De pe margine se vede mai bine

Intr-o duminica de vara, pe vremea cand mai ieseam si noi la fotbal, stateam cu spor „pe bara” si admiram cu abnegatie driblinguri si pase reusite. Ne-am fi bagat si noi la joc, dar pentru ca terenul unde prestam de obicei era ocupat, lustruiam de zor niste gardulete de metal. Astepatand sa se mai plicitseasca mingicarii.

Ti-ai gasit, de-ai dracului parca se indarjeau la joc. Bine, avusesem si-un pic de ghinion. In dupa-amiaza aia se stranseserea la fotbal „baietii” mai mari ca noi cu o generatie. Nu prea mergea sa te duci sa le-o dai pe-aia cu „hai ca ati jucat destul, mai intram si noi”. Lucru perfect posibil dealtfel, daca pe teren s-ar fi aflat niste unii mai mici ca noi. Da’ nu erau, asa ca inghiteam in sec si asteptam sa-si spuna varsta cuvantul. Ce varsta nene, erau aia ca hraniti cu jaratec. Presing, demarcari, pase ca la prima tinerete. Ne-am lamurit ca in dupa-amiaza aia nu prea e rost s-o ardem „de-a Hagi”. Puteam, cel mult, sa incercam „de-a Mitica Pelican”.

Asa ca ne-am proptit pe garduletele de pe margine, chibitam si disecam abilitatile tehnico-tactice ale jucatorilor. Erau vreo doi-trei mai bunicei asa, restul carne de tun. Da’ puteai sa zici ceva? Ca te puneau sa „sari la castana” imediat. Ei bine, din aia trei mai buni, unul iesea cu adevarat in evidenta. Mai adus de spate (un picut cocosat adica), dar cand punea piciorul pe minge, se lipea de el. N-ar fi dat pasa in viata lui, dar nici nu voia nimeni asta de la el. Toti asteptau sa-l vada dribland, pasele erau pentru fraieri, nu pentru smecheri.

Noi eram o trupa de vreo sase baieti. De-aia nici nu aveam sanse sa intram la joc. Ar fi trebuit sa oboseasca o echipa intreaga, sa putem sa ne facem si noi loc. La un moment dat, unul din noi zice:

– Ba, dar bine mai joaca asta, cu o voce sugrumata de usoara invidie.

Se referea la tipul despre care tocmai ce v-am povestit.

– Care ma, de care zici, intreaba G., care pana atunci cred ca se scobise cu osardie in nas, pentru ca era evident despre cine e vorba.

– De tipul ala cu jambiere verzi, zic io.

G. se uita spre teren, se uita inapoi la mine cu neincredere si apoi intreaba:

– Ce jambiere verzi ma? De cine zici?

Ma uit la fata lui, sa vad daca nu ma ia la misto. Nu ma lua. Il vad mai nedumerit, asa ca-l iau cu duhul blandetii:

– Uite ba, asta care e acum la minge. Nu vezi ca are jambiere verzi? De el zicem.

Avea ala in picioare unele exact ca astea de mai jos. Fara sigla brand-ului pe ele, pen’ca pe vremea aia, nu prea gaseai nike asa, pe toate drumurile.

Sursa foto

Se uita G. la teren, se uita inapoi la mine. Se uita la ceilalti, nimeni nu schita niciun zambet sau ceva de gen.

– Ala care e acum la minge nu are jambiere bai, are niste bandaje albe mai jos de genunchi, zice el aproape zbierand. Si s-a uitat la fiecare in parte, asteptand un ajutor care nu mai venea.

N-a fost chip sa-l convingeam. Ne-am jurat pe rosu, ne-am facut in fel si chip. Nu ne-a crezut si pace ca baiatul ala avea jambiere verzi in picioare. El distingea doar albul ala si in rest vedea culoarea piciorului. S-a enervat si a plecat acasa, jurand ca nu mai vorbeste in veci cu noi. Ca astea nu sunt glume. Ah, uitasem, de nervi ne-a injurat cand a plecat. Numai ca, de fiert ce era, a incurcat un pic injuratura si a slobozit un:

– Baga-mi-as nasu’ in curu’ vostru!

Hohotele noastre de ras nu erau menite sa-l calmeze.

Partea buna este ca, sa vezi ce, pana la urma s-a indurat si a vorbit din nou cu noi. Bine, nici nu prea avea de ales, ramanea sa vorbeasca singur, altfel. Si abia dupa ce l-am lamurit ca nu l-a pacalit nimeni, am putut sa-l supunem la nicaiva „teste”, sa ne lamurim ce e cu el. Era, era. G. al nostru nu prea distingea culorile. Adica putin spre deloc. Si uite asa s-a dumirit ca tre’ sa cam ajunga la un control. Unde diagnosticul a fost: Discromatopsie.

Au trecut ani multi de atunci si tot ne mai aducem aminte de injuratura lui plina de naduf. Cat despre culori, si acum cand vreau sa-l enervez ii descriu un obiect ca avand culoarea „ocru” sau „grena”. Invariabil, ma injura. De data asa, corect.

Sursa foto