Frica de chelie naşte mici monştri

Guest Post by Ana R.

Bărbații au o relație foarte specială cu părul lor. Ăia care au norocul să aibă calota împădurită, o perioadă cât mai lungă a vieții, au senzația că sunt mai speciali, mai frumoși, mai masculini. Sunt convinsă că toţi, dar în special cei care simt cum li se împuţinează podoaba, îşi imaginează că absolut toate femeile vor să îi tragă de plete. Dar mai ales că firele de păr din cap contribuie decisiv la libidoul oricărei gagici. Ați văzut faza din “50 Shades” când Grey îi împletește ăleia coadă? Eu cred că de fapt murea de ciudă că nu era a lui.

Niciodată nu am înțeles obsesia asta cu părul la bărbați, pentru că e doar o chestie de noroc. Da, ştiu, ce zic eu aici poate să găndească doar o minte de femeie. Pentru ei, dacă în gene scrie „pleată până la brâu”, atunci e ca şi cum s-ar fi abonat la echivalentul câștigului la loto lunar până la 90 de ani. Dar şi dacă nu scrie, în mintea lor înseamnă că transmit sigur că le lipsește ceva și de prin alte părți.

Tata a avut obsesia unor urechi proeminente (în capul lui, că în rest nimeni nu le vedea). Dacă venea de la frizer cu un milimetru în minus, față de cât își dorea el în zona urechilor, era sfârșitul lumii. Dacă voi credeți că doar femeile turbează, după o vizită nereușită la coafor, trebuia să îl vedeți pe el cum reacționa. Dacă putea, ar fi stat cu un căciuloi în cap următoarea săptămâna, până îi ajungea podoaba capilară la dimensiunea dorită.

Există și bărbați pleșuvi precum un vulturaș. Toți povestesc dramele trăite atunci când au realizat că firele din cap se duc în raiul părului bărbaţilor. Noi, fetele, nu realizăm niciodată cât de important este părul lor. Dacă le-ar lipsi niște centimetri din alte părți ale corpului nu ar suferi atât de tare precum suferă după pilozitatea de pe căpșor.

Partea proastă este că, dacă nu te numești Trăistariu sau dacă nu faci un barter cu o clinică de implantat păr, parcă te cam doare sufletul să dai zece miuțe ca să-ți plantezi cosițe de Cosânzeana. Aşa că, în prima etapă, cea în care au constatat că după fiecare duş pot să adune cât pentru un mic covoraş, toţi viitorii chelioşi se dau cu smacoline care mai de care mai dubioase. Nu mai ţin cont de nimic, în lupta lor disperată. Cei mai fiţoşi bărbaţi, tipii  ăia pe care nu-i vedeai mâncând decât pe la restaurante de lux sau folosind gel împotriva bacteriilor şi după ce îşi mângâiau copiii, sunt în stare să se ungă pe cap cu găinaţ de porumbel şi balegă de zimbru, dacă au măcar cea mai vagă speranţă că asta le va readuce falnicele plete. O să-i vedeţi cum sunt capabili să-şi maseze scalpul mai abitir decât orice altă zonă a corpului lor, doar-doar o crește din nou ceva în luminişul proaspăt apărut între urechi.

Resemnarea în faţa pierderii iminente este foarte dureroasă şi niciodată complet acceptată. Mai ales că, în etapa imediat următoare, începe să le crească păr în cu totul alte zone, în afara celei vizate şi pentru care luptă cu atâta îndârjire. În dimineaţa când își va smulge primele fire de păr crescute în urechi, se aude şi primul plâns cu sughițuri din baie. Hohotele vor fi cu adevărat isterice când vor realiza că trebuie cumva să scape şi de cele crescute în nas. Resemnarea completă apare doar în momentul în care, ceea ce ei au numit cu încăpăţânare ca fiind doar o „frunte lată”, s-a unit in mod definitiv cu ceafa. Singurele momente de fericire pură care le-au mai rămas, sunt în nopţile în care visează că sunt la un concert rock și dau frenetic din plete. Momentul trezirii este întodeauna dureros.

De aceea, dragele mele, haideţi să-i protejăm si să nu-i judecăm. De fiecare când o să vedeti un bărbat, care mai are două-trei fire de păr rămase în vârful capului şi pe care nu ştie cum să le aranjeze, să le pieptene şi uneori chiar să le vopsească mai bine, să fim pe deplin conştiente că acesta este strigatul lor mut de ajutor: uită-te la mine, asă-i că n-am chelit complet încă?

Iar voi, viitori chelioşi, ar trebui să ştiţi deja că noi vă apreciem pentru cu totul alte lucruri, nicidecum desimea părului vostru. Da, ştiu, vorbesc singură, v-aţi dona un rinichi şi jumătate din ficat, numai ca să mai puteţi avea din nou freza de la banchetul din calsa a douăsprezecea. 🙂

Foto by Flickr