Guest Post by Ana R. 

 

In timpul facultatii am fost poreclita de copiii din fata blocului “Andreea Marin”. Nu stiu daca mi s-a tras de la faptul ca eram bruneta, ca purtam palarii sau ca semanam oarescum (eu oricum sunt mai inalta), dar cert este ca niciodata nu m-am simtit magulita de comparatie ci din contra. Eu nu stiu alt personaj monden care sa imi inspire atata ipocrizie si falsa perfectiune precum “Zana”. A, mai e unul, eterna ei rivala Raduleasca, dar aia se straduieste mai mult sa ne convinga cum pot deveni curvele virgine. Si scrie si carti in acest scop.

Atunci cand apare in public avem senzatia ca dumneaei serveste numai ambrozie si nectar la micul dejun, iar in vasul de toaleta nu depune decat flori de lamaita altoite cu muscate. Nu mai vorbim de tipul de discurs, din care rezida numai pozitivisme fabuloase din ciclul “sa fie bine ca sa nu fie rau”. Voi va dati seama cat trebuie sa isi stoarca creierii fata asta ca sa se inconjoare cu atata maiestrie in mantia ei roz de zana perfecta? Si asta in conditiile in care e la a treia casnicie sau isi loveste la intervale regulate rivalele peste mufa (sau peste nasul prea lung si mai nou proaspat operat), cu multa gratie. Ca sa nu mai zic ca mai are timp, pe langa toate activitatile umanitare. sa sufere si de o crunta depresie. Orice poti invidia, dar nu un om care iti povesteste la televizor despre mangaierile afectuase (si un pic prea brutale, dupa cum spune gura targului) ale fostului sot si despre cum avea lungi perioade in care isi dorea o audienta privata la Sfantul Petru.

Dar, privind cu ochi critic la viata zanei, am realizat ca si eu am tendinta (in momente de presiune) sa ma transform in asa ceva. Atunci cand nu sunt sigura pe fortele mele, in comparatie cu cei ce ma inconjoara. Sau cand mediul in care ma aflu exercita o presiune prea mare asupra psihicului meu, am tendinta de a ma cocota pe norisorul meu roz de unde rostesc cu gurita rujata discursuri asemenatoare cu cele ale candidatelor la Miss Univers. Aberatii din alea cu pace in lume, sa slavam balenele si sa traim intr-o lume corecta.

Un tip inteligent mi-a spus ca in viata trebuie sa iti alcatuiesti in minte o piramida, in care trebuie sa incluzi in mici sertarase oamenii pe care ii cunosti. In functie de capacitatile, abilitatile, inteligenta si sufletul fiecaruia, ii asezi in piramida valorilor tale. Si este foarte bine sa stii in ce sertaras isi are fiecare locul si sa nu supraestimezi plasarea lor spre varful piramidei. Dar ce te faci atunci cand tu, in sinele tau, speri sa fii in varful piramidei celor din jurul tau? Pe langa autoeducatia necesara pentru a tinde macar spre acest deziderat, poti cadea in pacatul de a te supraevalua. Adica sa incepi tu insuti/insati sa crezi ca esti un geniu nedescoperit, “cel mai” filantrop si pozitiv om din univers. Cam la faza asta cred ca a ajuns “Zana”.

Legat de mine si de tendinta de a deveni in situatii de criza o “zana”, cred ca e o forma de auto-protectie pe care subconstientul o activeaza atunci cand te simti nesigur, un fel de cameleon ce se adapteaza prin culoare la mediu. Sa nu imi spuneti ca voi sunteti perfecti si naturali din culcare in sculare si pregatiti la orice ora sa discutati cu un savant in inginerie cuantica spre exemplu, ca nu va cred. Recunosc faptul ca un barbat are mai multe sanse sa fie natural in societate decat o femeie, voi aveti “echipamentul” necesar pentru a putea fi indiferenti la cum sunteti perceputi de cei din jur. In schimb o femeie are pe cap o presiune imensa legata de modul cum e ea perceputa si ce model este pentru cei din jur.

Problema se complica si mai mult atunci cand ai copii. Daca pana sa ai urmasi, puteai sa faci cam orice, atunci cand ai de dat un exemplu propriilor copii e mai complicat. Iar toate mamele ce se simt responsabile pentru educatia copilului lor doresc sa devina o “Lady” in perceptia urmasului. Eu nu ma refer aici la ipocrizie si la falsitate, pentru ca astea intra la categoria “pacate capitale”, specifice anumitor femei. Ci la cele prea preocupate sa faca ceea ce este “politicaly correct”, in fiecare secunda a vietii lor. Sa mai cred ca presiunea asta de a fi perfecta se si mosteneste? Adica daca fiu-meu spune despre bunica-sa ca e Regina Angliei, inseamna ca tot Regina Angliei voi fi si eu la randul meu pentru nepotii mei? Brrrr, asta da perspectiva negativa legata de batranetea mea.

mihai_vasilescu_zana

sursa foto