Intr-una din peregrinarile mele prin Paris am plecat (pe langa familionul din dotare) si cu o colega de serviciu. Tipa (Angela pe numele ei), aproape de varsta pensionarii, e brici. Genul ala caruia nu-i place sa stea locului. Activa, mereu gaseste cate ceva de facut. Imi mai place la ea ca nu se formalizeaza, e sloboda la gura mai ceva ca un puber scapat de sub supravegherea parintilor. E moarta dupa calatorii, daca se poate cat mai departe de Romania.
Un singur neajuns o incurca: e singura. Sa nu va imaginati ca e vaduva sau a patit vreun necaz. Nici pomeneala, i-a facut vant lu’ ex-sotul cu ceva vreme in urma si de atunci a hotarat ca nu-i mai trebe parte barbateasca. Eventual pentru consum de scurta durata si asta cand era mai tanara. Acum, singura legatura pe care o mai are cu sexul opus este ca a altoit vreo trei la metrou (pe rand, nu in acelasi timp) cand o deranjau cu ceva. Pe doi i-a facut k.o. cu poseta, al treila a scapat cu o internare usoara dupa ce i-a rupt o umbrela pe coaste. Pe scurt, in ciuda numelui „angelic”, e greu sa se apropie ceva parte masculina de ea, mai ales cu intentii dubioase. Mi ti-l face de comanda imediat. Nu ca ar fi mai blanda cu femeile, dar ele nu fac parte din povestirea noastra de astazi.
Ei bine, treaba asta cu singuratatea e nasoala atunci cand vrei sa pleci pe undeva. Mereu trebuie sa platesti single-uri sau, daca nu ai bani, sa suporti pe cate cineva complet necunoscut. De-aia cand ne-a auzit planurile pentru Paris, a zis imediat ca ar vrea si ea, daca putem s-o includem. Putem, de ce sa nu putem. Asa ca s-a alaturat grupului.
Abia coborasem din avion si ne urcasem in RER-ul care merge spre oras. Era aproape gol. Iar in compartimentul in care ne-am asezat noi (din ala lung de tot), chiar nu mai era nimeni. Pustiu, noi si vantul care se auzea printr-o fereastra deschisa. Pentru ca eram sase, ne-am asezat doi cate doi (intr-un colt) si ne-am pus pe barfa sa treaca timpul mai usor.
La prima statie se urca unul, frantuzoi intre doua varste. Se opreste in capatul compartimentului, se uita de jur imprejur, constata ca e gol si… vine si isi face loc, la propriu, intre Angela si vara-mea. Deci din toate zecile alea de locuri libere a ales sa se aseze intre cele doua. Si sa stea usor inghesuiti toti trei. Poate credeti ca-l interesa vara-mea. Nici pomeneala. A turuit in franceza lui si s-a uitat gales la Angela pana a coborat. Cu ceea ce mai inteleg eu din limba lui Voltaire, cred ca a cerut-o si de nevasta. Iar „a batrana” (asa o alint eu) in loc sa-l arda cu troller-ul, gangurea si ea si dadea ochii peste cap de ziceai ca e adolescenta. Bine ca s-a dat ala jos repede ca o pierdeam.
Vreo doua zile mai tarziu, inca mai faceam misto de ea pe seama intamplarii din tren. Eram la metrou, asteptam sa vina. Pe scarile de acces coboara unu’. Avea un buchet de flori in mana. Se uita in jur, ne vede si vine. Ajuns in dreptul nostru, face o pirueta demna de Barashnikov, se inclina si ii ofera buchetul Angelei. Balmajeste ceva, noi eram prea socati ca sa intelegem ce. Se uita, cu ochi de vita indragostita, la obiectul adoratiei lui si pleaca. Cred ca un pic dezamagit.
Ba esti nebun???!!! Al doilea, in nici patrusopt de ore! Deja ma uitam cu alti ochi la „a batrana”.
In seara dinaintea plecarii, ne preumblam pe Campiile lui Elizeu, cand a aparut in campul nostru vizual (brusc si neavenit) magazinul Sephora. Incercati voi sa opriti cinci femei care vad un magazin de parfumuri. Mai degraba tii timpul in loc. Ma rog, patru femei, pentru ca Angela a zis ca o interseaza putin spre deloc si s-a asezat fix pe bordura din fata, decretand: mergeti voi si ma gasiti aici. Eu am intrat si cand am vazut dezmatul olfactiv care statea sa erupa, am zis ca „cine n-are batrani sa-si cumpere” si m-am dus urgent dupa ea, afara. Nu cred ca rezistasem mai mult de cinci minute inauntru.
Ce credeti voi ca am gasit pe bordura? In afara de Angi, care inca nu ne parasise. Pai va spun eu ce. Langa ea se asezase un nene, care-i facea capul mare in aceeasi franceza frumos curgatoare. Cand am ajuns eu la locul faptei, tipul tocmai o invita sa paraseasca definitiv Romania si sa se mute cu el, in Paris. Am scuturat din cap, crezand ca e ceva in neregula cu mine. Nu lipsisem mai mult de cinci minute (maxim zece, dar mai mult nu aveam cum, la ce era in parfumeria aia). Intr-o franceza combinata cu romana, cavalerul a fost refuzat elegant. Dar avea o fata, de parca aflase ca o sa meraga la Bastilia. Dezamagit rau. Coup de foudre in toata regula. A plecat lacrimand.
Ce mama dracului fratilor, al treilea???!!! In nici o saptamana? Pai daca stateam cinspe zile se alegea praful de jumatate din partea masculina a Orasului Luminilor. Facea „a batrana” ravagii. Spre norocul lor, a doua zi plecam. Sa mai zica cineva ca nu exista „je ne sais quoi” si mai ales ca francezii nu-l simt. Ori asta ori „vrajitoarea” are mana buna la dilimandrosi. Daca toti trei, in timpul liber se credeau sosiile lui Bonaparte, e clar. Totusi, ca sa nu mai riscam nimic, pe drumul de intoarcere am tinut-o cu o punga pe cap, ca pierdeam nabii avionul din cauza cuceririlor ei.
Au trecut niste ani de atunci. Din cand in cand ne mai aducem aminte si radem (a batrana mai tare ca toti). Ea regreta si in ziua de azi ca nu a tinut legatura macar cu ultimul. Parea asa serios si bine intentionat. SI STATEA LA PARIS!!!
ha, ha, ha…Au trecut 7 ani de la vacanta asta si nici in ziua de azi nu stiu cum a reusit ” a batrana” sa suceasca mintile frantujilor in halul ala…Pentru ca nu mai pot tine…ma apasa :)…recunosc cu oarecare rusine ca am fost invidioasa pe farmecele ei..sa fi fost magie sau vrajitorie?..un mister 🙂
Bine ma Mishulica…ma dai in fapt?!…..ce-o crede lumea?!…ca sunt vreo „missa”?!….dar adevarul este ca am avut intotdeauna „lipici”!..nu stiu cauza dar asa a fost!..asta mi-a adus mari satisfactii dar si mari probleme – nu mai scapam de ei! basca neveste nevricoase care faceau crize de gelozie fara temei!..ce vina aveam eu ca alora li se lipeau ochii de picioarele sau ….de celelalte chestii misto ale mele…- modestia a fost atuul meu! Apropos de asta – aveam vreo 32 de ani, proaspat divortata…- adica liberaaaaaaaaaaaaa!!! – lucram la Rocar, ieseam de la servici la ora 15 – ce vremuri! – vesela, frumusica, cu fusta scurta, fardata, dichisita. La momentul acela erau 2500 de angajati pe tura, asa ca la poarta aglomeratie mare! In spatele meu o familie – el si ea colegi, ea la contabilitate, el in sectie…eu plec pe jos, ei se urca in masina – oameni cu stare, solar la tara, mosie… Acum cu ce am fost eu de vina ca ala, cu ochii la curul meu – si cu nevasta langa el – a pornit masina brusc si a intrat in fundul masinii din fata?!!?!! Eu mi-am vazut linistita de drum, nici macar nu m-am intors sa vad ce s-a intamplat ca nu ma interesa!… Cine crezi ca ma astepta a doua zi dimineata in birou?! Nevasta aluia cu o falca in cer si cu una in pamant ca din cauza mea barbat’su a facut accident!… a scapat usor – fara bataie – doar cu niste priviri uimite si cu un suport de metal in care aveam creioane, aruncat dupa ea pe scari – daca nu se ferea ii spargeam capul….
Asa ca ce sa zic?…asa cum zice un bun prieten – care s-a chinuit vreo 20 de ani sa imi ofere un loc in patul lui dar nu a avut succes, nu l-am avut pe „vino’n coa’ ” ci pe „vino peste mine”….hi,hi,hi…….cu amintirile mele de tinerete ai acoperi posturile pe cel putin un an…..
Mishu, am ras cu lacrimi :)))
stiu povestea si stiu si personajul :)))
faza e ca nu numai numele e angelic, ci si figura…..asta pana in momentul in care deschide gura :))))
Eu vreau o soacra ca doamna Angela!!!
@Cu miza, trebuie sa stai la coada. 🙂