Mai sunteți pe aici sau m-ați părăsit în astea trei zile? Băi, ce oameni, dați bir cu fugiții la prima chestie care nu vă convine. Nțțț.

Hai să vă zic repede o pățanie de pe aici (unde „aici” înseamnă tot țara flăcăului ăla care trage în mere cu arcul).

Pentru că în roaming prețurile pentru trafic de date ale operatorilor de telecom urcă spre stratosferă, după o zi în care m-am chinuit cu wifi-uri lente ca ochiul mortului, de pe la terase, mi-a venit în sfârșit geniala idee să-mi iau cartelă prepaid de la băieții ăștia.

Mbun, zis și făcut. M-am înființat la niște telefoniști în poarta magazinului și le-am zis cam ce-mi doresc de la ei. Vai, se poate, monsieur, avem tot ce vă dorește coeur-ul. Douăzeci de euro pentru doi giga e bine? Băbăieț’, nu prea e bine. La banii ăștia pot să stau pe netul meu de-acasă. Mvaaai, atunci la zece euro un giga vă coafează? Bine, ei vorbeau în franci de-ai lor, dar eu vă zic de euro pentru că nu e aproape nicio diferență, am schimbat la paritate 1.09. La zece euro m-a coafat. Plus că un giga pentru o zi jumătate eram mult mai mult decât aveam nevoie. Păi atunci, monsieur, haideți să vă activăm netul. Sigur că da, haideți repede că mă grăbesc.

După o jumătate de oră de așteptat să-mi „activeze netul”, i-am zis fetei de acolo că deși îmi face o deosebită placere să stăm de vorbă și să-mi povestească despre țara ei natală (era din Maroc), parcă aș prefera să mă plimb prin oraș. Să nu se supere, n-o zic cu răutate, așa sunt eu mai ciudat. Aia s-a înroșit toată și mi-a zis că de obicei nu durează atât, poate am venit eu cu ghinionul. Bun, zic, am o karmă rea, dar n-ai vrea totuși să dai un telefon să rezolvi. Că altfel mă apucă la voi aici check-in-ul de întoarcere acasă. Bine, zice, sun. Și-a sunat. N-a mai durat mult, încă o jumătate de oră în care s-a certat cu providerul de telefonie mobilă pentru netul meu.

La un moment dat o aud că-i zice ăluia cu care se porcăia la telefon ceva de genul „clientul este aici și e nemulțumit că așteaptă de multă vreme”. Pam-pam, cuvintele magice. În două minute aveam netul activ și un bonus de 70 de franci, credit suplimentar, ca un modest „geste comercial” pentru neplăcerile aduse. Băejnebun? Șaptezeci de euro așa din poignet. Băieți calumea elvețienii ăștia. Se vede că la ei timpul chiar costă bani. Și ca prin famec îmi trecuseră și nervii.

Am plecat în treaba mea, dar i-am lăsat pe ăia din magazin râzând cu lacrimi. Înainte să ies pe ușă le-am zis că am de vânzare un extra credit de șaptezeci de euro și-l dau ieftin cu doar treișcinci. Cash. Au făcut ochii mari și apoi s-au pus pe nechezat. Amatori. La noi ar muri de foame.

P.S. Viteză de net ca în România nu mai există nicăieri, am zis. Ăștia pot avea doar visuri umede despre ce conexiune am eu acasă de exemplu.

P.P.S. Textul ăsta e scris de pe un laptop din lobby-ul hotelului, care se mişcă la fel de repede ca un melc suferind de distrofie musculară. Dar măcar mă voi amuza mâine, când îmi voi aminti că am setat tastatura în română, cu diacritice. Hihihi.

mihai_vasilescu_vaca_mov