Guest Post by Ana R.

 

L.E. Am aflat de la cei care asteptau sa voteze la München: „disperatul”, care cerea pe facebook un generator de curent, se numeste Marcel Stanica. A donat din banii lui 3700 (trei mii sapte sute!!!) de cafele si ceaiuri, pentru cei care stateau la coada aia imensa. Cica s-au ars sigurantele in Consulat atunci cand a bagat fierbatoarele in priza. Serios. Asa ca, in numele tuturor celor de acolo: danke schön!

Si eu sunt unul dintre romanii ce au stat la coada pentru a vota la München. Si sunt tare mandra de asta. Evident ca nu am reusit, dar am petrecut una dintre cele mai frumoase zile de cand sunt romanca. A fost o zi in care am fost tare mandra de romanii mei ce mi-au demonstrat, dupa multi ani, ca suntem uniti in a lupta pentru tara. A fost prima oara cand am vazut bucurie in ochii lor si speranta. Pe langa asta era enorm de multa determinare.

Am ajuns acolo la 8.20 si cred ca erau deja stransi mult peste 1000 de oameni care asteptau cuminti in rand. Plecasem de acasa cu o cana izolatoare de ceai. Care, absolut intamplator (fiind singura pe care o am) era cu Mickey Mouse pe ea. Radeam cu vecinii de coada si suferinta, cand le explicam ca nu este o declaratie politica.

La fata locului au aparut foarte multi voluntari dintre studenti si oamenii ce au pus la baza comunitatile virtuale ale romanilor. Treceau si explicau cum trebuie completate declaratiile. Ne incurajau sa nu renuntam si sa ramanem sa votam. Din cand in cand auzeam grupuri mici ce incepeau sa cante imnul. Nu stiu daca realizati ce inseamna sa fii atat de departe de casa si sa auzi in jurul tau cum se canta „desteapta-te romane”.

Inaintam cu pasi de melc prin ploaie si vant, dar strigam bucurosi de fiecare data cand ne mai apropiam cu un metru de urna. Dar erau atat de multi pasi si atat de multi oameni. Era un sentiment de apartenenta si de infratire extraordinar. Oameni complet necunoscuti ieseau din rand si cumparau pentru ceilalti din jur cate ceva de mancare, ceai ori cafea. Tot ce aveai la tine si se putea consuma deja impartisei cu vecinii.

mihai_vasilescu_coada_munchen

Dupa cateva ore de „votat” in gol si frig, stiam tot despre ei. In spatele meu era o familie de bucovineni ce veneau de la Salzburg. Erau plecati de la 5 dimineata de acolo si foarte suparati si indarjiti de faptul ca la Salzburg, desi avem Consulat, nu s-a deschis sectie de votare. Unul mai in varsta dintre ei imi povestea ca e de 23 de ani in Austria. Familia i-a ramas in tara. Are doi copii studenti la Bucuresti si vota pentru viitorul lor. In fata aveam un grup de studenti care vorbeau de politica externa. Faceau poante si ziceau ca ei voteaza nu ponteaza. Un pic mai in incolo, cativa moroseni cu palariute de mot cantau. La un moment dat, satui sa tot astepte, multi au plecat sa voteze la Praga. Am aflat ca ei chiar au reusit.

Sa va reamintesc faptul ca domnul Melescanu a venit o zi inainte de votare, fix la München, sa organizeze sectia de votare. In primul tur au fost cinci cabine. In cel de-al doilea, dupa „eforturi inimaginabile” au reusit sa faca inca doua. Si asta in conditiile in care avem un Consulat destul de mare, iar eu cred ca ar fi fost loc suficient pentru cel putin douazeci de cabine.

Nu stiu de ce, dar daca dimineata se mai inainta cat de cat si noi topaiam de frig si bucurie ca avem sanse sa votam, spre seara rimtul de inaintare a scazut la un metru pe ora. Se legau de orice chichita de pe declaratie si te puneau sa o recompletezi. Langa mine o familie, unde sotia era insarcinata. Erau tristi, dezamagiti si nervosi. Au renuntat dupa sapte ore avand de ales intre viitorul tarii si viitorul propriului copil. Au cumparat la pranz pizza si au impartit celor din rand.

Dupa-amiaza oamenii au devenit din ce in ce mai vocali, realizau ca nu au sanse sa voteze toti, dar tot nu renuntau. In fata cladirii voluntarii faceau ceaiuri si cafele intr-un ritm sustinut de popta. La un moment dat, unul dintre initiatorii unui grup al romanilor din München cerea disperat pe facebook un generator de curent pentru a putea face mai mult ceai. Femeile mergeau cu tavi de bauturi calde la cei aflati in spate. Cineva a donat un palet de lapte pentru cafea. Radeam si ne gandeam de cati hectolitri de cafea ar fi nevoie ca sa-l bem pe tot. Romanii ce locuiau in apropierea Consulatului faceau drumuri pana acasa si inapoi ca sa reumple termosurile. Eram din ce in ce mai multi si mai determinati sa votam.

Pentru cei care aveau copii mici s-a amenajat o coada speciala, unde sa poata sta cu ei. Iar multi dintre cei care-si lasasera copiii singuri acasa, crezand ca n-o sa dureze, s-au dus si i-au adus acolo. Un domn mai in varsta a venit chiar cu scaunelul dupa el. Cred ca prinsese vremurile „celelalte” din tara si stia ce inseamna sa stai la o coada serioasa.

Dimineata in zona Consulatului erau cativa politisti. Pe masura ce s-a marit numarul celor ce veneau sa voteze, a aparut mai multa politie. Pana si ei ne-au ajutat. In prima faza au inchis o banda de circulatie. Dupa ce ne facusem cateva mii, au inchis de tot circulatia pe partea Consulatului. Ne-au lasat sa ne strigam bucuria, apoi frustrarea si in cele din urma dezamagirea, care se adunasera in noi. Poate sunt subiectiva, dar eu vedeam in ochii lor ca simpatizau cauzei noastre.

Spre seara toata lumea spera sa se prelungeasca durata de votare. Desi erau nervosi si inghetati ar fi stat pana dimineata acolo, numai sa puna stampila. N-a contat ce voiam noi, votarea s-a incheiat si enorm de multi nu au reusit sa voteze. Dar absolut toti si-au sunat de la coada prietenii din tara, au filmat si au trimis tuturor cunoscutilor. Ne-am rugat de toata lumea sa iasa si ei alaturi de noi. Am simtit undeva in noi dorinta de rascoala, prea multa frustrare, prea mult dor de ai nostri. Mult prea multe familii fracturate din nevoia de a supravietui. Toti de acolo simteau romaneste si, paradoxal, doreau sa aleaga un neamt. Ei au vazut pe pielea lor ce inseamna determinarea unui neamt si bunul simt dus dincolo de limita cavalerismului. Astfel se schimba o civilizatie. Vom fi mai romani ca niciodata!

Dar peste toate, incerc un sentiment ciudat. Este prima oara, dupa foarte multi ani, cand sunt mandra de alegerea mea si cand imi pasa de Presedintele pe care l-am votat.

https://www.youtube.com/watch?v=EYqStu3j4fs&w=480&h=360