concursului, și să vă înscrieți (e mai mult decât simplu, cu un singur click, pe baza contului de Facebook sau a adresei de email, după cum alegeți).

Odată înscriși, în fiecare săptămână veți avea de parcurs șapte misiuni, câte una pe zi. E foarte mișto că nu există restricții, le poți îndeplini după cum ai chef sau timp, pe toate într-o zi sau pe parcursul săptămânii. Misiunile vor fi de genul „răspunde la o întrebare”, „caută un indiciu”, „convinge-ne că…”, „invită un prieten” etc. Mă rog, nu stau să vi le descriu pe toate, le găsiți și singuri pe pltformă.

Îndeplinirea fiecărei misiuni vă aduce participanților un anumit număr de puncte. Alte puncte pot fi acumulate în urma aprecierilor (tot un fel de like-uri, precum cele de pe Facebook) pe care răspunsurile sau postările lor le primesc în cadrul platformei. Iar aceste aprecieri (respectiv puncte) le pot oferi toți utilizatorii care și-au făcut cont, chiar dacă nu sunt intrați în concurs (adică nu și-au ales o tabără sau alta pe care s-o susțină).

Punctele acumulate vor duce la stabilirea celor două clasamente: individual, pentru fiecare participant în parte și al celui general, pentru țară de destinație. La finalul fiecărei săptămânii se însumează toate punctele utilizatorilor înscriși de parte unei destinații, pentru a se stabili care este cea câștigătoare. Iar primii trei clasați, din tabăra respectivă, vor lua premiile săptămânale pe care le-am menționat mai sus. Repet, fără tragere la sorți. Primii trei clasați din destinația care a pierdut vor lua premiile săptămânale de consolare. Tot fără tragere la sorți.

Iar acum vreau să vă vând un pont vis-a-vis de aprecierile care se pot da celorlați concurenți și care se convertesc în puncte. Pentru că mulți o să gândiți ceva de genul „păi mi-am făcut cont ca să câștig eu, nu ca să dau puncte adversarilor și să-mi sufle premiul de sub nas”. Well, nu e chiar așa. Premiile cele babane le obțin cei din tabăra destinației câștigătoare. Cum se stabilește care e asta? Exact, însumând punctajele individuale. Degeaba ai tu cele mai multe puncte, dacă faci parte din tabăra care a pierdut înfruntarea săptămânală. Prin urmare, puneți mâna și apreciați-vă între voi, cei din tabăra mea. Că altfel o să vedem la față doar premii de consolare.

După fiecare săptămână, punctajele individuale ale participanților se resetează, fiind păstrat doar punctajul general, la nivel de destinație. Astfel, după cele cinci săptămâni, țara (Turcia sau Grecia) care va acumula cele mai multe puncte va deveni automat destinația câștigătoare. Ei bine, aici urmează încă o chestie tare. Absolut toți cei care au participat la îndeplinirea unei misiuni, pe perioada campaniei, vor intra în tragerea la sorți finală, pentru Marele Premiu. Dar șmecheria este că vor intra cu un număr de șanse egal cu numărul misiunilor îndeplinite. Sunt 35 de misiuni în total (5 săptămâni cu câte 7 misiuni în fiecare), le-ai îndeplinit pe toate, intri în tragerea la sorți cu 35 de șanse. Ai făcut doar 14, intri cu 14 șanse și tot așa. Puteți intra și cu o singură șansă, dar ar fi păcat.

Hai c-ați prins ideea. Am scris eu cam mult, pentru c-am vrut să vă explic tot, dar când o să intrați pe platformă vă veți lămuri pe loc cum stau lucrurile și cât de simplu e.

Ce să vă mai zic? V-am lăsat link-uri în text pentru toate informațiile de care aveți nevoie. Iar pentru orice nelămurire suplimentară, lasați un comentariu aici și se ocupă băiatu’. Campania începe exact azi și vă aștept lângă mine să ne luptăm pentru Turcia. Am eu așa o presimțire că va fi cu adrenalină si cu o grămadă de fun. Bașca premiile.

Deci? Ne băgam? Sunteți cu mine?

mihai_vasilescu_infruntarea_destinatiilor