Guest Post by skogentrollet  

mihai_vasilescu_clepsidra

Servus, câțiva m-ați văzut comentând p-aci cu nickul skogentrollet. Dacă n-am interacționat cu toți până acum, îmi cer scuze! Cu siguranță va fi o plăcere să mă cunoașteți. Îmi împart viața cu soțul, zis uppran, zis Pălugă sau pompieru’ și meseria de chirurg la The Royal Surrey County Hospital din Guildford. Mi-am făcut greu curaj să vă scriu un episod recent, mai ales că toți veniți pe pagina lui Mihai să vă amuzați. Zorro, Sponge Bob, Batranu’, Ashu, I AM WE ARE, krantzro, luați-vă niște șervețele înainte să continuați să citiți.

Când mi-a sunat telefonul încercam să agăț draperiile noi de mătase în living. Eram ușor enervată. Era deja al treilea apel în unica mea zi liberă şi oricine era de gardă, trebuia să știe asta. Chiar când a început să sune, mă găndeam de ce n-am vrut să achit ăia £120 meșterului care se oferise să pună și draperiile și suportul. Dar nuuu, mă încăpățânasem să fac asta singură, spre amuzamentul lui upprann (care încă are piciorul în gips). Am răspuns, am auzit suspinele de la capătul celălalt al liniei, am lăsat totul vraiște pe podea și am fugit la spital.

Stăteam lângă ușa rezervei, privind pe monitor bătăile inimii și ritmul respirației. Bip, bip, bip… din când în când ding, ding… Doctorul de gardă era prezent, iar două asistente se mișcau frenetic când în rezervă, când pe coridor. Mama și tatăl fetiței o mângâiau pe rând, în timp ce restul familiei îndurerate se adunase pe coridor.

În curând echipamentele de menținere vor fi oprite, iar medicamentele nu vor mai fi administrate.

Acest copiluţ s-a născut cu o problemă a inimii care ar fi putut fi tratată… dacă s-ar fi știut asta din timp. A venit pe lume în micul spital din orășelul vecin și avusese două pre-infarcturi, până să fie transferată de pediatrul de gardă de acolo, la spitalul nostru. Până a ajuns la noi, rinichii și inima începuseră să cedeze iar scoarța cerebrală deja prezenta leziuni.

Maica-sa făcea parte din staff-ul micului spital, practic era înconjurată de doctori. Şi atunci, cum a fost posibil să nu fie observata problema din timpul sarcinii?

Schimbările din planul asigurării impuse de o bancă, destul de cunoscută la nivel mondial, au lăsat asigurații fără acoperire în unele situații. Pur și simplu, banca a hotărât că vrea să recupereze unele sume pierdute, prin a-i face pe asigurați să achite sume mai mari pentru anumite polițe. Iar cei care n-au fost informați la timp, au pierdut unele drepturi.

În cazul părintilor despre care vorbesc, rezultatul a fost o gaură de £2400 la asigurarea de sănătate, iar mama a pierdut 40% din serviciile acoperite de polița de asigurare. Schimbările din poliță au venit ca o surpriză. La fel și sarcina. Urmărea? Au încetat vizitele la controlul ginecologic și nu s-au mai prezentat la testele cu ultrasunete, care ar fi captat starea inimii fătului. Pur și simplu, părinții nu mai dispuneau de suma asta. Au riscat și nu au spus nimănui, iar când au început contracțiile și s-au dus la spital, se așteptau la o naștere normală. Care ar fi fost șansele să nu fie aşa, nu?

Fetița a fost ținută la secția de terapie intensivă pediatrică timp de câteva săptămâni, care s-au lungit la aproape patru luni. Într-un final toți au decis că e un caz fără scăpare. Nu putea fi înscrisă pentru transplant de inimă sau rinichi din cauza leziunilor cerebrale, iar acum singura decizie a fost oprirea aparatelor.

Apelul primit, când agățam draperiile, îmi anunța decizia doctorului și a familiei.

După ce aparatele au fost oprite, iar perfuzia scoasă, a început procesul morții, care ar fi trebuit să fie aproape instant, dar s-a lungit la aproape două ore. Suspinele începuseră să fie din ce în ce mai zgomotoase.

Pediatrul se strecurase lângă mamă, ținând-o de umeri și şoptindu-i: Hai, spune-i că e OK să plece. I-ai spus în toată perioadă asta că e bine să lupte. Acum spune-i că e mai bine pentru ea să plece. Mama s-a aplecat la urechea bebelușului şi i-a șoptit adio. Apoi, în câteva minute totul s-a terminat.

Iar eu, când aud idioți (printre care soră-mea) care spun și bat cu pumnul în masă că serviciile de sănătate sunt un privilegiu, pentru care trebuie să plătești ca pentru o mașină de lux, abia îmi pot stăpâni furia.

Cei pe care-i văd eu zilnic sunt oameni cu probleme reale, care plătesc pentru niște servicii. Iar când le schimbi polița de asigurare şi viața le pune piedică, nu voi trebuie să-i priviți în ochi în fiecare zi să le spuneți: “suge-o… să ai o zi bună!”.

Acum, uitându-mă la draperiile din living, nu mă gândesc ce bine arată casa. Mă gândesc că plata pentru montarea suportului și agățarea lor ar fi putut face diferența dintre viaţă şi moarte pentru cineva.

foto by Flickr