Aş fi vrut să scriu câteva cuvinte de introducere. Efectiv nu mi le găsesc. Citiţi ce mi-a scris fata asta şi o să vă daţi seama de ce. Textul este exact aşa cum l-am primit pe mail. În afară de diacritice, câteva virgule şi aranjarea în pagină nu am avut ce să-i mai fac. Dacă vă ştiţi mai slabi cu nervii, vă recomand să nu-l cititi, opriţi-vă aici. 

mihai_vasilescu_iubire_interzisa

Bună Mihai,

Numele meu este Maria (nu, nu este, l-am schimbat din motive lesne de înțeles – n.r.). Îndrăznesc să-ți scriu pentru că îţi citesc blogul de câteva luni şi am văzut cum reacționează cititorii tăi atunci când ai nevoie de ei, iar eu sunt într-o situație în care am nevoie de sfaturi, am nevoie să aud și alte păreri, am nevoie să înțeleg dacă greşesc sau nu. Am apelat la prietenele şi prietenii din jurul meu pentru sfaturi și nu am obținut decât umeri ridicați și îndemnul de a face cum simt. Poate că de la cei care îți citesc blogul voi putea obține mai mult. Întotdeauna oamenii neimplicați emoțional dau sfaturi mai bune. Te rog să mă ierți ca am îndrăznit să-ți scriu și dacă nu vrei să-l pui la tine pe blog, aș vrea să te rog să ștergi mailul. Multumesc.

Sunt o femeie normală, încă tânără și poate frumoasă. Am 31 de ani și acum doi ani viața mea s-a schimbat într-un mod radical, pe care nu mi l-aș fi dorit sau imaginat niciodată. Din păcate s-a schimbat în rău, nu în bine.

Lucrez într-o multinațională și câștig suficient, astfel că problemele financiare lipsesc cu desăvârșire din viața mea. Nu îți imagina că sunt bogată, dar am tot ce-mi trebuie pentru ce-mi doresc eu de la viață. De aproape patru ani sunt căsătorită cu omul pe care l-am iubit și încă îl iubesc. A fost și este bărbatul pe care l-am așteptat toată viața și când în sfârșit a apărut, am început să trăiesc ca într-o poveste. Să nu vă gândiți la vreun prinț pe cal alb care a venit să mă facă prinţesa lui. Nu, noi am trait o altfel de poveste, una de iubire împărtășită, de dragoste plină de sens, de pasiune și de dor. Eu și cu R. (soțul meu) eram așa cum trebuie să fie un cuplu perfect. Ne potriveam în tot și în toate, eram compatibili din toate punctele de vedere și am știut să ne construim relația ideală. A fost dragoste la prima vedere, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălat și ne-am iubit intens încă din ziua în care ne-am cunoscut.

Ne-am căsătorit după numai două luni, pentru că amândoi am simtit că vrem asta și nu are rost să mai așteptăm. Trăiam intens fiecare zi și totul a fost așa cum cred că își dorește orice femeie care visează la iubire împărtășită. Eram atât de fericită încât uneori mă trezeam noaptea și mă gândeam ca totul este prea frumos ca să fie adevărat. Au fost nopți în care am plâns de fericire dar și de spaima de a fi atât de fericită. Poți să-ți imaginezi aşa ceva? Parcă simțeam că e prea frumos ca să fie adevărat.

Și s-a întâmplat exact așa cum se spune în popor, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Acum doi ani soțul meu a suferit un accident cumplit. Eram în vacanță și s-a prăbușit cu un ATV într-o râpă. Cred că era prima și singura dată când pleca undeva fără mine. Ar fi trebuit să mergem împreună, dar ATV-ul pe care îl închiriasem eu, nu a vrut să pornească. A plecat singur, mi-a zis că nu stă mult și se întoarce să mă ia și pe mine, dacă reușesc cei care le închiriau să-l pornească și pe al meu. M-am uitat după el cum dispare și am simțit o strângere de inimă fără sens, căreia nu i-am dat importanță. Nu s-a mai întors.

A trecut o oră și nu venea. După două ore deja mi-am dat seama că se întâmplă ceva. L-am sunat pe mobil și nu a răspuns. Atunci am intrat în panică și am plecat cu cei de acolo să-l căutăm. L-am găsit relativ repede, era inconștient într-o râpă, dar trăia. Iar la spital aveam să aflu că are coloana vertebrală fracturată. Medicii au fost fermi, soțul meu nu va mai putea niciodată să-și folosească partea de jos a corpului. Nu la nivelul actual al medicinei sau nu fără un miracol.

Au trecut doi ani de atunci și miracolul nu s-a produs și nici nu cred că există șanse să se producă vreodată. Este frustrant, este dement, este îngrozitor, nici nu pot să-ți descriu exact cum este, să vezi cum bărbatul care-ţi lumina viaţa şi care te completa cu fiecare bataie de inimă a ajuns în această situaţie. Să-l vezi cum se chinuie în fiecare seară să se pună singur în pat.

El, omul care mă săruta în timp ce mă purta pe braţe prin toata casa, acum nu se poate aşeza singur pe pernă şi are nevoie de mine ca să meargă la toaletă. El, bărbatul care îmi umplea noptile de iubire, acum se uită neputincios la mine şi eu mă fac că nu-i văd privirea plină de suferinţă. Este îngrozitor şi nu vrei să ştii câte nopţi am plâns în baie departe de ochii şi urechile lui. La început, imediat după accident, mă mai vedea plângând. Dar lacrimile mele îi provocau atâta suferinţă că a trebuit să învăţ să mă feresc mai bine. Ştiu că mă iubeşte şi, în sufletul meu, încă îl iubesc şi eu.

Acum câteva luni am cunoscut un bărbat, un tip care îmi aduce aminte de R. înainte de accident. Nu fizic, pentru că nu seamănă deloc, soţul meu este înalt şi brunet cu ochii aproape negri, iar G. (aşa se numeşte) este un pic mai înalt ca mine, şaten spre blond cu ochii verzi. Dar seamană foarte mult prin modul în care gândeşte, mă completează şi vrea să mă facă să zâmbesc. Sunt momente în care mă face să mă simt exact cum mă simţeam cu soţul meu atunci când eram fericiţi.

G. mi-a făcut o curte asiduă timp de câteva săptămâni. Nu ştia de problema mea şi i-am explicat cum stau lucrurile crezând că-l fac să dea înapoi. Mi-a spus că înţelege prin ce trec, dar sentimentele lui sunt prea puternice ca să renunţe. Până la urmă am cedat şi am plecat cu G. într-un weekend la munte. Prin prisma jobului îmi este foarte uşor să lipsesc de acasă oricând.

A fost o experienţă frumoasă, aproape perfectă. Am simţit din nou după aproape doi ani cum este să faci dragoste cu un bărbat. Am plâns, am râs, am plâns din nou şi aproape nu am ieşit din camera de hotel. De atunci eu şi G. avem o relaţie. El spune că mă iubeşte şi simt că mă iubeşte. Treptat şi eu am început sa simt cum mă îndrept spre ceea ce simţeam cândva pentru soţul meu. Iar acum se poate spune că îmi iubesc şi soţul, dar simt aproape la fel de puternic şi pentru G. Probabil te întrebi dacă este posibil aşa ceva? Da, Mihai, uite că este.

Ce vreau să-ţi spun este că situaţia nu mai are cum să continue aşa. Nu mă simt confortabil şi corectă faţă de nici unul dintre ei. In plus, G. a început să spună din ce în ce mai des că vrea să divorţez si să fim împreună. Ce să fac? Cum să procedez? Dacă îi spun lui R. de existenţa lui G. sau l-aş anunţa că vreau să ne despărţim, nici nu-mi imaginez cum ar reacţiona şi mă pot aştepta la ce este mai rău. Să renunţ la G. pentru soţul meu? Cum, Doamne, cum? Şi de ce? Simt că mi-aş sacrifica viaţa zadarnic, pe un altar care nu-mi mai aparţine.

Mihai, dacă cititorii tăi găsesc vreun sfat cu care să mă ajute, îl aştept cu drag. Mulţumesc.

 

sursa foto