4,330 cititori

Doamna si vagabondul

Am simtit-o de cum s-a urcat in metrou ca este „pretioasa”. A strambat gratios din nasuc si a oftat din cauza aerului din vagon care (ce-i drept) nu aducea nici pe departe cu o gura de ozon de pe Jepii mici. Si-a tot fluturat cu mana pe la nas, semn clar ca nu-i convine deloc ce e nevoita sa inspire. Greu, vara, cu mijloacele de transport din tara cu cel mai redus consum de sapun, pe cap de locuitor, din Europa. E dificil si pentru mine, daramite pentru cineva care isi imagineaza ca-i curge sange de culoarea  azurului, prin vene.

Apoi s-a eliberat un loc pe scaun (chiar in fata mea) si s-a asezat oftand de multumire. Macar nu mai statea in picioare, cu plebea.

Continuarea