Stau la semafor cufundat in ganduri si incerc sa ajung la stadion, pentru meciul Stelei. Injur incetisor, mai mult in gand, traficul asta infernal care nici macar vara nu intra in concediu. Deodata, aproape de nicaieri, aud o voce:

-Buna seara! Ati putea sa-mi dati si mie niste bani sa-mi iau de mancare? Ce suma vreti dumneavoastra.

Ma uit la ea. Nu pare cersetoare. Are un ten destul de fin si ochii mari, luminosi. Pare aterizata din greseala, printre masinile de la semafor. Se uita cu reala speranta la mine. Probabil are simturile formate si isi da seama intr-o fractiune de secunda cand a „lovit” decisiv si urmeaza sa incaseze. Scot niste bani si-i dau. Se uita la banconota, dar nu hulpav si lacom ci ca la o ofranda ce i se cuvine. Ii ia cu un gest aproape princiar. Cumva, pare ca ea imi face mie favoarea sa-i accepte. Ma simt mic si intimidat. Imi trece prin cap inclusiv gandul ca poate am jignit-o.

-Multumesc frumos! Va urez succes in tot ce va doriti, tinere si frumos domn!

Ba, esti nebun? Asa ceva eu n-am mai intalnit niciodata. Nu obisnuiesc sa dau bani la cersetori, iar femeia asta m-a facut sa ma gandesc daca nu cumva trebuia sa-i dau mai mult. Cel putin pentru ultima replica, ar fi meritat cu prisosinta. 🙂

mihai_vasilescu_cersetoare_sexy

sursa foto