Guest post by I.D.
Ne nastem cu doua frici: frica de zgomote puternice si frica de a nu cadea de la mare inaltime. Pana la maturitate invatam frica de profesori, frica de masini, frica de apa, frica de oameni, frica de boli, frica de caini, de gandaci etc. Unii sunt mai receptivi la temeri, le acumuleaza pe toate, de altii nu se lipesc decat foarte putine. Eu fac parte din a doua categorie. Asa sunt construita, nu cred ca e meritul meu. Imi spunea un prieten ca oamenii sunt idealisti pana la 30 de ani si realisti dupa, cred ca are dreptate. Recunosc, sunt idealista, iar cand idealismul meu este perfect sincer, lumea din jurul meu devine o lume ideala.
Daca ma implic fara teama intr-o cauza, iese cum consider eu ca ar fi ideal, oricat de imposibil ar parea pentru unii. Cum functioneaza? Nu stiu, probabil oamenii cu care sunt nevoita sa interactionez in acele situatii sunt atat de socati de lipsa mea de temeri si de conformism incat accepta varianta mea ca fiind cea mai buna. Nu spun ca nu mi-am luat si tepe, dar asta s-a intamplat atunci cand nu am crezut suficient in ceea ce imi doream sa fac. Viata mea merge destul de bine pe premisa „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Obisnuiesc sa cred ca nu exista oameni buni sau rai, cu totii le continem pe amandoua si putem alege pe care il manifestam mai mult, de-asta nu ma tem de oameni, cred ca totul se poate rezolva prin dialog. Oricat de orgolios, uracios sisau prost informat este interlocutorul, reusesc sa aduc dialogul la lumina. Well, cred ca asta ma face o mica manipulatoare, dar am intentii bune, serios! 🙂
Acestea fiind spuse, va puteti imagina ca imi asum riscuri uriase in toate aspectele vietii. Ma rog, riscuri uriase ar spune unii, mie imi par lucruri naturale. Cu toate astea, nu m-a acuzat nimeni ca as fi irationala sau impulsiva, nu fac parte din categoria celor care isi pun integritatea fizica in joc de dragul spectacolului, nu ma refer la genul ala de riscuri. Si nu prea a fost cazul sa regret riscurile asumate. Mi-a venit ideea acestei postari citind un articol de pe blogul lui zoso, articol in care spunea ca femeile nu sunt constiente de pericolele la care se expun umbland neinsotite noaptea pe strazi. Va voi povesti o intamplare in care aparent am dat dovada de inconstienta, dar eram atat de convinsa de faptul ca lumea e un loc sigur, incat pericolul nu m-a bagat in seama.
Aveam 18 ani si eram in vizita la o prietena din Bucuresti, dar prietena mea mai vizita niste prieteni noaptea, invata pentru sesiune sau ceva, iar pe mine ma lasa acasa cu cei trei copii ai ei, 9-12 ani. Intr-o seara am vorbit pe minunatul messenger cu un nene fotograf pe care il aveam in lista de cateva luni si ma tot sacaia sa ma pozeze. Imi spune ca un prieten de-ai lui deschide un club-terasa in parcul Herastrau si ca sunt invitata. Desi nici pe vremea aia nu obisnuiam sa ies in cluburi, in seara aia nu stiu ce a fost in capul meu, am acceptat, nici nu s-a chinuit foarte mult sa ma convinga. Nu cunosteam orasul, putea foarte bine sa ma duca la Ploiesti, nu imi dadeam seama. Cand a venit sa ma ia de acasa, mi-am dat seama ca nu stiam foarte bine nici cum arata, nici cum se numeste.
Credeti ca mi s-a facut frica? No way! Omul arata cam ca tata, avea in jur de 40 de ani, inalt, blond, slab. Se uita la mine absolut socat ca am iesit, dar eu nu vedeam nimic in neregula cu asta. Am mers in clubul Studio Martin unde cantau foarte misto niste dubiosi, cred ca se numesc „DOPE DOD”. Nu a incercat sa ma faca sa beau alcool sau ceva. M-a intrebat de nu stiu cate ori daca mi-e frica iar raspunsul meu a fost de fiecare data un „nu” hotarat. Chiar nu imi era. Nu imi era frica vazand ca am mers in alta parte decat clubul din Herastrau, eram convinsa ca vom merge si am mers. Pe intuneric, prin „padure”. Nici atunci nu mi-a fost frica. Omul era fascinat de asta, eram atat de sigura pe mine incat nu putea sa „imi strice filmul” cu vreun gest sau cuvant nepotrivit. Cred ca atunci cand esti atat de lipsita de frica, senina si te porti de parca nu iei in calcul faptul ca se poate intampla ceva rau, scapi si de cel mai mare violator.
Intre timp am capatat cateva temeri, desi sunt slabe, dar ma impiedica sa mai fac lucruri de genul asta. Chiar daca rad de naivitatea mea de atunci, nu regret seara aia, am crezut intr-o lume fara pericole si am avut parte de ea! Am avut parte de ceea ce mi s-a promis, o iesire intr-un loc frumos in care „nu se intampla nimic”, bonus muzica buna, vreme placuta si o plimbare. Cand m-a dus acasa mi-a recomandat sa nu mai ies noaptea cu strainii. L-am ascultat, poate cu alta ocazie nu as fi fost atat de sigura pe mine. Cred ca mai tare se temea el de el. 🙂
asta e text de gagica: insiruire de cuvinte fara nici o logica, fara o actiune, fara un subiect clar.
mihai, scrie tu ca altfel blogul tau se va transforma in blog de gagici !!!
@speedy gonzales, aoleuuuuu! Asta a fost reaaaaaaa!
ai dreptate, mult si prost, tot ce am inteles eu de mai sus este ca ce „sange in pula”, ce „big cojones” ai tu, de fapt asta e si singura idee din aberatia de mai sus, bine maaaaah te-o lasat una cu pruncii ei, asa si? o violat-o careva pe aia? te-ai batut cu „copchiii”? ci plm ai facut? ….no bun! mai diparte avem ashe – ai iesit la un citro cu unu de varsta lu tactu, asa si?te-o atins pe undeva? ti-o bagat o mana pe sub masa? l-ai spalat pe amigdale cu limba? deci mucoasa de 18 anos, iesit la suc cu un Irinel porumbeanu dar inalt, wtf? de’ arata babacu bine si te lua cu vreo masina de 100 jde mii de oiroi poate la ora ii cresteai puradeii in loc sa spamezi la nene asta pi blog ! WORD BITCHES !
Eu cred ca a fost doar inconstienta varstei nu karma ta. Din ce mi-am dat seama nu esti din Bucuresti. Dar poate ai auzit de Rahova si Ferentari. Zau, cu toate gandurile tale pozitive, nu ti-as recomanda sa le vizitezi neinsotita de cineva in care chiar ai incredere. 🙂
@speedy +1
Nu numai ca e scris de gagica, dar pare si extrem de necoapta. Fata, ai avut doar noroc si atat. Daca iti facea ala ceva si te vedeam la stiri, acum scriai despre soarta care invinge gandirea pozitiva? Sper ca nu citesc si copii sau adolescenti pe aici ca sa ia de bun ce zice ID.
Pula mea, daca te baga in boscheti si iti arata sarpele cu un singur ochi nu mai aveam de ce sa ma enervez in dimineata asta. Inconstienta (cu tz).
Motivationale si cacaturi corporatiste. Iar la stirile de la ora cinci e plin de violate care gandeau pozitiv dar si-au luat un viol ca la carte. Succes pe mai departe poate pana la urma pica ceva.
Du-te fata si lasa-ne cu zapacelile tale idealiste. Sa vezi cum iti schimba parerile despre karma un cutit pus la gat la ceas de seara sau o poola in cur in plina noapte.
Hai sa incepem prin corectarea greselilor din articol 🙂 cu frica de inaltime nu te nasti, aia se dezvolta impreuna cu vederea in spatiu si la o varsta destul de inaintata, macar 6+ ani, in schimb frica de intuneric o ai, frica de reptile la fel e aproape gentica si nu numai la oameni.
Fata la 18 singura intrun oras strain la plimbare cu un strain e 50-50% sanse sa se termine rau, gen data la stiri, ai noroc/karma cu kilul, ceva de genul cum prostii is betivii au noroc, pana li se termina.
In concluzie Mihai iti apreciem si mai mult scrierile dupa articolul asta.
Nu prea las comentarii, dar de data asta simt nevoia s-o fac. Am o amica ce-mi pare sora cu tipa asta care a scris. Sau era, pana la un moment dat. Imi zapacea capul cu citatele ei motivationale si gandirea poztiva. Si ca in viata nu ti se intampla nimic rau daca nu gandesti rau. Asa ca gandea numai cu bine si despre bine. Si-a luat cele mai mari tepe pe care si le putea imagina. Pe toate partile. Material, sentimental, de care vreti voi. pe alese. De viol a scapat doar pentru ca i-a sunat telefonul si s-a speriat ala. ID, daca vrei ti-o prezint. Doar ca acum e ceva mai precauta cu gandirea pozitiva si umbla si cu un pistol dupa ea. Sa auzim de bine!
Ati sarit pe biata fata. Ho ma ca n-a dat cu parul. E tanara si crede ca tot ce zboara se mananca. Da, si mie mi se pare ca „deraiaza” usor, dar asta nu inseamna ca nu putem sa-i spunem cu frumosul. Uite:
ID, draga mea, articolul tau lasa mult de dorit si din punct de vedere al continutului si al mesajului pe care-l transmite. Nu e ceva din cale afara de rau. Ambele se pot corecta. Continutul ti-l mai cizelezi prin scris si studiind. iar mesajul pe care il transmiti, ti-l va corecta viata insasi.
@FKT ideea este ca „de ce nu ti-e frica, scapi”. Imi dau seama ca nu concepi asta, dar „de ce ti-e frica nu scapi” e mai la indemana, nu? Am intalnit si mosi cu masini de „jde mii de oiroi”, dar de aia chiar am stat departe.
@mada, am spus chiar eu ca eram doar in vizita in Bucuresti. Intre timp am mai adunat cateva luni de stat prin Bucuresti, inclusiv cateva zile in Ferentari. De fapt in Ferentari am mers chiar mai devreme, am si acolo o prietena care isi tine bine poseta in mana cand iese pe strada. Noaptea nu am iesit acolo, dar ziua nu am vazut nici urma de cutitar. Tu crezi ca a fost inconstienta varstei, eu cred ca a fost armonie intre ceea ce am simtit, ce am gandit si ce mi s-a intamplat, iar asta e doar un caz.
@Cruella, acelasi lucru si pentru tine. Daca tii neaparat, poti numi „noroc” faptul ca nenea ala a reactionat astfel la atitudinea mea.
@John, se pare ca nu asa functioneaza lucrurile. 🙂
@Jderu, nu are legatura cu motivationalele, nu auzisem de ele la momentul ala si nici acum nu prea le tolerez. Asta se intampla in lipsa fricii, believe it or not.
@Vanea, sa speram ca nu va fi cazul. 🙂
@kalm-man, la ce fata de libidinos avea nenea ala, cred ca sansele sa se intample ceva rau erau de 80%, dar mi-am facut karma…
@Danb, cunosc genul, dar la mine e putin diferit. Eu nu sacai pe nimeni cu gandirea pozitiva, nu fac o parada din asta, sunt doar atenta la ceea ce mi se intampla in functie de ce simt si gandesc. E de bine. Eu ma multumesc cu un spray cu piper in geanta, de fun, nu de frica. :))
@Pepe, multumesc. Ma bucur ca ai pastrat ceva flexibilitate.
@All, ii spuneam lui Mihai ca mi-e teama de reactiile voastre. N-am scapat de ce mi-a fost frica. 🙂 Ma temeam pentru ca stiam ca are cititori „copti” care nu vor digera prea usor faptul ca lucrurile pot fi atat de simple. De atunci am acumulat si voi mai acumula temeri mai mult sau mai putin fondate, asta ni se intampla tuturor, dar pana atunci ma voi bucura de flexibilitatea pe care mi-o ofera tineretea si voi continua sa experimentez lipsa fricii, sper sa ma tina cat mai mult timp. 🙂
@ I.D. nimeni nu a incercat sa te faca sa-ti fie frica, aia o lasam mediilor gen TV, dar pretul inconstientei e mare si mai bine te asiguri ca nu pateti ceva decat sa regreti, dar pentru asta trebuie sa realizezi posibilele pericole.
PS: nu-ti fie frica de noi cititorii lui Mihai, nu am vazut nici macar un comentariu intradevar rautacios pe aici, inca 😀
Nu ma uit la tv de ani buni, o fi si asta un element. 🙂 Nu imi era frica de cititori, mi-am dat seama ca sunt oameni destepti, dar viata nu a fost tocmai roz pentru majoritatea asa ca imi era frica de reactiile lor. O frica intemeiata. :))
Nu imi permit sa imi fie frica, ma uit la mama si o vad plina de frici la 44 de ani, dar ea a fost asa aproape toata viata. Trebuie sa o echilibrez, contruim lucruri impreuna si ne scufundam amandoua daca nu pastram un echilibru. Si-a ratat viata cu fricile astea iar acum se trezeste din cand in cand si isi da seama ca si-a pus piedici singura. Si vorbesc despre lucruri mai frumoase si mai complexe decat o iesire in club. Pentru mine viata e o aventura delicioasa, e mult spus ca nu ma tem de moarte, dar ea poate veni oricum, de oriunde, asa ca nu mai stau in garda. Poate maine fac o infectie la o masea si mor, chiar daca sunt vegetariana si nu ies din casa neinsotita. Sau poate conduc super precaut, dar ma loveste un sofer beat. Acelasi rezultat. Prefer sa experimentez viata spontan, sa nu o iau prea in serios, cu totii ajungem in acelasi loc pana la urma, important e sa facem ce ne dorim pana acolo, nu ce „trebuie” sau ce e „sigur”. Fie o sa mor de tanara pentru ca mi-am asumat un risc foarte mare, fie o sa traiesc o viata lunga si frumoasa, ambele variante imi plac mai mult decat scenariul clasic. Daca mor la 90 de ani dupa ce am stat toata viata in banca mea, imi ridica cineva o statuie? Nu. O sa mor mai impacata? Nu cred. Sunt doar „inca una” oricum, dar felul in care traiesc acum mi-a dat ocazia sa influentez intr-un mod pozitiv cateva vieti.
@ID – Printesa mica si rebela ai dreptate in unele chestii, ai vazut-o pe maicata cum „a esuat”(parerera ta), noi astia am vazut deja si cum pica in bot si unde ajung eroinele neinfricate ca tine.
Ca oricine la varsta ta te gandesti in exteme, de exemplu cu moartea, in majoritatea cazurilor e solutia cea mai buna pt tine fata de a ramane schiloada sau schilodita chiar si psihic.
Dar ca demonstratie de ce inseamna sa cunosti viata numai din ce ai scris, daca ma uit in bila de cristal citesc asa: ai sub 20 ani, singurul copil la mama care te-a crescut singura, fara sa aiba barbati in viata ei, chinuindu-se sa-ti asigure tot ce putea mai bine pt tine, si ai facut un liceu respectabil. Zii-mi in cate am gresit ? 🙂
Serios? Asta fac cei de varsta mea? Eu m-am indepartat de ei tocmai pentru ca se uitau mult la tv, ieseau mult in club si citeau putin. Nu am sub 20 de ani, nu sunt singura la parinti, parintii mei sunt intr-adevar divortati de cand aveam 7 ani, dar mama a avut alt sot timp de 11 ani, a stat o perioada singura iar acum are o relatie frumoasa de vreo 3 ani, cam toti parintii „se chinuie sa ofere ce e mai bun” copiilor lor, sau cel putin ei cred asta. Nu am facut un liceu respectabil, nici pe departe. :)) poate mai povestim in alt context, i like you.
I like you too, so aproape ca vrem sa citim de la tine mai mult, uite si subiecte : cu ce a gresit mama ta in viata din cauza fricii ca nu abstinenta la barbati e buba ei se pare 😀 , cu familie in jur si mai ales figura de tata cum ti-ai pastrat ochelarii super roz ?(ca viata si barbatii au obiceiul buclucas sa-ti distruga visele roz) si curiozitate personala, unde ai invatat sa scrii ?
Sa ne mai auzim, poate.
Io te astept cu drag sa-ti iau karma in lama.
Esti generos! :)))))
Vietile pe care le-ai influentat pozitiv mai mult ca sigur sunt la fel de imature. Inconstienta tineretii nu este echivalenta cu gandirea pozitiva. La fel cum asumarea unor riscuri complet inutile nu iti vor da senzatii tari, ci iti vor scurta viata. Si nu, nu ma refer la cine stie ce episod apocaliptic in care esti inghesuita noaptea in parc de 3 libidinosi. Adrenalina, hormonul de stres, se va ocupa de asta. Reciteste articolul cand vei avea o fetita frumoasa pe care vei dori sa o protejezi de tot ce e ti se pare tie odios pe lumea asta si apoi intoarce-te si spune-ne sincer ce experienta grozava ai trait la 18 ani.
Irina, vietile pe care le-am influentat intr-un mod pozitiv ar putea fi considerate imature, dar contin mai multi ani decat contine viata mea. 🙂 Nu stiu cum imi voi privi eu copilul, probabil cu grija, dar voi incerca sa nu il invat frica. In scurta mea viata am facut mai multe lucruri care au facut-o pe mama sa aiba incredere in mine decat sa isi doreasca sa ma protejeze. Daca citesti mai atent ce am scris pana acum, iti vei da seama ca nu caut „senzatii tari”, imi doresc doar sa traiesc spontan, fara sa ma las atinsa, pe cat posibil, de involutia in care ne aflam. Functioneaza foarte bine pana acum.
Nu cred ca isi doreste cineva sa isi invete copilul conceptul de „frica”. Esti nevoit sa ii explici de ce trebuie sa se fereasca de masini, persoane dubioase, lucruri ascutite si multe altele. Dar cu siguranta nu vrei sa ii insufli teama. „Senzatiile tari” nu se refera la bungee jumping, skydiving si orice ai considera tu ca intra in categoria „sporturi extreme”. Si plimbarile sub clar de luna cu un barbat strain iti pot creea aceeasi impresie de invincibilitate. Este extrem de placut sa faci tot ce iti doresti si sa mearga lucrurile asa cum te astepti, dar sa le spui altora ca este extraordinar modul tau de gandire, sa fii considerata o sursa de inspiratie pentru ca nu ti s-a intamplat nimic pana acum, mi se pare cel putin imprundent. Imi trec si alte cuvinte prin minte, dar fiecare decide dupa cum il duce capul. Articolul eu mi l-am tradus asa: „Sunt cea mai tare din parcare, complet in armonie cu Universul si, pentru ca am jurat devotament etern Zeului inconstientei, nu mi se va intampla nimic rau vreodata. Sâc! P.S.: Ar trebui sa faceti toti ca mine. Multi o fac deja.”
Nu ma simteam invincibila, simteam ca traim intr-o lume buna si nu am de ce sa ma tem. Revin la “de ce nu ti-e frica, scapi”. E dificil sa vorbim despre ce isi doresc parintii. Despre ce parinti vorbim? Intre parintii de atunci si parintii de acum exista diferente uriase. Hai ca e funny traducerea ta. :)) Iti spun si tie, nu ma tenteaza scenariul clasic, prefer “putin si bun”. Daca felul in care actionez e gresit, voi avea parte de putin dar bun, daca e corect, voi avea parte de mult si minunat. Nu pot trai o viata incarcata cu tot felul de temeri, nu e de mine. Nu spun ca viata mea e un exemplu sau ca vreau sa fac din ea un exemplu, spun ca oamenii au admirat franturi din ea si le-a prins bine. Repet, prefer sa mor pentru ca am trait asa cum mi-am dorit, decat sa mor pentru ca am facut o infectie la o masea. Ce pierd daca nu urmez scenariul clasic? Nu spun nici ca toata lumea ar trebui sa faca la fel, desi in “toata lumea” sunt inclusi si cutitarii din Ferentari, iar daca ar trai si ei pe premisa “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” n-ar mai fi cutitari, dar nu am pretentii asa mari.
Felul tau de a fi este minunat, perfect PENTRU TINE. Modul in care functioneaza lucrurile in viata ta este unic, nu prea se aplica si la altii. Stiu asta pentru ca si eu mi-am luat-o peste bot de sute de ori, incarcand sa „trezesc” diversi oameni la „realitate”. De fapt eu am realitatea mea, ei o au pe a lor. Este fundamental gresit s presupui ca binele tau este bine si pentru altii, nici nu trebuie sa incerci. Sistemele de valori si calitatea ganduriloe ne fauresc realitatea, este normal sa fie diferente mari intre realitatile tuturor.
Sunt perfect de acord cu tine, George. Nu am sustinut altceva, nu eu am spus ca detin adevarul absolut, nu eu am incercat sa conving pe altcineva ca gandeste si traieste gresit. O parte dintre cititorii lui Mihai mi-au spus intr-un mod destul de agresiv ca nu exista asa ceva, ca aberez si ca o sa vad eu. Articolul si comentariile mele sunt la modul “eu cred ca, eu sunt de parere ca, mie mi se pare ca”, asta pentru ca asa a functionat la mine, dar nu am de unde sa stiu daca ar functiona pentru toata lumea. Nu am scris pentru a face pe cineva sa experimenteze viata la fel, am scris pentru a-i face pe cititori sa se gandeasca daca nu cumva se poate si altfel…