Alantăseară, dupe ce-am ieşit dă la sală, am zis să dau şi io o gheară pân oraş, să văz ce mai mişcă, că ie o plictiseală în Lupeniu’ ăsta de-ţ’ vine să-ţ’ baţ’ copiii care nu-i ai. Am băut fo opt beri la o cârciumă dă la ieşirea spre Târgu-Jiu, da’ bulangiii a-nchis dăvreme şi-a trebuit să mă mult în altă parte. Am sunat-o pă Delia, coarda aia care s-a-ntors dân Italia, să văd dacă e loc de-o babardeala, da’ bagaboanta era la produs cu un ciumete dîn Huila ş-a zis s-o lăsăm pă măine. Ce să fac, am plecat în Straja, la Taho, că ăia ţine dăşchis până târziu şi mereu ie plin dă bagaboante care face atmosferă.

Pă drum m-am întâlnit cu Limbă şi Gamelă ş-am vrut să-i iau cu mine, da’ jmekerii a zis că are ceva combinaţie în centru cu două arfiste şi n-are cum să vină. Gamelă mi-a strigat dân drum să conduc uşor că ie poliţie la ieşire, pă dreapta. Stai, coae, liniştit că ie fraierii de la circulaţie, băeţii noştri valabili. Era acolo la ieşire, cu radaru’, Vasile şi guşteru’ ăla nou venit dă la judeţ, Doru. Când mi-a recunoscut bemveu’, a oprit băeţii aparatu’ şi mi-a făcut semn dă respect cu bastoanele. Cum să mă oprească ăjtia pă mine, când Vasile mai are şi acum să-mi dea dăcât fo două miare dă la o combinaţie?

La Taho, când să intru, vine un puţulache la mine să-mi spună că ie petrecere privată şi n-am voie să intru! Bă, coiţe, poate vrei să te bag io cu capu’-n privată până nu mai răsufli. I-am zis că-l pupă mă-sa rece dacă mai stă la discuţii cu băiatu’ şi să scoată mâinile din buzunar, când vorbeste cu oamenii mari, că-i mănâncă pula unghiile. S-a-nmulţit puţoii ăştia cu gura mare ceva de speriat. Tre’ să vorbesc cu şefu’ să facem o acţiune, să mai dăm iama-n iei, ca să nu uite cine le dă să mănâncă în oraşu’ ăsta ‘mpuţit.

În cârciumă nu ierea mişcare mai dăloc. Fraierii speriaseră bagaboantele cu petrecerea lor privată, de m-a luat şi nervii. Am intrat cu capsa pusă dân prima. La o masă era bulache ăla dă colindă munţii-n uniformă, cu un beşleagă pe care-l ştiam dă undeva, da’ nu mai ştiu dă unde. M-a luat cu “ooo, să trăiască bosulică, da’ m-am uitat odată urât la ei şi s-a prins că nu ie loc de glumă cu mine în seara aia”. Până la urmă am stat la iei la masă, că în rest ierea plin de gorobeţi d-ăia micii care dansează cu căciulili pă cap şi să mişcă de parcă-i fute scaraoţchi în găoz. Emo, d-ăia sau hipşteri, dracu-i mai jtie, că io nu-i halesc dăloc, parcă ie cu minţile pă altă lume.

Când începusem să mă simt umpic mai bine şi să-mi treacă nervii, mi-am zis să mai dăşchid un pic atmosfera cu nişte poante, că prea ierea tristeţe mare p-acolo. L-am întrebat tare p-ăsta, pă jandarm, când se apucă şi el d-o meserie serioasă, să facă caşcaval şi să nu mai bată munţii la picior ca prostu’. Da’ fraerii ăia dân bar, în loc să râdă, se uita geană pă mine. Când io vă zic că ăştia tinerii d-acuma ie cu minţile pă altă lume. Dau să mai arunc o poantă, când o văd pă una dîn grupul de zgrepţănaţi că vine spre mine. Hopa, i-am căzut drag lu’ asta mică. O ştiam dă prin oraş, e tot d-aia care n-are ce face p-acas’ şi când o cauţi e pă Jepii Mici. Îi fac cu ochiu şi-i zic tare că io dansez dăcât bluzuri, să nu se-nghesuie pă mine. Da’ nu-mi termin vorba când o aud:

-Nu vă supăraţi, v-am permis să intraţi aici, deşi era o petrecere privată, aş avea rugamintea să vorbiţi mai încet…

Io am crezut că glumeşte, da’ m-am uitat în ochii la fraieră şi ierea serioasă. Până să răspund ceva, îi scap un dos de labă peste faţă, c-aşa sunt io mai iute la mânie.

-Ce-ai zis, fă, zdreanţo? Şi o împing uşor cu dreapta, ca să am timp să-mi pregătesc stânga.

-Nu vă permit să vorbiţi aşa cu mine şi nu vă permit să vă manifestaţi în acest mod…

Baaaang, a plecat stânga ucigătoare. Fraiera e grămadă pă jos, cu aurolacii ăia ai ei peste iea s-o ridice. Când să mă aşez din nou la masă, îmi zice ăsta jandarmu’ curului:

-Sorine, vezi, mă, că te-a-njurat şi ăla micu’ de la bar, digeiu’.

Bă, futu-vă morţii-n gât, voi chiar vă căutaţi belele cu mine? L-am luat şi p-ăla cu muzica într-o serie, ca să-nveţe cum e cu respectu’. Am mai împărţit nişte avioane în stânga şi-n dreapta, că tot mă ridicasem de la masă, să nu fie degeaba. ‘Rea-ţi ai dreacu’, s-a umflat tărâţa-n voi, lasă că vă arăt io vouă, sărăciilor!

Mi-a sunat telefonul la fix, că obosisem de la dat din brand. Ierea Delia, plecase guguştiucu’, ş-acu’ zicea că pot să vin când vreau. Am plecat, ce iera să fac, că la Taho se spărsese treaba dă tot, fraierii plângea urât prin toate colţurile.

Ieri dimineaţă, aud bătăi în uşă. Mă uit la ceas, nu iera nici doişpe. Da’ ce-aveţ’, coae, nu mai poate omu’ nici să doarmă? Dau să ies să iau în şuturi pă care-o fi la uşă, când colo, unu’ dă la poliţie, dă la judeţ, în mare uniformă, cu maşcaţii dupe el.

-Bună ziua, sunteţi domnul Constantin Sorin Palesică?

-Da, zic, io sunt.

-Vă rog să mă urmaţi la maşină, sunteţi sub arest preventiv.

Mă uit la el să văz dacă vorbeste serios. Nu glumea, avea o faţă aşa dă lache flauşat care nu ştie multe. Dau să-i fut una în barbă, da-i văd pe maşcaţi că pune mâinile pă puşcoace. Ca să nu iasă nasulie mare la mine-n faţa căşii, bag mâinile în buzunarul dă la treling şi-o arunc:

-Da’, pentru ce mă luaţ’, boss? Să moară mama care-am mai făcut io ceva nasol!

Pă drum mi-a sunat telefonul. Era primaru’, că am număru’ lui in memorie şi mereu mă umflă râsu’ când îi văd faţa aia de şoarece obosit pă ecran.

-Sorine, stai liniştit, nu face vâlvă, du-te cu baieţii care au venit după tine, c-o rezolvăm noi, dar să treacă patru-cinci zile, să se mai liniştească fraierii ăştia de la televiziuni.

-Bă, primare, io îmi bag p*la în tine şi-n familia ta, dacă mă saltă ăştia pen’că-am cuminţit o paraşută şi tu nu faci nimic, o să am io grijă să spun tot ce ştiu şi ce nu ştiu. Şi aranjez io să fii în celulă cu mine!

-Sorine, am zis că mă ocup personal, ce naiba!

-Domnu’ Sorin, că nu ieşti la perpulis cu mine!

Şi i-am închis, dă-l dreacu’ dă martalog, că ma piş pă iel dacă nu rezolvă.

P.S. Orice asemănare cu fapte care s-au întâmplat sau personaje reale este absolut întâmplătoare. Dar dacă Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara dă un comunicat fantezist, care-mi jigneşte inteligenţa, am si eu dreptul să-mi imaginez lucruri care s-au petrecut sau nu. Nu?

P.P.S. Multumesc televiziunilor din România. Fără invitaţii lor deosebiţi mi-ar fi fost imposibil să imaginez acest text, pentru că în lumea mea oamenii folosesc un altfel de limbaj. Aşa, cu ajutorul neprecupeţit al domnilor Capatos şi Măruţă, am reuşit să mă identific cât de cât cu trista realitate care ne înconjoară.

mihai_vasilescu_palesica

sursa foto