De când mă stiu, mi-a placut fotbalul. Si Steaua. Pe vremea „cealalta” aveam caiete in care imi notăm partidele, golurile, minutul si marcatorii, ascultând „fotbal minut cu minut”. Practic puteam sa-l recunosc pe Dumitru Pelican, fara sa-l fi intalnit vreodata, doar dupa voce. Cand l-am vazut pentru prima oară pe Ilie Dobre, in carne si oase, m-am cacat pe mine de râs. Compatibilitatea dintre vocea lui si fata de bidon turtit, era de suta la suta.
Dupa ce am ajuns in Bucuresti, aveam săptămâni cand vedeam si cate trei meciuri saptamanal, live pe stadion. Era pe vremea când FC National si Sportul Studențesc inca existau si jucau in prima liga.
Am mai stat o singura data in mijlocul suporterilor adversi. La finala Uefa Champions League din 2012, Bayern – Chelsea. Pentru ca s-a jucat la Munchen, va dati seama cu cine tinea tot stadionul. Numai eu am nimerit lângă fanii englezi. Dar atunci eram neutru si am savurat spectacolul.
In rest, am mai fost de cateva ori cand juca Steaua in deplasare, dar la echipe gen Unirea Urziceni sau Concordia Chiajna, deci pot spune ca nu aveam ce fani adversi sa simt.
Uite ca minteam, fără să-mi dau seama. Am mai stat intre „ceilalti” la meciurile din 2008, in UCL. Am fost in toate deplasările din campania aia, Firenze, Munchen si Lyon. Doar că am avut locuri numai la tribuna „zero”, cum s-ar spune la noi, unde oamenii erau super-civilizati si nu prea aveau treaba cu fularul meu ros-albastru.
Joi seara a fost prima oară când am fost la meci si am stat intr-o tribuna care stiam ca va fi, teoretic, plina de fani ai adversarului.
Mi-a fost un pic de tarsa, crezând că sunt sanse sa ma întorc fara dinti acasa. La golul Stelei, m-am dumirit ca in jurul meu erau doar de-ai nostri. Si am tras concluzia ca nu este totul chiar asa cum pare. Adică ma asteptam sa dau de un stadion plin ochi de dinamovisti, mai putin peluza noastra. Dupa declaratii, chiar credeam ca n-o sa mai am loc de ei, incepand de pe drum, de la Piata Muncii.
image

Uite ca un 5-2 este degrabă modificator de acid dezoxiribonucleic. Sau nu asa era, „fcd in adn”? Dupa ce ti-o iei pe cocoasa asa bine, o dai dracului de genetică si mai stai si pe acasa. La o samanta. Deci cu Arena Nationala intesata de câini, m-am cam dumirit. Pai nici n-au de unde, ca ei zece mii sunt cu totii. Cât sa se raspandeasca prin stadion?
Mai voiam sa spun ca sunt cel mai mare fan al proiectului „new dinamo”. Practic, cu echipa asta nu au cum sa ne bată vreodata. Imi doresc sa ramana Negoita investitor si sa nu cumva sa plece Anghelache. Cu ăstia doi pe post de manageri si diriguitori ai clubului, sunt linistit. Intra Vâlcea in prima liga si ei vor fi in continuare in „proces de formare”. Joi seara nu am avut emotii niciun moment. A parut tot timpul un fel de joc de-a soarecele si pisica. Iar eu trăiam partidele astea cu pulsul la 200. Acum stăteam sa ma aberez pe facebook. Lol.
Ah, dar cel mai mult si mai mult imi place chestia asta cu „pe noi nu ne intereseaza ca echipa e pe locul einspe. Noi suntem cea mai si cea mai galerie si de asta venim la meciuri”.
Pai eu va urez sa fiti cea mai frumoasă galerie din Univers, dar echipa sa va joace la fel si sa nu mai vedeti niciodată cum arata meciurile din vreo cupa europeana. Ca nu va intereseaza nimicuri din astea. Voi veniti pentru spectacol. Al vostru, din peluza. Ca al favoritilor, din teren, e jalnic. Seamana a manea, nu a Bolero-ul lui Ravel. Ca tot o ardeati voi cu Opera.
In rest mai am doar atat: 6-3, 9 meciuri fara victorie. Si o enumerare de cuvinte, fara sens pentru neavizati, cu inteles adânc pentru „fcd in adn”: 17 Nentori, Knattspyrnufelag, Elfsborg, NEC Nijmegen şi Vorskla Poltava. Cam mult, ca la orice înfrângere sa latre despre miracolul de la…fuck imi scapa cum cacat se numea echipa aia celebra.
Long live Negoita!
image