Text scris de Ana R. Sunt fiica unui terorist! Cel puțin așa a crezut multă lume. Restul, cei care îl cunoșteau pe tata, știau că e doar un angajat în trupele USLA, cu o inimă mai mare decât toți mușchii lui de luptător. Apoi a venit decembrie ’89. Prietenii lui, împreună cu colonelul Trosca, au […]

Newsweek scrie că adeverința pe care o flutura duamna Șoșoacă, ca să poată sta fără mască în Parlament, este falsă. Ceea ce nu mă miră deloc. După vorbă, după port, duamna pare exact genul care te-ar face cu „maimuța”, dacă ar fi șofer de taxi, sau n-ar avea nicio problemă să te ardă pă șmenul […]

Pe la sfârșitul anului ’98, l-am prins pe Marele Manitou de un picior și nu i-am mai dat drumul. În sensul că l-am șantajat pe taică-meu emoțional până a cedat și-a fost de acord să mă ajute să-mi schimb mașina. Nu de alta, dar mi se luase de curățat carburator de Dacia 1100, aproape în […]

Fucking shit, cred că e curent tare la mine în casă sau răscolește vântul praful, că altfel nu-mi explic de ce-au început să-mi curgă ochii așa dintr-o dată. Ce voiam să vă rog, aveți răbdare până la final, și-o să vedeți ce-o să înceapă să bată vântul și pe la voi prin case. Promit!