Tocmai l-am văzut pe Vladimir Putin, la știri, în conferință video cu miniștrii din guvernul rus. A spus că sancțiunile occidentului încurcă un pic economia Rusiei, dar că încearcă să identifice modalități să le contracareze. Apoi a continuat senin cu una dintre modalitățile identificate: confiscarea activelor companiilor occidentale care și-au închis activitatea în Rusia. Serios, […]

De când a început conflictul din Ucraina, văd tot felul de postări ale oamenilor care își fac planuri unde să fugă, dacă e să vină rușii. Ce pregătiri au făcut, unde vor să se ducă, pe ce rute, cum își țin bagajele pregătite la ușă ca s-o poată zbughi în secunda doi și altele pe […]

Cunoaștem cu toții ipoteza conform căreia rușii de rând sunt ținuți prizonieri ai unui sistem informațional controlat de statul rusesc, adică de Putin. Și că bieții ruși, oamenii obișnuiți, ăia care merg dimineață la job și țin economia Rusiei în picioare, ăia de fapt nu știu nimic din ce se întâmplă în Ucraina pentru că […]

Începând de azi o să încerc să am măcar un articol pe zi care să nu fie despre ce se întâmplă în Ucraina. S-ar putea să ne facă bine și mie și vouă. Nu de alta, dar am observat că mulți dintre cei care erați prezenți prin comentarii, nu mai reacționați în niciun fel la […]