5,085 cititori

Sunt fiica unui terorist

Text scris de Ana R.

Sunt fiica unui terorist! Cel puțin așa a crezut multă lume. Restul, cei care îl cunoșteau pe tata, știau că e doar un angajat în trupele USLA, cu o inimă mai mare decât toți mușchii lui de luptător. Apoi a venit decembrie ’89.

Prietenii lui, împreună cu colonelul Trosca, au murit. Iar oamenii i-au scuipat şi și-au stins țigările în găvanele ochilor scoși. Le-au întins mațele pe gard și le-au dat foc. I-au arătat cu degetul și au scris pe ei “terorişti”. Absolut nimeni nu se mai gândea că erau și ei soți și tați care juraseră, exact la fel cu cei care acum îi împuşcau, să-și apere țara. Și, până în ultimul moment, chiar asta au crezut că fac. Soțiilor celor morţi li s-a permis după multe zile să îi adune de pe caldarâm, în saci de iută, și să-i înmormânteze. Una dintre ele, rămasă văduvă cu cinci copii, s-a dus cu fiul cel mare să își ridice bărbatul mort de pe un trotuar. Copilul ăla nu va uita niciodată chipul torturat, până dincolo de moarte, al tatălui său. Continuarea

5,942 cititori

Da, sunt fiica unui terorist!

După cum vă spuneam și anul trecut pe vremea asta, cât timp voi avea acest blog, pe data de 22 Decembrie nu voi mai publica alt articol. Va rămâne cel scris de Ana R., în 2015, pe care-l voi republica an după an.

Dacă nu l-ați citit încă, citiți-l, o să înțelegeți de ce. Dacă l-ați citit deja, mai citiți-l o dată. Merită, pentru fiecare cuvânt scris acolo.

sursa foto