1,031 cititori

Game, set, meci

De când mă stiu, mi-a placut fotbalul. Si Steaua. Pe vremea “cealalta” aveam caiete in care imi notăm partidele, golurile, minutul si marcatorii, ascultând “fotbal minut cu minut”. Practic puteam sa-l recunosc pe Dumitru Pelican, fara sa-l fi intalnit vreodata, doar dupa voce. Cand l-am vazut pentru prima oară pe Ilie Dobre, in carne si oase, m-am cacat pe mine de râs. Compatibilitatea dintre vocea lui si fata de bidon turtit, era de suta la suta.
Dupa ce am ajuns in Bucuresti, aveam săptămâni cand vedeam si cate trei meciuri saptamanal, live pe stadion. Era pe vremea când FC National si Sportul Studențesc inca existau si jucau in prima liga.
Am mai stat o singura data in mijlocul suporterilor adversi. La finala Uefa Champions League din 2012, Bayern – Chelsea. Pentru ca s-a jucat la Munchen, va dati seama cu cine tinea tot stadionul. Numai eu am nimerit lângă fanii englezi. Dar atunci eram neutru si am savurat spectacolul. Continuarea