In special pentru cunoscatori, dar merge si la restu’ lumii…

Unii oameni sunt pur si simplu incapabili sa-ti povesteasca ceva si sa te faca sa le sorbi vorbele, sa te tina in suspans sau sa vina cu ceva haios. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei nu reuseste sa-ti starneasca interesul nici daca relateaza despre cum a avut o intalnire de gradul trei cu niste extraterestri verzi, care l-au rapit de pe strada, au facut zeci de experiente pe el, dupa care l-au obligat sa faca sex o saptamana incheiata cu Angelina Jolie Claire Forlani (sorry, uitasem 😉 ). Iar dupa ce l-au adus inapoi pe Terra, l-au mai si investit o alta saptamana in functia de presedinte al U.S. of fucking A, care se aflau in plin razboi cu Rusia.

Ei bine, el din toata povestea asta ar scoate ceva luuuung si anost, te-ar face sa casti si sa te uiti la ceas, in timp ce te intrebi daca mai tine mult vorbaria. Exemplu relevant: recent a stat o saptamana in Suedia. Tara care nu e atat de accesibila tuturor pentru vizitat. Evident, dupa ce s-a intors, in prima seara cu iesit la bere, am sarit toti pe el cu intrebarea: zi ba, cum a fost? Iar el s-a uitat roata la noi, a inghitit in sec, a tras aer in piept si a inceput sa depene povesti, de nu ne mai saturam ascultand: „misto”. 🙂 Iar acesta este un exemplu fericit, pentru ca macar a fost concis. Puteam sa avem ghinionul chiar sa ne spuna cate ceva si sa insiste, macar douascinci de minute, pe un subiect plin de savoare cum ar fi deschisul unei beri suedeze. Din fericire, pentru ca-l stiu de atatia ani, eu reusesc sa extrag partile amuzante sau pline de suspans, din istorisirile lui.

Si v-am facut introducerea (putin cam lunga) de mai sus pentru ca am descoperit in online unele dintre cele mai plictisitoare fiinte din lume. Si pentru ca nu le cunosc la fel de bine ca pe prietenul meu, nu reusesc sa le deslusesc „dedesubturile”, asa ca stau ma intreb pentru cine scriu. Si, mai ales, cine cacat citeste? Pentru ca la intrebarea „de ce o fac?”, nu cred ca voi avea raspuns vreodata. Frate, niste fraze terne si lipsite de orice fel de savoare, articole despre fluturasi pe campii si clopotei oligofrenici. Chestii despre amorezi si cerul instelat, cu briza marii si tot restul de rahaturi din care nu se poate iesi. Basini cu tuberoze, nimfe cu par de cristal si cavaleri cu palosul gros (nici macar, aici am exagerat eu… cavalerii se pare ca n-au palos deloc sau il pastreaza pentru „dupa nunta”). D-astea. Pe mine ma depaseste. Bun, am inteles, scrii corect din punct de vedere gramatical, dar restul? Unde e restul?

Pentru mine un articol trebuie sa aiba un schepsis, un „ceva”. Sau daca nu, macar sa trateze un subiect care sa ma faca sa-mi pun intrebari. Dar daca tu-mi povestesti despre doi indragostiti care se pupa si tragi tot tu concluzia „ce frumoasa este dragostea”, eu unul ridic mainile si ma predau. Ok, am inteles, suntem nevoiti sa asistam la o laba, dar te rog eu din suflet, macar scoate prezervativul, inainte sa ne-o servesti.

Daca publici un advertorial si nu esti in stare decat sa spui ca „firma X va ofera niste chestii”, las-o in plm. Pentru ce-as citi asa ceva? Si pentru ce as reactiona la advertorialul tau? Chiar esti incapabil/a sa gasesti o povestire, o snoava, o gluma, un chichirez cat de mic, pe care sa-l legi de produsul ala la care vrei sa faci reclama? Atunci pentru ce dracului mai scrii?

Bref, in online exista un mare cerc inchis de fiinte plictisitoare de acest fel. N-o sa dau nume, pen’ca nu e frumos, dar sunt convins ca oricine are cat de cat treaba cu social media, poate sa enumere cel putin trei, in secunda doi. Aceste creaturi terne se citesc doar intre ele, comunica doar intre ele, rezoneaza doar intre ele. Si astfel reusesc cumva sa creeze iluzia ca izbutesc sa transmita ceva, cuiva, undeva. Ei bine, n-o fac. Este doar bancul cu „bailout-ul”, reprodus in interiorul mediului virtual. Si atat.

mihai_vasilescu_circle

sursa foto