2,047 cititori

Fußball nervt mich…by Ana R.

Pentru ca ne tot povesteste colegul de blog despre influenta fotbalului in viata lui si despre cum o ia razna cand pierde Steaua si are oaresce manifestari sociopate, imi da apa la moara in antipatia mea vesnica pentru fotbal. Sper sa nu ma dea afara de pe blog, dupa aceste marturisiri, iar daca o face macar stiu de la ce mi se trage.

Ma enerveaza rau de tot fotbalul si nu numai din considerente economice (cu banii investiti la nivel mondial in fotbal, am salva de la foamete vreo cinci tarisoare subdezvoltate), ci si pentru pierderea totala de vreme (in opinia mea, n-am dat cu parul) de a urmari un joculete cu 22 de tantalai care alearga ca bezmeticii dupa o minge. Continuarea

2,196 cititori

Atat ii duce capul

Pen’ca multi o ardeti in deplasare zilele astea, ma mai aberez si eu pe un subiect drag mie, ca si asa nu are cine sa citeasca pe aici: sportul rege.

Hai sa ne intelegem, fotbalul a fost gandit, inca de la inceput, pentru a se adresa publicului. De-aia exista chestiile ale cu scaune (tribunele), sa vina niste unii acolo si sa incurajeze sau sa sufere pentru echipa lor. Sau, pur si simplu, de placere. Sa se uite. Chiar daca privesti un meci din fotoliu, de acasa, parcă e altceva cand vezi tribunele pline si se aud galeriile cantand. Prin urmare, as fi tentat sa zic ca publicul e aproape la fel de important ca actorii principali, jucătorii. Ca altfel nu se mai construiau arene cu zeci de mii de locuri, nu? Continuarea

1,416 cititori

De pe margine se vede mai bine

Intr-o duminica de vara, pe vremea cand mai ieseam si noi la fotbal, stateam cu spor „pe bara” si admiram cu abnegatie driblinguri si pase reusite. Ne-am fi bagat si noi la joc, dar pentru ca terenul unde prestam de obicei era ocupat, lustruiam de zor niste gardulete de metal. Astepatand sa se mai plicitseasca mingicarii.

Ti-ai gasit, de-ai dracului parca se indarjeau la joc. Bine, avusesem si-un pic de ghinion. In dupa-amiaza aia se stranseserea la fotbal „baietii” mai mari ca noi cu o generatie. Nu prea mergea sa te duci sa le-o dai pe-aia cu „hai ca ati jucat destul, mai intram si noi”. Lucru perfect posibil dealtfel, daca pe teren s-ar fi aflat niste unii mai mici ca noi. Da’ nu erau, asa ca inghiteam in sec si asteptam sa-si spuna varsta cuvantul. Ce varsta nene, erau aia ca hraniti cu jaratec. Presing, demarcari, pase ca la prima tinerete. Continuarea