Tot auzisem de restaurantul si ferma de scoici de la Dalboka. Si-mi era ciuda ca iar ne-au facut bulgaroii. Noi nu suntem in stare sa avem asa ceva. Si ma roade in piept o invidie cand e vorba de „cefe late”, ca imi vine sa mor. Nu-i suport in fata noastra in niciun domeniu. Pai daca nici p-astia nu-i intrecem, atunci pe cine? Cred ca de la fotbal mi se trage. Mor cand pierdem in fata bulgarilor si a francezilor. In rest, mai gasesc puterea sa ma calmez, dar cu astea doua natii, nu stiu de ce, urasc sa luam bataie.

Pentru ca tot dadusem o fuga la plaja, la mare, m-am gandit sa iau fetele si sa le duc la Dalboka. Ca prea numai de bine citisem pe subiectul asta. Asa ca, dupa ce ne-am perpelit la soare, in loc sa plecam spre Bucuresti, hai sa dam o fuga sa halim scoici proaspete. Io mai aveam un gand secret. As fi vrut sa mananc sturion. Nu imi aduceam aminte sa fi bagat asa ceva sub nas si am zis sa profit de ocazie.

Cu chiu cu vai am strabatut tot litoralul romanesc (plin de radare frate, printr-un miracol am scapat neoprit) si am ajuns la Vama Veche. De-aici am parasit minunata noastra patrie. La fratii si vecinii nostri nu mai erau radare, dar era un drum extrem de prost. Din ala facut din placi, de face masina sub tine „tagadam-tagadam”. Partea misto a fost ca nu mai aveam baterie la telefon si incarcatorul pentru masina, tocmai crapase. Asa ca aveam gps din parti. Dar mi-am zis ca nu poate sa fie asa complicat, ma uiasem eu un pic pe harta si era relativ simplu de ajuns. O tii drept inainte si la un moment dat faci stanga. Mda, cu „moment dat”-ul asta am avut eu ceva probleme. Gen, n-am facut stanga deloc. Si m-am trezit intr-un orasel (Kavarna, cred) in care am inceput sa ma invart pe strazi. Acu’ eu caracterele chirilice le stiu, pot sa citesc cuvintele, dar sa mor daca gaseam vreun indicator catre Dalboka. Nimic, nexam.

Dupa cateva minute de invarteala, mi-am zis ca nu stau sa pierd timpul. Am vazut, pe sensul opus, o masina de politie oprita. Ia stai ca ma duc eu la astia sa intreb. Am coborat si cand ma intreptam catre ei, mi-am facut rapid un plan in minte. Cum stiam din experientele anterioare, ca policeman-ii de dincolo de Dunare nu prea gavaresc engleza, mi-am imaginat cum o sa-mi folosesc mainile, ca sa aflu ce vreau. Asa ca am ajuns in fata lui, cu miscarile pregatite. I-am urat un „hello” respectuos si apoi am inceput un fel de pantomima combinata cu sunete. Ma frecam pe abdomen, ca sa se prinda ca mi-e o foame de lup alsacian, in timp ce din gura imi ieseau sunete ca „restaurant” si „dalboka”. In timp ce incercam sa mentin si un ton din care sa inteleaga ca ma intreb cam pe unde o fi.

Erau doi oameni ai legii. Unul in picioare afara, observand traficul si celalalt inauntru. Ala din masina a ramas cu gura cascata cand mi-a vazut gestica. Pe mine ma batea gandul ca sunt foarte expresiv si d-aia. Cel de afara, s-a uitat o vreme la mine cu un amestec de scarba si duiosie, lasandu-ma sa ma mai scalambai un pic. Apoi a ridicat o mana, in semn sa tac. Si am auzit clar, pravalindu-se spre mine in aerul fiebinte al dupa-amiezei bulgaresti, cuvintele:

-You have to turn your car. Exit from town and then take it to the right. That’s it.

Cred ca nici sa-i multumesc nu am mai putut, asa de prost ma simteam. N-am stiut cum sa dispar din fata lui mai repede.

mihai_vasilescu_politia_bulgara

sursa foto

P.S. Sa nu ma injurati, dar Dalboka mi s-a parut overrarted. Adica nu m-a dat pe spate. Da, e pus restaurantul ala (cel din dreapta, pentru cunoscatori) de-ti bate marea in farfurie. Dar mancarea nu era cum ma asteptam eu. Am mancat scoici muuuuuult mai bune in Bucuresti, iar sturionul a fost complet necastigator.