Guest post by I.D.

Ne nastem cu doua frici: frica de zgomote puternice si frica de a nu cadea de la mare inaltime. Pana la maturitate invatam frica de profesori, frica de masini, frica de apa, frica de oameni, frica de boli, frica de caini, de gandaci etc. Unii sunt mai receptivi la temeri, le acumuleaza pe toate, de altii nu se lipesc decat foarte putine. Eu fac parte din a doua categorie. Asa sunt construita, nu cred ca e meritul meu. Imi spunea un prieten ca oamenii sunt idealisti pana la 30 de ani si realisti dupa, cred ca are dreptate. Recunosc, sunt idealista, iar cand idealismul meu este perfect sincer, lumea din jurul meu devine o lume ideala.

Daca ma implic fara teama intr-o cauza, iese cum consider eu ca ar fi ideal, oricat de imposibil ar parea pentru unii. Cum functioneaza? Nu stiu, probabil oamenii cu care sunt nevoita sa interactionez in acele situatii sunt atat de socati de lipsa mea de temeri si de conformism incat accepta varianta mea ca fiind cea mai buna. Nu spun ca nu mi-am luat si tepe, dar asta s-a intamplat atunci cand nu am crezut suficient in ceea ce imi doream sa fac. Viata mea merge destul de bine pe premisa “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Obisnuiesc sa cred ca nu exista oameni buni sau rai, cu totii le continem pe amandoua si putem alege pe care il manifestam mai mult, de-asta nu ma tem de oameni, cred ca totul se poate rezolva prin dialog. Oricat de orgolios, uracios sisau prost informat este interlocutorul, reusesc sa aduc dialogul la lumina. Well, cred ca asta ma face o mica manipulatoare, dar am intentii bune, serios! 🙂

Acestea fiind spuse, va puteti imagina ca imi asum riscuri uriase in toate aspectele vietii. Ma rog, riscuri uriase ar spune unii, mie imi par lucruri naturale.  Cu toate astea, nu m-a acuzat nimeni ca as fi irationala sau impulsiva, nu fac parte din categoria celor care isi pun integritatea fizica in joc de dragul spectacolului, nu ma refer la genul ala de riscuri. Si nu prea a fost cazul sa regret riscurile asumate. Mi-a venit ideea acestei postari citind un articol de pe blogul lui zoso, articol in care spunea ca femeile nu sunt constiente de pericolele la care se expun umbland neinsotite noaptea pe strazi. Va voi povesti o intamplare in care aparent am dat dovada de inconstienta, dar eram atat de convinsa de faptul ca lumea e un loc sigur, incat pericolul nu m-a bagat in seama.

Aveam 18 ani si eram in vizita la o prietena din Bucuresti, dar prietena mea mai vizita niste prieteni noaptea, invata pentru sesiune sau ceva, iar pe mine ma lasa acasa cu cei trei copii ai ei, 9-12 ani. Intr-o seara am vorbit pe minunatul messenger cu un nene fotograf pe care il aveam in lista de cateva luni si ma tot sacaia sa ma pozeze. Imi spune ca un prieten de-ai lui deschide un club-terasa in parcul Herastrau si ca sunt invitata. Desi nici pe vremea aia nu obisnuiam sa ies in cluburi, in seara aia nu stiu ce a fost in capul meu, am acceptat, nici nu s-a chinuit foarte mult sa ma convinga. Nu cunosteam orasul, putea foarte bine sa ma duca la Ploiesti, nu imi dadeam seama. Cand a venit sa ma ia de acasa, mi-am dat seama ca nu stiam foarte bine nici cum arata, nici cum se numeste.

mihai_vasilescu_kidnap

sursa foto

Credeti ca mi s-a facut frica? No way! Omul arata cam ca tata, avea in jur de 40 de ani, inalt, blond, slab. Se uita la mine absolut socat ca am iesit, dar eu nu vedeam nimic in neregula cu asta. Am mers in clubul Studio Martin unde cantau foarte misto niste dubiosi, cred ca se numesc “DOPE DOD”.  Nu a incercat sa ma faca sa beau alcool sau ceva. M-a intrebat de nu stiu cate ori daca mi-e frica iar raspunsul meu a fost de fiecare data un “nu” hotarat. Chiar nu imi era. Nu imi era frica vazand ca am mers in alta parte decat clubul din Herastrau, eram convinsa ca vom merge si am mers. Pe intuneric, prin “padure”. Nici atunci nu mi-a fost frica. Omul era fascinat de asta, eram atat de sigura pe mine incat nu putea sa “imi strice filmul” cu vreun gest sau cuvant nepotrivit. Cred ca atunci cand esti atat de lipsita de frica, senina si te porti de parca nu iei in calcul faptul ca se poate intampla ceva rau, scapi si de cel mai mare violator.

Intre timp am capatat cateva temeri, desi sunt slabe, dar ma impiedica sa mai fac lucruri de genul asta. Chiar daca rad de naivitatea mea de atunci, nu regret seara aia, am crezut intr-o lume fara pericole si am avut parte de ea! Am avut parte de ceea ce mi s-a promis, o iesire intr-un loc frumos in care “nu se intampla nimic”, bonus muzica buna, vreme placuta si o plimbare. Cand m-a dus acasa mi-a recomandat sa nu mai ies noaptea cu strainii. L-am ascultat, poate cu alta ocazie nu as fi fost atat de sigura pe mine. Cred ca mai tare se temea el de el. 🙂

mihai_vasilescu_atitude

sursa foto